Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32018D1700

    Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1700 a Consiliului din 6 noiembrie 2018 de modificare a Deciziei de punere în aplicare 2013/54/UE de autorizare a Republicii Slovenia să introducă o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

    ST/12984/2018/INIT

    JO L 285, 13.11.2018, p. 78–79 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2018/1700/oj

    13.11.2018   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 285/78


    DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/1700 A CONSILIULUI

    din 6 noiembrie 2018

    de modificare a Deciziei de punere în aplicare 2013/54/UE de autorizare a Republicii Slovenia să introducă o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1), în special articolul 395 alineatul (1),

    având în vedere propunerea Comisiei Europene,

    întrucât:

    (1)

    În conformitate cu punctul 15 al articolului 287 din Directiva 2006/112/CE, Slovenia este autorizată să scutească de la plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește 25 000 EUR.

    (2)

    Prin Decizia de punere în aplicare 2013/54/UE a Consiliului (2), Slovenia a fost autorizată să acorde, până la 31 decembrie 2015 și prin derogare de la punctul 15 al articolului 287 din Directiva 2006/112/CE, o scutire de la plata TVA persoanelor impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește 50 000 EUR. Prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2089 a Consiliului (3), aplicarea Deciziei 2013/54/UE a fost prelungită până la 31 decembrie 2018.

    (3)

    Prin scrisoarea înregistrată de Comisie la 22 mai 2018, Slovenia a solicitat să fie autorizată să continue să scutească de la plata TVA persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește 50 000 EUR.

    (4)

    În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, Comisia a transmis cererea Sloveniei către celelalte state membre, prin scrisoarea din 25 iunie 2018. Prin scrisoarea din 26 iunie 2018, Comisia a înștiințat Slovenia că dispune de toate informațiile necesare pentru a examina cererea.

    (5)

    Potrivit informațiilor furnizate de Slovenia, la sfârșitul anului 2017, aproximativ 48 % din persoanele înregistrate în scopuri de TVA aveau o cifră de afaceri impozabilă mai mică de 50 000 EUR. Respectivele persoane impozabile reprezentau doar 1 % din cifra de afaceri totală, din care 0,3 % era reprezentat de persoane impozabile având o cifră de afaceri impozabilă mai mică de 25 000 EUR.

    (6)

    Dat fiind că pragul mai ridicat a avut ca efect reducerea obligațiilor în materie de TVA pentru întreprinderile mici, acestea putând opta în continuare pentru regimul normal de TVA în conformitate cu articolul 290 din Directiva 2006/112/CE, Slovenia ar trebui să fie autorizată să prelungească măsura pentru o nouă perioadă limitată până la 31 decembrie 2021.

    (7)

    Întrucât articolele 281-294 din Directiva 2006/112/CE care reglementează regimul special pentru întreprinderile mici fac obiectul unei revizuiri, este posibilă intrarea în vigoare a unei directive care să modifice respectivele articole și care să stabilească o dată de la care statele membre trebuie să aplice dispoziții naționale anterioară datei la care expiră perioada de valabilitate a derogării, și anume la 31 decembrie 2021. În acest caz, aplicarea prezentei decizii ar trebui să înceteze.

    (8)

    Derogarea nu are impact asupra resurselor proprii ale Uniunii provenind din TVA, deoarece Slovenia efectuează un calcul de compensare în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1553/89 al Consiliului (4).

    (9)

    Prin urmare, Decizia de punere în aplicare 2013/54/UE ar trebui modificată în consecință,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    La articolul 2 din Decizia de punere în aplicare 2013/54/UE, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

    „Decizia se aplică de la 1 ianuarie 2013 până la prima dintre următoarele două date:

    (a)

    31 decembrie 2021;

    (b)

    data de la care statele membre trebuie să aplice dispozițiile naționale pe care trebuie să le adopte în cazul intrării în vigoare a unei directive care modifică articolele 281-294 din Directiva 2006/112/CE care reglementează regimul special pentru întreprinderile mici.”

    Articolul 2

    Prezenta decizie se adresează Republicii Slovenia.

    Adoptată la Bruxelles, 6 noiembrie 2018.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    H. LÖGER


    (1)  JO L 347, 11.12.2006, p. 1.

    (2)  Decizia de punere în aplicare 2013/54/UE a Consiliului din 22 ianuarie 2013 de autorizare a Republicii Slovenia să introducă o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 22, 25.1.2013, p. 15).

    (3)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2089 a Consiliului din 10 noiembrie 2015 de modificare a Deciziei de punere în aplicare 2013/54/UE de autorizare a Republicii Slovenia să introducă o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 302, 19.11.2015, p. 107).

    (4)  Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1553/89 al Consiliului din 29 mai 1989 privind regimul unitar definitiv de colectare a resurselor proprii provenite din taxa pe valoarea adăugată (JO L 155, 7.6.1989, p. 9).


    Top