Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32018D0997

Decizia (PESC) 2018/997 a Consiliului din 13 iulie 2018 de modificare a Deciziei 2012/392/PESC privind misiunea PSAC a Uniunii Europene în Niger (EUCAP Sahel Niger)

ST/9668/2018/INIT

JO L 178, 16.7.2018, p. 7–8 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2018/997/oj

16.7.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 178/7


DECIZIA (PESC) 2018/997 A CONSILIULUI

din 13 iulie 2018

de modificare a Deciziei 2012/392/PESC privind misiunea PSAC a Uniunii Europene în Niger (EUCAP Sahel Niger)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 42 alineatul (4) și articolul 43 alineatul (2),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 16 iulie 2012, Consiliul a adoptat Decizia 2012/392/PESC (1) de instituire a misiunii PSAC a Uniunii Europene în Niger pentru a sprijini consolidarea capacităților actorilor în domeniul securității din Niger de combatere a terorismului și a criminalității organizate (EUCAP Sahel Niger).

(2)

La 18 iulie 2016, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2016/1172 (2) de prelungire a misiunii EUCAP Sahel Niger până la 15 iulie 2018. La 11 iulie 2017, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2017/1253 (3), stabilind o valoare de referință financiară pentru EUCAP Sahel Niger până la 15 iulie 2018.

(3)

EUCAP Sahel Niger și valoarea de referință prevăzută pentru aceasta ar trebui să fie prelungite până la 30 septembrie 2018.

(4)

Decizia 2012/392/PESC ar trebui modificată în consecință.

(5)

EUCAP Sahel Niger se va desfășura în contextul unei situații care s-ar putea deteriora și care ar putea împiedica îndeplinirea obiectivelor acțiunii externe a Uniunii, astfel cum sunt prevăzute la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Decizia 2012/392/PESC se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 13 alineatul (1), ultimul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor legate de EUCAP Sahel Niger pentru perioada cuprinsă între 16 iulie 2017 și 30 septembrie 2018 este de 31 000 000 EUR.”

2.

La articolul 16, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:

„Se aplică până la 30 septembrie 2018.”

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Se aplică de la 16 iulie 2018.

Adoptată la Bruxelles, 13 iulie 2018.

Pentru Consiliu

Președintele

H. LÖGER


(1)  Decizia 2012/392/PESC a Consiliului din 16 iulie 2012 privind misiunea PSAC a Uniunii Europene în Niger (EUCAP Sahel Niger) (JO L 187, 17.7.2012, p. 48).

(2)  Decizia (PESC) 2016/1172 a Consiliului din 18 iulie 2016 de modificare a Deciziei 2012/392/PESC privind misiunea PSAC a Uniunii Europene în Niger (EUCAP Sahel Niger) (JO L 193, 19.7.2016, p. 106).

(3)  Decizia (PESC) 2017/1253 a Consiliului din 11 iulie 2017 de modificare a Deciziei 2012/392/PESC privind misiunea PSAC a Uniunii Europene în Niger (EUCAP Sahel Niger) (JO L 179, 12.7.2017, p. 15).


Top