Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32017R1413

    Regulamentul (UE) 2017/1413 al Comisiei din 3 august 2017 de modificare a anexei IV la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele cosmetice (Text cu relevanță pentru SEE. )

    C/2017/5338

    JO L 203, 4.8.2017, p. 1–3 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2017/1413/oj

    4.8.2017   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 203/1


    REGULAMENTUL (UE) 2017/1413 AL COMISIEI

    din 3 august 2017

    de modificare a anexei IV la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele cosmetice

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind produsele cosmetice (1), în special articolul 31 alineatul (1),

    întrucât:

    (1)

    Oxidul de zinc este autorizat drept colorant în produsele cosmetice în temeiul rubricii 144 din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009.

    (2)

    În avizul său din 18 septembrie 2012 (2), care a fost revizuit la 23 septembrie 2014 (3), Comitetul științific pentru siguranța consumatorilor (denumit în continuare „CSSC”) a concluzionat că utilizarea oxidului de zinc este sigură atunci când este utilizat drept colorant, sub forma sa neacoperită, care nu este de ordinul nano, în produsele cosmetice pentru aplicare cutanată. Cu toate acestea, CSSC a considerat, de asemenea, că, având în vedere inflamația pulmonară indusă de particulele de oxid de zinc după inhalare, utilizarea oxidului de zinc în produsele cosmetice care poate duce la expunerea plămânilor consumatorului la oxid de zinc prin inhalare constituia un motiv de îngrijorare.

    (3)

    În lumina avizelor CSSC, utilizarea oxidului de zinc în calitate de colorant, sub forma sa neacoperită, care nu este la scara nano, în produsele cosmetice ar trebui să fie limitată la acele aplicații care nu pot duce la expunerea plămânilor utilizatorului final, prin inhalare.

    (4)

    Prin urmare, anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 ar trebui modificată în consecință.

    (5)

    Industria ar trebui să beneficieze de o perioadă rezonabilă de timp pentru a face ajustările necesare ale formulelor produselor în vederea introducerii acestora pe piață și pentru retragerea de pe piață a produselor neconforme.

    (6)

    Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse cosmetice,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

    Articolul 2

    De la 24 februarie 2018 numai produsele cosmetice care respectă dispozițiile prezentului regulament se introduc pe piața Uniunii.

    De la 24 mai 2018 numai produsele cosmetice care respectă dispozițiile prezentului regulament se pun la dispoziție pe piața Uniunii.

    Articolul 3

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 3 august 2017.

    Pentru Comisie

    Președintele

    Jean-Claude JUNCKER


    (1)  JO L 342, 22.12.2009, p. 59.

    (2)  Revizia avizului CSSC/1489/12 din 11 decembrie 2012, http://ec.europa.eu/health/scientific_committees/consumer_safety/docs/sccs_o_103.pdf

    (3)  Revizia avizului CSSC/1539/14 din 25 iunie 2015, http://ec.europa.eu/health/scientific_committees/consumer_safety/docs/sccs_o_163.pdf


    ANEXĂ

    Rubrica 144 din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 se înlocuiește cu următorul text:

    Număr de referință

    Identificarea substanței

    Condiții

    Formularea condițiilor de utilizare și a avertismentelor

    Denumirea chimică

    Indexul culorilor Numărul/Denumirea comună din glosarul ingredientelor

    Numărul CAS

    Numărul CE

    Culoarea

    Tipul de produs, părțile corpului

    Concentrația maximă în preparatul gata de utilizare

    Altele

    a

    b

    c

    d

    e

    f

    g

    h

    i

    j

    „144

    Oxid de zinc (*1)

    77947

    1314-13-2

    215-222-5

    Alb

     

     

    A nu se utiliza în aplicații care pot duce la expunerea plămânilor utilizatorului final prin inhalare.

     


    (*1)  Pentru utilizarea ca filtru UV, a se vedea anexa VI, nr. 30 și nr. 30a.”


    Top