11.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 66/15

(1)

Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1) stabilește standarde și proceduri comune care trebuie aplicate în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală.

(2)

Mecanismul de evaluare Schengen (2) și informațiile culese prin intermediul Rețelei europene de migrație (3) au permis o evaluare completă a modului în care statele membre pun în aplicare politica Uniunii în materie de returnare.

(3)

Evaluările indică faptul că marja de apreciere acordată statelor membre prin Directiva 2008/115/CE a condus la o transpunere inconsecventă a acesteia în legislațiile naționale, ceea ce are consecințe negative asupra eficacității politicii Uniunii în materie de returnare.

(4)

De la intrarea în vigoare a Directivei 2008/115/CE, în condițiile creșterii presiunii exercitate de migrație asupra statelor membre, provocările cărora trebuie să le răspundă politica Uniunii în materie de returnare s-au agravat și au adus în centrul atenției acest aspect al politicii europene globale în materie de migrație. În concluziile sale din 20 și 21 octombrie 2016 (4), Consiliul European a lansat un apel la consolidarea procedurilor administrative naționale pentru returnări.

(5)

În Declarația din Malta a șefilor de stat sau de guvern (5) din 3 februarie 2017 a fost evidențiată necesitatea unei revizuiri a politicii UE în materie de returnare, care să se bazeze pe o analiză obiectivă a modului în care sunt aplicate instrumentele juridice, operaționale, financiare și practice disponibile la nivelul Uniunii și la nivel național. Consiliul a salutat intenția Comisiei de a prezenta rapid un plan de acțiune actualizat al UE privind returnările și de a oferi orientări pentru returnări mai operaționale din partea UE și a statelor membre și pentru o readmisie eficace pe baza acquis-ului existent.

(6)

Dat fiind că numărul de resortisanți ai țărilor terțe care intră și rămân în mod ilegal în statele membre înregistrează în prezent o creștere și că trebuie să se asigure o capacitate adecvată de a proteja persoanele aflate în dificultate, este necesar să se valorifice pe deplin flexibilitatea prevăzută de Directiva 2008/115/CE. O punere în aplicare mai eficace a acestei directive ar reduce posibilitățile de utilizare abuzivă a procedurilor și ar elimina problemele de eficacitate, asigurând în același timp protecția drepturilor fundamentale consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(7)

Prezenta recomandare oferă orientări cu privire la modul în care ar trebui să fie utilizate dispozițiile Directivei 2008/115/CE pentru a eficientiza procedurile de returnare și solicită statelor membre să ia măsurile necesare pentru a elimina obstacolele juridice și practice din calea returnărilor.

(8)

Pentru ca politica de returnare a Uniunii să fie eficace, sunt necesare măsuri eficiente și proporționale pentru reținerea și identificarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, pentru tratarea rapidă a acestor cazuri, precum și capacități adecvate care să garanteze că resortisanții în cauză se prezintă la operațiunile de returnare.

(9)

Organizarea returnărilor necesită o gestionare raționalizată și bine integrată a competențelor multidisciplinare la nivel național. În plus, este necesar să se elaboreze proceduri și instrumente care să permită ca informațiile să fie puse imediat la dispoziția autorităților competente și să existe o cooperare între toți factorii implicați în diferitele proceduri.

(10)

Este nevoie de un personal capabil, care să dispună de o formare multidisciplinară și de toate competențele pertinente pentru ca autoritățile naționale să poată răspunde necesităților, în special în situațiile în care statele membre se confruntă cu o sarcină de lucru considerabilă legată de îndeplinirea obligației de returnare a resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală. Pentru a organiza această abordare integrată și coordonată, statele membre ar trebui să utilizeze pe deplin instrumentele, programele și proiectele financiare ale Uniunii disponibile în materie de returnare, în special Fondul pentru azil, migrație și integrare. În acest context, statele membre ar trebui, de asemenea, să țină seama de presiunea fluxurilor de migrație cu care se confruntă autoritățile competente.

(11)

În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2008/115/CE, statele membre ar trebui să emită în mod sistematic decizii de returnare împotriva resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală pe teritoriul lor. Legislația și practica din statele membre nu asigură efectul deplin al acestei obligații în toate circumstanțele, subminând astfel eficacitatea sistemului UE în materie de returnare. De exemplu, unele state membre nu emit decizii de returnare în urma unei decizii negative cu privire la o cerere de azil sau un permis de ședere ori nu emit decizii de returnare împotriva resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală care nu dețin un document de identitate sau de călătorie valabil.

(12)

În funcție de configurația instituțională a statelor membre, în special atunci când aceste proceduri angrenează autorități diferite, o decizie de returnare nu este urmată neapărat sau imediat de prezentarea unei solicitări autorităților țărilor terțe de a verifica identitatea resortisantului unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală și de a elibera un document de călătorie valabil.

(13)

În conformitate cu articolul 13 din Codul frontierelor Schengen (6), o persoană care a trecut ilegal frontiera și care nu are drept de ședere pe teritoriul statului membru respectiv este reținută și i se aplică procedurile care respectă Directiva 2008/115/CE.

(14)

Directiva 2008/115/CE stabilește că punerea în aplicare a acesteia ține seama de starea de sănătate a resortisanților în cauză ai țărilor terțe și că trebuie să se asigure îngrijirea medicală de urgență și tratamentul de bază al bolilor în așteptarea returnării. Cu toate acestea, este esențial să se garanteze că îndepărtările resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală sunt executate și că se iau măsuri pentru a preîntâmpina comportamente care urmăresc îngreunarea sau împiedicarea returnării, cum ar fi noile declarații medicale false. În plus, este necesar, de asemenea, să se instituie măsuri care să contracareze în mod eficient cererile de azil depuse numai pentru a întârzia sau a împiedica executarea deciziilor de returnare.

(15)

Deși instituie în sarcina resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală obligația de a părăsi Uniunea, Directiva 2008/115/CE prevede că deciziile de returnare trebuie executate exclusiv de către statele membre emitente. Același resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală poate face obiectul unei proceduri de îndepărtare în fiecare stat membru în care este reținut. Recunoașterea reciprocă a deciziilor de returnare, astfel cum este prevăzută în Directiva 2001/40/CE a Consiliului (7) și în Decizia 2004/191/CE a Consiliului (8), ar accelera procesul de returnare și ar descuraja deplasările secundare neautorizate pe teritoriul Uniunii.

(16)

Luarea în custodie publică poate fi un element esențial pentru sporirea eficacității sistemului de returnare al Uniunii, care ar trebui să fie utilizat numai în cazul în care nu se pot aplica în mod eficient alte măsuri suficiente, dar mai puțin coercitive, în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din Directiva 2008/115/CE. Luarea în custodie publică poate permite pregătirea și organizarea cu succes a operațiunilor de returnare mai ales pentru a garanta, în cazul în care este necesar, că resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală nu se sustrag procedurii.

(17)

Perioada maximă de luare în custodie publică aplicată în prezent de mai multe state membre este mult mai scurtă decât cea permisă de Directiva 2008/115/CE și necesară pentru definitivarea cu succes a procedurii de returnare. Deoarece sunt scurte, aceste perioade de luare în custodie publică împiedică desfășurarea unor îndepărtări eficace.

(18)

Termenele de introducere a unei căi de atac împotriva deciziilor de returnare diferă semnificativ de la un stat membru la altul, variind de la câteva zile la o lună sau chiar mai mult. În conformitate cu drepturile fundamentale, termenul ar trebui să ofere suficient timp pentru a asigura accesul la o cale de atac eficientă, ținând seama totodată de faptul că termenele îndelungate pot avea un efect negativ asupra procedurilor de returnare.

(19)

Resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală ar trebui să li se acorde dreptul de a fi audiați de către autoritățile competente înainte de luarea oricărei măsuri individuale care le-ar aduce atingere.

(20)

În temeiul Directivei 2008/115/CE, căile de atac introduse împotriva deciziilor de returnare ar trebui să aibă un efect suspensiv automat în cazul în care există un risc ca resortisantul în cauză al unei țări terțe să fie supus unor rele tratamente dacă este returnat, încălcându-se articolul 19 alineatul (2) și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, astfel cum sunt interpretate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (9).

(21)

Numeroase state membre efectuează evaluări repetate ale riscului de încălcare a principiului nereturnării pe tot parcursul diferitelor etape ale procedurilor de azil și de returnare, ceea ce poate cauza întârzieri inutile în returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală.

(22)

Returnarea unui minor neînsoțit în țara terță de origine, precum și reîntregirea familiei pot fi în interesul superior al copilului. Interdicția de a emite decizii de returnare a minorilor neînsoțiți, care există în legislațiile naționale ale mai multor state membre, nu asigură efectul deplin al obligației statelor membre de a ține seama în mod corespunzător de interesul superior al copilului și de a acorda atenție circumstanțelor fiecărui caz în parte. Aceste interdicții pot avea consecințe nedorite asupra imigrației ilegale, incitând minorii neînsoțiți să se angajeze în călătorii periculoase pentru a ajunge în Uniune.

(23)

Deciziile privind statutul juridic și returnarea minorilor neînsoțiți ar trebui să se bazeze întotdeauna pe evaluări individuale, multidisciplinare și solide ale interesului superior al acestora, care să includă regăsirea familiilor și analiza situației familiale. Această evaluare ar trebui să fie documentată în mod corespunzător.

(24)

În conformitate cu articolul 17 din Directiva 2008/115/CE, care definește condițiile în care statele membre pot să recurgă la luarea în custodie publică în ceea ce privește minorii neînsoțiți și familiile cu minori numai în ultimă instanță și pentru perioada de timp pertinentă cea mai scurtă cu putință, statele membre ar trebui să asigure disponibilitatea unor alternative la luarea în custodie publică în cazul copiilor. Cu toate acestea, atunci când nu există astfel de alternative, s-ar putea ca o interdicție absolută a luării în custodie publică în astfel de cazuri să nu asigure efectul deplin al obligației de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura returnarea, conducând la anularea operațiunilor de returnare ca urmare a sustragerii.

(25)

Până la adoptarea Propunerii de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) pentru returnarea resortisanților țărilor terțe în situație de ședere ilegală (10), statele membre ar trebui să facă uz deplin de posibilitatea de a introduce în SIS o semnalare privind interdicția de intrare, în conformitate cu articolul 24 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (11).

(26)

Prezenta recomandare ar trebui să se adreseze tuturor statelor membre care au obligații în temeiul Directivei 2008/115/CE.

(27)

Statele membre ar trebui să dea autorităților naționale competente în materie de returnare instrucțiunea de a aplica prezenta recomandare în îndeplinirea sarcinilor lor.

(28)

Prezenta recomandare respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Prezenta recomandare urmărește, în special, garantarea respectării depline a demnității umane și a aplicării articolelor 1, 4, 14, 18, 19, 24 și 47 din Cartă și trebuie să fie pusă în aplicare în mod corespunzător,

1.

Pentru a elimina obstacolele procedurale, tehnice și operaționale din cauza cărora returnările nu se pot desfășura cu o mai mare eficacitate, statele membre ar trebui să își consolideze, până la 1 iunie 2017, capacitatea de a proceda la returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală prin asigurarea unei abordări integrate și coordonate.

2.

Această abordare integrată și coordonată în materie de returnare ar trebui să aibă următoarele obiective:

3.

Abordarea integrată și coordonată în materie de returnare ar trebui să îndeplinească în special următoarele sarcini:

4.

Statele membre ar trebui să se asigure că unităților sau organismelor însărcinate să asigure abordarea integrată și coordonată li se alocă toate resursele umane, financiare și materiale necesare.

5.

Pentru a se asigura că se emit în mod sistematic decizii de returnare a resortisanților țărilor terțe care fie nu au drept de ședere, fie și-au pierdut dreptul de ședere în Uniunea Europeană, statele membre ar trebui:

6.

Statele membre ar trebui să se asigure că deciziile de returnare au o durată nelimitată, astfel încât acestea să poată fi aplicate în orice moment, fără a necesita relansarea procedurilor de returnare după un anumit interval de timp. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere obligației de a lua în considerare orice schimbare care are loc în situația individuală a resortisanților în cauză ai țărilor terțe, inclusiv riscul de returnare.

7.

Statele membre ar trebui să introducă în mod sistematic în deciziile de returnare informația că resortisanții țărilor terțe trebuie să părăsească teritoriul statului membru și să ajungă într-o țară terță, pentru a descuraja și a evita deplasările secundare neautorizate.

8.

Statele membre ar trebui să facă uz de derogarea prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/115/CE în situațiile în care aceasta poate asigura proceduri mai eficace, mai ales atunci când se confruntă cu o presiune semnificativă a fluxurilor de migrație.

9.

În scopul de a asigura returnarea rapidă a resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, statele membre ar trebui:

10.

În scopul de a asigura în mod efectiv îndepărtarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, statele membre ar trebui:

11.

În ceea ce privește resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală care împiedică în mod intenționat procesele de returnare, statele membre ar trebui să analizeze posibilitatea de a aplica sancțiuni în conformitate cu legislația națională. Aceste sancțiuni ar trebui să fie eficace, proporționale și disuasive și nu ar trebui să pericliteze îndeplinirea obiectivului Directivei 2008/115/CE.

12.

Statele membre ar trebui:

13.

Pentru a asigura respectarea drepturilor copilului, ținând pe deplin seama de interesul superior al copilului și de viața de familie în conformitate cu articolul 5 din Directiva 2008/115/CE, statele membre ar trebui:

14.

În ceea ce privește drepturile fundamentale și condițiile prevăzute în Directiva 2008/115/CE, statele membre nu ar trebui să excludă din legislația lor națională posibilitatea de a plasa minori în custodie publică, în cazul în care această măsură este strict necesară pentru a garanta executarea unei decizii definitive de returnare, în măsura în care statele membre nu pot asigura măsuri mai puțin coercitive decât luarea în custodie publică, care să poată fi aplicate cu eficacitate în scopul de a asigura returnarea efectivă.

15.

Fiecare dintre următoarele circumstanțe obiective ar trebui să constituie o prezumție relativă că există un risc de sustragere:

16.

Statele membre ar trebui să prevadă obligația de a se ține seama în mod corespunzător de următoarele criterii drept un indiciu că resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală se sustrag returnării:

17.

Statele membre ar trebui să permită plecarea voluntară numai ca urmare a unei cereri depuse în acest sens de către resortisantul țării terțe în cauză, asigurându-se totodată că resortisantul în cauză este bine informat cu privire la posibilitatea de a depune o cerere de acest tip.

18.

În ceea ce privește plecarea voluntară, statele membre ar trebui să prevadă în decizia de returnare cel mai scurt termen posibil necesar pentru organizarea și desfășurarea returnării, ținând seama de circumstanțele individuale ale fiecărui caz.

19.

Pentru a stabili termenul pentru plecarea voluntară, statele membre ar trebui să evalueze circumstanțele individuale ale cazului, în special perspectivele de returnare și disponibilitatea resortisantului unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală de a coopera cu autoritățile competente în vederea returnării.

20.

Un termen mai mare de șapte zile ar trebui acordat numai în cazul în care resortisantul unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală cooperează în mod activ în vederea returnării.

21.

Nu ar trebui să se acorde un termen pentru plecarea voluntară în cazurile prevăzute la articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2008/115/CE, în special în cazul în care resortisantul unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală prezintă un risc de sustragere, în conformitate cu punctele 15 și 16 din prezenta recomandare și în cazul unor condamnări anterioare pentru infracțiuni grave în alte state membre.

22.

Statele membre ar trebui să instituie, până la 1 iunie 2017, programe operaționale de returnare voluntară asistată, care ar trebui să fie în concordanță cu standardele comune privind programele de returnare voluntară asistată și programele de reintegrare elaborate de Comisie în cooperare cu statele membre și aprobate de Consiliu (14).

23.

Statele membre ar trebui să ia măsuri pentru a-și îmbunătăți procedurile de difuzare a informațiilor privind programele de returnare voluntară și de returnare voluntară asistată a resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, în cooperare cu autoritățile naționale din domeniile educației, serviciilor sociale și sănătății.

24.

În scopul utilizării pe deplin a interdicțiilor de intrare, statele membre ar trebui: