(1)

Directiva 2003/87/CE prevede că licitația trebuie să fie principiul de bază pentru alocarea, începând din 2013, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră către operatorii instalațiilor care intră sub incidența Schemei Uniunii de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră („EU ETS”). Cu toate acestea, în perioada 2013-2020, operatorii eligibili continuă să primească certificate gratuite, în conformitate cu normele stabilite în Directiva 2003/87/CE și în Decizia 2011/278/UE a Comisiei (2).

(2)

Lipsa unui acord internațional ambițios privind schimbările climatice, care să urmărească limitarea creșterii temperaturii globale la 2 °C, poate submina efectele benefice ale acțiunilor întreprinse de Uniune. Lipsa unor măsuri obligatorii la nivel internațional poate conduce la o creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră în țările terțe în care industria nu este supusă unor restricții comparabile în ceea ce privește carbonul („relocarea emisiilor de dioxid de carbon”). Pentru a preveni riscul de relocare a emisiilor de dioxid de carbon, Directiva 2003/87/CE prevede că, sub rezerva rezultatului negocierilor internaționale, Comisia trebuie să stabilească o listă a sectoarelor și subsectoarelor considerate a fi expuse unui risc semnificativ de relocare a emisiilor de dioxid de carbon („lista sectoarelor și subsectoarelor”). Aceste sectoare și subsectoare ar trebui să primească certificate gratuite reprezentând 100 % din cantitatea stabilită conform Directivei 2003/87/CE și Deciziei 2011/278/UE, sub rezerva aplicării factorului de corecție transsectorial menționat la articolul 10a alineatul (5) din Directiva 2003/87/CE și stabilit în anexa II la Decizia 2013/448/UE a Comisiei (3).

(3)

În acest sens, Comisia a analizat măsura în care țările terțe ce dețin o cotă decisivă din producția globală în sectoarele și subsectoarele incluse în lista referitoare la riscul de relocare a emisiilor de dioxid de carbon se angajează ferm să reducă emisiile de gaze cu efect de seră în sectoarele respective, precum și dacă aceste angajamente sunt comparabile cu cele ale Uniunii și sunt îndeplinite în aceleași termene. În plus, a fost examinată și măsura în care eficiența instalațiilor situate în țările respective este comparabilă cu eficiența instalațiilor situate în Uniune. Comisia a concluzionat că, în ceea ce privește angajamentul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, nu se poate stabili o comparabilitate suficientă și, prin urmare, comparabilitatea eficienței de reducere a emisiilor de dioxid de carbon nu este relevantă.

(4)

Prima listă a sectoarelor și subsectoarelor considerate a fi expuse unui risc semnificativ de relocare a emisiilor de dioxid de carbon a fost elaborată în 2009 pentru anii 2013 și 2014, prin Decizia 2010/2/UE a Comisiei (4).

(5)

Evaluarea ar trebui să se bazeze pe o serie de criterii cantitative și calitative și pe datele din ultimii trei ani. În acest sens, Comisia a utilizat date din anii 2009, 2010 și 2011, deoarece datele din 2012 erau disponibile numai pentru o parte din parametri.

(6)

Pentru a întocmi lista sectoarelor și subsectoarelor, Comisia a evaluat riscul de relocare a emisiilor de dioxid de carbon din sectoare și subsectoare la nivelul NACE-4 al Nomenclatorului statistic al activităților economice din Uniune stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (5). NACE-4 este nivelul care definește sectoarele cu precizie, corespunzând unei disponibilități optime a datelor. Sectoarele sunt identificate la nivelul Nomenclatorului NACE printr-un cod de 4 cifre, iar subsectoarele sunt identificate la nivelul CPA sau Prodcom printr-un cod de 6 cifre sau, respectiv, de 8 cifre, corespunzând nomenclatorului bunurilor utilizat pentru statisticile privind producția industrială în Uniune, care derivă direct din Nomenclatorul NACE.

(7)

Sectoarele au fost evaluate mai întâi pe baza criteriilor cantitative stabilite la articolul 10a alineatele (15) și (16) din Directiva 2003/87/CE. Pentru a aplica aceste criterii cantitative, Comisia a trebuit să determine suma costurilor suplimentare directe și indirecte generate de punerea în aplicare a Directivei 2003/87/CE.

(8)

Costurile suplimentare directe, generate de cantitatea de certificate pe care un sector trebuie să le cumpere dacă nu este considerat a fi expus unui risc semnificativ de relocare a emisiilor de dioxid de carbon, au fost calculate pe baza datelor privind emisiile directe de CO2 la nivel sectorial. Datele din Registrul de tranzacții al Uniunii Europene („EUTL”) sunt considerate a fi cea mai precisă și transparentă sursă de date privind emisiile de CO2 la nivel de instalație și, prin urmare, au fost utilizate pentru a calcula costurile directe ale sectoarelor. Pentru sectoarele și gazele cu efect de seră incluse în EU ETS de la 1 ianuarie 2013, nu sunt disponibile în EUTL date privind emisiile. Prin urmare, Comisia a utilizat în aceste cazuri datele privind emisiile directe de CO2 furnizate de statele membre în cadrul Măsurilor naționale de punere în aplicare, elaborate în temeiul Deciziei 2011/278/UE.

(9)

Pentru a determina costurile suplimentare indirecte, Comisia a colectat din statele membre date privind consumul de energie electrică la nivel sectorial, asigurându-se că, la diferitele coduri NACE, nu a avut loc nicio dublă contabilizare a energiei electrice consumate. Pentru a determina emisiile legate de producția energiei electrice consumate de diferitele sectoare de pe lista sectoarelor și subsectoarelor stabilită de Decizia 2010/2/UE, Comisia a utilizat factorul de emisie mediu, determinat pentru întregul mix energetic aferent producției de energie electrică, deoarece s-a considerat că acesta se bazează pe cele mai precise date. Același factor de emisie mediu a fost utilizat în evaluările care stau la baza prezentei decizii.

(10)

De asemenea, pentru a determina costurile suplimentare directe și indirecte, Comisia a trebuit să estimeze prețul mediu al carbonului. În vederea întocmirii primei liste a sectoarelor și subsectoarelor, s-a utilizat pentru evaluări un preț estimat al carbonului de 30 EUR pe tona de echivalent CO2. În perioada de aplicare a Deciziei 2010/2/UE, s-a înregistrat o diferență substanțială între prețul estimat al carbonului, utilizat pentru evaluări, și prețul real al carbonului, acesta din urmă fiind considerabil mai scăzut. Cu toate acestea, în comunicarea sa intitulată „Un cadru pentru politica privind clima și energia în perioada 2020-2030” (6), Comisia a propus un obiectiv necondiționat de reducere, până în 2030, a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40 % față de nivelul din 1990, precum și un obiectiv corespunzător privind sursele regenerabile de energie. Comisia a propus, de asemenea, crearea în EU ETS a unei rezerve de stabilitate a pieței. În aceste circumstanțe, este de așteptat ca prețul carbonului să fie, în viitor, mai puternic influențat de reducerea emisiilor pe termen mediu și lung. Prin urmare, se consideră justificată utilizarea în continuare a unui preț al carbonului de 30 EUR pe tona de echivalent CO2 pentru evaluările care stau la baza prezentei decizii.

(11)

Costurile suplimentare directe și indirecte trebuie calculate ca parte din valoarea adăugată brută. Pentru estimarea valorii adăugate brute la nivel sectorial, au fost utilizate date din statisticile structurale ale Eurostat privind întreprinderile.

(12)

De asemenea, Comisia a evaluat intensitatea schimburilor comerciale din fiecare sector și subsector, pe baza datelor obținute din baza de date Comext a Eurostat.

(13)

În total, Comisia a evaluat 245 de sectoare industriale și 24 de subsectoare clasificate la diviziunile „Industria extractivă și exploatarea în cariere” și „Industria prelucrătoare” ale nomenclatorului NACE. Sectoarele și subsectoarele indicate la punctul 1 din anexa la prezenta decizie îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 10a alineatele (15) și (16) din Directiva 2003/87/CE și trebuie considerate ca fiind expuse unui risc semnificativ de relocare a emisiilor de dioxid de carbon.

(14)

Pe baza criteriilor calitative stabilite la articolul 10a alineatul (17) din Directiva 2003/87/CE, au fost efectuate evaluări cu privire la un număr de sectoare care, conform criteriilor cantitative stabilite la articolul 10a alineatele (15) și (16), nu au fost considerate a fi expuse riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon. Evaluările calitative au fost efectuate în cazurile care au îndeplinit criteriile calitative în contextul elaborării listei precedente, în cazurile sectoarelor considerate a fi „de graniță”, precum și la cererea reprezentanților sectoarelor.

(15)

În cazul sectoarelor „Finisarea materialelor textile” (cod NACE 1330), „Fabricarea cărămizilor, țiglelor și produselor pentru construcții din lut ars” (cod NACE 2332), „Fabricarea articolelor din ipsos pentru construcții” (cod NACE 2362), „Turnarea fontei” (cod NACE 2451) și „Turnarea metalelor ușoare” (cod NACE 2453), au fost actualizate evaluările calitative efectuate în contextul elaborării listei precedente a sectoarelor și subsectoarelor, valabilă pentru anii 2013 și 2014. S-a concluzionat că circumstanțele care au justificat adăugarea acestor sectoare pe lista sectoarelor și subsectoarelor își păstrează în continuare valabilitatea. Prin urmare, și pentru perioada 2015-2019, sectoarele respective trebuie considerate a fi expuse unui risc semnificativ de relocare a emisiilor de dioxid de carbon.

(16)

S-a efectuat o evaluare calitativă pentru sectorul „Fabricarea malțului” (cod NACE 1106), deoarece acesta a reprezentat un caz „de graniță” din punctul de vedere al articolului 10a alineatul (16) litera (b) din Directiva 2003/87/CE. Ținând seama de creșterea costurilor rezultată din punerea în aplicare a Directivei 2003/87/CE, evaluarea a evidențiat o mare intensitate a schimburilor comerciale și o scădere semnificativă a profitabilității acestui sector în Uniune. Marjele de profit scăzute limitează capacitatea instalațiilor de a investi și de a-și reduce emisiile. Având în vedere impactul combinat al acestor factori, sectorul trebuie considerat a fi expus unui risc semnificativ de relocare a emisiilor de dioxid de carbon.

(17)

Pe baza criteriilor calitative, sectoarele indicate la punctul 2 din anexă trebuie considerate a fi expuse unui risc semnificativ de relocare a emisiilor de dioxid de carbon.

(18)

Având în vedere că lista sectoarelor și subsectoarelor considerate a fi expuse unui risc semnificativ de relocare a emisiilor de dioxid de carbon, care figurează în anexă, trebuie să fie valabilă pentru perioada 2015-2019, prezenta decizie trebuie să se aplice de la 1 ianuarie 2015.

(19)

Din motive de securitate juridică și claritate, Decizia 2010/2/CE trebuie abrogată cu efect de la 1 ianuarie 2015.

(20)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului privind schimbările climatice,