Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32012R0735

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 735/2012 al Comisiei din 14 august 2012 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește condițiile de autorizare a substanței active hidrogenocarbonat de potasiu Text cu relevanță pentru SEE

    JO L 218, 15.8.2012, p. 3–5 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2012/735/oj

    15.8.2012   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 218/3


    REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 735/2012 AL COMISIEI

    din 14 august 2012

    de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește condițiile de autorizare a substanței active hidrogenocarbonat de potasiu

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (1), în special articolul 13 alineatul (2) litera (c),

    întrucât:

    (1)

    Substanța activă hidrogenocarbonat de potasiu a fost inclusă în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului (2) prin Directiva 2008/127/CE a Comisiei (3), în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24b din Regulamentul (CE) nr. 2229/2004 al Comisiei din 3 decembrie 2004 de stabilire a normelor suplimentare de punere în aplicare a etapei a patra a programului de lucru menționat la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE a Consiliului (4). De la înlocuirea Directivei 91/414/CEE prin Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, această substanță se consideră a fi autorizată în temeiul regulamentului respectiv și este inclusă în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei din 25 mai 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista substanțelor active autorizate (5).

    (2)

    În conformitate cu articolul 25a din Regulamentul (CE) nr. 2229/2004, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „autoritatea”, a prezentat Comisiei, la 16 decembrie 2011, opinia sa privind proiectul de raport de reexaminare pentru hidrogenocarbonatul de potasiu (6). Proiectul de raport de reexaminare și opinia autorității au fost examinate de către statele membre și de Comisie în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și au fost finalizate la data de 13 iulie 2012 sub forma raportului de reexaminare al Comisiei pentru hidrogenocarbonat de potasiu.

    (3)

    Autoritatea a transmis notificatorului opinia sa privind hidrogenocarbonatul de potasiu, iar Comisia l-a invitat să prezinte observații cu privire la raportul de reexaminare.

    (4)

    Se confirmă faptul că substanța activă hidrogenocarbonat de potasiu este considerată a fi autorizată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009.

    (5)

    În conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, coroborat cu articolul 6 din respectivul regulament și ținând cont de cunoștințele științifice și tehnice actuale, este necesar să se modifice condițiile de autorizare a hidrogenocarbonatului de potasiu. Luând în considerare faptul că utilizarea hidrogenocarbonatului de potasiu ca insecticid a fost evaluată de către Belgia și nu s-a demonstrat existența unor riscuri suplimentare, este adecvat să se permită această utilizare pe lângă utilizarea ca fungicid.

    (6)

    Prin urmare, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 ar trebui modificată în consecință.

    (7)

    Ar trebui acordat un termen rezonabil înainte de aplicarea prezentului regulament pentru a permite statelor membre, notificatorului și titularilor de autorizații pentru produse de protecție a plantelor care conțin hidrogenocarbonat de potasiu să îndeplinească cerințele rezultate din modificarea condițiilor de autorizare.

    (8)

    Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Se aplică de la 1 februarie 2013.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 14 august 2012.

    Pentru Comisie

    Președintele

    José Manuel BARROSO


    (1)  JO L 309, 24.11.2009, p. 1.

    (2)  JO L 230, 19.8.1991, p. 1.

    (3)  JO L 344, 20.12.2008, p. 89.

    (4)  JO L 379, 24.12.2004, p. 13.

    (5)  JO L 153, 11.6.2011, p. 1.

    (6)  Conclusion on the peer review of the pesticide risk assessment of the active substance potassium hydrogen carbonate (Concluzie privind evaluarea inter pares a riscului utilizării ca pesticid a substanței active hidrogenocarbonat de potasiu), The EFSA Journal 2012; 10(1):2524. Document disponibil online la adresa: www.efsa.europa.eu/efsajournal.htm


    ANEXĂ

    În partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011, rândul 244 privind substanța activă hidrogenocarbonat de potasiu se înlocuiește cu următorul text:

    Număr

    Denumire comună, numere de identificare

    Denumire IUPAC

    Puritate (1)

    Data autorizării

    Expirarea autorizării

    Dispoziții specifice

    „244

    Hidrogenocarbonat de potasiu

    Nr. CAS 298-14-6

    Nr. CIPAC 853

    Hidrogenocarbonat de potasiu

    ≥ 99,5 %

    Impurități:

     

    Pb max 10 mg/kg

     

    As max 3 mg/kg

    1 septembrie 2009

    31 august 2019

    PARTEA A

    Se pot autoriza numai utilizările ca fungicid și insecticid.

    PARTEA B

    Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la hidrogenocarbonatul de potasiu (SANCO/2625/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 13 iulie 2012.

    În cadrul acestei evaluări de ansamblu, statele membre acordă o atenție specială riscului pentru albine. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de reducere a riscurilor.”


    (1)  Detalii suplimentare privind identitatea și specificațiile substanței active se găsesc în raportul de reexaminare.


    Top