Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32010R0765

    Regulamentul (UE) nr. 765/2010 al Comisiei din 25 august 2010 de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește conținuturile maxime de reziduuri pentru clorotalonil clotianidin, difenoconazol, fenhexamid, flubendiamidă, nicotină, spirotetramat, tiacloprid și tiametoxam din sau de pe anumite produse Text cu relevanță pentru SEE

    JO L 226, 28.8.2010, p. 1–37 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2010/765/oj

    28.8.2010   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 226/1


    REGULAMENTUL (UE) NR. 765/2010 AL COMISIEI

    din 25 august 2010

    de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește conținuturile maxime de reziduuri pentru clorotalonil clotianidin, difenoconazol, fenhexamid, flubendiamidă, nicotină, spirotetramat, tiacloprid și tiametoxam din sau de pe anumite produse

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului (1), în special articolul 14 alineatul (1) litera (a),

    întrucât:

    (1)

    Conținuturile maxime ale reziduurilor (CMR) pentru clorotalonil, fenhexamid și tiacloprid au fost stabilite în anexa II și partea B din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. CMR-urile pentru clotianidin, difenoconazol, flubendiamidă, spirotetramat și tiametoxam au fost stabilite în partea A din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Până la momentul actual, pentru nicotină nu au fost stabilite CMR-uri specifice, iar substanța respectivă nu a fost inclusă în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

    (2)

    În contextul unei proceduri, în conformitate cu Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (2), pentru a obține autorizația de a utiliza un produs de protecție a plantelor care conține substanța activă difenoconazol pe gulii furajere și napi, a fost depusă o cerere de modificare a CMR-urilor existente, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

    (3)

    În ceea ce privește substanța clorotalonil, a fost depusă o astfel de cerere referitoare la utilizarea substanței respective pe orz. Având în vedere această cerere, este necesar să se stabilească CMR-urile pentru carnea, grăsimea, ficatul, rinichii și laptele provenind de la bovine, ovine și caprine întrucât cerealele sunt utilizate ca hrană pentru animale și reziduurile se pot regăsi în furajele destinate acestor animale. În ceea ce privește substanța fenhexamid, a fost depusă o astfel de cerere referitoare la utilizarea substanței respective pe lăptucă. În ceea ce privește substanța flubendiamidă, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe vinete, cucurbitacee și fasolea cu păstăi. În ceea ce privește substanța spirotetramat, a fost depusă o astfel de cerere referitoare la utilizarea substanței respective pe ceapă. În ceea ce privește substanța tiacloprid, a fost depusă o astfel de cerere referitoare la utilizarea substanței respective pe căpșuni, deși există, de asemenea, un CMR în Codex pentru această combinație. În ceea ce privește substanța tiametoxam, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe morcovi. În ceea ce privește reziduurile de clotianidin produse de utilizarea tiametoxamului, este, de asemenea, necesară modificarea CMR-ului pentru utilizarea clotianidinului pe morcovi.

    (4)

    În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, aceste cereri au fost evaluate de statele membre în cauză, iar rapoartele de evaluare au fost înaintate Comisiei.

    (5)

    În ceea ce privește utilizarea nicotinei pe ciupercile sălbatice, Comisia a primit informații de la statele membre și operatorii comerciali care arată că prezența nicotinei pe ciupercile sălbatice determină reziduuri superioare CMR-ului de 0,01 mg/kg stabilit în regulamentul respectiv.

    (6)

    Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „Autoritatea”, a evaluat cererile și rapoartele de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumator și, după caz, pentru animale și a emis avize motivate cu privire la CMR-urile propuse (3). În ceea ce privește nicotina, Comisia a solicitat Autorității să emită un aviz privind riscurile pentru sănătatea publică prezentate de reziduurile de nicotină pe ciuperci. Având în vedere că este vorba de o urgență, Autoritatea a emis o „declarație” privind câteva nelămuriri restante și nu un aviz motivat (4). Autoritatea a înaintat aceste avize și declarația Comisiei și statelor membre și le-a pus la dispoziția publicului.

    (7)

    În avizele sale motivate, autoritatea a concluzionat că toate cerințele referitoare la date au fost îndeplinite și că modificările CMR-urilor solicitate de autorii cererilor sunt admisibile în ceea ce privește siguranța consumatorilor, pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor pentru 27 de grupuri specifice de consumatori din Europa. S-a ținut cont de cele mai recente informații privind proprietățile toxicologice ale substanțelor. Nici expunerea pe toată durata vieții la aceste substanțe prin consumul tuturor produselor alimentare care ar putea conține substanțele respective, nici expunerea pe termen scurt ca urmare a unui consum foarte ridicat de culturi relevante nu indică existența unui risc de depășire a dozei zilnice admise (DZA) sau a dozei acute de referință (DAR).

    (8)

    În ceea ce privește nicotina pe ciupercile sălbatice, Autoritatea subliniază faptul că declarația sa este afectată de o serie de incertitudini și limitări. În plus față de declarație au fost colectate date de monitorizare în 2009 pentru a investiga prezența acestei substanțe pe ciupercile sălbatice. Aceste date au fost produse de statele membre, operatorii din industria alimentară și de guvernul chinez și au arătat că nicotina este prezentă pe ciupercile sălbatice la niveluri care variază în funcție de sursă și varietate, dar care depășesc aproape în toate eșantioanele CMR-ul stabilit de 0,01 mg/kg. Aceste concluzii oferă elemente de probă care dovedesc prezența inevitabilă a nicotinei pe ciupercile sălbatice, în special pe Boletus edulis. Prin urmare, este oportună stabilirea unor CMR-uri provizorii pentru nicotina pe ciupercile sălbatice pe baza datelor de monitorizare disponibile și a avizului Autorității. Aceste CMR-uri provizorii ar trebui revizuite în termen de doi ani pentru a evalua noile date și informații care vor deveni disponibile, inclusiv orice dovadă științifică privind apariția sau formarea naturală a nicotinei pe ciupercile sălbatice.

    (9)

    Pe baza avizelor motivate și a declarației Autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru contextul în cauză, modificările adecvate ale CMR-urilor îndeplinesc cerințele articolului 14 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

    (10)

    Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.

    (11)

    Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 25 august 2010.

    Pentru Comisie

    Președintele

    José Manuel BARROSO


    (1)  JO L 70, 16.3.2005, p. 1.

    (2)  JO L 230, 19.8.1991, p. 1.

    (3)  Rapoarte științifice EFSA disponibile la adresa http://www.efsa.europa.eu:

     

    Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru clorotalonil pe orz și mai multe produse de origine animală, EFSA Journal 2010; 8(3):1524.

     

    Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru tiacloprid pe căpșuni, EFSA Journal 2010; 8(1):1498.

     

    Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru clotianidin pe morcovi, EFSA Journal 2010; 8(2):1515.

     

    Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru difenoconazol în guliile furajere și napi, EFSA Journal 2010; 8(2):1510.

     

    Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru flubendiamidă pe cucurbitacee cu coajă comestibilă și necomestibilă, vinete și fasole cu păstăi, EFSA Journal 2010; 8(3):1527.

     

    Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru fenhexamid pe diverse culturi cu frunze, EFSA Journal 2010; 8(11):1455.

     

    Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru spirotetramat pe ceapă și stabilirea unor noi CMR-uri pentru rinichi, EFSA Journal 2010; 8(2):1511.

     

    Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru tiametoxam pe morcovi, EFSA Journal 2009; 7(9):1307.

    (4)  Declarație EFSA. Riscuri potențiale pentru sănătatea publică prezentate de prezența nicotinei pe ciupercile sălbatice, EFSA Journal 2009; RN-286, 1-47.


    ANEXĂ

    Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:

    (1)

    În anexa II, coloanele referitoare la clorotalonil, fenhexamid și tiacloprid se înlocuiesc cu următorul text:

    Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)

    Număr de cod

    Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică CMR (1)

    Clortalonil (R)

    Fenhexamid

    Tiacloprid (L)

    (1)

    (2)

    (3)

    (4)

    (5)

    0100000

    1.

    FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; NUCI

     

     

     

    0110000

    (i)

    Fructe citrice

    0,01 (2)

    0,05 (2)

    0,02 (2)

    0110010

    Grepfruturi

     

     

     

    0110020

    Portocale

     

     

     

    0110030

    Lămâi

     

     

     

    0110040

    Lămâi verzi «lime»

     

     

     

    0110050

    Mandarine

     

     

     

    0110990

    Altele

     

     

     

    0120000

    (ii)

    Fructe nucifere (cu sau fără coajă)

    0,01 (2)

    0,05 (2)

    0,02 (2)

    0120010

    Migdale

     

     

     

    0120020

    Nuci de Brazilia

     

     

     

    0120030

    Anacard

     

     

     

    0120040

    Castane

     

     

     

    0120050

    Nuci de cocos

     

     

     

    0120060

    Alune

     

     

     

    0120070

    Nuci macadamia

     

     

     

    0120080

    Nuci de Pecan

     

     

     

    0120090

    Semințe de pin

     

     

     

    0120100

    Fistic

     

     

     

    0120110

    Nuci comune

     

     

     

    0120990

    Altele

     

     

     

    0130000

    (iii)

    Fructe sămânțoase

    1

    0,05 (2)

    0,3

    0130010

    Mere

     

     

     

    0130020

    Pere

     

     

     

    0130030

    Gutui

     

     

     

    0130040

    Moșmoni

     (3)

     (3)

     (3)

    0130050

    Moșmoni japonezi

     (3)

     (3)

     (3)

    0130990

    Altele

     

     

     

    0140000

    (iv)

    Fructe sâmburoase

     

     

     

    0140010

    Caise

    1

    5

    0,3

    0140020

    Cireșe

    0,01 (2)

    5

    0,3

    0140030

    Piersici

    1

    5

    0,3

    0140040

    Prune

    0,01 (2)

    1

    0,1

    0140990

    Altele

    0,01 (2)

    0,05 (2)

    0,02 (2)

    0150000

    (v)

    Bace și fructe mici

     

     

     

    0151000

    (a)

    Struguri de masă și de vin

     

    5

    0,02 (2)

    0151010

    Struguri de masă

    1

     

     

    0151020

    Struguri de vin

    3

     

     

    0152000

    (b)

    Căpșuni

    3

    5

    1

    0153000

    (c)

    Fructe de rug

    0,01 (2)

    10

     

    0153010

    Mure

     

     

    3

    0153020

    Mure de câmp

     

     

    1

    0153030

    Zmeură

     

     

    3

    0153990

    Altele

     

     

    1

    0154000

    (d)

    Alte bace și fructe mici

     

     

    1

    0154010

    Afine

    0,01 (2)

    5

     

    0154020

    Merișoare

    2

    5

     

    0154030

    Coacăze (roșii, albe sau negre)

    10

    5

     

    0154040

    Agrișe

    10

    5

     

    0154050

    Măceș

     (3)

     (3)

     (3)

    0154060

    Dud

     (3)

     (3)

     (3)

    0154070

    Păducel spaniol

     (3)

     (3)

     (3)

    0154080

    Boabe de soc

     (3)

     (3)

     (3)

    0154990

    Altele

    0,01 (2)

    5

     

    0160000

    (vi)

    Fructe diverse

     

     

     

    0161000

    (a)

    Cu coajă comestibilă

    0,01 (2)

    0,05 (2)

     

    0161010

    Curmale

     

     

    0,02 (2)

    0161020

    Smochine

     

     

    0,02 (2)

    0161030

    Măsline de masă

     

     

    4

    0161040

    Kumquat

     

     

    0,02 (2)

    0161050

    Carambola

     (3)

     (3)

     (3)

    0161060

    Kaki

     (3)

     (3)

     (3)

    0161070

    Prună de Java

     (3)

     (3)

     (3)

    0161990

    Altele

     

     

    0,02 (2)

    0162000

    (b)

    Cu coajă necomestibilă, mici

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0162010

    Kiwi

     

    10

     

    0162020

    Litchi

     

    0,05 (2)

     

    0162030

    Fructele pasiunii

     

    0,05 (2)

     

    0162040

    Smochine indiene (limba soacrei)

     (3)

     (3)

     (3)

    0162050

    Fructul Chrysophyllum cainito

     (3)

     (3)

     (3)

    0162060

    Plaqueminier (kaki de Virginia)

     (3)

     (3)

     (3)

    0162990

    Altele

     

    0,05 (2)

     

    0163000

    (c)

    Cu coajă necomestibilă, mari

     

    0,05 (2)

     

    0163010

    Avocado

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0163020

    Banane

    0,2

     

    0,02 (2)

    0163030

    Mango

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0163040

    Papaia

    20

     

    0,5

    0163050

    Rodii

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0163060

    Fructe de Annona cherimola

     (3)

     (3)

     (3)

    0163070

    Guave

     (3)

     (3)

     (3)

    0163080

    Ananas

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0163090

    Fructul arborelui de pâine

     (3)

     (3)

     (3)

    0163100

    Durian

     (3)

     (3)

     (3)

    0163110

    Soursop

     (3)

     (3)

     (3)

    0163990

    Altele

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0200000

    2.

    LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

     

     

     

    0210000

    (i)

    Legume rădăcinoase și cu tuberculi

     

    0,05 (2)

     

    0211000

    (a)

    Cartofi

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0212000

    (b)

    Legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0212010

    Manioc

     

     

     

    0212020

    Batate

     

     

     

    0212030

    Igname

     

     

     

    0212040

    Arorut

     (3)

     (3)

     (3)

    0212990

    Altele

     

     

     

    0213000

    (c)

    Alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

     

     

     

    0213010

    Sfecle

    0,01 (2)

     

    0,05

    0213020

    Morcovi

    1

     

    0,05

    0213030

    Țeline de rădăcină

    1

     

    0,1

    0213040

    Hrean

    0,01 (2)

     

    0,05

    0213050

    Topinamburi

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0213060

    Păstârnaci

    0,01 (2)

     

    0,05

    0213070

    Pătrunjel rădăcină

    0,01 (2)

     

    0,05

    0213080

    Ridichi

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0213090

    Barba-caprei

    0,01 (2)

     

    0,05

    0213100

    Gulie furajeră

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0213110

    Napi

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0213990

    Altele

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0220000

    (ii)

    Legume bulboase

     

    0,05 (2)

     

    0220010

    Usturoi

    0,5

     

    0,02 (2)

    0220020

    Ceapă

    0,5

     

    0,02 (2)

    0220030

    Ceapă eșalotă

    0,5

     

    0,02 (2)

    0220040

    Ceapă verde

    10

     

    0,1

    0220990

    Altele

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0230000

    (iii)

    Legume fructoase

     

     

     

    0231000

    (a)

    Solanacee

    2

     

     

    0231010

    Tomate

     

    1

    0,5

    0231020

    Ardei

     

    2

    1

    0231030

    Vinete

     

    1

    0,5

    0231040

    Bame

     

    0,05 (2)

    0,02 (2)

    0231990

    Altele

     

    0,05 (2)

    0,02 (2)

    0232000

    (b)

    Cucurbitacee cu coaja comestibilă

     

    1

    0,3

    0232010

    Castraveți

    1

     

     

    0232020

    Cornișoni

    5

     

     

    0232030

    Dovleci

    0,01 (2)

     

     

    0232990

    Altele

    0,01 (2)

     

     

    0233000

    (c)

    Cucurbitacee cu coaja necomestibilă

    1

    0,05 (2)

     

    0233010

    Pepeni galbeni

     

     

    0,2

    0233020

    Dovleci

     

     

    0,02 (2)

    0233030

    Pepeni verzi

     

     

    0,2

    0233990

    Altele

     

     

    0,02 (2)

    0234000

    (d)

    Porumb zaharat

    0,01 (2)

    0,05 (2)

    0,1

    0239000

    (e)

    Alte legume fructoase

    0,01 (2)

    0,05 (2)

    0,02 (2)

    0240000

    (iv)

    Brasicacee

     

    0,05 (2)

     

    0241000

    (a)

    Varză cu inflorescență

    3

     

    0,1

    0241010

    Broccoli

     

     

     

    0241020

    Conopidă

     

     

     

    0241990

    Altele

     

     

     

    0242000

    (b)

    Varză cu căpățână

     

     

     

    0242010

    Varză de Bruxelles

    3

     

    0,05

    0242020

    Varză cu căpățână

    3

     

    0,2

    0242990

    Altele

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0243000

    (c)

    Varză pentru frunze

    0,01 (2)

     

    1

    0243010

    Varză chinezească

     

     

     

    0243020

    Varză fără căpățână

     

     

     

    0243990

    Altele

     

     

     

    0244000

    (d)

    Gulii

    0,01 (2)

     

    0,05

    0250000

    (v)

    Legume cu frunze și plante aromatice

     

     

     

    0251000

    (a)

    Lăptuci și alte salate similare, inclusiv brasicacee

     

     

     

    0251010

    Fetică

    0,01 (2)

    30

    5

    0251020

    Lăptucă

    0,01 (2)

    40

    2

    0251030

    Scarolă (cicoare cu frunze întregi)

    0,01 (2)

    30

    2

    0251040

    Creson

    0,01 (2)

    30

    2

    0251050

    Barbarea verna

     (3)

     (3)

     (3)

    0251060

    Rucolă

    0,01 (2)

    30

    3

    0251070

    Muștar vânăt

     (3)

     (3)

     (3)

    0251080

    Frunze și lăstari de Brassica, spp.

    0,01 (2)

    30

    2

    0251990

    Altele

    0,01 (2)

    30

    2

    0252000

    (b)

    Spanac și similare (frunze)

     

    0,05 (2)

    0,02 (2)

    0252010

    Spanac

    0,01 (2)

     

     

    0252020

    Iarbă-grasă

     (3)

     (3)

     (3)

    0252030

    Sfeclă pentru pețiol și frunze

    0,01 (2)

     

     

    0252990

    Altele

    0,01 (2)

     

     

    0253000

    (c)

    Frunze de viță-de-vie

     (3)

     (3)

     (3)

    0254000

    (d)

    Năsturel

    0,01 (2)

    0,05 (2)

    0,02 (2)

    0255000

    (e)

    Cicoare witloof

    0,01 (2)

    0,05 (2)

    0,02 (2)

    0256000

    (f)

    Plante aromatice

    5

    30

    5

    0256010

    Asmățui

     

     

     

    0256020

    Arpagic

     

     

     

    0256030

    Frunze de țelină

     

     

     

    0256040

    Pătrunjel

     

     

     

    0256050

    Salvie

     (3)

     (3)

     (3)

    0256060

    Rozmarin

     (3)

     (3)

     (3)

    0256070

    Cimbru

     (3)

     (3)

     (3)

    0256080

    Busuioc

     (3)

     (3)

     (3)

    0256090

    Frunze de dafin

     (3)

     (3)

     (3)

    0256100

    Tarhon

     (3)

     (3)

     (3)

    0256990

    Altele

     

     

     

    0260000

    (vi)

    Leguminoase (proaspete)

     

     

     

    0260010

    Fasole (păstăi)

    5

    2

    1

    0260020

    Fasole (boabe)

    2

    0,05 (2)

    0,02 (2)

    0260030

    Mazăre (păstăi)

    2

    0,05 (2)

    0,02 (2)

    0260040

    Mazăre (boabe)

    0,3

    0,05 (2)

    0,2

    0260050

    Linte

    0,01 (2)

    0,05 (2)

    0,02 (2)

    0260990

    Altele

    0,01 (2)

    0,05 (2)

    0,02 (2)

    0270000

    (vii)

    Legume cu tulpină (proaspete)

     

    0,05 (2)

     

    0270010

    Sparanghel

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0270020

    Cardon

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0270030

    Țelină

    10

     

    0,5

    0270040

    Fenicul

    0,01 (2)

     

    0,5

    0270050

    Anghinare

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0270060

    Praz

    10

     

    0,1

    0270070

    Rubarbă

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0270080

    Lăstari de bambus

     (3)

     (3)

     (3)

    0270090

    Miez de palmier

     (3)

     (3)

     (3)

    0270990

    Altele

    0,01 (2)

     

    0,02 (2)

    0280000

    (viii)

    Ciuperci

     

    0,05 (2)

    0,02 (2)

    0280010

    Ciuperci de cultură

    2

     

     

    0280020

    Ciuperci sălbatice

    0,01 (2)

     

     

    0280990

    Altele

    0,01 (2)

     

     

    0290000

    (ix)

    Alge

     (3)

     (3)

     (3)

    0300000

    3.

    LEGUME PĂSTĂI

    0,01 (2)

    0,05 (2)

    0,1

    0300010

    Fasole

     

     

     

    0300020

    Linte

     

     

     

    0300030

    Mazăre

     

     

     

    0300040

    Lupin

     

     

     

    0300990

    Altele

     

     

     

    0400000

    4.

    SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

     

     

     

    0401000

    (i)

    Semințe oleaginoase

     

    0,1 (2)

     

    0401010

    Semințe de in

    0,01 (2)

     

    0,05 (2)

    0401020

    Arahide

    0,05

     

    0,05 (2)

    0401030

    Semințe de mac

    0,01 (2)

     

    0,3

    0401040

    Semințe de susan

    0,01 (2)

     

    0,05 (2)

    0401050

    Semințe de floarea-soarelui

    0,01 (2)

     

    0,05 (2)

    0401060

    Semințe de rapiță

    0,01 (2)

     

    0,3

    0401070

    Boabe de soia

    0,01 (2)

     

    0,05 (2)

    0401080

    Semințe de muștar

    0,01 (2)

     

    0,2

    0401090

    Semințe de bumbac

    0,01 (2)

     

    0,05 (2)

    0401100

    Semințe de dovleac [4]

    0,01 (2)

     

    0,05 (2)

    0401110

    Șofrănel [4]

     (3)

     (3)

     (3)

    0401120

    Limba mielului [4]

     (3)

     (3)

     (3)

    0401130

    Camelină [4]

     (3)

     (3)

     (3)

    0401140

    Cânepă [4]

    0,01 (2)

     

    0,05 (2)

    0401150

    Ricin

     (3)

     (3)

     (3)

    0401990

    Altele

    0,01 (2)

     

    0,05 (2)

    0402000

    (ii)

    Fructe oleaginoase

    0,01 (2)

     

     

    0402010

    Măsline pentru ulei [4]

     

    0,05 (2)

    4

    0402020

    Nuci de palmier [4]

     (3)

     (3)

     (3)

    0402030

    Fructe de palmier pentru ulei [4]

     (3)

     (3)

     (3)

    0402040

    Kapok [4]

     (3)

     (3)

     (3)

    0402990

    Altele

     

    0,1 (2)

    0,05 (2)

    0500000

    5.

    CEREALE

     

    0,05 (2)

     

    0500010

    Orz

    0,3

     

    1

    0500020

    Hrișcă

    0,01 (2)

     

    0,05

    0500030

    Porumb

    0,01 (2)

     

    0,05

    0500040

    Mei

    0,01 (2)

     

    0,05

    0500050

    Ovăz

    0,1

     

    1

    0500060

    Orez

    0,01 (2)

     

    0,05

    0500070

    Secară

    0,1

     

    0,05

    0500080

    Sorg

    0,01 (2)

     

    0,05

    0500090

    Grâu

    0,1

     

    0,1

    0500990

    Altele

    0,01 (2)

     

    0,05

    0600000

    6.

    CEAI, CAFEA, INFUZII ȘI CACAO

    0,1 (2)

    0,1 (2)

     

    0610000

    (i)

    Ceai (Camellia sinensis frunze și codițe uscate, fermentat sau nu)

     

     

    10

    0620000

    (ii)

    Boabe de cafea

     (3)

     (3)

     (3)

    0630000

    (iii)

    Infuzii (uscate)

     (3)

     (3)

     (3)

    0631000

    (a)

    Flori

     (3)

     (3)

     (3)

    0631010

    Flori de mușețel

     (3)

     (3)

     (3)

    0631020

    Flori de hibiscus

     (3)

     (3)

     (3)

    0631030

    Petale de trandafir

     (3)

     (3)

     (3)

    0631040

    Flori de iasomie

     (3)

     (3)

     (3)

    0631050

    Tei pucios

     (3)

     (3)

     (3)

    0631990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

    0632000

    (b)

    Frunze

     (3)

     (3)

     (3)

    0632010

    Frunze de căpșun

     (3)

     (3)

     (3)

    0632020

    Frunze de rooibos

     (3)

     (3)

     (3)

    0632030

    Maté

     (3)

     (3)

     (3)

    0632990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

    0633000

    (c)

    Rădăcini

     (3)

     (3)

     (3)

    0633010

    Rădăcină de valeriană

     (3)

     (3)

     (3)

    0633020

    Rădăcină de ginseng

     (3)

     (3)

     (3)

    0633990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

    0639000

    (d)

    Alte infuzii

     (3)

     (3)

     (3)

    0640000

    (iv)

    Cacao (boabe fermentate)

     (3)

     (3)

     (3)

    0650000

    (v)

    Roșcove

     (3)

     (3)

     (3)

    0700000

    7.

    HAMEI (deshidratat), inclusiv granulele de hamei și pudra neconcentrată

    50

    0,1 (2)

    0,1

    0800000

    8.

    CONDIMENTE

     (3)

     (3)

     (3)

    0810000

    (i)

    Semințe

     (3)

     (3)

     (3)

    0810010

    Anason

     (3)

     (3)

     (3)

    0810020

    Chimen negru

     (3)

     (3)

     (3)

    0810030

    Semințe de țelină

     (3)

     (3)

     (3)

    0810040

    Semințe de coriandru

     (3)

     (3)

     (3)

    0810040

    Semințe de chimen

     (3)

     (3)

     (3)

    0810060

    Semințe de mărar

     (3)

     (3)

     (3)

    0810070

    Semințe de fenicul

     (3)

     (3)

     (3)

    0810080

    Schinduf

     (3)

     (3)

     (3)

    0810090

    Nucșoară

     (3)

     (3)

     (3)

    0810990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

    0820000

    (ii)

    Fructe și bace

     (3)

     (3)

     (3)

    0820010

    Piper de Jamaica

     (3)

     (3)

     (3)

    0820020

    Piper de anason (piper de Sichuan)

     (3)

     (3)

     (3)

    0820030

    Chimen

     (3)

     (3)

     (3)

    0820040

    Cardamom

     (3)

     (3)

     (3)

    0820050

    Fructe de ienupăr

     (3)

     (3)

     (3)

    0820060

    Piper, negru și alb

     (3)

     (3)

     (3)

    0820070

    Păstăi de vanilie

     (3)

     (3)

     (3)

    0820080

    Tamarin

     (3)

     (3)

     (3)

    0820990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

    0830000

    (iii)

    Scoarță

     (3)

     (3)

     (3)

    0830010

    Scorțișoară

     (3)

     (3)

     (3)

    0830990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

    0840000

    (iv)

    Rădăcini sau rizomi

     (3)

     (3)

     (3)

    0840010

    Lemn-dulce

     (3)

     (3)

     (3)

    0840020

    Ghimbir

     (3)

     (3)

     (3)

    0840030

    Curcuma (șofran de India)

     (3)

     (3)

     (3)

    0840040

    Hrean

     (3)

     (3)

     (3)

    0840990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

    0850000

    (v)

    Muguri

     (3)

     (3)

     (3)

    0850010

    Cuișoare

     (3)

     (3)

     (3)

    0850020

    Capere

     (3)

     (3)

     (3)

    0850990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

    0860000

    (vi)

    Stigmate de flori

     (3)

     (3)

     (3)

    0860010

    Șofran

     (3)

     (3)

     (3)

    0860990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

    0870000

    (vii)

    Tegumente accesorii

     (3)

     (3)

     (3)

    0870010

    Nucșoară

     (3)

     (3)

     (3)

    0870990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

    0900000

    9.

    PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

     (3)

     (3)

     (3)

    0900010

    Sfeclă de zahăr

     (3)

     (3)

     (3)

    0900020

    Trestie de zahăr

     (3)

     (3)

     (3)

    0900030

    Rădăcini de cicoare

     (3)

     (3)

     (3)

    0900990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

    1000000

    10.

    PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE

     

     

     

    1010000

    (i)

    Carne, preparate din carne, organe comestibile, sânge, grăsimi animale; proaspete, refrigerate sau congelate, sărate, în saramură, uscate sau afumate sau transformate în făinuri; alte produse transformate având pe bază de aceste produse, precum cârnații și preparatele alimentare

     

    0,05 (2)

     

    1011000

    (a)

    Porcine

    0,01 (2)

     

     

    1011010

    Carne

     

     

    0,05

    1011020

    Carne fără grăsime sau macră

     

     

    0,05

    1011030

    Ficat

     

     

    0,3

    1011040

    Rinichi

     

     

    0,3

    1011050

    Organe comestibile

     

     

    0,01 (2)

    1011990

    Altele

     

     

    0,01 (2)

    1012000

    (b)

    Bovine

     

     

     

    1012010

    Carne

    0,05

     

    0,05

    1012020

    Grăsime

    0,1

     

    0,05

    1012030

    Ficat

    0,1

     

    0,3

    1012040

    Rinichi

    0,3

     

    0,3

    1012050

    Organe comestibile

    0,01 (2)

     

    0,01 (2)

    1012990

    Altele

    0,01 (2)

     

    0,01 (2)

    1013000

    (c)

    Ovine

     

     

     

    1013010

    Carne

    0,05

     

    0,05

    1013020

    Grăsime

    0,1

     

    0,05

    1013030

    Ficat

    0,1

     

    0,3

    1013040

    Rinichi

    0,3

     

    0,3

    1013050

    Organe comestibile

    0,01 (2)

     

    0,01 (2)

    1013990

    Altele

    0,01 (2)

     

    0,01 (2)

    1014000

    (d)

    Caprine

     

     

     

    1014010

    Carne

    0,05

     

    0,05

    1014020

    Grăsime

    0,1

     

    0,05

    1014030

    Ficat

    0,3

     

    0,3

    1014040

    Rinichi

    0,3

     

    0,3

    1014050

    Organe comestibile

    0,01 (2)

     

    0,01 (2)

    1014990

    Altele

    0,01 (2)

     

    0,01 (2)

    1015000

    (e)

    Animale din specia cabaline, asini sau catâri

     (3)

     (3)

     (3)

    1015010

    Carne

     (3)

     (3)

     (3)

    1015020

    Grăsime

     (3)

     (3)

     (3)

    1015030

    Ficat

     (3)

     (3)

     (3)

    1015040

    Rinichi

     (3)

     (3)

     (3)

    1015050

    Organe comestibile

     (3)

     (3)

     (3)

    1015990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

    1016000

    (f)

    Păsări de curte – pui, gâște, rațe, curci și bibilici –, struți, porumbei

    0,01 (2)

     

     

    1016010

    Carne

     

     

    0,05

    1016020

    Grăsime

     

     

    0,05

    1016030

    Ficat

     

     

    0,3

    1016040

    Rinichi

     

     

    0,3

    1016050

    Organe comestibile

     

     

    0,01 (2)

    1016990

    Altele

     

     

    0,01 (2)

    1017000

    (g)

    Alte animale de crescătorie

     (3)

     (3)

     (3)

    1017010

    Carne

     (3)

     (3)

     (3)

    1017020

    Grăsime

     (3)

     (3)

     (3)

    1017030

    Ficat

     (3)

     (3)

     (3)

    1017040

    Rinichi

     (3)

     (3)

     (3)

    1017050

    Organe comestibile

     (3)

     (3)

     (3)

    1017990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

    1020000

    (ii)

    Lapte și smântână, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau îndulcitori, unt și alte grăsimi derivate din lapte, brânză și caș

    0,1

    0,05 (2)

    0,03

    1020010

    Bovine

     

     

     

    1020020

    Ovine

     

     

     

    1020030

    Caprine

     

     

     

    1020040

    Cai

     

     

     

    1020990

    Altele

     

     

     

    1030000

    (iii)

    Ouă de pasăre, proaspete, conservate sau congelate; ouă fără coajă și gălbenușuri de ouă, proaspete, deshidratate, preparate în apă sau la abur, puse în forme, congelate sau altfel conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori

    0,01 (2)

    0,05 (2)

    0,01 (2)

    1030010

    Pui

     

     

     

    1030020

    Rață

     (3)

     (3)

     (3)

    1030030

    Gâscă

     (3)

     (3)

     (3)

    1030040

    Prepeliță

     (3)

     (3)

     (3)

    1030990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

    1040000

    (iv)

    Miere

     (3)

     (3)

     (3)

    1050000

    (v)

    Amfibieni și reptile

     (3)

     (3)

     (3)

    1060000

    (vi)

    Melci

     (3)

     (3)

     (3)

    1070000

    (vii)

    Alte produse derivate din animale terestre

     (3)

     (3)

     (3)

    (L)

    =

    liposolubil

    (R)

    =

    definiția reziduului diferă în cazul următoarelor combinații pesticid-număr de cod:

     

    Chlorothalonil — cod 1012000: SDS-3701

     

    Chlorothalonil — cod 1013000: SDS-3701

     

    Chlorothalonil — cod 1014000: SDS-3701.”

    (2)

    Anexa III partea A se modifică după cum urmează:

    (a)

    Coloanele referitoare la clotianidin, difenoconazol, flubendiamidă, spirotetramat și tiamethoxam se înlocuiesc cu următorul text:

    Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)

    Număr de cod

    Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică CMR (4)

    Clothianidin

    Difenoconazol

    Flubendiamide

    Spirotetramat and its 4 metabolites BYI08330-enol, BYI08330-ketohydroxy, BYI08330-monohydroxy, and BYI08330 enol-glucoside, expressed as spirotetramat (R)

    Tiametoxam (sumă de tiametoxam și clotianidin exprimată în tiametoxam)

    (1)

    (2)

    (3)

    (4)

    (5)

    (6)

    (7)

    0100000

    1.

    FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; NUCI

     

     

    0,01 (5)

     

     

    0110000

    (i)

    Fructe citrice

    0,1

    0,1

     

    1

    0,2

    0110010

    Grepfruturi

     

     

     

     

     

    0110020

    Portocale

     

     

     

     

     

    0110030

    Lămâi

     

     

     

     

     

    0110040

    Lămâi verzi «lime»

     

     

     

     

     

    0110050

    Mandarine

     

     

     

     

     

    0110990

    Altele

     

     

     

     

     

    0120000

    (ii)

    Fructe nucifere (cu sau fără coajă)

    0,02 (5)

    0,05 (5)

     

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0120010

    Migdale

     

     

     

     

     

    0120020

    Nuci de Brazilia

     

     

     

     

     

    0120030

    Anacard

     

     

     

     

     

    0120040

    Castane

     

     

     

     

     

    0120050

    Nuci de cocos

     

     

     

     

     

    0120060

    Alune

     

     

     

     

     

    0120070

    Nuci macadamia

     

     

     

     

     

    0120080

    Nuci de Pecan

     

     

     

     

     

    0120090

    Semințe de pin

     

     

     

     

     

    0120100

    Fistic

     

     

     

     

     

    0120110

    Nuci comune

     

     

     

     

     

    0120990

    Altele

     

     

     

     

     

    0130000

    (iii)

    Fructe sămânțoase

    0,05

     

     

    1

     

    0130010

    Mere

     

    0,5

     

     

    0,2

    0130020

    Pere

     

    0,5

     

     

    0,2

    0130030

    Gutui

     

    0,2

     

     

    0,1

    0130040

    Moșmoni

     

    0,5

     

     

    0,1

    0130050

    Moșmoni japonezi

     

    0,5

     

     

    0,1

    0130990

    Altele

     

    0,2

     

     

    0,1

    0140000

    (iv)

    Fructe sâmburoase

     

     

     

    3

     

    0140010

    Caise

    0,1

    0,5

     

     

    0,3

    0140020

    Cireșe

    0,1

    0,3

     

     

    0,5

    0140030

    Piersici

    0,1

    0,5

     

     

    0,3

    0140040

    Prune

    0,02 (5)

    0,5

     

     

    0,3

    0140990

    Altele

    0,02 (5)

    0,1

     

     

    0,3

    0150000

    (v)

    Bace și fructe mici

     

     

     

     

     

    0151000

    (a)

    Struguri de masă și de vin

     

    0,5

     

    2

    0,5

    0151010

    Struguri de masă

    0,6

     

     

     

     

    0151020

    Struguri de vin

    0,05

     

     

     

     

    0152000

    (b)

    Căpșuni

    0,02 (5)

    0,1

     

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0153000

    (c)

    Fructe de rug

    0,02 (5)

     

     

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0153010

    Mure

     

    0,3

     

     

     

    0153020

    Mure de câmp

     

    0,1

     

     

     

    0153030

    Zmeură

     

    0,3

     

     

     

    0153990

    Altele

     

    0,1

     

     

     

    0154000

    (d)

    Alte bace și fructe mici

    0,02 (5)

     

     

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0154010

    Afine

     

    0,1

     

     

     

    0154020

    Merișoare

     

    0,1

     

     

     

    0154030

    Coacăze (roșii, albe sau negre)

     

    0,2

     

     

     

    0154040

    Agrișe

     

    0,1

     

     

     

    0154050

    Măceș

     

    0,1

     

     

     

    0154060

    Dud

     

    0,1

     

     

     

    0154070

    Păducel spaniol

     

    0,1

     

     

     

    0154080

    Boabe de soc

     

    0,1

     

     

     

    0154990

    Altele

     

    0,1

     

     

     

    0160000

    (vi)

    Fructe diverse

    0,02 (5)

     

     

    0,1 (5)

     

    0161000

    (a)

    Cu coajă comestibilă

     

     

     

     

    0,05 (5)

    0161010

    Curmale

     

    0,1

     

     

     

    0161020

    Smochine

     

    0,1

     

     

     

    0161030

    Măsline de masă

     

    2

     

     

     

    0161040

    Kumquat

     

    0,1

     

     

     

    0161050

    Carambola

     

    0,1

     

     

     

    0161060

    Kaki

     

    0,1

     

     

     

    0161070

    Prună de Java

     

    0,1

     

     

     

    0161990

    Altele

     

    0,1

     

     

     

    0162000

    (b)

    Cu coajă necomestibilă, mici

     

    0,1

     

     

     

    0162010

    Kiwi

     

     

     

     

    0,2

    0162020

    Litchi

     

     

     

     

    0,05 (5)

    0162030

    Fructele pasiunii

     

     

     

     

    0,05 (5)

    0162040

    Smochine indiene (limba soacrei)

     

     

     

     

    0,05 (5)

    0162050

    Fructul Chrysophyllum cainito

     

     

     

     

    0,05 (5)

    0162060

    Plaqueminier (kaki de Virginia)

     

     

     

     

    0,05 (5)

    0162990

    Altele

     

     

     

     

    0,05 (5)

    0163000

    (c)

    Cu coajă necomestibilă, mari

     

    0,1

     

     

     

    0163010

    Avocado

     

     

     

     

    0,05 (5)

    0163020

    Banane

     

     

     

     

    0,05 (5)

    0163030

    Mango

     

     

     

     

    0,5

    0163040

    Papaia

     

     

     

     

    0,05 (5)

    0163050

    Rodii

     

     

     

     

    0,05 (5)

    0163060

    Fructe de Annona cherimola

     

     

     

     

    0,05 (5)

    0163070

    Guave

     

     

     

     

    0,05 (5)

    0163080

    Ananas

     

     

     

     

    0,05 (5)

    0163090

    Fructul arborelui de pâine

     

     

     

     

    0,05 (5)

    0163100

    Durian

     

     

     

     

    0,05 (5)

    0163110

    Soursop

     

     

     

     

    0,05 (5)

    0163990

    Altele

     

     

     

     

    0,05 (5)

    0200000

    2.

    LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

     

     

     

     

     

    0210000

    (i)

    Legume rădăcinoase și cu tuberculi

     

     

    0,01 (5)

     

     

    0211000

    (a)

    Cartofi

    0,05

    0,1

     

    0,8

    0,1

    0212000

    (b)

    Legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale

    0,02 (5)

    0,1

     

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0212010

    Manioc

     

     

     

     

     

    0212020

    Batate

     

     

     

     

     

    0212030

    Igname

     

     

     

     

     

    0212040

    Arorut

     

     

     

     

     

    0212990

    Altele

     

     

     

     

     

    0213000

    (c)

    Alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

     

     

     

    0,1 (5)

     

    0213010

    Sfecle

    0,02 (5)

    0,2

     

     

    0,05 (5)

    0213020

    Morcovi

    0,05

    0,3

     

     

    0,3

    0213030

    Țeline de rădăcină

    0,02 (5)

    2

     

     

    0,05 (5)

    0213040

    Hrean

    0,02 (5)

    0,2

     

     

    0,05 (5)

    0213050

    Topinamburi

    0,02 (5)

    0,1

     

     

    0,05 (5)

    0213060

    Păstârnaci

    0,02 (5)

    0,3

     

     

    0,05 (5)

    0213070

    Pătrunjel rădăcină

    0,02 (5)

    0,2

     

     

    0,05 (5)

    0213080

    Ridichi

    0,02 (5)

    0,05 (5)

     

     

    0,05 (5)

    0213090

    Barba-caprei

    0,02 (5)

    0,2

     

     

    0,05 (5)

    0213100

    Gulie furajeră

    0,02 (5)

    0,4

     

     

    0,05 (5)

    0213110

    Napi

    0,02 (5)

    0,4

     

     

    0,05 (5)

    0213990

    Altele

    0,02 (5)

    0,05 (5)

     

     

    0,05 (5)

    0220000

    (ii)

    Legume bulboase

    0,02 (5)

     

    0,01 (5)

     

     

    0220010

    Usturoi

     

    0,05 (5)

     

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0220020

    Ceapă

     

    0,05 (5)

     

    0,3

    0,1

    0220030

    Ceapă eșalotă

     

    0,05 (5)

     

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0220040

    Ceapă verde

     

    0,1

     

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0220990

    Altele

     

    0,05 (5)

     

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0230000

    (iii)

    Legume fructoase

     

     

     

     

     

    0231000

    (a)

    Solanacee

     

     

     

     

     

    0231010

    Tomate

    0,05

    2

    0,2

    2

    0,2

    0231020

    Ardei

    0,05

    0,05 (5)

    0,2

    2

    0,5

    0231030

    Vinete

    0,05

    0,05 (5)

    0,2

    2

    0,2

    0231040

    Bame

    0,02 (5)

    0,05 (5)

    0,01 (5)

    1

    0,05 (5)

    0231990

    Altele

    0,02 (5)

    0,05 (5)

    0,01 (5)

    1

    0,05 (5)

    0232000

    (b)

    Cucurbitacee cu coaja comestibilă

    0,02 (5)

    0,1

    0,15

    0,2

     

    0232010

    Castraveți

     

     

     

     

    0,3

    0232020

    Cornișoni

     

     

     

     

    0,2

    0232030

    Dovleci

     

     

     

     

    0,3

    0232990

    Altele

     

     

     

     

    0,1

    0233000

    (c)

    Cucurbitacee cu coaja necomestibilă

    0,02 (5)

    0,05 (5)

    0,06

    0,2

     

    0233010

    Pepeni galbeni

     

     

     

     

    0,2

    0233020

    Dovleci

     

     

     

     

    0,1

    0233030

    Pepeni verzi

     

     

     

     

    0,2

    0233990

    Altele

     

     

     

     

    0,1

    0234000

    (d)

    Porumb zaharat

    0,02 (5)

    0,05 (5)

    0,01 (5)

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0239000

    (e)

    Alte legume fructoase

    0,02 (5)

    0,05 (5)

    0,01 (5)

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0240000

    (iv)

    Brasicacee

    0,02 (5)

     

    0,01 (5)

     

    0,2

    0241000

    (a)

    Varză cu inflorescență

     

     

     

    1

     

    0241010

    Broccoli

     

    0,2

     

     

     

    0241020

    Conopidă

     

    0,2

     

     

     

    0241990

    Altele

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0242000

    (b)

    Varză cu căpățână

     

    0,2

     

     

     

    0242010

    Varză de Bruxelles

     

     

     

    0,3

     

    0242020

    Varză cu căpățână

     

     

     

    2

     

    0242990

    Altele

     

     

     

    0,1 (5)

     

    0243000

    (c)

    Varză pentru frunze

     

    2

     

    7

     

    0243010

    Varză chinezească

     

     

     

     

     

    0243020

    Varză fără căpățână

     

     

     

     

     

    0243990

    Altele

     

     

     

     

     

    0244000

    (d)

    Gulii

     

    0,05 (5)

     

    2

     

    0250000

    (v)

    Legume cu frunze și plante aromatice

     

     

    0,01 (5)

     

     

    0251000

    (a)

    Lăptuci și alte salate similare, inclusiv brasicacee

    0,1

     

     

    7

    5

    0251010

    Fetică

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0251020

    Lăptucă

     

    3

     

     

     

    0251030

    Scarolă (cicoare cu frunze întregi)

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0251040

    Creson

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0251050

    Barbarea verna

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0251060

    Rucolă

     

    2

     

     

     

    0251070

    Muștar vânăt

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0251080

    Frunze și lăstari de Brassica, spp.

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0251990

    Altele

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0252000

    (b)

    Spanac și similare (frunze)

    0,02 (5)

     

     

    7

    0,05 (5)

    0252010

    Spanac

     

    2

     

     

     

    0252020

    Iarbă-grasă

     

    2

     

     

     

    0252030

    Sfeclă pentru pețiol și frunze

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0252990

    Altele

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0253000

    (c)

    Frunze de viță-de-vie

    0,02 (5)

    0,05 (5)

     

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0254000

    (d)

    Năsturel

    0,02 (5)

    0,5

     

    7

    0,05 (5)

    0255000

    (e)

    Cicoare witloof

    0,02 (5)

    0,05 (5)

     

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0256000

    (f)

    Plante aromatice

    0,02 (5)

     

     

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0256010

    Asmățui

     

    10

     

     

     

    0256020

    Arpagic

     

    2

     

     

     

    0256030

    Frunze de țelină

     

    10

     

     

     

    0256040

    Pătrunjel

     

    10

     

     

     

    0256050

    Salvie

     

    2

     

     

     

    0256060

    Rozmarin

     

    2

     

     

     

    0256070

    Cimbru

     

    2

     

     

     

    0256080

    Busuioc

     

    2

     

     

     

    0256090

    Frunze de dafin

     

    2

     

     

     

    0256100

    Tarhon

     

    2

     

     

     

    0256990

    Altele

     

    2

     

     

     

    0260000

    (vi)

    Leguminoase (proaspete)

     

     

     

    0,1 (5)

     

    0260010

    Fasole (păstăi)

    0,2

    1

    0,4

     

    0,05 (5)

    0260020

    Fasole (boabe)

    0,02 (5)

    1

    0,01 (5)

     

    0,05 (5)

    0260030

    Mazăre (păstăi)

    0,2

    1

    0,01 (5)

     

    0,2

    0260040

    Mazăre (boabe)

    0,02 (5)

    1

    0,01 (5)

     

    0,2

    0260050

    Linte

    0,02 (5)

    0,05 (5)

    0,01 (5)

     

    0,05 (5)

    0260990

    Altele

    0,02 (5)

    0,05 (5)

    0,01 (5)

     

    0,05 (5)

    0270000

    (vii)

    Legume cu tulpină (proaspete)

    0,02 (5)

     

    0,01 (5)

     

    0,05 (5)

    0270010

    Sparanghel

     

    0,05 (5)

     

    0,1 (5)

     

    0270020

    Cardon

     

    0,3

     

    0,1 (5)

     

    0270030

    Țelină

     

    5

     

    4

     

    0270040

    Fenicul

     

    5

     

    0,1 (5)

     

    0270050

    Anghinare

     

    0,05 (5)

     

    0,1 (5)

     

    0270060

    Praz

     

    0,5

     

    0,1 (5)

     

    0270070

    Rubarbă

     

    0,3

     

    0,1 (5)

     

    0270080

    Lăstari de bambus

     

    0,05 (5)

     

    0,1 (5)

     

    0270090

    Miez de palmier

     

    0,05 (5)

     

    0,1 (5)

     

    0270990

    Altele

     

    0,05 (5)

     

    0,1 (5)

     

    0280000

    (viii)

    Ciuperci

    0,02 (5)

    0,05 (5)

    0,01 (5)

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0280010

    Ciuperci de cultură

     

     

     

     

     

    0280020

    Ciuperci sălbatice

     

     

     

     

     

    0280990

    Altele

     

     

     

     

     

    0290000

    (ix)

    Alge

    0,02 (5)

    0,05 (5)

    0,01 (5)

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0300000

    3.

    LEGUME PĂSTĂI

    0,02 (5)

     

    0,01 (5)

    0,1 (5)

     

    0300010

    Fasole

     

    0,05 (5)

     

     

    0,05 (5)

    0300020

    Linte

     

    0,05 (5)

     

     

    0,05 (5)

    0300030

    Mazăre

     

    0,1

     

     

    0,2

    0300040

    Lupin

     

    0,05 (5)

     

     

    0,05 (5)

    0300990

    Altele

     

    0,05 (5)

     

     

    0,05 (5)

    0400000

    4.

    SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

     

     

    0,01 (5)

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0401000

    (i)

    Semințe oleaginoase

     

     

     

     

     

    0401010

    Semințe de in

    0,02 (5)

    0,2

     

     

     

    0401020

    Arahide

    0,02 (5)

    0,05 (5)

     

     

     

    0401030

    Semințe de mac

    0,02 (5)

    0,05 (5)

     

     

     

    0401040

    Semințe de susan

    0,02 (5)

    0,05 (5)

     

     

     

    0401050

    Semințe de floarea-soarelui

    0,02 (5)

    0,05 (5)

     

     

     

    0401060

    Semințe de rapiță

    0,02 (5)

    0,5

     

     

     

    0401070

    Boabe de soia

    0,02 (5)

    0,05 (5)

     

     

     

    0401080

    Semințe de muștar

    0,02 (5)

    0,2

     

     

     

    0401090

    Semințe de bumbac

    0,05

    0,05 (5)

     

     

     

    0401100

    Semințe de dovleac

    0,02 (5)

    0,05 (5)

     

     

     

    0401110

    Șofrănel

    0,02 (5)

    0,05 (5)

     

     

     

    0401120

    Limba mielului

    0,02 (5)

    0,05 (5)

     

     

     

    0401130

    Camelină

    0,02 (5)

    0,05 (5)

     

     

     

    0401140

    Cânepă

    0,02 (5)

    0,05 (5)

     

     

     

    0401150

    Ricin

    0,02 (5)

    0,05 (5)

     

     

     

    0401990

    Altele

    0,02 (5)

    0,05 (5)

     

     

     

    0402000

    (ii)

    Fructe oleaginoase

    0,02 (5)

     

     

     

     

    0402010

    Măsline pentru ulei

     

    2

     

     

     

    0402020

    Nuci de palmier

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0402030

    Fructe de palmier pentru ulei

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0402040

    Kapok

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0402990

    Altele

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0500000

    5.

    CEREALE

    0,02 (5)

     

    0,01 (5)

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0500010

    Orz

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0500020

    Hrișcă

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0500030

    Porumb

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0500040

    Mei

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0500050

    Ovăz

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0500060

    Orez

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0500070

    Secară

     

    0,1

     

     

     

    0500080

    Sorg

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0500090

    Grâu

     

    0,1

     

     

     

    0500990

    Altele

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0600000

    6.

    CEAI, CAFEA, INFUZII ȘI CACAO

    0,05 (5)

     

    0,02 (5)

    0,1 (5)

     

    0610000

    (i)

    Ceai (Camellia sinensis frunze și codițe uscate, fermentat sau nu)

     

    0,05 (5)

     

     

    0,1

    0620000

    (ii)

    Boabe de cafea

     

    0,05 (5)

     

     

    0,05 (5)

    0630000

    (iii)

    Infuzii (uscate)

     

    20

     

     

    0,1

    0631000

    (a)

    Flori

     

     

     

     

     

    0631010

    Flori de mușețel

     

     

     

     

     

    0631020

    Flori de hibiscus

     

     

     

     

     

    0631030

    Petale de trandafir

     

     

     

     

     

    0631040

    Flori de iasomie

     

     

     

     

     

    0631050

    Tei pucios

     

     

     

     

     

    0631990

    Altele [3]

     

     

     

     

     

    0632000

    (b)

    Frunze

     

     

     

     

     

    0632010

    Frunze de căpșun

     

     

     

     

     

    0632020

    Frunze de rooibos

     

     

     

     

     

    0632030

    Maté

     

     

     

     

     

    0632990

    Altele

     

     

     

     

     

    0633000

    (c)

    Rădăcini

     

     

     

     

     

    0633010

    Rădăcină de valeriană

     

     

     

     

     

    0633020

    Rădăcină de ginseng

     

     

     

     

     

    0633990

    Altele

     

     

     

     

     

    0639000

    (d)

    Alte infuzii

     

     

     

     

     

    0640000

    (iv)

    Cacao (boabe fermentate)

     

    0,05 (5)

     

     

    0,05 (5)

    0650000

    (v)

    Roșcove

     

    0,05 (5)

     

     

    0,05 (5)

    0700000

    7.

    HAMEI (deshidratat), inclusiv granulele de hamei și pudra neconcentrată

    0,05 (5)

    0,05 (5)

    0,02 (5)

    15

    0,1

    0800000

    8.

    CONDIMENTE

    0,05 (5)

    0,3

    0,02 (5)

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0810000

    (i)

    Semințe

     

     

     

     

     

    0810010

    Anason

     

     

     

     

     

    0810020

    Chimen negru

     

     

     

     

     

    0810030

    Semințe de țelină

     

     

     

     

     

    0810040

    Semințe de coriandru

     

     

     

     

     

    0810040

    Semințe de chimen

     

     

     

     

     

    0810060

    Semințe de mărar

     

     

     

     

     

    0810070

    Semințe de fenicul

     

     

     

     

     

    0810080

    Schinduf

     

     

     

     

     

    0810090

    Nucșoară

     

     

     

     

     

    0810990

    Altele

     

     

     

     

     

    0820000

    (ii)

    Fructe și bace

     

     

     

     

     

    0820010

    Piper de Jamaica

     

     

     

     

     

    0820020

    Piper de anason (piper de Sichuan)

     

     

     

     

     

    0820030

    Chimen

     

     

     

     

     

    0820040

    Cardamom

     

     

     

     

     

    0820050

    Fructe de ienupăr

     

     

     

     

     

    0820060

    Piper, negru și alb

     

     

     

     

     

    0820070

    Păstăi de vanilie

     

     

     

     

     

    0820080

    Tamarin

     

     

     

     

     

    0820990

    Altele

     

     

     

     

     

    0830000

    (iii)

    Scoarță

     

     

     

     

     

    0830010

    Scorțișoară

     

     

     

     

     

    0830990

    Altele

     

     

     

     

     

    0840000

    (iv)

    Rădăcini sau rizomi

     

     

     

     

     

    0840010

    Lemn-dulce

     

     

     

     

     

    0840020

    Ghimbir

     

     

     

     

     

    0840030

    Curcuma (șofran de India)

     

     

     

     

     

    0840040

    Hrean

     

     

     

     

     

    0840990

    Altele

     

     

     

     

     

    0850000

    (v)

    Muguri

     

     

     

     

     

    0850010

    Cuișoare

     

     

     

     

     

    0850020

    Capere

     

     

     

     

     

    0850990

    Altele

     

     

     

     

     

    0860000

    (vi)

    Stigmate de flori

     

     

     

     

     

    0860010

    Șofran

     

     

     

     

     

    0860990

    Altele

     

     

     

     

     

    0870000

    (vii)

    Tegumente accesorii

     

     

     

     

     

    0870010

    Nucșoară

     

     

     

     

     

    0870990

    Altele

     

     

     

     

     

    0900000

    9.

    PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

    0,02 (5)

     

    0,01 (5)

    0,1 (5)

    0,05 (5)

    0900010

    Sfeclă de zahăr

     

    0,2

     

     

     

    0900020

    Trestie de zahăr

     

    0,05 (5)

     

     

     

    0900030

    Rădăcini de cicoare

     

    0,1

     

     

     

    0900990

    Altele

     

    0,05 (5)

     

     

     

    1000000

    10.

    PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE

     

     

    0,01 (5)

     

     

    1010000

    (i)

    Carne, preparate din carne, organe comestibile, sânge, grăsimi animale; proaspete, refrigerate sau congelate, sărate, în saramură, uscate sau afumate sau transformate în făinuri; alte produse transformate având pe bază de aceste produse, precum cârnații și preparatele alimentare

     

     

     

     

    0,01 (5)

    1011000

    (a)

    Porcine

     

     

     

     

     

    1011010

    Carne

    0,01 (5)

    0,02 (5)

     

    0,01 (5)

     

    1011020

    Carne fără grăsime sau macră

    0,01 (5)

    0,05

     

    0,01 (5)

     

    1011030

    Ficat

    0,05

    0,2

     

    0,03

     

    1011040

    Rinichi

    0,01 (5)

    0,05

     

    0,03

     

    1011050

    Organe comestibile

    0,01 (5)

    0,1

     

    0,03

     

    1011990

    Altele

    0,01 (5)

    0,1

     

    0,01 (5)

     

    1012000

    (b)

    Bovine

     

     

     

     

     

    1012010

    Carne

    0,01 (5)

    0,02 (5)

     

    0,01 (5)

     

    1012020

    Grăsime

    0,01 (5)

    0,05

     

    0,01 (5)

     

    1012030

    Ficat

    0,05

    0,2

     

    0,03

     

    1012040

    Rinichi

    0,01 (5)

    0,05

     

    0,03

     

    1012050

    Organe comestibile

    0,01 (5)

    0,1

     

    0,03

     

    1012990

    Altele

    0,01 (5)

    0,1

     

    0,01 (5)

     

    1013000

    (c)

    Ovine

     

     

     

     

     

    1013010

    Carne

    0,01 (5)

    0,02 (5)

     

    0,01 (5)

     

    1013020

    Grăsime

    0,01 (5)

    0,05

     

    0,01 (5)

     

    1013030

    Ficat

    0,05

    0,2

     

    0,03

     

    1013040

    Rinichi

    0,01 (5)

    0,05

     

    0,03

     

    1013050

    Organe comestibile

    0,01 (5)

    0,1

     

    0,03

     

    1013990

    Altele

    0,01 (5)

    0,1

     

    0,01 (5)

     

    1014000

    (d)

    Caprine

     

     

     

     

     

    1014010

    Carne

    0,01 (5)

    0,02 (5)

     

    0,01 (5)

     

    1014020

    Grăsime

    0,01 (5)

    0,05

     

    0,01 (5)

     

    1014030

    Ficat

    0,05

    0,2

     

    0,03

     

    1014040

    Rinichi

    0,01 (5)

    0,05

     

    0,03

     

    1014050

    Organe comestibile

    0,01 (5)

    0,1

     

    0,03

     

    1014990

    Altele

    0,01 (5)

    0,1

     

    0,01 (5)

     

    1015000

    (e)

    Animale din specia cabaline, asini sau catâri

     

     

     

     

     

    1015010

    Carne

    0,01 (5)

    0,02 (5)

     

    0,01 (5)

     

    1015020

    Grăsime

    0,01 (5)

    0,05

     

    0,01 (5)

     

    1015030

    Ficat

    0,05

    0,2

     

    0,03

     

    1015040

    Rinichi

    0,01 (5)

    0,05

     

    0,03

     

    1015050

    Organe comestibile

    0,01 (5)

    0,1

     

    0,03

     

    1015990

    Altele

    0,01 (5)

    0,1

     

    0,01 (5)

     

    1016000

    (f)

    Păsări de curte – pui, gâște, rațe, curci și bibilici –, struți, porumbei

    0,01 (5)

    0,1

     

    0,01 (5)

     

    1016010

    Carne

     

     

     

     

     

    1016020

    Grăsime

     

     

     

     

     

    1016030

    Ficat

     

     

     

     

     

    1016040

    Rinichi

     

     

     

     

     

    1016050

    Organe comestibile

     

     

     

     

     

    1016990

    Altele

     

     

     

     

     

    1017000

    (g)

    Alte animale de crescătorie

     

    0,1

     

     

     

    1017010

    Carne

    0,01 (5)

     

     

    0,01 (5)

     

    1017020

    Grăsime

    0,01 (5)

     

     

    0,01 (5)

     

    1017030

    Ficat

    0,05

     

     

    0,03

     

    1017040

    Rinichi

    0,01 (5)

     

     

    0,03

     

    1017050

    Organe comestibile

    0,01 (5)

     

     

    0,03

     

    1017990

    Altele

    0,01 (5)

     

     

    0,01 (5)

     

    1020000

    (ii)

    Lapte și smântână, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau îndulcitori, unt și alte grăsimi derivate din lapte, brânză și caș

    0,01 (5)

    0,01 (5)

     

    0,005 (5)

    0,02

    1020010

    Bovine

     

     

     

     

     

    1020020

    Ovine

     

     

     

     

     

    1020030

    Caprine

     

     

     

     

     

    1020040

    Cai

     

     

     

     

     

    1020990

    Altele

     

     

     

     

     

    1030000

    (iii)

    Ouă de pasăre, proaspete, conservate sau congelate; ouă fără coajă și gălbenușuri de ouă, proaspete, deshidratate, preparate în apă sau la abur, puse în forme, congelate sau altfel conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori

    0,01 (5)

    0,05 (5)

     

    0,01 (5)

    0,01 (5)

    1030010

    Pui

     

     

     

     

     

    1030020

    Rață

     

     

     

     

     

    1030030

    Gâscă

     

     

     

     

     

    1030040

    Prepeliță

     

     

     

     

     

    1030990

    Altele

     

     

     

     

     

    1040000

    (iv)

    Miere

    0,01 (5)

    0,05 (5)

     

    0,01 (5)

    0,01 (5)

    1050000

    (v)

    Amfibieni și reptile

    0,01 (5)

    0,05 (5)

     

    0,01 (5)

    0,01 (5)

    1060000

    (vi)

    Melci

    0,01 (5)

    0,05 (5)

     

    0,01 (5)

    0,01 (5)

    1070000

    (vii)

    Alte produse derivate din animale terestre

    0,01 (5)

    0,05 (5)

     

    0,01 (5)

    0,01 (5)

    (L)

    =

    liposolubil

    (R)

    =

    definiția reziduului diferă în cazul următoarelor combinații pesticid-număr de cod:

    Spirotetramat - cod 1000000: Spirotetramat și metabolitul său BYI08330-enol exprimat ca spirotetramat.”

    (b)

    Se adaugă următoarea coloană pentru nicotină:

    Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)

    Număr de cod

    Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică CMR (6)

    Nicotină

    (1)

    (2)

    (3)

    0100000

    1.

    FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; NUCI

     

    0110000

    (i)

    Fructe citrice

     

    0110010

    Grepfruturi

     

    0110020

    Portocale

     

    0110030

    Lămâi

     

    0110040

    Lămâi verzi «lime»

     

    0110050

    Mandarine

     

    0110990

    Altele

     

    0120000

    (ii)

    Fructe nucifere (cu sau fără coajă)

     

    0120010

    Migdale

     

    0120020

    Nuci de Brazilia

     

    0120030

    Anacard

     

    0120040

    Castane

     

    0120050

    Nuci de cocos

     

    0120060

    Alune

     

    0120070

    Nuci macadamia

     

    0120080

    Nuci de Pecan

     

    0120090

    Semințe de pin

     

    0120100

    Fistic

     

    0120110

    Nuci comune

     

    0120990

    Altele

     

    0130000

    (iii)

    Fructe sămânțoase

     

    0130010

    Mere

     

    0130020

    Pere

     

    0130030

    Gutui

     

    0130040

    Moșmoni

     

    0130050

    Moșmoni japonezi

     

    0130990

    Altele

     

    0140000

    (iv)

    Fructe sâmburoase

     

    0140010

    Caise

     

    0140020

    Cireșe

     

    0140030

    Piersici

     

    0140040

    Prune

     

    0140990

    Altele

     

    0150000

    (v)

    Bace și fructe mici

     

    0151000

    (a)

    Struguri de masă și de vin

     

    0151010

    Struguri de masă

     

    0151020

    Struguri de vin

     

    0152000

    (b)

    Căpșuni

     

    0153000

    (c)

    Fructe de rug

     

    0153010

    Mure

     

    0153020

    Mure de câmp

     

    0153030

    Zmeură

     

    0153990

    Altele

     

    0154000

    (d)

    Alte bace și fructe mici

     

    0154010

    Afine

     

    0154020

    Merișoare

     

    0154030

    Coacăze (roșii, albe sau negre)

     

    0154040

    Agrișe

     

    0154050

    Măceș

     

    0154060

    Dud

     

    0154070

    Păducel spaniol

     

    0154080

    Boabe de soc

     

    0154990

    Altele

     

    0160000

    (vi)

    Fructe diverse

     

    0161000

    (a)

    Cu coajă comestibilă

     

    0161010

    Curmale

     

    0161020

    Smochine

     

    0161030

    Măsline de masă

     

    0161040

    Kumquat

     

    0161050

    Carambola

     

    0161060

    Kaki

     

    0161070

    Prună de Java

     

    0161990

    Altele

     

    0162000

    (b)

    Cu coajă necomestibilă, mici

     

    0162010

    Kiwi

     

    0162020

    Litchi

     

    0162030

    Fructele pasiunii

     

    0162040

    Smochine indiene (limba soacrei)

     

    0162050

    Fructul Chrysophyllum cainito

     

    0162060

    Plaqueminier (kaki de Virginia)

     

    0162990

    Altele

     

    0163000

    (c)

    Cu coajă necomestibilă, mari

     

    0163010

    Avocado

     

    0163020

    Banane

     

    0163030

    Mango

     

    0163040

    Papaia

     

    0163050

    Rodii

     

    0163060

    Fructe de Annona cherimola

     

    0163070

    Guave

     

    0163080

    Ananas

     

    0163090

    Fructul arborelui de pâine

     

    0163100

    Durian

     

    0163110

    Soursop

     

    0163990

    Altele

     

    0200000

    2.

    LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

     

    0210000

    (i)

    Legume rădăcinoase și cu tuberculi

     

    0211000

    (a)

    Cartofi

     

    0212000

    (b)

    Legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale

     

    0212010

    Manioc

     

    0212020

    Batate

     

    0212030

    Igname

     

    0212040

    Arorut

     

    0212990

    Altele

     

    0213000

    (c)

    Alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

     

    0213010

    Sfecle

     

    0213020

    Morcovi

     

    0213030

    Țeline de rădăcină

     

    0213040

    Hrean

     

    0213050

    Topinamburi

     

    0213060

    Păstârnaci

     

    0213070

    Pătrunjel rădăcină

     

    0213080

    Ridichi

     

    0213090

    Barba-caprei

     

    0213100

    Gulie furajeră

     

    0213110

    Napi

     

    0213990

    Altele

     

    0220000

    (ii)

    Legume bulboase

     

    0220010

    Usturoi

     

    0220020

    Ceapă

     

    0220030

    Ceapă eșalotă

     

    0220040

    Ceapă verde

     

    0220990

    Altele

     

    0230000

    (iii)

    Legume fructoase

     

    0231000

    (a)

    Solanacee

     

    0231010

    Tomate

     

    0231020

    Ardei

     

    0231030

    Vinete

     

    0231040

    Bame

     

    0231990

    Altele

     

    0232000

    (b)

    Cucurbitacee cu coaja comestibilă

     

    0232010

    Castraveți

     

    0232020

    Cornișoni

     

    0232030

    Dovleci

     

    0232990

    Altele

     

    0233000

    (c)

    Cucurbitacee cu coaja necomestibilă

     

    0233010

    Pepeni galbeni

     

    0233020

    Dovleci

     

    0233030

    Pepeni verzi

     

    0233990

    Altele

     

    0234000

    (d)

    Porumb zaharat

     

    0239000

    (e)

    Alte legume fructoase

     

    0240000

    (iv)

    Brasicacee

     

    0241000

    (a)

    Varză cu inflorescență

     

    0241010

    Broccoli

     

    0241020

    Conopidă

     

    0241990

    Altele

     

    0242000

    (b)

    Varză cu căpățână

     

    0242010

    Varză de Bruxelles

     

    0242020

    Varză cu căpățână

     

    0242990

    Altele

     

    0243000

    (c)

    Varză pentru frunze

     

    0243010

    Varză chinezească

     

    0243020

    Varză fără căpățână

     

    0243990

    Altele

     

    0244000

    (d)

    Gulii

     

    0250000

    (v)

    Legume cu frunze și plante aromatice

     

    0251000

    (a)

    Lăptuci și alte salate similare, inclusiv brasicacee

     

    0251010

    Fetică

     

    0251020

    Lăptucă

     

    0251030

    Scarolă (cicoare cu frunze întregi)

     

    0251040

    Creson

     

    0251050

    Barbarea verna

     

    0251060

    Rucolă

     

    0251070

    Muștar vânăt

     

    0251080

    Frunze și lăstari de Brassica, spp.

     

    0251990

    Altele

     

    0252000

    (b)

    Spanac și similare (frunze)

     

    0252010

    Spanac

     

    0252020

    Iarbă-grasă

     

    0252030

    Sfeclă pentru pețiol și frunze

     

    0252990

    Altele

     

    0253000

    (c)

    Frunze de viță-de-vie

     

    0254000

    (d)

    Năsturel

     

    0255000

    (e)

    Cicoare witloof

     

    0256000

    (f)

    Plante aromatice

     

    0256010

    Asmățui

     

    0256020

    Arpagic

     

    0256030

    Frunze de țelină

     

    0256040

    Pătrunjel

     

    0256050

    Salvie

     

    0256060

    Rozmarin

     

    0256070

    Cimbru

     

    0256080

    Busuioc

     

    0256090

    Frunze de dafin

     

    0256100

    Tarhon

     

    0256990

    Altele

     

    0260000

    (vi)

    Leguminoase (proaspete)

     

    0260010

    Fasole (păstăi)

     

    0260020

    Fasole (boabe)

     

    0260030

    Mazăre (păstăi)

     

    0260040

    Mazăre (boabe)

     

    0260050

    Linte

     

    0260990

    Altele

     

    0270000

    (vii)

    Legume cu tulpină (proaspete)

     

    0270010

    Sparanghel

     

    0270020

    Cardon

     

    0270030

    Țelină

     

    0270040

    Fenicul

     

    0270050

    Anghinare

     

    0270060

    Praz

     

    0270070

    Rubarbă

     

    0270080

    Lăstari de bambus

     

    0270090

    Miez de palmier

     

    0270990

    Altele

     

    0280000

    (viii)

    Ciuperci

     

    0280010

    Ciuperci de cultură

     

    0280020

    Ciuperci sălbatice

    0,04 (+)

    0280990

    Altele

     

    0290000

    (ix)

    Alge

     

    0300000

    3.

    LEGUME PĂSTĂI

     

    0300010

    Fasole

     

    0300020

    Linte

     

    0300030

    Mazăre

     

    0300040

    Lupin

     

    0300990

    Altele

     

    0400000

    4.

    SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

     

    0401000

    (i)

    Semințe oleaginoase

     

    0401010

    Semințe de in

     

    0401020

    Arahide

     

    0401030

    Semințe de mac

     

    0401040

    Semințe de susan

     

    0401050

    Semințe de floarea-soarelui

     

    0401060

    Semințe de rapiță

     

    0401070

    Boabe de soia

     

    0401080

    Semințe de muștar

     

    0401090

    Semințe de bumbac

     

    0401100

    Semințe de dovleac

     

    0401110

    Șofrănel

     

    0401120

    Limba mielului

     

    0401130

    Camelină

     

    0401140

    Cânepă

     

    0401150

    Ricin

     

    0401990

    Altele

     

    0402000

    (ii)

    Fructe oleaginoase

     

    0402010

    Măsline pentru ulei

     

    0402020

    Nuci de palmier

     

    0402030

    Fructe de palmier pentru ulei

     

    0402040

    Kapok

     

    0402990

    Altele

     

    0500000

    5.

    CEREALE

     

    0500010

    Orz

     

    0500020

    Hrișcă

     

    0500030

    Porumb

     

    0500040

    Mei

     

    0500050

    Ovăz

     

    0500060

    Orez

     

    0500070

    Secară

     

    0500080

    Sorg

     

    0500090

    Grâu

     

    0500990

    Altele

     

    0600000

    6.

    CEAI, CAFEA, INFUZII ȘI CACAO

     

    0610000

    (i)

    Ceai (Camellia sinensis frunze și codițe uscate, fermentat sau nu)

     

    0620000

    (ii)

    Boabe de cafea

     

    0630000

    (iii)

    Infuzii (uscate)

     

    0631000

    (a)

    Flori

     

    0631010

    Flori de mușețel

     

    0631020

    Flori de hibiscus

     

    0631030

    Petale de trandafir

     

    0631040

    Flori de iasomie

     

    0631050

    Tei pucios

     

    0631990

    Altele [3]

     

    0632000

    (b)

    Frunze

     

    0632010

    Frunze de căpșun

     

    0632020

    Frunze de rooibos

     

    0632030

    Maté

     

    0632990

    Altele

     

    0633000

    (c)

    Rădăcini

     

    0633010

    Rădăcină de valeriană

     

    0633020

    Rădăcină de ginseng

     

    0633990

    Altele

     

    0639000

    (d)

    Alte infuzii

     

    0640000

    (iv)

    Cacao (boabe fermentate)

     

    0650000

    (v)

    Roșcove

     

    0700000

    7.

    HAMEI (deshidratat), inclusiv granulele de hamei și pudra neconcentrată

     

    0800000

    8.

    CONDIMENTE

     

    0810000

    (i)

    Semințe

     

    0810010

    Anason

     

    0810020

    Chimen negru

     

    0810030

    Semințe de țelină

     

    0810040

    Semințe de coriandru

     

    0810040

    Semințe de chimen

     

    0810060

    Semințe de mărar

     

    0810070

    Semințe de fenicul

     

    0810080

    Schinduf

     

    0810090

    Nucșoară

     

    0810990

    Altele

     

    0820000

    (ii)

    Fructe și bace

     

    0820010

    Piper de Jamaica

     

    0820020

    Piper de anason (piper de Sichuan)

     

    0820030

    Chimen

     

    0820040

    Cardamom

     

    0820050

    Fructe de ienupăr

     

    0820060

    Piper, negru și alb

     

    0820070

    Păstăi de vanilie

     

    0820080

    Tamarin

     

    0820990

    Altele

     

    0830000

    (iii)

    Scoarță

     

    0830010

    Scorțișoară

     

    0830990

    Altele

     

    0840000

    (iv)

    Rădăcini sau rizomi

     

    0840010

    Lemn-dulce

     

    0840020

    Ghimbir

     

    0840030

    Curcuma (șofran de India)

     

    0840040

    Hrean

     

    0840990

    Altele

     

    0850000

    (v)

    Muguri

     

    0850010

    Cuișoare

     

    0850020

    Capere

     

    0850990

    Altele

     

    0860000

    (vi)

    Stigmate de flori

     

    0860010

    Șofran

     

    0860990

    Altele

     

    0870000

    (vii)

    Tegumente accesorii

     

    0870010

    Nucșoară

     

    0870990

    Altele

     

    0900000

    9.

    PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

     

    0900010

    Sfeclă de zahăr

     

    0900020

    Trestie de zahăr

     

    0900030

    Rădăcini de cicoare

     

    0900990

    Altele

     

    1000000

    10.

    PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE

     

    1010000

    (i)

    Carne, preparate din carne, organe comestibile, sânge, grăsimi animale; proaspete, refrigerate sau congelate, sărate, în saramură, uscate sau afumate sau transformate în făinuri; alte produse transformate având pe bază de aceste produse, precum cârnații și preparatele alimentare

     

    1011000

    (a)

    Porcine

     

    1011010

    Carne

     

    1011020

    Carne fără grăsime sau macră

     

    1011030

    Ficat

     

    1011040

    Rinichi

     

    1011050

    Organe comestibile

     

    1011990

    Altele

     

    1012000

    (b)

    Bovine

     

    1012010

    Carne

     

    1012020

    Grăsime

     

    1012030

    Ficat

     

    1012040

    Rinichi

     

    1012050

    Organe comestibile

     

    1012990

    Altele

     

    1013000

    (c)

    Ovine

     

    1013010

    Carne

     

    1013020

    Grăsime

     

    1013030

    Ficat

     

    1013040

    Rinichi

     

    1013050

    Organe comestibile

     

    1013990

    Altele

     

    1014000

    (d)

    Caprine

     

    1014010

    Carne

     

    1014020

    Grăsime

     

    1014030

    Ficat

     

    1014040

    Rinichi

     

    1014050

    Organe comestibile

     

    1014990

    Altele

     

    1015000

    (e)

    Animale din specia cabaline, asini sau catâri

     

    1015010

    Carne

     

    1015020

    Grăsime

     

    1015030

    Ficat

     

    1015040

    Rinichi

     

    1015050

    Organe comestibile

     

    1015990

    Altele

     

    1016000

    (f)

    Păsări de curte – pui, gâște, rațe, curci și bibilici –, struți, porumbei

     

    1016010

    Carne

     

    1016020

    Grăsime

     

    1016030

    Ficat

     

    1016040

    Rinichi

     

    1016050

    Organe comestibile

     

    1016990

    Altele

     

    1017000

    (g)

    Alte animale de crescătorie

     

    1017010

    Carne

     

    1017020

    Grăsime

     

    1017030

    Ficat

     

    1017040

    Rinichi

     

    1017050

    Organe comestibile

     

    1017990

    Altele

     

    1020000

    (ii)

    Lapte și smântână, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau îndulcitori, unt și alte grăsimi derivate din lapte, brânză și caș

     

    1020010

    Bovine

     

    1020020

    Ovine

     

    1020030

    Caprine

     

    1020040

    Cai

     

    1020990

    Altele

     

    1030000

    (iii)

    Ouă de pasăre, proaspete, conservate sau congelate; ouă fără coajă și gălbenușuri de ouă, proaspete, deshidratate, preparate în apă sau la abur, puse în forme, congelate sau altfel conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori

     

    1030010

    Pui

     

    1030020

    Rață

     

    1030030

    Gâscă

     

    1030040

    Prepeliță

     

    1030990

    Altele

     

    1040000

    (iv)

    Miere

     

    1050000

    (v)

    Amfibieni și reptile

     

    1060000

    (vi)

    Melci

     

    1070000

    (vii)

    Alte produse derivate din animale terestre

     

    (L)

    =

    liposolubil

    (+)

    =

    Următoarele CMR-uri se aplică ciupercilor sălbatice uscate: 2,3 mg/kg pentru mânătărci, 1,2 mg/kg pentru ciuperci sălbatice uscate altele decât mânătărcile. Aceste CMR-uri vor fi revizuite peste doi ani pentru a fi evaluate noile date și informații care vor deveni disponibile, inclusiv orice dovadă științifică privind prezența sau formarea naturală a nicotinei în ciuperci.”


    (1)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică CMR, vă rugăm să consultați anexa I.

    (2)  Indică limita inferioară de detectare analitică

    (3)  Combinația pesticid-cod pentru care se aplică CMR stabilite în annexa III partea B.

    (L)

    =

    liposolubil

    (R)

    =

    definiția reziduului diferă în cazul următoarelor combinații pesticid-număr de cod:

     

    Chlorothalonil — cod 1012000: SDS-3701

     

    Chlorothalonil — cod 1013000: SDS-3701

     

    Chlorothalonil — cod 1014000: SDS-3701.”

    (4)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică CMR, vă rugăm să consultați anexa I.

    (5)  Indică limita inferioară de detectare analitică

    (L)

    =

    liposolubil

    (R)

    =

    definiția reziduului diferă în cazul următoarelor combinații pesticid-număr de cod:

    Spirotetramat - cod 1000000: Spirotetramat și metabolitul său BYI08330-enol exprimat ca spirotetramat.”

    (6)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică CMR, vă rugăm să consultați anexa I.

    (7)  Indică limita inferioară de detectare analitică

    (L)

    =

    liposolubil

    (+)

    =

    Următoarele CMR-uri se aplică ciupercilor sălbatice uscate: 2,3 mg/kg pentru mânătărci, 1,2 mg/kg pentru ciuperci sălbatice uscate altele decât mânătărcile. Aceste CMR-uri vor fi revizuite peste doi ani pentru a fi evaluate noile date și informații care vor deveni disponibile, inclusiv orice dovadă științifică privind prezența sau formarea naturală a nicotinei în ciuperci.”


    Top