This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32009D0578
2009/578/EC: Commission Decision of 9 July 2009 establishing the ecological criteria for the award of the Community eco-label for tourist accommodation service (notified under document number C(2009) 5619) (Text with EEA relevance)
2009/578/CE: Decizia Comisiei din 9 iulie 2009 de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a etichetei ecologice comunitare pentru servicii de cazare pentru turiști [notificată cu numărul C(2009) 5619] (Text cu relevanță pentru SEE)
2009/578/CE: Decizia Comisiei din 9 iulie 2009 de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a etichetei ecologice comunitare pentru servicii de cazare pentru turiști [notificată cu numărul C(2009) 5619] (Text cu relevanță pentru SEE)
JO L 198, 30.7.2009, p. 57–79
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV) Acest document a fost publicat într-o ediţie specială
(HR)
No longer in force, Date of end of validity: 25/01/2017; abrogat prin 32017D0175
Relation | Act | Comment | Subdivision concerned | From | To |
---|---|---|---|---|---|
Repeal | 32003D0287 |
Relation | Act | Comment | Subdivision concerned | From | To |
---|---|---|---|---|---|
Corrected by | 32009D0578R(01) | (DA) | |||
Modified by | 32013D0295 | înlocuire | articol 4 | ||
Modified by | 32015D0345 | înlocuire | articol 4 | ||
Validity extended by | 32015D0345 | 31/12/2016 | |||
Repealed by | 32017D0175 | 26/01/2017 |
30.7.2009 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 198/57 |
DECIZIA COMISIEI
din 9 iulie 2009
de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a etichetei ecologice comunitare pentru servicii de cazare pentru turiști
[notificată cu numărul C(2009) 5619]
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2009/578/CE)
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1980/2000 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iulie 2000 privind sistemul comunitar revizuit de acordare a etichetei ecologice (1), în special articolul 6 alineatul (1) al doilea paragraf,
după consultarea Comitetului pentru etichetare ecologică al Uniunii Europene,
întrucât:
(1) |
În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1980/2000, eticheta ecologică comunitară poate fi acordată unui produs ale cărui caracteristici îi permit să contribuie în mod semnificativ la îmbunătățirea unor aspecte de mediu esențiale. |
(2) |
Regulamentul (CE) nr. 1980/2000 prevede necesitatea stabilirii anumitor criterii specifice de etichetare ecologică, elaborate pe baza criteriilor definite de Comitetul pentru etichetare ecologică al Uniunii Europene, pentru fiecare categorie de produse. |
(3) |
Regulamentul prevede, de asemenea, că revizuirea criteriilor de etichetare ecologică și a cerințelor de evaluare și verificare aferente trebuie să aibă loc în timp util, înainte de expirarea perioadei de valabilitate a criteriilor stabilite pentru categoria de produse în cauză. |
(4) |
În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1980/2000, a avut loc o revizuire în timp util a criteriilor ecologice și a cerințelor de evaluare și verificare aferente prevăzute de Decizia 2003/287/CE a Comisiei din 14 aprilie 2003 de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a etichetei ecologice comunitare pentru servicii de cazare pentru turiști (2). Aceste criterii ecologice și cerințele de evaluare și verificare aferente sunt valabile până la 31 octombrie 2009. |
(5) |
Având în vedere această revizuire și pentru a reflecta progresele științifice și evoluțiile pieței, este oportun să se modifice definiția categoriei de produse și să se stabilească noi criterii ecologice. |
(6) |
Criteriile ecologice, precum și cerințele de evaluare și verificare aferente trebuie să fie valabile patru ani de la data adoptării prezentei decizii. |
(7) |
Pentru serviciile de cazare pentru turiști, criteriile ecologice trebuie împărțite în criterii obligatorii și criterii opționale. |
(8) |
În ceea ce privește taxele aferente solicitării și folosirii etichetei ecologice de către microîntreprinderi, astfel cum sunt definite de Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (3), și ținând seama de resursele limitate ale microîntreprinderilor și de importanța lor deosebită în cadrul acestei categorii de produse, este oportun să se prevadă reduceri suplimentare față de cele stabilite de Regulamentul (CE) nr. 1980/2000 și la articolele 1 și 2 din Decizia 2000/728/CE a Comisiei din 10 noiembrie 2000 de stabilire a taxelor pentru cererile de acordare a etichetei ecologice comunitare și a taxelor anuale (4), în conformitate cu articolul 5 din Decizia 2000/728/CE. |
(9) |
Prin urmare, Decizia 2003/287/CE trebuie înlocuită. |
(10) |
Trebuie să se prevadă o perioadă de tranziție pentru furnizorii de servicii care au primit eticheta ecologică pentru servicii de cazare pentru turiști pe baza criteriilor cuprinse în Decizia 2003/287/CE, pentru ca aceștia să aibă timp suficient să își adapteze serviciile în vederea conformării cu criteriile și cerințele revizuite. De asemenea, trebuie să se permită furnizorilor de servicii să depună cereri în temeiul criteriilor stabilite prin Decizia 2003/287/CE sau în temeiul criteriilor stabilite prin prezenta decizie, până la expirarea perioadei de valabilitate a deciziei respective. |
(11) |
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1980/2000, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
(1) Categoria de produse „servicii de cazare pentru turiști” include furnizarea, contra cost, de servicii de cazare peste noapte în camere dotate în mod corespunzător, care includ cel puțin un pat, oferite ca serviciu principal turiștilor, călătorilor și chiriașilor.
Furnizarea de servicii de cazare peste noapte poate include furnizarea de servicii de alimentație, activități de fitness și de agrement și/sau zone verzi.
(2) În sensul prezentei decizii, serviciile de alimentație includ micul dejun, activitățile/instalațiile de fitness și de agrement includ saune, piscine și alte asemenea instalații care se află în spațiul unității de cazare, iar zonele verzi includ parcuri și grădini deschise oaspeților.
(3) În sensul prezentei decizii, microîntreprinderile se definesc în conformitate cu Recomandarea 2003/361/CE.
Articolul 2
(1) Pentru a i se acorda eticheta ecologică comunitară pentru servicii de cazare pentru turiști în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1980/2000 (denumită în continuare „eticheta ecologică”), un serviciu de cazare pentru turiști trebuie să îndeplinească toate cerințele de mai jos:
(a) |
să facă parte din categoria de produse „servicii de cazare pentru turiști”; |
(b) |
să îndeplinească toate criteriile stabilite în secțiunea A din anexa la prezenta decizie; |
(c) |
să îndeplinească un număr suficient de criterii stabilite în secțiunea B din anexa la prezenta decizie, astfel încât să totalizeze numărul de puncte menționat la alineatele (2) și (3). |
(2) În sensul alineatului (1) litera (c), serviciul de cazare pentru turiști trebuie să obțină cel puțin 20 de puncte pentru serviciul principal.
(3) Punctajul menționat la alineatul (2) trebuie mărit cu oricare dintre următoarele, în cazul în care serviciile sunt furnizate de aceeași administrație sau de același proprietar al serviciului de cazare pentru turiști:
(a) |
trei puncte pentru servicii de alimentație; |
(b) |
trei puncte pentru zone verzi/în aer liber puse la dispoziția oaspeților; |
(c) |
trei puncte pentru activități de agrement/fitness sau cinci puncte dacă activitatea de agrement/fitness respectivă constă într-un centru de wellness. |
Articolul 3
(1) Prin derogare de la articolul 1 alineatul (3) din Decizia 2000/728/CE, în cazul în care o microîntreprindere solicită acordarea etichetei ecologice, taxa aferentă cererii se reduce cu 75 %, fără a fi posibile alte reduceri.
(2) Prin derogare de la articolul 2 alineatul (5) prima teză din Decizia 2000/728/CE, valoarea minimă a taxei anuale pentru microîntreprinderi, percepută pentru folosirea etichetei ecologice, este de 100 EUR.
(3) Volumul anual al vânzărilor pentru toate serviciile de cazare pentru turiști se calculează prin înmulțirea prețului pentru serviciul prestat cu numărul nopților de cazare și reducerea produsului rezultat cu 50 %. Prețul pentru serviciul prestat se consideră a fi prețul mediu plătit de turist pentru șederea peste noapte, inclusiv toate serviciile care nu presupun o taxă suplimentară.
(4) Se aplică reducerile pentru taxa minimă anuală prevăzute la articolul 2 alineatele (6)-(10) din Decizia 2000/728/CE.
Articolul 4
Criteriile ecologice pentru categoria de produse „servicii de cazare pentru turiști”, precum și cerințele de evaluare și verificare aferente sunt valabile patru ani de la data adoptării prezentei decizii.
Articolul 5
În scopuri administrative, numărul de cod atribuit categoriei de produse „servicii de cazare pentru turiști” este „025”.
Articolul 6
Decizia 2003/287/CE se abrogă.
Articolul 7
(1) Cererile pentru acordarea etichetei ecologice care se înscriu în categoria de produse „servicii de cazare pentru turiști” și sunt depuse înainte de data adoptării prezentei decizii se evaluează în conformitate cu condițiile stabilite în Decizia 2003/287/CE.
(2) Cererile pentru acordarea etichetei ecologice care se înscriu în categoria de produse „servicii de cazare pentru turiști” și care sunt depuse după data adoptării prezentei decizii dar până cel mai târziu la 31 octombrie 2009 se pot baza fie pe criteriile stabilite în Decizia 2003/287/CE, fie pe criteriile stabilite în prezenta decizie.
Aceste cereri se evaluează în conformitate cu criteriile pe care se bazează.
(3) În cazul în care eticheta ecologică se acordă pe baza unei cereri evaluate în conformitate cu criteriile stabilite în Decizia 2003/287/CE, eticheta ecologică respectivă poate fi utilizată până la 12 luni de la data adoptării prezentei decizii.
Articolul 8
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 9 iulie 2009.
Pentru Comisie
Stavros DIMAS
Membru al Comisiei
(1) JO L 237, 21.9.2000, p. 1.
(2) JO L 102, 24.4.2003, p. 82.
(3) JO L 124, 20.5.2003, p. 36.
(4) JO L 293, 22.11.2000, p. 18.
ANEXĂ
CADRU
Scopul criteriilor
Aceste criterii au ca scop stabilirea de limite privind principalele tipuri de impact asupra mediului în cele trei etape ale ciclului de viață al serviciului de cazare pentru turiști (achiziționare, prestarea serviciului și deșeuri). În special, scopul lor este:
— |
limitarea consumului de energie; |
— |
limitarea consumului de apă; |
— |
limitarea producției de deșeuri; |
— |
favorizarea folosirii resurselor regenerabile și a substanțelor mai puțin periculoase pentru mediu; |
— |
promovarea comunicării și educației în domeniul mediului. |
Cerințele de evaluare și verificare
Cerințele specifice de evaluare și verificare sunt indicate imediat după fiecare criteriu stabilit în secțiunile A și B. După caz, se pot folosi și alte metode și standarde de încercare decât cele indicate pentru fiecare criteriu, dacă echivalența acestora este acceptată de organismul de resort care evaluează cererea. În cazul în care solicitantul trebuie să furnizeze declarații, documentații, analize, rapoarte de încercare sau alte dovezi care să ateste respectarea criteriilor, se înțelege că acestea pot proveni de la solicitant și/sau furnizorul/furnizorii săi și/sau furnizorul/furnizorii acestora et caetera, după caz.
Organismele de resort desfășoară inspecții pe teren înainte de a acorda licența.
Dacă este cazul, organismele de resort pot solicita documente justificative sau pot efectua verificări independente. Pe perioada de valabilitate a licenței, organismele de resort monitorizează respectarea criteriilor.
Organismelor de resort li se recomandă ca, la evaluarea cererilor și monitorizarea respectării criteriilor, să ia în considerare implementarea de sisteme recunoscute de management de mediu, precum EMAS sau ISO 14001. (Notă: aplicarea acestor sisteme de management nu este obligatorie.)
Cerințe generale
Pentru a cere acordarea etichetei ecologice, solicitantul trebuie să respecte cerințele legale comunitare, naționale și locale. Se garantează în special că:
1. |
Structura fizică este construită în mod legal și respectă toate legile sau reglementările aplicabile ale zonei în care este construită, în special cele legate de conservarea peisajelor și a biodiversității. |
2. |
Structura fizică respectă legile și reglementările comunitare, naționale și locale privind conservarea energiei, sursele de apă, tratarea și evacuarea apelor reziduale, colectarea și eliminarea deșeurilor, întreținerea și repararea echipamentelor, precum și dispozițiile referitoare la siguranță și sănătate. |
3. |
Întreprinderea este operațională și a fost înregistrată, în conformitate cu legislația națională și/sau locală, iar personalul acesteia este angajat în mod legal și asigurat. |
SECȚIUNEA A
CRITERII OBLIGATORII MENȚIONATE LA ARTICOLUL 2 ALINEATUL (1)
ENERGIE
1. Electricitate din surse regenerabile
Cel puțin 50 % din electricitatea folosită, pentru toate scopurile, trebuie să provină din surse de energie regenerabile, în conformitate cu definiția din Directiva 2001/77/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1).
Acest criteriu nu se aplică unităților de cazare turistică ce nu au acces la o piață care oferă electricitate generată din surse de energie regenerabile.
Restricțiile contractuale cu caracter obligatoriu (cum ar fi prevederea de penalități), cu o durată de cel puțin 2 ani, referitoare la schimbarea furnizorului de energie pot fi considerate ca „lipsă a accesului” la o piață care oferă electricitate generată din surse de energie regenerabile.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație din partea furnizorului de electricitate (sau un contract cu acesta) indicând natura sursei/surselor de energie regenerabile, procentajul de electricitate furnizată care provine dintr-o sursă regenerabilă, documentație cu privire la cazanele (generatoarele de căldură) utilizate, dacă este cazul, și o indicație a procentajului maxim care poate fi furnizat. În conformitate cu Directiva 2001/77/CE, surse de energie regenerabile înseamnă surse de energie regenerabile nefosile (eoliană, solară, geotermală, a valurilor, maremotrice, hidroelectrică, biomasă, gaz de depozit, gaz de la instalațiile de tratare a apelor uzate și biogaze). În cazul în care unitatea de cazare turistică nu are acces la o piață care oferă energie din surse de energie regenerabile, trebuie prezentate documente care să demonstreze că s-a solicitat furnizarea de energie din surse regenerabile.
2. Cărbuni și uleiuri grele
Nu trebuie să se folosească drept surse de energie uleiuri grele cu un conținut de sulf mai mare de 0,1 % sau cărbuni. Cărbunele pentru șeminee decorative este exclus de la aplicarea acestui criteriu.
Acest criteriu se aplică numai unităților de cazare turistică ce au sistem de încălzire propriu.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, indicând natura surselor de energie utilizate.
3. Eficiență și generarea de căldură
În cazul în care, pe perioada de valabilitate a etichetei ecologice acordate, se instalează un nou dispozitiv generator de căldură, acesta trebuie să fie o unitate de cogenerare cu randament ridicat (astfel cum este definită la articolul 3 și în anexa III la Directiva 2004/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), o pompă de căldură sau un cazan eficient. Pentru ultima variantă, randamentul unui asemenea cazan trebuie să fie de 4 stele (circa 92 % la 50 °C și 95 % la 70 °C), măsurat în conformitate cu Directiva 92/42/CEE a Consiliului (3), sau în conformitate cu normele și reglementările aplicabile pentru cazanele care nu fac obiectul directivei în cauză.
Cazanele de apă caldă existente care sunt alimentate cu combustibil lichid sau gazos, în conformitate cu definiția din Directiva 92/42/CEE, trebuie să respecte standarde de randament echivalente cu cel puțin trei stele, după cum prevede directiva în cauză. Unitățile de cogenerare existente trebuie să respecte definiția randamentului ridicat din Directiva 2004/8/CE. Eficiența cazanelor excluse din domeniul de aplicare al Directivei 92/42/CEE (4) trebuie să respecte instrucțiunile producătorului, precum și legislația națională și locală cu privire la eficiență, dar pentru aceste cazane existente (cu excepția celor care funcționează cu biomasă) nu se acceptă o eficiență mai mică de 88 %.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă specificațiile tehnice din partea celor responsabili cu vânzarea și/sau întreținerea cazanului, în care este indicată eficiența acestuia.
4. Aer condiționat
Orice sistem de aer condiționat de uz casnic cumpărat în perioada de valabilitate a etichetei ecologice acordate trebuie să se clasifice cel puțin în clasa de eficiență energetică A, în conformitate cu Directiva 2002/31/CE a Comisiei (5) sau să aibă o eficiență energetică similară.
Notă: Acest criteriu nu se aplică aparatelor de aer condiționat care pot să folosească și alte surse de energie sau aparatelor aer-apă și apă-apă ori unităților cu un randament (putere de răcire) de peste 12 kW.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă specificațiile tehnice din partea producătorului sau a tehnicienilor profesioniști responsabili cu instalarea, vânzarea și/sau întreținerea sistemului de aer condiționat.
5. Eficiența energetică a clădirilor
Unitatea de cazare turistică trebuie să respecte legislația națională și codurile locale de construcție privind eficiența energetică și performanța energetică a clădirilor.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă certificatul energetic acordat în temeiul Directivei 2002/91/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6) sau, dacă acesta nu este disponibil în cadrul sistemului național de punere în aplicare, rezultatele unui audit energetic efectuat de un expert independent în materie de performanță energetică a clădirilor.
6. Izolația ferestrelor
Toate ferestrele din camerele și spațiile comune încălzite și/sau climatizate trebuie să dispună de un grad de izolare termică adecvat, în conformitate cu reglementările locale și condițiile climatice locale, precum și de un grad adecvat de izolație acustică.
Toate ferestrele din camerele și spațiile comune încălzite și/sau climatizate care au fost adăugate sau renovate după obținerea etichetei ecologice comunitare trebuie să respecte dispozițiile Directivei 2002/91/CE (articolele 4, 5 și 6) și ale Directivei 89/106/CEE a Consiliului (7) , precum și reglementările tehnice naționale aferente pentru punerea în aplicare a acestora.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație din partea unui tehnician profesionist, în care se indică respectarea acestui criteriu furnizând, totodată, valorile de transmisie termică („valoarea U”). Pentru ferestrele care respectă dispozițiile Directivei 2002/91/CE, solicitantul prezintă certificatul energetic sau, în cazul în care acesta nu este disponibil în cadrul sistemului național de punere în aplicare, o declarație din partea constructorului.
7. Oprirea sistemului de încălzire sau de aer condiționat
Dacă sistemul de încălzire și/sau de aer condiționat nu se oprește automat atunci când ferestrele sunt deschise, trebuie să existe informații ușor accesibile care să reamintească oaspeților să închidă ferestrele dacă este pornit sistemul de încălzire sau de aer condiționat. Sistemele de încălzire/aer condiționat individuale achiziționate după obținerea etichetei ecologice comunitare trebuie să fie prevăzute cu funcția de oprire automată atunci când se deschid ferestrele.
Acest criteriu se aplică numai unităților de cazare turistică ce au sistem de încălzire și/sau de aer condiționat.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de textul informativ pentru oaspeți (dacă este cazul).
8. Stingerea luminii
În cazul în care nu există un sistem automat de stingere a luminii în camere, trebuie să existe informații ușor accesibile care să solicite oaspeților să stingă lumina în momentul părăsirii camerei.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de procedurile de informare.
9. Becuri economice
(a) |
Cel puțin 80 % din becurile electrice din unitatea de cazare turistică trebuie să se înscrie în clasa de eficiență energetică A, astfel cum este definită de Directiva 98/11/CE a Comisiei (8). Acest criteriu nu se aplică corpurilor de iluminat ale căror caracteristici fizice nu permit utilizarea de becuri economice. |
(b) |
100 % din becurile situate într-o zonă unde este probabil să rămână aprinse timp de peste cinci ore pe zi trebuie să se înscrie în clasa A de eficiență energetică, în conformitate cu definiția din Directiva 98/11/CE. Acest criteriu nu se aplică corpurilor de iluminat ale căror caracteristici fizice nu permit utilizarea de becuri economice. |
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu ambele părți ale acestui criteriu, cu indicarea clasei de eficiență energetică a diverselor becuri folosite.
10. Aparate de încălzit pentru exterior
Unitatea de cazare turistică trebuie să utilizeze la încălzirea spațiilor exterioare, cum ar fi spațiile pentru fumători sau spațiile exterioare pentru servit masa, doar aparate care funcționează pe bază de surse regenerabile de energie.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, indicând natura surselor de energie utilizate în cazul aparatelor care funcționează pe bază de surse regenerabile de energie.
APĂ
11. Debitul apei la robinete și dușuri
Debitul apei la robinete și dușuri, cu excepția robinetelor din bucătărie și de la cada de baie, nu trebuie să depășească 9 litri/minut.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, precum și documente relevante, inclusiv o explicație a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu.
12. Pubelele din toalete
Fiecare toaletă trebuie să fie dotată cu o pubelă, iar oaspetele este invitat să o utilizeze pentru a arunca deșeurile specifice, în loc să le arunce în vasul de toaletă.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de documente relevante privind informațiile puse la dispoziția oaspeților.
13. Debitul apei la pisoare
Toate pisoarele trebuie să fie dotate cu sisteme de tragere a apei automate (temporizate) sau manuale, astfel încât aceasta să nu curgă continuu.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de documente relevante privind pisoarele instalate.
14. Schimbarea prosoapelor și a lenjeriei de pat
La sosire, oaspeții sunt informați cu privire la politica de mediu a unității de cazare turistică. Aceste informații trebuie să includă faptul că lenjeria de pat și prosoapele din camere sunt schimbate la cerere sau cu frecvența stabilită prin politica de mediu a unității de cazare turistică sau impuse de lege și/sau de reglementările naționale. Aceasta se aplică numai unităților de cazare turistică unde asigurarea prosoapelor și/sau a lenjeriei de pat este inclusă în serviciu.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de documente relevante care arată modul de informare a oaspeților și modul în care unitatea de cazare turistică îndeplinește solicitările oaspeților.
15. Evacuarea corectă a apelor uzate
Unitatea de cazare turistică informează oaspeții și personalul cu privire la utilizarea corectă a punctelor de evacuare a apelor uzate, pentru a evita eliminarea, pe această cale, de substanțe care ar putea împiedica tratarea apelor uzate în conformitate cu planul municipal de gestionare a apelor uzate și cu reglementările comunitare. În cazul în care nu există un plan municipal de gestionare a apelor uzate, unitatea de cazare turistică trebuie să pună la dispoziție o listă generală a substanțelor care nu trebuie eliminate odată cu apa uzată în conformitate cu Directiva 2006/118/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu și documente relevante (dacă este cazul, planul de gestionare a apelor uzate și comunicarea către oaspeți și personal).
DETERGENȚI ȘI DEZINFECTANȚI
16. Dezinfectanți
Se folosesc dezinfectanți numai în cazul în care sunt necesari pentru respectarea cerințelor legale de igienă.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de menționarea locurilor și situațiilor în care sunt folosiți dezinfectanți.
DEȘEURI
17. Sortarea deșeurilor de către oaspeți
Oaspeții trebuie informați cu privire la modul și locurile de sortare a deșeurilor în conformitate cu cele mai bune sisteme locale sau naționale din cadrul zonelor de care aparține unitatea de cazare turistică. Trebuie să fie disponibile containere adecvate pentru separarea deșeurilor, în camere sau la o distanță rezonabilă.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de documente relevante privind informațiile pentru oaspeți și în care se precizează locurile unde sunt amplasate containerele în cadrul unității de cazare turistică.
18. Sortarea deșeurilor
Deșeurile trebuie sortate în categoriile care pot fi tratate separat de către instalațiile locale sau naționale de gestionare a deșeurilor, acordându-se o atenție deosebită deșeurilor periculoase, care trebuie separate, colectate și eliminate în conformitate cu lista din Decizia 2000/532/CE (10) trebuind să se caute modalități adecvate de eliminare a acestora. Această listă include tonere, cerneluri, echipamente de refrigerare și electrice, baterii, becuri economice, produse farmaceutice, grăsimi/uleiuri, precum și aparate electrice, astfel cum se menționează în Directiva 2002/96/CE (11) și în Directiva 2002/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului (12).
În cazul în care administrația locală nu oferă posibilitatea colectării și/sau eliminării separate a deșeurilor, unitatea de cazare turistică îi adresează o scrisoare prin care își exprimă dorința de a separa deșeurile, precum și preocuparea privind lipsa posibilității de colectare și eliminare separată. În cazul în care autoritatea locală nu asigură eliminarea deșeurilor periculoase, solicitantul obține în fiecare an o declarație din partea autorității locale în care se specifică faptul că nu există un sistem de eliminare a deșeurilor periculoase.
Cererea prin care se solicită autorităților locale să ofere servicii de colectare și/sau eliminare separată a deșeurilor se face anual.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de menționarea diverselor categorii de deșeuri acceptate de autoritățile locale și/sau contracte relevante cu agenții private. După caz, solicitantul furnizează în fiecare an autorității locale declarația corespunzătoare.
19. Produse de unică folosință
Cu excepția cazului în care acest lucru este impus de lege, nu trebuie să se utilizeze produse de toaletă (ale căror recipiente nu pot fi refolosite) cum ar fi șampon și săpun și nici alte produse (de unică folosință), cum ar fi căști de baie, perii, pile de unghii etc. În cazul în care acest gen de produse de unică folosință sunt impuse de lege, solicitantul trebuie să ofere oaspeților ambele soluții și să îi încurajeze, printr-o comunicare adecvată, să utilizeze produsele care nu sunt de unică folosință.
Paharele și ceștile de unică folosință, precum și farfuriile și tacâmurile de unică folosință trebuie folosite doar dacă sunt făcute din materii prime regenerabile și sunt biodegradabile și compostabile în conformitate cu EN 13432.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de documente relevante care explică modul în care este îndeplinit acest criteriu (inclusiv orice act legislativ care impune utilizarea de produse de unică folosință) și de documente coerente cu privire la produsele ale căror recipiente pot fi reutilizate și/sau cu privire la informațiile comunicate oaspeților, prin care aceștia sunt încurajați să utilizeze produse care nu sunt de unică folosință (dacă este cazul).
Pentru a demonstra că paharele și ceștile de unică folosință, precum și farfuriile și tacâmurile de unică folosință îndeplinesc acest criteriu, trebuie să se prezinte dovezi de conformitate cu EN 13432.
20. Ambalarea produselor pentru micul dejun
Cu excepția cazului în care este impus de lege, nu trebuie să se folosească pentru micul dejun sau pentru alte servicii de alimentație produse ambalate ca porții individuale, exceptând produsele lactate tartinabile (cum ar fi untul, margarina și brânza tartinabilă), ciocolata și untul de arahide tartinabile, precum și gemurile și produsele conservate dietetice sau pentru diabetici.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, precum și o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare îl îndeplinește, însoțite de o listă a produselor utilizate care sunt ambalate în porții individuale și de legislația care impune acest lucru.
ALTE SERVICII
21. Interzicerea fumatului în spațiile comune
În toate spațiile comune interioare există o secțiune unde fumatul este interzis.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu.
22. Transportul în comun
Trebuie să se pună la dispoziție oaspeților și personalului informații ușor accesibile cu privire la modul de utilizare a transporturilor în comun către și dinspre unitatea de cazare, prin intermediul principalelor mijloace de comunicare de care dispune aceasta. În cazul în care nu există transport în comun adecvat, trebuie să se pună la dispoziție informații privind alte mijloace de transport preferabile din punct de vedere al protecției mediului.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de copii ale materialelor informative disponibile.
MANAGEMENT GENERAL
Solicitanții care dispun de un sistem de management de mediu înregistrat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 761/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (13) sau certificat în conformitate cu ISO 14001 îndeplinesc în mod automat criteriile generale de management prezentate în continuare, cu excepția criteriilor 27, 28 și 29 (colectarea de date și informarea). În aceste cazuri, modul de verificare a conformității cu criteriile în cauză este înregistrarea EMAS sau certificarea ISO 14001.
23. Întreținerea și repararea cazanelor și a sistemelor de aer condiționat
Întreținerea și repararea cazanelor și a sistemelor de aer condiționat trebuie efectuate cel puțin o dată pe an sau mai des, în cazul în care acest lucru este impus de lege sau este necesar, de către profesioniști calificați corespunzător, respectând standardele CEI și standardele naționale, în cazurile în care acestea se aplică, sau în conformitate cu instrucțiunile producătorului.
Întreținerea sistemelor de aer condiționat (verificarea existenței unor eventuale scurgeri și reparații) trebuie efectuată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (14), în funcție de volumul de gaze F (fluorurate cu efect de seră) conținut de aparat, după cum urmează:
— |
cel puțin o dată la fiecare 12 luni, pentru aparatele care conțin 3 kg sau mai mult de gaze F (aceasta nu se aplică echipamentelor cu sisteme etanșe etichetate ca atare și conținând mai puțin de 6 kg de gaze fluorurate cu efect de seră); |
— |
cel puțin o dată la fiecare șase luni, pentru aparatele care conțin 30 kg sau mai mult de gaze F; |
— |
cel puțin o dată la fiecare trei luni, pentru aparatele care conțin 300 kg sau mai mult de gaze F. |
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu toate părțile acestui criteriu, însoțită de o descriere a cazanelor și a programului de întreținere a acestora, precum și de detalii privind persoanele/societățile care efectuează întreținerea, menționându-se și aspectele verificate în cursul activităților de întreținere.
Pentru sistemele de aer condiționat care conțin 3 kg sau mai mult de gaze F, solicitantul prezintă evidențe privind cantitatea și tipul de gaze F instalate, orice cantități adăugate și cantitatea recuperată în cursul întreținerii, reparării și eliminării finale, precum și datele de identificare ale societății sau ale tehnicianului care a efectuat reparația sau întreținerea, datele la care au avut loc verificările privind scurgerile și rezultatele acestora, precum și informații relevante pentru identificarea echipamentelor staționare individuale care conțin peste 30 kg de gaze F.
24. Stabilirea politicii și programul de mediu
Conducerea trebuie să aibă o politică de mediu și să elaboreze o declarație simplă privind politica de mediu și un program de acțiune precis care să asigure aplicarea politicii de mediu.
Programul de acțiune trebuie să identifice obiective de performanță în domeniul mediului referitoare la energie, apă, substanțe chimice și deșeuri, care trebuie stabilite o dată la doi ani, luând în considerare criteriile opționale și datele colectate, dacă sunt disponibile. Programul trebuie să identifice persoana care are calitatea de director pentru protecția mediului în cadrul unității de cazare turistică și care este responsabilă cu întreprinderea acțiunilor necesare și cu atingerea obiectivelor. Politica de mediu trebuie să fie pusă la dispoziția publicului. Trebuie să se țină seama de comentariile și feedback-ul colectate de la oaspeți prin intermediul unui chestionar sau al unei liste-grilă.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de un exemplar al textului politicii de mediu sau al declarației de mediu și programului de acțiune, precum și procedurile prin care sunt luate în considerare contribuțiile oaspeților.
25. Formarea personalului
Unitatea de cazare turistică trebuie să pună la dispoziția personalului informații și cursuri de formare, inclusiv proceduri sau manuale scrise, pentru a asigura aplicarea măsurilor de protecție a mediului și pentru a sensibiliza personalul cu privire la comportamentele responsabile din punct de vedere al protecției mediului. Trebuie luate în considerare în special următoarele aspecte:
|
În ceea ce privește economisirea energiei:
|
|
În ceea ce privește economisirea apei:
|
|
În ceea ce privește substanțele chimice:
|
|
În ceea ce privește deșeurile:
|
Pentru toți angajații noi trebuie să se asigure formare în termen de patru săptămâni de la data angajării lor, iar pentru întregul personal cel puțin o dată pe an.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de detalii privind programul de formare, conținutul acestuia, precum și tipurile de formare de care au beneficiat membrii personalului și datele formării. Solicitantul prezintă, de asemenea, copii ale procedurilor și comunicărilor către personal cu privire la toate aspectele menționate.
26. Informații pentru oaspeți
Unitățile de cazare turistică trebuie să pună la dispoziția oaspeților, inclusiv a participanților la conferințe, informații privind politica lor de mediu, inclusiv aspectele de siguranță și de prevenire a incendiilor, invitându-i să contribuie la implementarea acesteia. Informațiile comunicate oaspeților trebuie să se refere la acțiunile întreprinse în temeiul politicii de mediu a unității de cazare și să prezinte informații cu privire la eticheta ecologică comunitară. Aceste informații trebuie comunicate oaspeților în mod activ, la recepție, împreună cu un chestionar în care aceștia își pot exprima părerea cu privire la aspectele de mediu ale unității de cazare turistică. Anunțurile care îi invită pe oaspeți să sprijine obiectivele de mediu trebuie să fie vizibile acestora, în special în spațiile comune și în camere.
Acțiunile specifice pentru fiecare domeniu în parte trebuie să fie:
|
În ceea ce privește energia:
|
|
În ceea ce privește apa și apele uzate:
|
|
În ceea ce privește deșeurile:
|
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de copii ale informațiilor și anunțurilor puse la dispoziția oaspeților și indică procedurile de distribuire și colectare a informațiilor și chestionarelor, precum și de valorificare a răspunsurilor primite.
27. Date privind consumul de apă și de energie
Unitatea de cazare turistică trebuie să aibă proceduri de colectare și monitorizare a datelor privind consumul total de energie (kWh), electricitate și alte surse de energie (kWh), precum și consumul de apă (litri).
Datele trebuie colectate, dacă este posibil, lunar sau cel puțin anual, pentru perioada în care este deschisă unitatea de cazare turistică, și trebuie exprimate, de asemenea, sub formă de consum per noapte de cazare și per metru pătrat de spațiu interior.
Unitatea de cazare turistică trebuie să raporteze anual rezultatele către organismul de resort care a evaluat cererea.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de descrierea procedurilor. În momentul depunerii cererii, solicitantul prezintă datele privind consumurile menționate anterior cel puțin pentru ultimele șase luni înainte de depunerea cererii (dacă sunt disponibile), iar apoi prezintă în fiecare an datele aferente anului precedent sau perioadei de funcționare precedente.
28. Colectarea altor date
Unitatea de cazare turistică trebuie să aibă proceduri de colectare și monitorizare a datelor privind consumul de substanțe chimice exprimate în kg și/sau litri, specificându-se dacă produsul este concentrat sau nu, precum și cantitatea de deșeuri produsă (litri și/sau kg de deșeuri nesortate).
Datele trebuie colectate, dacă este posibil, lunar sau cel puțin anual, și trebuie exprimate, de asemenea, în consum sau producție per noapte de cazare și per metru pătrat de spațiu interior.
Unitatea de cazare turistică trebuie să raporteze anual rezultatele către organismul de resort care a evaluat cererea.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de descrierea procedurilor. În momentul depunerii cererii, solicitantul prezintă datele privind consumurile menționate anterior cel puțin pentru ultimele șase luni înainte de depunerea cererii (dacă sunt disponibile), iar apoi prezintă în fiecare an datele aferente anului precedent sau perioadei de funcționare precedente. Solicitantul specifică serviciile oferite și precizează dacă lenjeria este curățată în cadrul unității de cazare.
29. Informațiile care apar pe eticheta ecologică
Rubrica 2 a etichetei ecologice trebuie să conțină următorul text:
„Această unitate de cazare turistică ia în mod activ măsuri pentru a utiliza surse de energie regenerabile, pentru a economisi energia și apa, pentru a reduce cantitatea de deșeuri și pentru a îmbunătăți mediul local.”
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă un exemplu al modului în care va folosi eticheta, însoțit de o declarație de conformitate cu acest criteriu.
SECȚIUNEA B
CRITERII OPȚIONALE MENȚIONATE LA ARTICOLUL 2 ALINEATELE (1) ȘI (2)
Fiecăruia dintre criteriile stabilite în prezenta secțiune i-a fost atribuită o valoare exprimată în puncte sau fracțiuni de puncte. Pentru a se califica în vederea obținerii etichetei ecologice, unitățile de cazare turistică trebuie să acumuleze minimum 20 de puncte.
Punctajul total necesar crește cu câte trei puncte pentru fiecare dintre următoarele servicii suplimentare oferite de proprietarul sau administrația unității de cazare turistică:
— |
servicii de alimentație (inclusiv micul dejun); |
— |
activități de agrement/fitness, care includ saună, piscine și alte asemenea dotări care se află în spațiul unității de cazare turistică. Dacă activitățile de agrement/fitness constau într-un centru de wellness, punctajul necesar crește cu cinci puncte în loc de trei; |
— |
zone verzi/în aer liber, inclusiv parcuri și grădini deschise oaspeților. |
ENERGIE
30. Generarea de electricitate din surse de energie regenerabile (până la 4 puncte)
Unitatea de cazare turistică trebuie să dețină fie un sistem fotovoltaic (panou solar), fie un sistem hidroelectric local sau capacitate de generare de energie geotermală, pe bază de biomasă sau eoliană care furnizează sau urmează să furnizeze cel puțin 20 % din consumul total de electricitate pe an (2 puncte).
Unitatea de cazare turistică trebuie să introducă în rețeaua electrică o cantitate netă de energie electrică produsă din surse de energie regenerabile (2 puncte).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de documente privind sistemul energetic fotovoltaic, hidroelectric, geotermal, pe bază de biomasă sau eolian, precum și date privind atât capacitatea potențială, cât și cea reală a acestuia și documente cu privire la fluxurile de electricitate către și dinspre rețeaua electrică, drept dovadă a contribuțiilor nete sau a electricității din surse de energie regenerabile introduse în rețeaua electrică.
31. Energie din surse de energie regenerabile (până la 2 puncte)
Cel puțin 70 % din cantitatea totală de energie folosită pentru încălzirea sau răcorirea camerelor și pentru încălzirea apei menajere trebuie să provină din surse de energie regenerabile. (1,5 puncte, 2 puncte dacă 100 % din energia folosită în acest scop de unitatea de cazare turistică provine din surse de energie regenerabile.)
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de date privind energia consumată pentru încălzirea camerelor și a apei, precum și de documente care arată că cel puțin 70 % sau 100 % din această energie provine din surse de energie regenerabile.
32. Eficiența energetică a cazanelor (1,5 puncte)
Unitatea de cazare turistică trebuie să dețină cazane de patru stele, conform definiției din Directiva 92/42/CEE.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de documente corespunzătoare.
33. Emisiile de NOx produse de cazane (1,5 puncte)
Cazanele trebuie să se înscrie în clasa 5 a standardului EN 297 prA3, care reglementează emisiile de NOx, și trebuie să emită sub 60 mg de NOx/kWh (pentru cazanele cu condensare de gaz) sau sub 70 mg NOx/kWh (pentru cazanele fără condensare de gaz, cu o putere nominală de până la 120 kW).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de un raport sau specificații tehnice din partea tehnicienilor profesioniști responsabili cu vânzarea și/sau întreținerea cazanului.
34. Termoficare (1,5 puncte)
Pentru obținerea etichetei ecologice, încălzirea unității de cazare turistică trebuie furnizată de o rețea de termoficare eficientă, definită după cum urmează:
Generarea de căldură se face fie în unități de cogenerare cu randament ridicat, în conformitate cu definiția din Directiva 2004/8/CE și cu alte instrumente ale Comisiei adoptate în aplicarea respectivei directive, fie în cazane exclusiv pentru încălzire care au un randament echivalent sau superior valorilor de referință aplicabile stabilite în Decizia 2007/74/CE a Comisiei (15).
Și, în plus:
Conductele rețelei de termoficare trebuie să îndeplinească cerințele stabilite în standardele CEN aplicabile pentru astfel de conducte.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de documente care dovedesc racordarea la rețeaua de termoficare.
35. Producție combinată de energie termică și electrică – (cogenerare) (1,5 puncte)
Energia electrică și termică pentru unitatea de cazare turistică trebuie furnizată de o unitate de cogenerare cu randament ridicat, conform Directivei 2004/8/CE. Dacă unitatea de cazare turistică dispune de o astfel de unitate de cogenerare la fața locului, producția de energie termică și electrică a acesteia trebuie să asigure cel puțin 70 % din consumul total de energie termică și electrică al unității. Cantitatea asigurată trebuie calculată în conformitate cu metodologia prevăzută în Directiva 2004/8/CE.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de documente privind centrala de producție combinată de energie termică și electrică.
36. Pompă de căldură (până la 2 puncte)
Unitatea de cazare turistică trebuie să dețină o pompă de căldură care furnizează căldură și/sau aer condiționat (1,5 puncte). Unitatea de cazare turistică trebuie să dețină o pompă de căldură cu etichetă ecologică comunitară sau cu alt tip de etichetă ecologică ISO de tip I (2 puncte).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de documente privind pompa de căldură.
37. Recuperarea căldurii (până la 1,5 puncte)
Unitatea de cazare turistică trebuie să dispună de un sistem de recuperare a căldurii pentru una (1 punct) sau două (1,5 puncte) dintre următoarele categorii: sisteme de refrigerare, ventilatoare, mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase, piscine, apă uzată menajeră.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de documente privind sistemele de recuperare a căldurii.
38. Reglare termică (1,5 puncte)
Trebuie să se poată regla individual temperatura din fiecare spațiu comun și din fiecare cameră.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de documente privind sistemele de reglare termică.
39. Audituri de performanță energetică a clădirilor (1,5 puncte)
O dată la doi ani, unitatea de cazare turistică trebuie să facă obiectul unui audit de performanță energetică efectuat de un expert independent și să implementeze cel puțin două recomandări privind îmbunătățirea performanței energetice dintre cele rezultate în urma auditului.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă raportul de audit al performanței energetice și documente detaliate cu privire la modul în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu.
40. Sisteme de aer condiționat (până la 2 puncte)
Toate aparatele de aer condiționat din unitatea de cazare turistică au o eficiență energetică cu 15 % mai mare decât pragul necesar pentru a se clasifica în clasa A din Directiva 2002/31/CE (1,5 puncte). Toate aparatele de aer condiționat din unitatea de cazare turistică au o eficiență energetică cu 30 % mai mare decât pragul necesar pentru a se clasifica în clasa A din Directiva 2002/31/CE (2 puncte).
Criteriul nu se aplică în cazul aparatelor care pot folosi și alte surse de energie, al aparatelor aer-apă și apă-apă sau al unităților cu un randament (putere de răcire) de peste 12 kW.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă documente pertinente care dovedesc îndeplinirea acestui criteriu.
41. Oprirea automată a sistemelor de aer condiționat și de încălzire (1,5 puncte)
Trebuie să existe un sistem automat care oprește climatizarea și încălzirea camerelor atunci când ferestrele sunt deschise.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă specificațiile tehnice din partea tehnicienilor profesioniști responsabili cu instalarea, vânzarea și/sau întreținerea sistemului de aer condiționat.
42. Arhitectura bioclimatică (3 puncte)
Unitatea de cazare turistică trebuie construită în conformitate cu principiile arhitecturale bioclimatice.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente corespunzătoare.
43. Frigidere (1 punct), cuptoare (1 punct), mașini de spălat vase (1 punct), mașini de spălat rufe (1 punct), mașini de uscat rufe (1 punct) și echipamente de birou (1 punct) eficiente din punct de vedere energetic – (maximum 3 puncte)
(a) |
(1 punct): Toate frigiderele de uz casnic trebuie să aibă clasa de eficiență A+ sau A++ în conformitate cu Directiva 94/2/CE a Comisiei (16), iar toate frigobarurile sau minibarurile trebuie să aibă cel puțin clasa de eficiență B. Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă documente care arată clasa energetică a tuturor frigiderelor și frigobarurilor sau minibarurilor. |
(b) |
(1 punct): Toate cuptoarele electrice de uz casnic trebuie să aibă clasa de eficiență energetică A, în conformitate cu Directiva 2002/40/CE a Comisiei (17). Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă documente care arată clasa energetică a tuturor cuptoarelor electrice de uz casnic. Notă: Criteriul nu se aplică în cazul cuptoarelor care nu funcționează pe bază de energie electrică sau care nu fac obiectul Directivei 2002/40/CE din alt motiv (de exemplu cuptoare industriale). |
(c) |
(1 punct): Toate mașinile de spălat vase de uz casnic trebuie să aibă clasa de eficiență energetică A, în conformitate cu Directiva 97/17/CE a Comisiei (18). Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă documente care arată clasa energetică a tuturor mașinilor de spălat vase. Notă: Criteriul nu se aplică în cazul mașinilor de spălat vase care nu fac obiectul Directivei 97/17/CE (de exemplu mașinile industriale de spălat vase). |
(d) |
(1 punct): Toate mașinile de spălat rufe de uz casnic trebuie să aibă clasa de eficiență energetică A, în conformitate cu Directiva 95/12/CE a Comisiei (19). Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă documente care arată clasa energetică a tuturor mașinilor de spălat rufe. Notă: Criteriul nu se aplică în cazul mașinilor de spălat rufe care nu fac obiectul Directivei 95/12/CE (de exemplu mașinile industriale de spălat rufe). |
(e) |
(1 punct): Cel puțin 80 % din echipamentele de birou (computere, faxuri, imprimante, scanere, fotocopiatoare) trebuie să fie eligibile pentru acordarea etichetei „energy star” în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 106/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (20) și cu Decizia 2003/168/CE a Comisiei (21). Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă documente care dovedesc că echipamentul de birou este eligibil pentru acordarea etichetei „energy star”. |
(f) |
(1 punct): Toate uscătoarele electrice de rufe cu tambur trebuie să aibă clasa de eficiență energetică A, în conformitate cu Directiva 95/13/CE a Comisiei (22). Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă documente care arată clasa energetică a tuturor uscătoarelor electrice de rufe cu tambur. Notă: Criteriul nu se aplică în cazul uscătoarelor electrice de rufe cu tambur care nu fac obiectul Directivei 95/13/CE (de exemplu uscătoarele industriale de rufe cu tambur). |
44. Uscătoare electrice de mâini și de păr cu senzori de proximitate (până la 2 puncte)
Toate uscătoarele electrice de mâini (1 punct) și de păr (1 punct) trebuie să fie dotate cu senzori de proximitate sau să fi primit o etichetă ecologică ISO de tip I.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă documente justificative corespunzătoare care arată modul în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu.
45. Amplasarea frigiderelor (1 punct)
Frigiderele din bucătărie, restaurant și bar trebuie amplasate și reglate în conformitate cu principiile economiei de energie, pentru a reduce risipa de energie.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu.
46. Stingerea automată a luminii în camere (1,5 puncte)
95 % din camerele unității de cazare turistică trebuie dotate cu sisteme automate care sting lumina în momentul în care oaspeții părăsesc camera.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă specificațiile tehnice din partea tehnicienilor profesioniști responsabili cu instalarea și/sau întreținerea acestor sisteme.
47. Dispozitive de temporizare în saune (1 punct)
Toate saunele și hamamurile trebuie să fie dotate cu temporizator sau trebuie să existe o procedură care reglementează pornirea/oprirea de către personal.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă specificațiile tehnice din partea tehnicienilor profesioniști responsabili cu instalarea și/sau întreținerea acestor sisteme.
48. Încălzirea piscinelor utilizând surse de energie regenerabile (până la 1,5 puncte)
Energia folosită la încălzirea apei din piscine trebuie să provină din surse de energie regenerabile. Cel puțin 50 %: 1 punct, 100 %: 1,5 puncte.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de date privind energia consumată pentru încălzirea apei din piscine și de documente care arată cantitatea de energie utilizată care provine din surse de energie regenerabile.
49. Stingerea automată a luminilor din exterior (1,5 puncte)
Iluminatul exterior care nu este necesar din motive de securitate trebuie să se stingă automat după un interval de timp definit sau trebuie să fie activat printr-un senzor de proximitate.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă specificațiile tehnice din partea tehnicienilor profesioniști responsabili cu instalarea și/sau întreținerea acestor sisteme.
APĂ
50. Valorificarea apelor pluviale (2 puncte) și a apelor reciclate (2 puncte)
(a) |
(2 puncte): Apele pluviale trebuie colectate și utilizate în alte scopuri decât pentru uz menajer și pentru băut. Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare și de asigurări adecvate privind separarea completă a sistemului de distribuire a apei menajere și a apei potabile de cel al apei pluviale. |
(b) |
(2 puncte): Apele reciclate trebuie colectate și utilizate în alte scopuri decât pentru uz menajer și pentru băut. Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare și de asigurări adecvate privind separarea completă a sistemului de distribuire a apei menajere și a apei potabile de cel al apei pluviale. |
51. Sisteme de irigare automată pentru spațiile exterioare (1,5 puncte)
Unitatea de cazare turistică trebuie să utilizeze un sistem automat care optimizează timpii de irigare și consumul de apă pentru plantele/spațiile verzi exterioare.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare.
52. Debitul apei la robinete și dușuri (1,5 puncte)
Debitul mediu de apă al tuturor robinetelor și dușurilor, cu excepția robinetelor de la cada de baie, nu trebuie să depășească 8 litri/minut.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare.
53. Debitul apei la WC (1,5 puncte)
Cel puțin 95 % din WC-uri trebuie să consume maximum 6 litri de apă în momentul tragerii apei.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare.
54. Consumul de apă al mașinilor de spălat vase (1 punct)
Consumul de apă al mașinilor de spălat vase [exprimat ca W(măsurat)] este mai mic sau egal cu valoarea limită calculată cu ajutorul ecuației de mai jos, folosindu-se aceeași metodă de încercare EN 50242 și același ciclu de program ca pentru Directiva 97/17/CE:
W(măsurat) ≤ (0,625 × S) + 9,25
unde:
W(măsurat)= consumul de apă al mașinii de spălat vase măsurat în litri/ciclu, exprimat cu o zecimală;
S= numărul aplicabil de seturi standard în mașina de spălat vase.
Acest criteriu se aplică doar mașinilor de spălat vase de uz casnic.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă specificațiile tehnice din partea tehnicienilor profesioniști responsabili cu fabricarea, vânzarea sau întreținerea mașinilor de spălat vase sau dovezi care atestă că mașinile de spălat vase au primit eticheta ecologică comunitară.
55. Consumul de apă al mașinilor de spălat rufe (1 punct)
Mașinile de spălat rufe folosite în cadrul unității de cazare turistică de către oaspeți și personal sau cele folosite de societatea care furnizează unității de cazare turistică servicii de spălare a rufelor trebuie să folosească maximum 12 litri de apă per kg de rufe, măsurați în conformitate cu EN 60456, la același ciclu standard la 60 °C pentru rufe din bumbac folosit în cazul Directivei 95/12/CE.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă specificațiile tehnice din partea tehnicienilor profesioniști responsabili cu fabricarea, vânzarea sau întreținerea mașinilor de spălat rufe sau dovezi care atestă că mașinile de spălat rufe au primit eticheta ecologică comunitară. Conducerea unității de cazare turistică prezintă documente tehnice din partea furnizorului său de servicii de spălat rufe, care atestă că mașinile de spălat rufe folosite de acesta îndeplinesc acest criteriu.
56. Temperatura și debitul apei de la robinet (1 punct)
Cel puțin 95 % din robinete trebuie să permită reglarea precisă și promptă a temperaturii și a debitului apei.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare.
57. Temporizatoare pentru duș (1,5 puncte)
Toate dușurile din instalațiile pentru personal, din spațiile exterioare și din cele comune trebuie să aibă un dispozitiv de temporizare/proximitate care întrerupe debitul apei după o perioadă dată sau în cazul în care dușul în cauză nu este folosit.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare.
58. Acoperirea piscinelor (1 punct)
În timpul nopții sau atunci când piscina umplută cu apă nu este folosită mai mult de o zi, piscina trebuie acoperită pentru a preveni răcirea apei și pentru a reduce evaporarea.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare.
59. Deszăpezirea (până la 1,5 puncte)
În cazul în care se impune deszăpezirea drumurilor, trebuie să se folosească mijloace mecanice sau nisip/pietriș pentru a garanta siguranța drumurilor din apropierea unității de cazare turistică în caz de îngheț/zăpadă (1,5 puncte).
Dacă se folosește deszăpezirea cu mijloace chimice, trebuie utilizate substanțe care nu conțin mai mult de 1 % ioni de clorură (Cl-) (1 punct) sau agenți de deszăpezire care au primit eticheta ecologică comunitară sau alte etichete ecologice naționale sau regionale ISO de tip I (1,5 puncte).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare.
60. Indicații privind duritatea apei (până la 2 puncte)
În apropierea spațiilor de spălătorie/mașinilor de spălat rufe/mașinilor de spălat vase trebuie să fie afișate explicații privind duritatea apei locale (1 punct), pentru a permite o mai bună utilizare a detergenților de către oaspeți și personal, sau trebuie folosit un sistem de dozare automată (1 punct) care optimizează utilizarea detergenților în funcție de duritatea apei.
Evaluare și verificare: Solicitantul furnizează o declarație privind respectarea acestui criteriu, însoțită de documentația relevantă care demonstrează modul în care a fost informat oaspetele.
61. Pisoare cu economie de apă (1,5 puncte)
Toate pisoarele trebuie să folosească un sistem fără apă sau să aibă un sistem manual/electronic de tragere a apei, care permite tragerea apei la fiecare pisoar doar în momentul folosirii.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă documente justificative detaliate care arată modul în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu.
62. Utilizarea de specii indigene pentru noile plantații din exterior (1 punct)
Toate zonele exterioare plantate cu copaci și garduri vii trebuie să fie alcătuite din specii vegetale indigene.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă specificația pertinentă referitoare la modul în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare redactate de un expert.
DETERGENȚI ȘI DEZINFECTANȚI
63. Detergenți (până la 3 puncte)
Cel puțin 80 % (ca greutate) din detergenții de spălat vase manual și/sau detergenții pentru mașini de spălat vase și/sau detergenții de rufe și/sau agenții universali de curățare și/sau detergenții menajeri și/sau săpunurile și șampoanele folosite de unitatea de cazare turistică trebuie să fi primit eticheta ecologică comunitară sau alte etichete ecologice naționale sau regionale ISO de tip I (1 punct pentru fiecare dintre aceste categorii de detergenți, până la un total de maximum 3 puncte).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă date și documente (inclusiv facturi relevante) indicând cantitățile utilizate din aceste tipuri de produse, precum și cantitățile de produse care dețin o etichetă ecologică.
64. Vopsele și lacuri de interior și de exterior (până la 2 puncte)
Cel puțin 50 % din lucrările de vopsitorie din interiorul și/sau exteriorul unității de cazare turistică trebuie să se realizeze cu vopsele și lacuri de interior și/sau exterior care dețin eticheta ecologică comunitară sau alte etichete ecologice naționale sau regionale ISO de tip I. (1 punct pentru vopsele și lacuri de interior, 1 punct pentru cele de exterior)
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă date și documente (inclusiv facturi relevante) indicând cantitățile utilizate din aceste tipuri de produse, precum și cantitățile de produse care dețin o etichetă ecologică.
65. Încurajarea utilizării de alternative la materialele artificiale pentru aprinderea grătarului (1 punct)
În locul produselor artificiale pentru aprinderea grătarului sau a șemineului, în incita unității de cazare turistică trebuie să se vândă sau să se pună la dispoziție produse alternative precum uleiul din semințe de rapiță sau produsele din cânepă.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu.
66. Bazine de înot: dozarea dezinfectanților (1 punct) sau piscine naturale/ecologice (1 punct)
Piscina trebuie să dispună de un sistem de dozare automată care utilizează cantitatea minimă de dezinfectant pentru a obține rezultatul igienic corespunzător (1 punct).
sau
Piscina trebuie să fie de tip ecologic/naturală, folosind doar elemente naturale pentru garantarea igienei și siguranței persoanelor care o utilizează (1 punct).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o documentație tehnică referitoare la sistemul de dozare automată sau la tipul de piscină ecologică/naturală și la întreținerea acesteia.
67. Curățarea mecanică (1 punct)
Unitatea de cazare turistică trebuie să aibă proceduri precise de realizare a curățeniei fără substanțe chimice, precum folosirea de produse din microfibre sau de alte materiale de curățare nechimice sau prin activități cu efecte similare.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare, dacă este cazul.
68. Grădinăritul ecologic (2 puncte)
Spațiile exterioare trebuie îngrijite fără a se folosi deloc pesticide sau în conformitate cu principiile culturii ecologice, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului (23) sau în conformitate cu legislația națională sau schemele ecologice naționale recunoscute.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare, dacă este cazul.
69. Produse împotriva insectelor și a animalelor dăunătoare (până la 2 puncte)
Concepția arhitecturală a clădirii și practicile de igienă (precum construcția pe piloni pentru a împiedica pătrunderea șobolanilor în incintă, folosirea plaselor împotriva țânțarilor sau a spiralelor insectifuge) trebuie să asigure reducerea la minimum a folosirii produselor împotriva insectelor și a animalelor dăunătoare în cadrul unității de cazare turistică (1 punct).
Dacă se folosesc produse împotriva insectelor și a animalelor dăunătoare, trebuie să se folosească numai substanțe aprobate pentru agricultura ecologică [în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 834/2007] sau care au primit eticheta ecologică comunitară sau alte etichete ecologice naționale sau regionale ISO de tip I (1 punct).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare, dacă este cazul.
DEȘEURI
70. Compostare (până la 2 puncte)
Unitatea de cazare turistică trebuie să sorteze deșeurile organice relevante (deșeuri de grădină 1 punct; deșeuri menajere 1 punct) și să asigure compostarea lor în conformitate cu orientările autorităților locale (de exemplu de către administrația locală, de către personalul unității de cazare sau de către o agenție privată).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare, dacă este cazul.
71. Recipiente de unică folosință pentru băuturi (2 puncte)
În zonele care se află în proprietatea sau administrarea directă a unității de cazare turistică nu trebuie să se ofere recipiente de unică folosință pentru băuturi.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de indicarea produselor de unică folosință utilizate, dacă este cazul, și de legislația care impune acest lucru.
72. Eliminarea grăsimilor/uleiurilor (până la 2 puncte)
Trebuie instalate separatoare de grăsimi, iar grăsimile/uleiurile folosite la gătit trebuie colectate și eliminate în mod corespunzător (1 punct).
Oaspeților trebuie să li se ofere posibilități adecvate de eliminare a grăsimilor/uleiurilor uzate, dacă este cazul (de exemplu în apartamente) (1 punct).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare.
73. Articole textile, piese de mobilier și alte produse uzate (până la 2 puncte)
Articolele textile, piesele de mobilier uzate și alte produse uzate, precum echipamentele electronice, trebuie donate unor organizații caritabile, conform politicii unității de cazare turistică (2 puncte), sau vândute (1 punct) altor asociații care colectează și redistribuie astfel de bunuri.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare de la asociațiile în cauză.
ALTE SERVICII
74. Amenajarea cu vegetație a acoperișurilor (2 puncte)
La cel puțin 50 % din clădirile unității de cazare turistică ce au un acoperiș adecvat (plan sau cu un unghi de înclinare mic) care nu este folosit în alte scopuri, acoperișul trebuie acoperit cu iarbă sau plantat cu vegetație.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare.
75. Comunicarea și educația în domeniul mediului (până la 3 puncte)
Unitatea de cazare turistică trebuie să pună la dispoziția oaspeților comunicări și informații privind măsurile întreprinse pe plan local pentru conservarea biodiversității, a peisajelor și a naturii (1,5 puncte). Printre modalitățile de agrement puse la dispoziția oaspeților se numără elemente de educație în domeniul mediului (1,5 puncte).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare.
76. Interzicerea fumatului în spațiile comune și în camere (până la 1,5 puncte)
Fumatul trebuie să fie interzis în 100 % din spațiile comune interioare și în cel puțin 70 % din camere (1 punct) sau în cel puțin 95 % din camere (1,5 puncte).
Evaluare și verificare: Solicitantul indică numărul și natura zonelor, precum și în care dintre acestea este interzis fumatul.
77. Biciclete (1,5 puncte)
Oaspeților trebuie să le fie puse la dispoziție biciclete. (Cel puțin 3 biciclete la fiecare 50 de camere)
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu.
78. Serviciu de transfer (1 punct)
Unitatea de cazare turistică trebuie să ofere oaspeților care călătoresc cu transportul în comun servicii de transfer la sosire, cu mijloace de transport ecologice precum automobile electrice sau sănii trase de cai.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, precum și un exemplu al modului în care le este comunicat oaspeților acest lucru.
79. Sticle returnabile sau reutilizabile (până la 3 puncte)
Unitatea de cazare turistică trebuie să pună la dispoziție băuturi în sticle returnabile/reutilizabile: răcoritoare (1 punct), bere (1 punct), apă (1 punct).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare de la furnizorii sticlelor în cauză.
80. Utilizarea de produse care pot fi reîncărcate (până la 2 puncte)
Unitatea de cazare turistică trebuie să utilizeze numai acumulatori pentru telecomenzile TV (1 punct) și/sau numai cartușe de toner reîncărcabile pentru imprimante și fotocopiatoare (1 punct).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare de la furnizorii acumulatorilor și/sau de la furnizorii de servicii de reîncărcare a cartușelor de toner.
81. Produse din hârtie (până la 3 puncte)
Cel puțin 80 % din hârtia igienică/șervețelele și/sau hârtia de birou și/sau hârtia imprimată folosită trebuie să fi primit eticheta ecologică comunitară sau alte etichete ecologice naționale sau regionale ISO de tip I (1 punct pentru fiecare dintre aceste trei categorii de produse din hârtie).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă date și documente (inclusiv facturi relevante) indicând cantitățile utilizate din aceste tipuri de produse, precum și cantitățile de produse care dețin o etichetă ecologică.
82. Bunuri de folosință îndelungată (până la 3 puncte)
Cel puțin 30 % din orice categorie de bunuri de folosință îndelungată (precum lenjerie de pat, prosoape, fețe de masă, computere de birou și portabile, televizoare, saltele, mobilier, mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase, frigidere, aspiratoare, covoare, becuri electrice) utilizate în unitatea de cazare turistică, inclusiv în spațiile de cazare închiriate, trebuie să fi primit eticheta ecologică comunitară sau alte etichete ecologice naționale sau regionale ISO de tip I (1 punct pentru fiecare din maximum trei categorii de bunuri de folosință îndelungată).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă date și documente indicând cantitățile deținute din aceste tipuri de produse, precum și cantitățile de produse care dețin o etichetă ecologică.
83. Produse alimentare locale (până la 3 puncte)
La fiecare masă, inclusiv la micul dejun, trebuie oferite cel puțin două produse alimentare care provin din zonă și sunt de sezon (în cazul fructelor și legumelor proaspete) (1,5 puncte).
Dacă este cazul, trebuie interzis consumul speciilor locale pe cale de dispariție, cum ar fi anumite specii de pești și crustacee și animale sălbatice, precum și creveți a căror producție pune în pericol pădurile de mangrove (1,5 puncte).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare.
84. Alimente ecologice (până la 2 puncte)
Principalele ingrediente din cel puțin două feluri de mâncare (1 punct) sau din întregul meniu, inclusiv la micul dejun, (2 puncte) trebuie să fi fost produse prin metode de agricultură ecologică, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 834/2007 sau în conformitate cu o etichetă ecologică de tip I ISO.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare.
85. Calitatea aerului interior (până la 4 puncte)
Unitatea de cazare turistică trebuie să ofere o calitate optimă a aerului interior prin intermediul uneia sau mai multora dintre următoarele măsuri:
— |
Camerele și spațiile comune trebuie să respecte cerințele prevăzute la punctul 3 din anexa I la Directiva 89/106/CEE, vopsitoria, decorațiunile, mobilierul și alte materiale prezente în acestea trebuind să fie certificate de eticheta ecologică comunitară sau de altă etichetă ecologică ISO de tip I care garantează emisii reduse de carbon (2 puncte). |
— |
Camerele și spațiile comune trebuie să nu fie parfumate, cearceafurile, prosoapele și textilele trebuie să fie spălate cu detergenți fără parfum (1 punct), iar curățenia trebuie realizată cu produse fără parfum (1 punct). |
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de documente justificative corespunzătoare. În ceea ce privește cerința referitoare la absența parfumului, o listă a componentelor/ingredientelor produselor de spălat și de curățat fără parfum este considerată suficientă.
MANAGEMENT GENERAL
86. Înregistrarea EMAS (3 puncte), certificarea ISO (2 puncte) a unității de cazare turistică
Unitatea de cazare turistică trebuie să fie înregistrată în cadrul sistemului comunitar de management de mediu și audit (EMAS) (3 puncte) sau certificată în conformitate cu standardul ISO 14001 (2 puncte).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă dovezi corespunzătoare ale înregistrării EMAS sau ale certificării ISO 14001.
87. Înregistrarea EMAS (1,5 puncte) sau certificarea ISO (1 punct) pentru furnizori
Cel puțin unul dintre principalii furnizori sau prestatori de servicii ai unității de cazare turistică trebuie să fie înregistrat în cadrul EMAS (1,5 puncte) sau certificat în conformitate cu ISO 14001 (1 punct).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă dovezi corespunzătoare privind înregistrarea EMAS sau certificarea ISO 14001 pentru cel puțin unul dintre principalii săi furnizori.
88. Respectarea de către subcontractanți a criteriilor obligatorii (până la 4 puncte)
În cazul în care se subcontractează servicii suplimentare de alimentație sau activități de agrement/fitness, aceste servicii trebuie să îndeplinească toate criteriile obligatorii din prezenta anexă aplicabile serviciilor respective (2 puncte pentru fiecare serviciu de alimentație și/sau instalație de agrement/fitness din cadrul unității de cazare turistică).
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă documente corespunzătoare referitoare la acordurile contractuale cu subcontractanții săi privind respectarea de către aceștia a criteriilor obligatorii.
89. Contoare de energie și de apă (1 punct)
Unitatea de cazare turistică trebuie să aibă instalate contoare suplimentare de energie și de apă, astfel încât să permită colectarea de date privind consumul diverselor activități și/sau mașini, precum camerele, serviciile de spălat rufe și de bucătărie și/sau anumite aparate precum frigidere, mașini de spălat rufe etc.
Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o explicație detaliată a modului în care unitatea de cazare turistică îndeplinește acest criteriu, însoțită de o analiză a datelor colectate (în cazul în care este deja disponibilă).
90. Acțiuni suplimentare privind mediul (maximum 3 puncte)
Fie:
(a) |
Acțiuni suplimentare privind mediul (maximum 1,5 puncte fiecare, până la o valoare maximă de 3 puncte): pentru a îmbunătăți performanțele de mediu ale unității de cazare turistică, conducerea acesteia trebuie să ia măsuri suplimentare față de cele specificate în cadrul criteriilor din prezenta secțiune sau din secțiunea A. Organismul de resort care evaluează cererea atribuie acestor activități un punctaj care nu depășește 1,5 puncte pe acțiune. Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de o descriere completă a fiecărei acțiuni suplimentare care dorește să fie luată în considerare. Fie: |
(b) |
Acordarea etichetei ecologice (3 puncte): Unității de cazare turistică trebuie să-i fi fost acordată una dintre etichetele ecologice naționale sau regionale ISO de tip I. Evaluare și verificare: Solicitantul prezintă dovezi corespunzătoare care demonstrează că i-a fost acordată o etichetă ecologică. |
(1) JO L 283, 27.10.2001, p. 33.
(2) JO L 52, 21.2.2004, p. 50.
(3) JO L 167, 22.6.1992, p. 17.
(4) Articolul 3 din Directiva 92/42/CEE exclude următoarele cazane: cazane de apă caldă care pot funcționa pe baza a diferiți combustibili, inclusiv solizi; echipamente pentru prepararea instantanee a apei calde; cazane proiectate să fie alimentate cu un combustibil ale cărui proprietăți diferă în mod apreciabil de proprietățile combustibililor lichizi și gazoși comercializați în mod curent (gaz rezultat din deșeurile industriale, biogaz etc.); mașini de gătit și aparate destinate în special încălzirii spațiilor în care sunt instalate și care au ca funcție auxiliară furnizarea apei calde pentru încălzirea centrală și a apei calde sanitare.
(7) JO L 40, 11.2.1989, p. 12.
(9) JO L 372, 27.12.2006, p. 19.
(10) JO L 226, 6.9.2000, p. 3.
(11) JO L 37, 13.2.2003, p. 24.
(12) JO L 37, 13.2.2003, p. 19.
(13) JO L 114, 24.4.2001, p. 1.
(14) JO L 161, 14.6.2006, p. 1.
(15) JO L 32, 6.2.2007, p. 183.
(16) JO L 45, 17.2.1994, p. 1.
(17) JO L 128, 15.5.2002, p. 45.
(18) JO L 118, 7.5.1997, p. 1.
(19) JO L 136, 21.6.1995, p. 1.
(20) JO L 39, 13.2.2008, p. 1.
(21) JO L 67, 12.3.2003, p. 22.