Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32006D1012

Decizia Consiliului din 20 decembrie 2006 privind semnarea și aplicarea provizorie a unui acord bilateral sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Republica Belarus de modificare a Acordului între Comunitatea Europeană și Republica Belarus privind comerțul cu produse textile

JO L 384, 29.12.2006, p. 98–103 (ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, SK, SL, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (BG, RO, HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2006/1012/oj

Related international agreement

11/Volumul 52

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

84


32006D1012


L 384/98

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 20 decembrie 2006

privind semnarea și aplicarea provizorie a unui acord bilateral sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Republica Belarus de modificare a Acordului între Comunitatea Europeană și Republica Belarus privind comerțul cu produse textile

(2006/1012/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 133 coroborat cu articolul 300 alineatul (2) primul paragraf prima teză,

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât:

(1)

Comisia a negociat, în numele Comunității, un acord bilateral pentru prelungirea cu un an a acordului bilateral și a protocoalelor care reglementează în prezent comerțul cu produse textile cu Republica Belarus și pentru introducerea unor modificări în ceea ce privește restricțiile cantitative.

(2)

Prezentul acord bilateral trebuie aplicat provizoriu de la 1 ianuarie 2007, până la îndeplinirea procedurilor necesare încheierii sale și sub rezerva unei aplicări provizorii reciproce din partea Republicii Belarus.

(3)

Este necesar să fie semnat acordul propus în numele Comunității,

DECIDE:

Articolul 1

Sub rezerva unei eventuale încheieri la o dată ulterioară, președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana împuternicită (persoanele împuternicite) să semneze, în numele Comunității Europene, Acordul sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Republica Belarus de modificare a Acordului între Comunitatea Europeană și Republica Belarus privind comerțul cu produse textile.

Articolul 2

Sub rezerva reciprocității, acordul sub forma unui schimb de scrisori se aplică provizoriu, de la 1 ianuarie 2007, până la încheierea sa oficială.

Textul acordului sub forma unui schimb de scrisori se atașează la prezenta decizie.

Articolul 3

(1)   În cazul în care Republica Belarus nu își respectă obligațiile care îi revin în temeiul punctului 2.4 din acord, contingentul stabilit pentru 2007 va fi adus la nivelele stabilite pentru 2006.

(2)   Decizia de a aplica alineatul (1) este luată în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 17 din Regulamentul (CEE) nr. 3030/93 al Consiliului din 12 octombrie 1993 privind regimul comun aplicabil importurilor unor produse textile originare din țări terțe (1).

Articolul 4

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Aceasta intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial.

Adoptată la Bruxelles, 20 decembrie 2006.

Pentru Consiliu

Președintele

J. KORKEAOJA


(1)  JO L 275, 8.11.1993. p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 35/2006 al Comisiei (JO L 7, 12.1.2006, p. 8).


Top