Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32006D0405

    Decizia Comisiei din 7 iunie 2006 de modificare a Deciziilor 2005/710/CE, 2005/734/CE, 2005/758/CE, 2005/759/CE, 2005/760/CE, 2006/247/CE și 2006/265/CE în ceea ce privește anumite măsuri de protecție împotriva influenței aviare înalt patogene [notificată cu numărul C(2006) 2177]Text cu relevanță pentru SEE.

    JO L 118M, 8.5.2007, p. 858–861 (MT)
    JO L 158, 10.6.2006, p. 14–17 (ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, SK, SL, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (BG, RO)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 14/02/2017

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2006/405/oj

    03/Volumul 72

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    166


    32006D0405


    L 158/14

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    DECIZIA COMISIEI

    din 7 iunie 2006

    de modificare a Deciziilor 2005/710/CE, 2005/734/CE, 2005/758/CE, 2005/759/CE, 2005/760/CE, 2006/247/CE și 2006/265/CE în ceea ce privește anumite măsuri de protecție împotriva influenței aviare înalt patogene

    [notificată cu numărul C(2006) 2177]

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    (2006/405/CE)

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Directiva 90/425/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind controalele sanitar-veterinare și zootehnice aplicabile în cadrul schimburilor intracomunitare cu anumite animale vii și produse în vederea realizării pieței interne (1), în special articolul 10 alineatul (4),

    având în vedere Directiva 91/496/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 de stabilire a principiilor care reglementează organizarea controalelor sanitar-veterinare ale animalelor provenite din țări terțe introduse în Comunitate și de modificare a directivelor 89/662/CEE, 90/425/CEE și 90/675/CEE (2), în special articolul 18 alineatul (7),

    având în vedere Directiva 97/78/CE a Consiliului din 18 decembrie 1997 de stabilire a principiilor de bază ale organizării controalelor sanitar-veterinare pentru produsele care provin din țări terțe și sunt introduse în Comunitate (3), în special articolul 22 alineatul (6),

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 998/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind condițiile de sănătate animală aplicabile circulației necomerciale a animalelor de companie și de modificare a Directivei 92/65/CEE a Consiliului (4), în special articolul 18,

    întrucât:

    (1)

    Ca urmare a apariției, în luna decembrie 2003, a influenței aviare în sud-estul Asiei, din cauza unei tulpini a virusului H5N1 înalt patogen, Comisia adoptă diferite măsuri de protecție împotriva acestei boli.

    (2)

    Decizia 2005/710/CE a Comisiei din 13 octombrie 2005 privind anumite măsuri de protecție referitoare la influența aviară cu patogenicitate înaltă din România (5) prevede suspendarea, de către statele membre, a importurilor de păsări de curte, ratite, vânat viu de crescătorie cu pene și vânat viu sălbatic cu pene, precum și de ouă destinate incubației de la aceste specii, provenind de pe întreg teritoriul României, și a importurilor anumitor produse obținute din păsări provenind din anumite părți ale teritoriului respectiv.

    (3)

    Decizia 2005/734/CE a Comisiei din 19 octombrie 2005 de stabilire a unor măsuri de biosecuritate în vederea limitării riscului de transmitere la păsările de curte și la alte păsări ținute în captivitate, de la păsările sălbatice vii, a influenței aviare cauzate de subtipul H5N1 al virusului influenței A și de stabilire a unui sistem de depistare timpurie în zonele cu grad ridicat de risc (6) prevede ca statele membre să ia măsuri concrete și adecvate pentru a limita riscul de transmitere a acestei boli, de la păsările sălbatice vii, la păsările de curte și la alte păsări ținute în captivitate, ținând seama de anumite criterii și factori de risc.

    (4)

    Decizia 2005/758/CE a Comisiei din 27 octombrie 2005 privind anumite măsuri de protecție referitoare la o suspiciune de influență aviară înalt patogenă în Croația și de abrogare a Deciziei 2005/749/CE (7) prevede suspendarea, de către statele membre, a importurilor de păsări de curte, ratite, vânat viu de crescătorie cu pene și vânat viu sălbatic cu pene, de anumite păsări vii altele decât păsările de curte, inclusiv păsările de companie, și de ouă destinate incubației de la aceste specii, precum și a importurilor de anumite produse obținute din păsări provenind din anumite părți ale teritoriului croat.

    (5)

    Decizia 2005/759/CE a Comisiei din 27 octombrie 2005 privind unele măsuri de protecție în legătură cu influența aviară înalt patogenă în anumite țări terțe și circulația păsărilor provenind din țări terțe, care își însoțesc proprietarii (8) și Decizia 2005/760/CE a Comisiei din 27 octombrie 2005 privind unele măsuri de protecție referitoare la prezența influenței aviare puternic patogene în anumite țări terțe, aplicabile importului de păsări ținute în captivitate (9), stabilesc măsuri de protecție privind importurile în Comunitate de păsări, altele decât păsările de curte, inclusiv privind circulația păsărilor de companie.

    (6)

    Decizia 2006/247/CE a Comisiei din 27 martie 2006 privind anumite măsuri de protecție referitoare la importurile provenind din Bulgaria, ținând seama de prezența influenței aviare puternic patogene în această țară terță (10), prevede suspendarea, de către statele membre, a importurilor de păsări de curte, ratite, vânat viu de crescătorie cu pene și vânat viu sălbatic cu pene, precum și de ouă destinate incubației de la aceste specii, provenind de pe întreg teritoriul Bulgariei, și a importurilor anumitor produse obținute din păsări provenind din anumite părți ale acestui teritoriu.

    (7)

    Decizia 2006/265/CE a Comisiei din 31 martie 2006 privind anumite măsuri de protecție referitoare la o suspiciune de influență aviară înalt patogenă în Elveția (11) prevede suspendarea, de către statele membre, a importurilor de păsări de curte, ratite, vânat viu de crescătorie cu pene și vânat viu sălbatic cu pene, de păsări vii, altele decât păsările de curte, inclusiv anumite păsări de companie, precum și de ouă destinate incubației de la aceste specii, provenind din toate părțile de pe teritoriul Elveției pentru care autoritățile țării în cauză au aplicat restricții echivalente cu cele stabilite prin deciziile 2006/115/CE (12) și 2006/135/CE (13) ale Comisiei.

    (8)

    Amenințarea pe care o reprezintă, pentru Comunitate, sușa asiatică a virusului influenței aviare nu a scăzut. Sunt descoperite, în continuare, cazuri de boală la păsările sălbatice din Comunitate și la păsările sălbatice și păsările de curte din diferite țări terțe, inclusiv din țări membre ale Oficiului Internațional de Epizootii (OIE). De asemenea, virusul pare să aibă un caracter din ce în ce mai endemic în anumite părți ale lumii. Prin urmare, este necesară prelungirea măsurilor de protecție stabilite prin deciziile 2005/710/CE, 2005/734/CE, 2005/759/CE, 2005/760/CE, 2006/247/CE și 2006/265/CE.

    (9)

    Informațiile pe care România și Bulgaria le-au transmis Comisiei și supravegherea pusă în aplicare în aceste țări terțe arată că țările în cauză au luptat împotriva bolii pe teritoriul lor și, de asemenea, că s-au asigurat ca virusul să nu atingă regiunile indemne până în acest moment de boală. În consecință, este necesar să se limiteze suspendarea importurilor prevăzută de deciziile 2005/710/CE și 2006/247/CE la importurile provenind din acele regiuni din România și Bulgaria care au fost afectate de virus și care sunt expuse acestui risc.

    (10)

    Croația a semnalat noi cazuri ale prezenței virusului la păsările sălbatice în afara regiunii reglementate prin Decizia 2005/758/CE. În consecință, este necesară extinderea suspendării anumitor importuri provenind din Croația, prevăzută de decizia menționată anterior, la părțile din teritoriul acestei țări terțe care au fost contaminate de curând.

    (11)

    Deciziile 2005/710/CE, 2005/734/CE, 2005/759/CE, 2005/760/CE, 2006/247/CE și 2006/265/CE au expirat la 31 mai 2006. Cu toate acestea, în interesul sănătății animale și având în vedere situația epidemiologică, este necesar să se asigure continuitatea măsurilor de protecție prevăzute în aceste decizii. Prin urmare, măsurile respective trebuie să se aplice în continuare, fără întrerupere. În consecință, este necesar ca dispozițiile prezentei decizii privind datele de aplicare a celor șase decizii menționate anterior să aibă un efect retroactiv.

    (12)

    Prin urmare, deciziile 2005/710/CE, 2005/734/CE, 2005/758/CE, 2005/759/CE, 2005/760/CE, 2006/247/CE și 2006/265/CE ar trebui modificate în consecință.

    (13)

    Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Decizia 2005/710/CE se modifică după cum urmează:

    1.

    Articolul 1 alineatul (1) litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

    „Articolul 1

    (1)   Statele membre suspendă importurile:

    (a)

    de păsări de curte, ratite, vânat viu de crescătorie cu pene, vânat viu sălbatic cu pene și de ouă destinate incubației de la aceste specii, provenind din partea din teritoriul României menționată în partea B din anexă;”.

    2.

    La articolul 4, data de „31 iulie 2006” se înlocuiește cu data de „31 decembrie 2006”.

    Articolul 2

    La articolul 4 din Decizia 2005/734/CE, data de „31 mai 2006” se înlocuiește cu data de „31 decembrie 2006”.

    Articolul 3

    Anexa la Decizia 2005/758/CE se înlocuiește cu textul anexei la prezenta decizie.

    Articolul 4

    La articolul 5 din Decizia 2005/759/CE, data de „31 mai 2006” se înlocuiește cu data de „31 iulie 2006”.

    Articolul 5

    La articolul 6 din Decizia 2005/760/CE, data de „31 mai 2006” se înlocuiește cu data de „31 iulie 2006”.

    Articolul 6

    Decizia 2006/247/CE se modifică după cum urmează:

    1.

    Articolul 1 litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

    „Articolul 1

    Statele membre suspendă importurile:

    (a)

    de păsări de curte, ratite, vânat viu de crescătorie cu pene, vânat viu sălbatic cu pene și de ouă destinate incubației de la aceste specii, provenind din partea din teritoriul Bulgariei menționată în partea B din anexă;”.

    2.

    La articolul 5, data de „31 mai 2006” se înlocuiește cu data de „31 decembrie 2006”.

    Articolul 7

    La articolul 3 din Decizia 2006/265/CE, data de „31 mai 2006” se înlocuiește cu data de „31 decembrie 2006”.

    Articolul 8

    Statele membre iau de îndată măsurile necesare pentru a se conforma prezentei decizii și asigură publicarea acestora. Ele informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

    Articolul 9

    Articolele 2, 4 și 5, articolul 6 alineatul (2) și articolul 7 se aplică începând cu 1 iunie 2006.

    Articolul 10

    Prezenta decizie se adresează statelor membre.

    Adoptată la Bruxelles, 7 iunie 2006.

    Pentru Comisie

    Markos KYPRIANOU

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 224, 18.8.1990, p. 29. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2002/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 315, 19.11.2002, p. 14).

    (2)  JO L 268, 24.9.1991, p. 56. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

    (3)  JO L 24, 30.1.1998, p. 9. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 165, 30.4.2004, p. 1; versiune rectificată în JO L 191, 28.5.2004, p. 1).

    (4)  JO L 146, 13.6.2003, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 590/2006 al Comisiei (JO L 104, 13.4.2006, p. 8).

    (5)  JO L 269, 14.10.2005, p. 42. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2006/321/CE (JO L 118, 3.5.2006, p. 18).

    (6)  JO L 274, 20.10.2005, p. 105. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2005/855/CE (JO L 316, 2.12.2005, p. 21).

    (7)  JO L 285, 28.10.2005, p. 50. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2006/321/CE.

    (8)  JO L 285, 28.10.2005, p. 52. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2006/79/CE (JO L 36, 8.2.2006, p. 48).

    (9)  JO L 285, 28.10.2005, p. 60. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2006/79/CE.

    (10)  JO L 89, 28.3.2006, p. 52.

    (11)  JO L 95, 4.4.2006, p. 9.

    (12)  JO L 48, 18.2.2006, p. 28. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2006/277/CE (JO L 103, 12.4.2006, p. 29).

    (13)  JO L 52, 23.2.2006, p. 41. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2006/293/CE (JO L 107, 20.4.2006, p. 44).


    ANEXĂ

    „ANEXĂ

    Partea din teritoriul Croației menționată la articolul 1 alineatul (1)

    Codul ISO al țării

    Denumirea țării

    Partea din teritoriu

    HR

    Croația

    În Croația circumscripțiile:

    Viroviticko-Podravska

    Osjecko-Baranjska

    Splitsko-Dalmatinska

    Zagreb”


    Top