Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32005R1629

    Regulamentul (CE) nr. 1629/2005 al Comisiei din 5 octombrie 2005 de efectuare a celei de-a cincizeci și patra modificări a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului

    JO L 260, 6.10.2005, p. 9–10 (ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, SK, SL, FI, SV)
    JO L 348M, 24.12.2008, p. 275–277 (MT)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (BG, RO, HR)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2005/1629/oj

    18/Volumul 04

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    81


    32005R1629


    L 260/9

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    REGULAMENTUL (CE) NR. 1629/2005 AL COMISIEI

    din 5 octombrie 2005

    de efectuare a celei de-a cincizeci și patra modificări a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului de interzicere a exportului anumitor mărfuri și servicii către Afganistan, de întărire a interdicției de zbor și de extindere a înghețării fondurilor și a altor resurse financiare în ceea ce-i privește pe talibanii din Afganistan (1), în special articolul 7 alineatul (1) prima liniuță,

    întrucât:

    (1)

    Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 enumeră persoanele, grupurile și entitățile cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice, în temeiul regulamentului.

    (2)

    La 29 septembrie 2005, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a hotărât să adauge șapte persoane la lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice. Prin urmare, anexa I ar trebui modificată în consecință.

    (3)

    Pentru a se garanta eficacitatea măsurilor prevăzute de prezentul regulament, acesta trebuie să intre în vigoare de îndată,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 5 octombrie 2005.

    Pentru Comisie

    Eneko LANDÁBURU

    Director general pentru relații externe


    (1)  JO L 139, 29.5.2002, p. 9, regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1551/2005 al Comisiei (JO L 247, 23.9.2005, p. 30).


    ANEXĂ

    La rubrica „persoane fizice” din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se adaugă următoarele mențiuni:

    (1)

    Abd Allah Mohamed Ragab Abdel Rahman [alias (a) Abu Al-Khayr, (b) Ahmad Hasan, (c) Abu Jihad]. Data nașterii: 3.111957. Locul nașterii: Kafr Al-Shaykh. Cetățenie: egipteană. Alte informații: este posibil să locuiască în Pakistan, Afghanistan sau Iran.

    (2)

    Zaki Ezat Zaki Ahmed [alias (a) Rif'at Salim, (b) Abu Usama]. Data nașterii: 21.4.1960. Locul nașterii: Sharqiyah. Cetățenie: egipteană. Alte informații: este posibil să locuiască la granița afgano-pakistaneză.

    (3)

    Mohammed Ahmed Shawki Al Islambolly [alias (a) Abu Khalid, (b) Abu Ja'far]. Data nașterii: 21.1.1952. Locul nașterii: El-Minya. Cetățenie: egipteană. Alte informații: este posibil să locuiască în Pakistan, Afganistan sau Iran.

    (4)

    El Sayed Ahmad Fathi Hussein Elaiwa [alias (a) Hatim, (b) Hisham, (c) Abu Umar]. Data nașterii: 30.7.1964. Locul nașterii: Suez. Cetățenie: egipteană.

    (5)

    Ali Sayyid Muhamed Mustafa Bakri [alias (a) Ali Salim, (b) Abd Al-Aziz, (c) Al-Masri]. Data nașterii: 18.4.1966. Locul nașterii: Beni-Suef. Cetățenie: egipteană. Alte informații: este posibil să locuiască în Iran.

    (6)

    Mahdhat Mursi Al-Sayyid Umar [alias (a) Abu Hasan, (b) Abu Khabab, (c) Abu Rabbab]. Data nașterii: 19.10.1953. Locul nașterii: Alexandria. Cetățenie: egipteană. Alte informații: este posibil să locuiască la granița afgano-pakistaneză.

    (7)

    Hani El Sayyed Elsebai Yusef (alias Abu Karim). Data nașterii: 1.3.1961. Locul nașterii: Qaylubiyah. Cetățenie: egipteană. Alte informații: locuiește în Regatul Unit.


    Top