Efectul direct al dreptului Uniunii Europene

ASPECTE-CHEIE

Efectul direct orizontal și vertical

Efectul direct include două aspecte: un efect vertical și un efect orizontal.

• Efectul direct vertical intervine în relațiile între persoanele fizice și țară. Asta înseamnă că persoanele fizice pot să invoce o dispoziție din dreptul UE în raport cu statul.
• Efectul direct orizontal intervine în relațiile între persoanele fizice. Asta înseamnă că o persoană fizică poate să invoce o dispoziție din dreptul UE în raport cu o altă persoană fizică.
• În funcție de tipul de act în cauză, Curtea a acceptat fie un efect direct complet (și anume un efect direct orizontal și un efect direct vertical), fie un efect direct parțial (limitat la un efect direct vertical).

Efectul direct și legislația primară

• În ceea ce privește legislația primară, Curtea a stabilit principiul efectului direct în hotărârea Van Gend en Loos. Cu toate acestea, ea a indicat drept condiție ca obligațiile să fie precise, clare, necondiționate și să nu necesite măsuri complementare, cu caracter național sau european.
• În hotărârea Becker, Curtea a refuzat efectul direct în cazul în care țările posedă o marjă de apreciere referitoare la punerea în aplicare a dispoziției vizate, indiferent cât de mică este această marjă. În cauza Kaefer și Procacci împotriva Statului francez, Curtea a afirmat că dispoziția vizată este necondiționată, deoarece nu lasă niciun aspect la discreția statelor membre și, prin urmare, are efect direct.

Efectul direct și legislația secundară

Principiul efectului direct se referă și la acte din legislația secundară, adică acte adoptate de instituțiile UE, cum sunt regulamentele, directivele și deciziile, care sunt derivate din principiile și obiectivele stabilite în tratate. Cu toate acestea, sfera de aplicare a efectului direct depinde de tipul actului.

• Regulamentele sunt direct aplicabile în statele membre, astfel cum se prevede la articolul 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și, prin urmare, au efect direct. Cu toate acestea, în conformitate cu principiile generale, acest lucru se aplică numai cu condiția ca normele să fie suficient de clare, precise și relevante pentru situația fiecărui justițiabil în parte (efect direct, astfel cum a fost clarificat prin hotărârea Curții în cauza Politi împotriva Ministero delle Finanze).
• Directivele sunt acte adresate statelor membre, care trebuie transpuse în legislația națională. Totuși, în anumite cazuri, Curtea le recunoaște un efect direct, în scopul de a proteja drepturile persoanelor fizice. Astfel, Curtea a stabilit în hotărârea Van Duyn împotriva Home Office că o directivă are un efect direct dacă dispozițiile acesteia sunt necondiționate și suficient de clare și precise și dacă statul membru nu a transpus directiva în termenul prevăzut. Cu toate acestea, efectul direct nu poate fi decât vertical – statele membre au obligația de a pune în aplicare directivele, dar directivele nu pot fi invocate de un stat membru împotriva unei persoane fizice (a se vedea hotărârea Ratti).
• Deciziile pot avea un efect direct atunci când desemnează un stat membru ca destinatar. Prin urmare, Curtea recunoaște numai un efect vertical direct (hotărârea Hansa Fleisch împotriva Landrat des Kreises Schleswig-Flensburg).
• Acordurile internaționale. În hotărârea Demirel împotriva Stadt Schwäbisch Gmünd, Curtea de Justiție a recunoscut efectul direct al unor acorduri în temeiul acelorași criterii stabilite în cauza Van Gend en Loos.
• Avizele și recomandările nu au un caracter juridic obligatoriu. Prin urmare, acestea nu au efect direct.