Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Agenția Uniunii Europene pentru Azil

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (UE) 2021/2303 privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

ASPECTE-CHEIE

Obiective

Agenția Uniunii Europene pentru Azil (EUAA) are o serie de obiective:

  • să ajute la asigurarea faptului că dreptul UE în materie de azil este aplicat în mod eficient și uniform în statele membre UE și într-un mod care respectă pe deplin drepturile fundamentale;
  • să asiste și să sprijine statele membre în punerea în aplicare a sistemului european comun de azil (SECA) pentru prevenirea sau identificarea deficiențelor în sistemele naționale de azil și de primire, în special prin acordarea de asistență operațională și tehnică;
  • să îmbunătățească funcționarea SECA;
  • să asigure aplicarea comună la nivel înalt a standardelor SECA prin formarea de funcționari în materie de azil și de primire.

Atribuții

În vederea realizării acestor obiective, regulamentul stabilește o serie de atribuții specifice pentru EUAA, inclusiv:

  • acordă asistență statelor membre la primirea și înregistrarea cererilor de protecție internațională;
  • acordă asistență în ceea ce privește mutarea sau transferul solicitanților sau beneficiarilor de protecție internațională în cadrul UE;
  • instituie și coordonează rețele UE de informații privind țările din afara UE;
  • acordă asistență statelor membre în ceea ce privește identificarea solicitanților care necesită garanții procedurale speciale sau a solicitanților cu nevoi speciale de primire, ori a altor persoane aflate în situații de vulnerabilitate, inclusiv minori neînsoțiți.

Organizare și structură

Pentru îndeplinirea acestor atribuții, regulamentul stabilește, de asemenea, mecanisme, sisteme și proceduri care permit EUAA să acorde asistență statelor membre în ceea ce privește diverse aspecte ale politicii în materie de azil:

  • cooperarea practică și informarea în materie de azil – include colectarea și analizarea, precum și schimbul de informații între statele membre, dar și între statele membre și Comisia Europeană;
  • informațiile privind țările și îndrumări – include instituirea unei rețele UE de informații privind țările din afara UE;
  • standarde operaționale și îndrumări – agenția va stabili standarde operaționale, indicatori, îndrumări și bune practici;
  • monitorizarea – agenția va pregăti înființarea unui mecanism de monitorizare pentru evaluarea modului în care este aplicat SECA, din perspective tehnice și operaționale;
  • asistența operațională și tehnică – precum organizarea de inițiative comune între statele membre pentru prelucrarea cererilor de azil și instituirea unei rezerve permanente de intervenție pentru azil de cel puțin 500 de experți care ar putea trimiși fără întârziere;
  • desemnarea rolului unui ofițer pentru drepturile fundamentale, pentru a asigura faptul că drepturile solicitanților de azil sunt protejate;
  • schimbul de informații și protecția datelor – include asigurarea schimbului de informații între statele membre, Comisie și alte organisme și agenții ale UE;
  • organizarea agenției – include structura administrativă și de management, precum și componența Consiliului de administrație.

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Se aplică de la .

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Regulamentul (UE) 2021/2303 al Parlamentului European și al Consiliului din privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 439/2010 (JO L 468, , pp. 1-54)

data ultimei actualizări

Top