This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Directiva 2007/45/CE de stabilire a normelor privind cantitățile nominale ale produselor preambalate
Țările din Uniunea Europeană (UE) nu pot să interzică sau să restricționeze introducerea în circulație a produselor preambalate și a preambalajelor pe piața unică a UE.
S-au eliminat dimensiunile naționale pentru produse.
Cazuri speciale
Vinurile și băuturile alcoolice prezentate în formă preambalată trebuie să respecte gama cantităților nominale prevăzută în anexa la directivă în vederea introducerii pe piață. (Această directivă nu se aplică în cazul în care produsele sunt vândute în magazinele duty-free pentru a fi consumate în afara pieței UE sau în cazul în care pachetul conține o cantitate mai mică de 5 g sau 5 ml ori mai mare de 10 kg sau 10 l.)
Generatoarele de aerosoli au marcată capacitatea nominală totală a containerului, pe lângă volumul nominal al conținutului. Indicarea masei nominale a conținutului este facultativă.
Statele membre au avut obligația de a transpune directiva în legislația proprie până la 11 octombrie 2008 și de a pune în aplicare normele directivei până la 11 aprilie 2009.
Directiva 2007/45/CE a abrogat Directivele 75/106/CEE (privind ambalarea în funcție de volum a anumitor lichide preambalate) și 80/232/CEE (privind gama cantităților nominale și a capacităților nominale aplicabile anumitor produse).
Pentru informații suplimentare, consultați:
Directiva 2007/45/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a normelor privind cantitățile nominale ale produselor preambalate, de abrogare a Directivelor 75/106/CEE și 80/232/CEE ale Consiliului, și de modificare a Directivei 76/211/CEE a Consiliului (JO L 247, 21.9.2007, pp. 17-20)
Directiva 76/211/CEE a Consiliului din 20 ianuarie 1976 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la preambalarea, în funcție de masă sau volum, a anumitor produse preambalate (JO L 46, 21.2.1976, pp. 1-11)
Modificările și corecturile succesive aduse Directivei 76/211/CEE au fost integrate în textul original. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.
Data ultimei actualizări: 17.06.2021