This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Convenția privind regimul de tranzit comun
Decizia 87/415/CEE – încheierea unei convenții privind un regim de tranzit comun
Convenția stabilește cadrul juridic care prevede obligațiile comercianților și ale autorităților vamale în ceea ce privește mărfurile aflate în tranzit* vamal de la o parte contractantă la alta. Actul vizează UE-27 (privită ca o parte contractantă) și opt țări de tranzit comun (Islanda, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia, Elveția, Turcia, Ucraina și Regatul Unit) ca părți contractante separate.
Decizia aprobă convenția în numele Comunității Europene (în prezent Uniunea Europeană).
Convenția:
Pentru îndeplinirea formalităților vamale se folosește un sistem electronic de tranzit, cu excepția anumitor situații specifice (de exemplu, mărfuri transportate pe calea ferată, în cazul cărora se pot folosi formulare pe hârtie).
În cazul comercianților de încredere se pot aplica simplificări în ceea ce privește tranzitul.
Țările pot conveni să aplice proceduri simplificate între ele, prin acorduri bilaterale sau multilaterale.
Țările trebuie să coopereze unele cu altele în ceea ce privește asistența reciprocă pentru recuperarea creanțelor.
Convenția a intrat în vigoare și se aplică de la 1 ianuarie 1988.
Regimul de tranzit vamal comun permite circulația mărfurilor peste granițele părților contractante și simplifică formalitățile vamale.
Pentru informații suplimentare, consultați:
Decizia 87/415/CEE a Consiliului din 15 iunie 1987 privind încheierea Convenției dintre Comunitatea Economică Europeană și Republica Austria, Republica Finlanda, Republica Islanda, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei și Confederația Elvețiană privind un regim de tranzit comun (JO L 226, 13.8.1987, p. 1)
Convenția privind regimul de tranzit comun [dintre Comunitatea Economică Europeană și Republica Austria, Republica Finlanda, Republica Islanda, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei și Confederația Elvețiană] (JO L 226, 13.8.1987, pp. 2-117)
Modificările succesive aduse convenției au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.
Rezoluția Consiliului din 21 iunie 1999 privind reforma regimurilor de tranzit vamal (JO C 193, 9.7.1999, pp. 1-2)
Rezoluția Consiliului din 23 noiembrie 1995 privind informatizarea regimurilor de tranzit vamal (JO C 327, 7.12.1995, pp. 2-3)
Data ultimei actualizări: 30.09.2022