Protecția naturii

Biodiversitatea – bogata varietate a vieții pe Pământ – este amenințată, în special din cauza activității umane nesustenabile. UE găzduiește o diversitate de specii de plante și animale și o varietate de habitate naturale. Potrivit Agenției Europene de Mediu, majoritatea speciilor protejate din Europa au o stare de conservare inadecvată sau proastă. Protecția naturii este importantă din mai multe motive:

• este crucială pentru supraviețuirea speciilor și a habitatelor acestora;
• este esențială pentru bunăstarea oamenilor deoarece:
  • societățile și economiile noastre se bazează pe serviciile ecosistemice, precum apa curată și aerul pur, polenizarea, reglarea climei și sursele de hrană sau medicamentele;
  • ecosistemele care funcționează bine previn emergența și răspândirea zoonozelor (boli infecțioase care se pot răspândi de la animale la oameni);
• este vitală pentru protejarea patrimoniului nostru natural comun.

UE a jucat și continuă să joace un rol important la nivel internațional în ceea ce privește protecția și conservarea naturii. Aceasta face parte din mai multe convenții, inclusiv:

• Convenția privind conservarea zonelor umede, adoptată la Ramsar (1971);
• Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție, cunoscută ca CITES, adoptată la Washington (1973);
• Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn (1979);
• Convenția privind protecția vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna (1982);
• Convenția privind diversitatea biologică, adoptată la Rio de Janeiro (1992).

UE îi revin, de asemenea, obligații în temeiul Convenției de la Aarhus (1998), care privește accesul publicului la informațiile privind mediul, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție.

UE s-a angajat să protejeze și să refacă biodiversitatea. Prima legislație a UE pentru protejarea naturii a fost Directiva inițială „Păsări”, adoptată în 1979, codificată și înlocuită în 2009 de Directiva 2009/147/CE. Directiva oferă o protecție cuprinzătoare tuturor speciilor de păsări sălbatice care se găsesc în mod natural în UE. În 1992, a fost adoptată Directiva „Habitate” (Directiva 92/43/CEE) pentru a contribui la menținerea biodiversității prin protejarea a peste 1 000 de specii de animale și plante și a peste 200 de tipuri de habitate și introducerea rețelei Natura 2000 de arii protejate în întreaga Europă. Ariile speciale de conservare și ariile de protecție specială ale rețelei Natura 2000 reprezintă în prezent (2021) aproximativ 18 % din spațiul terestru al UE și 9 % din mările UE.

Legislația UE privind natura vizează și:

• speciile alogene invazive (animale și plante introduse accidental sau intenționat într-un mediu natural în care nu se găsesc în mod natural, cu consecințe negative grave asupra noului lor mediu);
• comerțul cu specii sălbatice de faună și floră (norme care pun în aplicare CITES, care depășesc cerințele convenției, comerțul cu produse derivate din focă și standarde de vânătoare cu capcane cu suferință minimă);
• rolul grădinilor zoologice în conservarea biodiversității.

Începând de la mijlocul anilor 2000, UE a adoptat o serie de planuri de acțiune și strategii privind biodiversitatea. Cea mai recentă, Strategia pentru 2030 privind biodiversitatea, urmărește să protejeze natura și să inverseze degradarea ecosistemelor. Strategia își propune să aducă biodiversitatea Europei pe calea redresării până în 2030 și cuprinde peste 100 de acțiuni specifice și angajamente. Aceasta este propunerea pentru contribuția UE la negocierile internaționale privind cadrul global post-2020 în ceea ce privește biodiversitatea. Fiind o parte centrală a Pactului verde european, aceasta va sprijini o redresare verde în urma pandemiei de COVID-19.