Este documento es un extracto de la web EUR-Lex
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) interzice comportamentul antitrust (anticoncurențial) sub forma:
Articolul 101 interzice acordurile (cu alte cuvinte, cartelurile) prin care două sau mai multe firme încearcă să restricționeze competiția. Acordurile pot fi orizontale (încheiate între concurenți aflați la același nivel al lanțului de aprovizionare pentru a fixa prețuri sau a limita producția) sau verticale (cum ar fi cele între un producător și un distribuitor). Cu toate acestea, în baza articolului 101, paragraful (3), acordurile restrictive pot fi permise dacă acestea generează mai multe efecte pozitive decât negative (de exemplu, dacă îmbunătățesc producția sau distribuția de produse).
Articolul 102 interzice folosirea în mod abuziv de către o firmă a poziției sale dominante (adică a unei cote de piață substanțiale) prin practicarea unor prețuri nejustificat de scăzute pentru a împiedica pătrunderea altora pe piață sau pentru a face discriminare între partenerii comerciali.
Comisia poate impune penalități substanțiale firmelor pentru asemenea practici comerciale ilegale. Din 2004, autoritățile naționale din domeniul concurenței pot aplica normele UE antitrust în ceea ce privește acordurile și folosirea în mod abuziv a poziției dominante în același mod ca și Comisia.