10.12.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 445/5


Cerere de decizie preliminară introdusă de Eparchiako Dikastirio Larnakas (Cipru) la 19 septembrie 2018 – D. Z./Blue Air – Airline Management Solutions S.R.L.

(Cauza C-584/18)

(2018/C 445/06)

Limba de procedură: greaca

Instanța de trimitere

Eparchiako Dikastirio Larnakas

Părțile din procedura principală

Reclamant: D. Z.

Pârâtă: Blue Air – Airline Management Solutions S.R.L.

Întrebările preliminare

1)

Este corectă interpretarea conform căreia Decizia nr. 565/2014/UE (1) produce efecte juridice directe, pe de o parte, sub forma drepturilor resortisanților din țările terțe de a nu fi supuși obligației de a deține viză pentru intrarea în statul membru de destinație și, pe de altă parte, sub forma obligației statului membru de destinație în cauză de a nu solicita o astfel de viză, în cazul în care aceștia dețin o viză sau un permis de ședere cuprins în lista celor care beneficiază de recunoaștere reciprocă în temeiul Deciziei nr. 565/2014/UE, pe care statul membru de destinație s-a angajat să o aplice?

2)

Dacă un transportator aerian, în aeroportul statului membru de plecare, refuză îmbarcarea unui pasager, în mod direct sau/și prin reprezentanții și agenții săi autorizați, invocând refuzul autorităților din statul membru de destinație de a autoriza intrarea pasagerului în statul respectiv, din cauza presupusei lipse a vizei de intrare (viză), se poate considera că transportatorul aerian îndeplinește o funcție și acționează drept emanație a statului în cauză (emanation of State), astfel încât pasagerul vătămat să poată să îi opună Decizia nr. 565/2014/UE în fața instanței din statul membru de destinație, pentru a demonstra că avea dreptul de a intra fără o viză ulterioară și pentru a solicita despăgubiri pecuniare pentru încălcarea acestui drept și, în consecință, pentru încălcarea contractului său de transport?

3)

Un transportator aerian poate refuza, în mod direct sau/și prin reprezentanții și agenții săi autorizați, îmbarcarea resortisantului unei țări terțe, pe baza unei decizii a autorităților din statul membru de destinație de a refuza intrarea pe teritoriul statului membru respectiv, fără a emite sau/și a furniza în prealabil resortisantului menționat mai sus o decizie motivată în scris privind refuzul [a se vedea articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2016/399 (2), ex articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 562/2006, care stabilește eliberarea unei decizii motivate privind refuzul], pentru a garanta respectarea drepturilor fundamentale și, în special, a protecției jurisdicționale a drepturilor pasagerului vătămat (a se vedea articolul 4 din același regulament)?

4)

Articolul 2 [litera] (j) din Regulamentul (CE) nr 261/2004 (3) trebuie să fie interpretat în sensul că este exclus din domeniul de aplicare al acestui regulament cazul refuzului la îmbarcare a unui pasager, ori de câte ori transportatorul aerian decide acest lucru pentru motivul unor presupuse „documente de călătorie necorespunzătoare”? Este corectă interpretarea potrivit căreia refuzul la îmbarcare intră în domeniul de aplicare al regulamentului dacă se va decide în instanță, pe baza circumstanțelor specifice fiecărui caz în parte, că documentele de călătorie erau adecvate și că refuzul la îmbarcare era nejustificat sau ilegal prin încălcarea dreptului european?

5)

Un pasager poate fi lipsit de dreptul la despăgubiri prevăzut la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr 261/2004, în cazul invocării clauzei de exonerare sau de limitare a răspunderii transportatorului aerian în cazul pretinsei neconformități a documentelor sale de călătorie, atunci când această clauză există în condițiile normale, publicate anterior, referitoare la exercitarea sau/și la furnizarea de servicii ale unui transportator aerian? Articolul 15 coroborat cu articolul 14 din același regulament se opune aplicării acestor clauze restrictive și/sau de exonerare a răspunderii transportatorului aerian?


(1)  Decizia nr. 565/2014/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de introducere a unui regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe, bazat pe recunoașterea unilaterală de către Bulgaria, Croația, Cipru și România a anumitor documente ca fiind echivalente cu vizele naționale ale acestora pentru tranzitul sau șederea preconizată pe teritoriile lor pentru o perioadă care nu depășește 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile și de abrogare a Deciziilor nr. 895/2006/CE și nr. 582/2008/CE (JO 2014, L 157, p. 23).

(2)  Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (JO 2016, L 77, p.1).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (Text cu relevanță pentru SEE) – Declarația Comisiei (JO 2004, L 46, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 12, p. 218).