8.10.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 364/8


Cerere de decizie preliminară introdusă de Supreme Court (Irlanda) la 6 august 2018 – Minister for Justice and Equality/OG

(Cauza C-508/18)

(2018/C 364/07)

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

Supreme Court

Părțile din procedura principală

Reclamant: Minister for Justice and Equality

Pârât: OG

Întrebările preliminare

1)

Independența față de puterea executivă a unui procuror trebuie stabilită prin raportare la poziția pe care o are în cadrul sistemului juridic național relevant? Dacă răspunsul este negativ, care sunt criteriile pe baza cărora trebuie stabilită independența față de puterea executivă?

2)

Un procuror care, în conformitate cu dreptul intern, se supune unei posibile instrucțiuni sau unui posibil ordin, venit fie direct, fie indirect, din partea Ministerului Justiției, este suficient de independent față de puterea executivă pentru a fi considerat o autoritate judiciară în sensul articolului 6 alineatul (1) din Decizia-cadru? (1)

3)

În cazul în care răspunsul este afirmativ, procurorul trebuie să fie, de asemenea, și independent din punct de vedere funcțional față de puterea executivă, și care sunt criteriile potrivit cărora urmează să fie stabilită independența funcțională?

4)

În cazul în care este independent față de puterea executivă, un procuror a cărui activitate este limitată la începerea și la desfășurarea urmăririi penale și la îndatorirea de a se asigura că o astfel de procedură se derulează de o manieră obiectivă și legală, la formularea actelor de sesizare a instanței, la punerea în aplicare a deciziilor judiciare și la susținerea acuzării în cauzele penale, care nu emite mandate de arestare naționale și nu poate îndeplini funcții judiciare, este o „autoritate judiciară” în sensul articolului 6 alineatul (1) din Decizia-cadru?

5)

Parchetul din Lübeck este o autoritate judiciară în sensul articolul 6 alineatul (1) din Decizia-cadru din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre?


(1)  Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (Decizia-cadru) (JO 2002, L 190, p. 1)..