30.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 369/3


Recurs introdus la 25 iulie 2017 de Uniunea Europeană, reprezentată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a treia extinsă) din 7 iunie 2017 în cauza T-673/15, Guardian Europe/Uniunea Europeană

(Cauza C-447/17 P)

(2017/C 369/04)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: Uniunea Europeană, reprezentată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (reprezentanți: J. Inghelram și K. Sawyer, agenți)

Celelalte părți din procedură: Guardian Europe Sàrl; Uniunea Europeană, reprezentată de Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curţii:

anularea punctului 1) din dispozitivul hotărârii atacate;

respingerea ca nefondată a cererii Guardian Europe, formulată în primă instanţă, având ca obiect obţinerea sumei de 936 000 de euro cu titlu de comisioane de constituire a garanţiei bancare ca despăgubire pentru prejudiciul pe care l-ar fi suferit ca urmare a încălcării obligaţiei de pronunţare într-un termen rezonabil în cauza T-82/08 sau, exclusiv cu titlu subsidiar, reducerea acestei despăgubiri la suma de 299 251,64 euro, majorată cu dobânzi compensatorii calculate luând în considerare faptul că această sumă este compusă din sume diferite care au devenit exigibile la diferite momente în timp;

obligarea Guardian Europe la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susţinerea recursului, recurenta invocă patru motive.

1)

Primul motiv este întemeiat pe o eroare de drept în interpretarea normelor aplicabile în materie de prescripţie în cazul unui prejudiciu continuu, întrucât Tribunalul a considerat că prejudiciul material invocat, constând în plata comisioanelor de constituire a garanţiei bancare, care s-a concretizat cu mai mult de cinci ani înainte de introducerea acţiunii în despăgubiri, nu era prescris.

2)

Al doilea motiv este întemeiat pe o eroare de drept în interpretarea noţiunii de legătură de cauzalitate, întrucât Tribunalul a considerat că încălcarea obligaţiei de pronunţare într-un termen rezonabil fusese cauza determinantă a prejudiciului material invocat constând în plata comisioanelor de constituire a garanţiei bancare, în timp ce, potrivit unei jurisprudenţe constante, propria decizie a unei întreprinderi de a nu plăti o amendă în cursul procedurilor în faţa instanţelor Uniunii Europene constituie cauza determinantă a plăţii unor astfel de comisioane.

3)

Al treilea motiv este întemeiat pe o eroare de drept în determinarea perioadei în care s-a produs pretinsul prejudiciu material şi pe nemotivare, întrucât Tribunalul a considerat, fără a indica motivele, că perioada în care s-a produs pretinsul prejudiciu material constând în plata comisioanelor de constituire a garanţiei bancare putea fi diferită de cea în care acesta a situat existenţa comportamentului nelegal care ar fi cauzat pretinsul prejudiciu.

4)

Al patrulea motiv este întemeiat pe o eroare de drept rezultată în urma compensării excesive în acordarea dobânzilor compensatorii, întrucât Tribunalul a acordat reclamantei dobânzi compensatorii pentru o sumă începând de la o dată la care suma respectivă nu era încă datorată de aceasta din urmă.