Buletin informativ EUR-Lex (19 iunie 2012)
Extinderea UE în 2013: Croaţia
În vederea aderării Croaţiei la Uniunea Europeană, legislaţia secundară în vigoare la data aderării este tradusă în limba croată şi va fi publicată treptat în ediţia specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.
Primele volume ale ediţiei speciale a Jurnalului Oficial în limba croată sunt deja disponibile pe site-ul EUR-Lex.
Pe prima pagină a site-ului EUR-Lex puteţi accesa o pagină cu linkuri către documentele referitoare la aderarea Croaţiei la UE.
În curând, utilizatorii vor avea acces la toate documentele traduse disponibile, aflate în curs de publicare în ediţia specială.
Tratatul de aderare a Croaţiei (2012)
Tratatul privind aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană a fost semnat la 9 decembrie 2011. Croaţia devine cel de-al 28-lea stat membru al Uniunii Europene, încheind cel de-al şaselea val de extindere din istoria UE.
Tratatul a fost publicat în Jurnalul Oficial, seria L 112 din 24 aprilie 2012.
Tratatul urmează să fie ratificat de toate statele membre.
EUR-Lex, într-o nouă prezentare
În curând, site-ul EUR-Lex va fi disponibil într-o nouă prezentare. Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi, comunicaţi-ne datele dvs. de contact.
N-Lex
Pentru a oferi utilizatorilor N-Lex acces stabil şi actualizat la baza de date juridică naţională, Irlanda a creat o platformă web care asigură conexiunea între portalul N-Lex şi site-ul repertoriului legislativ al Irlandei (Irish Statute Book).
O soluţie web similară a fost implementată în ultimii ani şi de Letonia, Spania, Danemarca, Finlanda, Ţările de Jos, Ungaria, Franţa, Slovenia şi Germania.

