23.7.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 217/10


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 793/2014 AL CONSILIULUI

din 22 iulie 2014

de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 36/2012 al Consiliului din 18 ianuarie 2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 442/2011 (1), în special articolul 32 alineatul (1),

întrucât:

(1)

La 18 ianuarie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 36/2012.

(2)

Dată fiind gravitatea situației, trei persoane și nouă entități ar trebui adăugate pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive, prevăzută în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 36/2012.

(3)

Prin urmare, anexa II la Regulamentul (UE) nr. 36/2012 ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Persoanele și entitățile enumerate în anexa la prezentul regulament se adaugă pe lista care figurează în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 36/2012.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 iulie 2014.

Pentru Consiliu

Președintele

C. ASHTON


(1)  JO L 16, 19.1.2012, p. 1.


ANEXĂ

Lista persoanelor și entităților menționată la articolul 1

A.   Persoane

 

Nume

Informații de identificare

Motive

Data includerii pe listă

180.

Hashim Anwar al-Aqqad alias Hashem Aqqad, Hashem Akkad, Hashim Akkad

Data nașterii 1961

Mohagirine, Siria.

Om de afaceri proeminent, președintele Grupului Akkad de companii care își desfășoară activitatea în multiple sectoare ale economiei siriene, inclusiv petrol și gaze. Furnizează sprijin regimului sirian și beneficiază de pe urma acestuia din urmă.

23.7.2014

181.

Colonel Suhayl Hasan alias Colonel Suhayl al-Hasan, „al-Nimir”/„Tigrul”, Sohail Hassan, Sohail al-Hassan, Suhail Hassan, Locotenent-colonel Suhayl Hassan, General de brigadă Suhayl Hasan

 

Comandant militar pentru regimul sirian, responsabil de reprimarea violentă a populației civile; sprijină regimul.

23.7.2014

182.

Amr Armanazi alias Amr Muhammad Najib Al-Armanazi, Amr Najib Armanazi, Amrou Al-Armanazy

Data nașterii 7 februarie 1944.

Director general al Centrului de cercetare și studii științifice din Siria (SSRC), responsabil de acordarea de sprijin armatei siriene pentru achiziția de echipament utilizat direct pentru supravegherea și reprimarea demonstranților.

Responsabil de reprimarea violentă a populației civile; sprijină regimul.

23.7.2014

B.   Entități

 

Nume

Informații de identificare

Motive

Data includerii pe listă

54.

Oceans Petroleum Trading. alias Overseas Petroleum Tradeing (SAL), Overseas Petroleum Company.

Dunant Street, Snoubra Sector, Beirut, Liban.

Furnizează sprijin regimului sirian și beneficiază de pe urma regimului prin organizarea de transporturi de petrol sub acoperire destinate regimului sirian.

23.7.2014

55.

Tri Oceans Trading

35b Saray El Maadi Tower, Corniche El Nile, Cairo, Egipt, Postal Code 11431 P.O. Box: 1313 Maadi

Furnizează sprijin regimului sirian și beneficiază de pe urma regimului prin organizarea de transporturi de petrol sub acoperire destinate regimului sirian.

23.7.2014

56.

The Baniyas Refinery Company alias Banias, Banyas.

Banias Refinery Building, 26 Latkia Main Road, Tartous, P.O. Box 26, Siria.

Filială a General Corporation for Refining and Distribution of Petroleum Products (GCRDPP), o secțiune a Ministerului Petrolului și Resurselor Minerale. În această calitate, furnizează sprijin financiar regimului sirian.

23.7.2014

57.

The Homs Refinery Company. alias Hims, General Company for Homs Refinery.

General Company for Homs Refinery Building, 352 Tripoli Street, Homs, P.O. Box 352, Siria.

Filială a General Corporation for Refining and Distribution of Petroleum Products (GCRDPP), o secțiune a Ministerului Petrolului și Resurselor Minerale. În această calitate, furnizează sprijin financiar regimului sirian.

23.7.2014

58.

Army Supply Bureau

PO Box 3361, Damasc

Entitate implicată în achiziția de echipamente militare în sprijinul regimului și, prin urmare, responsabilă de reprimarea violentă a populației civile în Siria. Departament al Ministerului Apărării din Siria.

23.7.2014

59.

Industrial Establishment of Defence. alias Industrial Establishment of Defense (IED), Industrial Establishment for Defence, Defence Factories Establishment, Establissements Industriels de la Defense (EID), Establissement Industrial de la Defence (ETINDE), Coefficient Defense Foundation.

Al Thawraa Street, P.O. Box 2330 Damasc, sau Al-Hameh, Guvernoratul Damasc, P.O. Box 2230.

Entitate implicată în achiziția de echipamente militare destinate regimului și, prin urmare, responsabilă de reprimarea violentă a populației civile în Siria. Departament al Ministerului Apărării din Siria.

23.7.2014

60.

Higher Institute for Applied Sciences and Technology (HISAT)

P.O. Box 31983, Barzeh

Entitate afiliată și filială a Centrului de cercetare și studii științifice din Siria (SSRC), care este deja inclus pe listă. Furnizează SSRC formare și sprijin și este, prin urmare, responsabilă de reprimarea violentă a populației civile.

23.7.2014

61.

National Standards & Calibration Laboratory (NSCL)

P.O. Box 4470 Damasc

Entitate afiliată și filială a Centrului de cercetare și studii științifice din Siria (SSRC), care este deja inclus pe listă. Furnizează SSRC formare și sprijin și este, prin urmare, responsabilă de reprimarea violentă a populației civile.

23.7.2014

62.

El Jazireh alias Al Jazerra

Shaheen Building, 2nd floor, Sami el Solh, Beirut; sectorul hidrocarburilor

Entitate deținută sau controlată de Ayman Jaber, prin urmare asociată cu o persoană inclusă pe listă.

23.7.2014