(1)   Instituțiile își calculează indicatorul efectului de levier în conformitate cu metodologia prevăzută la alineatele (2)-(13).

(2)   Indicatorul efectului de levier se calculează prin împărțirea indicatorului de măsurare a capitalului la indicatorul de măsurare a expunerii totale a instituției și se exprimă ca procent.

Instituțiile calculează indicatorul efectului de levier la data de raportare de referință.

(3)   În sensul alineatului (2), indicatorul de măsurare a capitalului este reprezentat de fondurile proprii de nivel 1.

(4)   Indicatorul de măsurare a expunerii totale este suma valorilor expunerilor:

(5)   Instituțiile determină valoarea expunerii activelor, exceptând contractele enumerate în anexa II și instrumentele financiare derivate de credit, în conformitate cu următoarele principii:

(6)   Instituțiile pot să deducă din măsurarea expunerii stabilită la alineatul (4) al prezentului articol cuantumurile deduse din fondurile proprii de nivel 1 de bază, în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (d).

(7)   Autoritățile competente pot să permită unei instituții să nu includă în măsurarea expunerii expunerile care pot beneficia de tratamentul prevăzut la articolul 113 alineatul (6). Autoritățile competente pot să acorde permisiunea respectivă numai în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la articolul 113 alineatul (6) literele (a)-(e) și în cazul în care acestea au acordat aprobarea prevăzută la articolul 113 alineatul (6).

(8)   Prin derogare de la alineatul (5) litera (d), instituțiile pot să determine valoarea expunerii sumelor de încasat și a sumelor de plătit în numerar ale tranzacțiilor de răscumpărare, ale operațiunilor de dare sau luare de titluri de valoare sau de mărfuri cu împrumut, ale tranzacțiilor cu termen lung de decontare și ale tranzacțiilor de creditare în marjă cu aceeași contraparte pe o bază netă numai dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

În sensul primului paragraf litera (c), un mecanism de decontare are ca rezultat echivalentul funcțional al decontării nete dacă, la data decontării, rezultatul net al fluxurilor de numerar ale tranzacțiilor din cadrul mecanismului respectiv este egal cu suma netă unică ce face obiectul decontării nete.

(9)   Instituțiile determină valoarea expunerii contractelor enumerate în anexa II și a instrumentelor financiare derivate de credit, inclusiv a celor extrabilanțiere, în conformitate cu articolul 429a.

(10)   Instituțiile determină valoarea expunerii elementelor extrabilanțiere, exceptând contractele enumerate în anexa II, instrumentele financiare derivate de credit, tranzacțiile de răscumpărare, operațiunile de dare sau luare de titluri de valoare sau de mărfuri cu împrumut, tranzacțiile cu termen lung de decontare și tranzacțiile de creditare în marjă, în conformitate cu articolul 111 alineatul (1). Cu toate acestea, instituțiile nu reduc valoarea nominală a elementelor respective prin ajustări pentru riscul de credit specific.

În conformitate cu articolul 166 alineatul (9), în cazul în care un angajament se referă la prelungirea unui alt angajament, se utilizează cel mai mic dintre cei doi factori de conversie aferenți angajamentului individual. Valoarea expunerii elementelor extrabilanțiere cu risc scăzut menționate la articolul 111 alineatul (1) litera (d) face obiectul unui prag egal cu 10 % din valoarea lor nominală.

(11)   O instituție care este membru compensator al unei contrapărți centrale calificate poate exclude următoarele elemente din calculul măsurării expunerii din tranzacții, cu condiția ca expunerile din tranzacții în cauză să fie compensate cu respectiva contraparte centrală calificată și să îndeplinească, în același timp, condițiile prevăzute la articolul 306 alineatul (1) litera (c):

(12)   În cazul în care o instituție care este membru compensator al unei contrapărți centrale calificate garantează contrapărții centrale calificate performanța unui client care participă în mod direct la tranzacții cu instrumente financiare derivate cu respectiva contraparte centrală calificată, instituția include în măsurarea expunerii expunerea care rezultă din garanție ca expunere a clientului din instrumente financiare derivate, în conformitate cu articolul 429a.

(13)   În cazul în care principiile contabile general acceptate la nivel național recunosc activele fiduciare din bilanț, în conformitate cu articolul 10 din Directiva 86/635/CEE, acestea pot să fie excluse din indicatorul de măsurare a expunerii totale pentru calcularea indicatorului efectului de levier, cu condiția ca activele să îndeplinească criteriile pentru nerecunoaștere prevăzute de standardul internațional de contabilitate (IAS) 39, astfel cum se aplică în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002, și, dacă este cazul, criteriile pentru neconsolidare prevăzute în standardul internațional de raportare financiară (IFRS) 10, astfel cum se aplică în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002.

(14)   Autoritățile competente pot să permită unei instituții să excludă din măsurarea expunerii expunerile care îndeplinesc toate condițiile următoare:

(1)   Instituțiile determină valoarea expunerii contractelor enumerate în anexa II și a instrumentelor financiare derivate de credit, inclusiv a celor extrabilanțiere, în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 274. Instituțiile aplică articolul 299 alineatul (2) litera (a) în scopul determinării expunerii de credit viitoare potențiale pentru instrumentele financiare derivate de credit.

Atunci când determină expunerea de credit viitoare potențială a instrumentelor financiare derivate de credit, instituțiile aplică principiile prevăzute la articolul 299 alineatul (2) litera (a) tuturor instrumentelor lor financiare derivate de credit, nu numai celor atribuite portofoliului de tranzacționare.

Atunci când determină valoarea expunerii, instituțiile pot să ia în considerare efectele contractelor de novație și ale altor acorduri de compensare în conformitate cu articolul 295. Compensarea între produse diferite nu se aplică. Cu toate acestea, instituțiile pot să compenseze în cadrul categoriei de produse menționate la articolul 272 punctul 25 litera (c) și instrumente financiare derivate de credit, în cazul în care acestea fac obiectul unui acord de compensare contractuală între produse diferite menționat la articolul 295 litera (c).

(2)   În cazul în care furnizarea garanțiilor reale conexe contractelor de instrumente financiare derivate reduce cuantumul activelor în temeiul cadrului contabil aplicabil, instituțiile reiau reducerea respectivă.

(3)   În sensul alineatului (1), instituțiile pot să deducă marja de variație primită în numerar de la contraparte din acea parte a valorii expunerii reprezentată de costul de înlocuire curent în temeiul cadrului contabil aplicabil, marja de variație nu a fost deja recunoscută ca o reducere a valorii expunerii și în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

În sensul primului paragraf litera (c), în cazul în care contractul instrumentului financiar derivat face obiectul unui acord-cadru de compensare eligibil, „monedă de decontare” înseamnă orice monedă de decontare specificată în contractul instrumentului financiar derivat, în acordul-cadru de compensare eligibil aplicabil sau în anexa de garantare a creditului la acordul-cadru de compensare eligibil.

În cazul în care, în temeiul cadrului contabil aplicabil, o instituție recunoaște marja de variație plătită în numerar contrapărții ca creanță de încasat, instituția poate să excludă activul respectiv din măsurarea expunerii, sub rezerva îndeplinirii condițiilor de la literele (a)-(e).

(4)   În sensul alineatului (3), se aplică următoarele:

(5)   Pe lângă tratamentul prevăzut la alineatul (1), pentru instrumentele financiare derivate de credit subscrise, instituțiile includ în valoarea expunerii cuantumurile noționale efective folosite drept referință de instrumentele financiare derivate de credit subscrise din care se scad orice modificări negative ale valorii juste care au fost încorporate în fondurile proprii de nivel 1 în ceea ce privește instrumentele financiare derivate de credit subscrise. Din valoarea expunerii rezultată se poate scădea și cuantumul noțional efectiv al instrumentului financiar derivat de credit cumpărat pe aceleași nume de referință, sub rezerva îndeplinirii tuturor condițiilor următoare:

În cazul în care din cuantumul noțional al unui instrument financiar derivat de credit subscris nu se scade cuantumul noțional al instrumentului financiar derivat de credit cumpărat, instituțiile pot să deducă expunerea viitoare potențială individuală a respectivului instrument financiar derivat de credit subscris din expunerea viitoare potențială totală, determinată în conformitate cu alineatul (1) al prezentului articol, coroborat cu articolul 274 alineatul (2) sau cu articolul 299 alineatul (2) litera (a), după caz. În situația în care expunerea de credit viitoare potențială se determină coroborat cu articolul 298 alineatul (1) litera (c) punctul (ii), din PCEgross se poate scădea expunerea viitoare potențială individuală a instrumentelor financiare derivate de credit subscrise, fără a se efectua nicio ajustare a NGR.

(6)   Instituțiile nu reduc cuantumul noțional efectiv al instrumentului financiar derivat de credit subscris în cazul în care cumpără protecție de credit printr-un swap pe randamentul total și înregistrează plățile nete primite ca venit net, dar nu înregistrează nicio deteriorare a compensării în valoarea instrumentului financiar derivat de credit subscris reflectată în fondurile proprii de nivel 1.

(7)   În cazul instrumentelor financiare derivate de credit cumpărate pe un grup de entități de referință, instituțiile pot să recunoască o reducere în conformitate cu alineatul (5) privind instrumentele financiare derivate de credit subscrise pe nume de referință individuale numai dacă protecția cumpărată este echivalentă din punct de vedere economic cu a cumpăra protecție în mod separat, pe fiecare nume individual din grup. Dacă o instituție cumpără un instrument financiar derivat de credit pe un grup de nume de referință, instituția poate să recunoască o reducere pe un grup de instrumente financiare derivate de credit subscrise numai atunci când grupul entităților de referință și nivelul de subordonare în ambele tranzacții sunt identice.

(8)   Prin derogare de la alineatul (1) al prezentului articol, instituțiile pot să utilizeze metoda prevăzută la articolul 275 pentru a determina valoarea expunerii contractelor enumerate în anexa II punctele 1 și 2 numai dacă utilizează metoda respectivă și pentru determinarea valorii expunerii contractelor în cauză în scopul îndeplinirii cerințelor de fonduri proprii prevăzute la articolul 92.

Atunci când instituțiile aplică metoda prevăzută la articolul 275, acestea nu scad din măsurarea expunerii cuantumul marjei de variație primită în numerar.

(1)   Pe lângă valoarea expunerii tranzacțiilor de răscumpărare, a operațiunilor de dare sau luare de titluri de valoare sau de mărfuri cu împrumut, a tranzacțiilor cu termen lung de decontare și a tranzacțiilor de creditare în marjă, inclusiv a celor extrabilanțiere, determinată în conformitate cu articolul 429 alineatul (5), instituțiile includ în valoarea expunerii o majorare pentru riscul de credit al contrapărții, stabilită în conformitate cu alineatul (2) sau (3) al prezentului articol, după caz.

(2)   În sensul alineatului (1), pentru tranzacțiile cu o contraparte care nu fac obiectul unui acord-cadru de compensare care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 206, majorarea (Ei*) se determină pentru fiecare tranzacție în parte, în conformitate cu următoarea formulă:

unde:

(3)   În sensul alineatului (1), pentru tranzacțiile cu o contraparte care fac obiectul unui acord-cadru de compensare care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 206, majorarea pentru tranzacțiile respective (Ei*) se determină pentru fiecare acord în parte, în conformitate cu următoarea formulă:

unde:

(4)   Prin derogare de la alineatul (1) al prezentului articol, instituțiile pot să utilizeze metoda prevăzută la articolul 222, sub rezerva unui prag de 20 % pentru ponderea de risc aplicabilă, în scopul de a determina majorarea pentru tranzacțiile de răscumpărare, operațiunile de dare sau luare de titluri de valoare sau de mărfuri cu împrumut, tranzacțiile cu termen lung de decontare și tranzacțiile de creditare în marjă, inclusiv cele extrabilanțiere. Instituțiile pot să utilizeze această metodă numai în cazul în care o utilizează și pentru determinarea valorii expunerii tranzacțiilor respective în scopul îndeplinirii cerințelor de fonduri proprii prevăzute la articolul 92.

(5)   În cazul în care contabilizarea vânzării pentru o tranzacție de răscumpărare se efectuează în temeiul cadrului său contabil aplicabil, instituția reia toate înregistrările contabile legate de vânzare.

(6)   În cazul în care o instituție acționează ca agent între două părți în tranzacțiile de răscumpărare, în operațiunile de dare sau luare de titluri de valoare sau de mărfuri cu împrumut, în tranzacțiile cu termen lung de decontare și în tranzacțiile de creditare în marjă, inclusiv cele extrabilanțiere, se aplică următoarele cerințe: