Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom)

Iniţial creat pentru a coordona programele de cercetare din statele membre în vederea utilizării în scopuri paşnice a energiei nucleare, Tratatul Euratom contribuie în prezent la punerea în comun a cunoştinţelor, a infrastructurilor şi a finanţărilor în domeniul energiei nucleare. Acesta garantează securitatea aprovizionării cu energie atomică în cadrul unui control centralizat.

NAŞTERE

Odată cu constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) intrată în funcţiune în iulie 1952, Europa supranaţională înregistrează primul său mare succes. Pentru prima dată, cele şase state membre ale acestei organizaţii renunţă, într-un domeniu totuşi încă limitat, la o parte din suveranitatea lor în favoarea Comunităţii.

Acest prim efort în vederea integrării şi-a demonstrat repede limitele prin eşecul Comunităţii Europene de Apărare (CEA) în 1954.

În momentul în care începeau să existe temeri cu privire la viitorul CECO, Conferinţa de la Messina din iunie 1955 încearcă o relansare a proiectului european. Aceasta este urmată de o serie de alte reuniuni care au reunit miniştri şi experţi. La începutul anului 1956 este creat un comitet pregătitor, însărcinat cu pregătirea unui raport privind crearea unei pieţe comune europene. Acesta se reuneşte la Bruxelles, sub preşedinţia lui P.H. Spaak, ministrul belgian al Afacerilor Externe din acea vreme. În aprilie 1956, acest comitet prezintă un ansamblu de două proiecte care corespund celor două opţiuni alese de către state:

Cele două celebre „tratate de la Roma” au fost semnate la Roma în martie 1957.

Primul instituia o Comunitate Economică Europeană (CEE), iar cel de-al doilea o Comunitate Europeană a Energiei Atomice, cunoscută şi sub denumirea de Euratom.

Diversele ratificări la nivelul statelor membre nepunând probleme, cele două tratate intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 1958.

Prezenta fişă de sinteză este consacrată doar Tratatului Euratom.

OBIECTIVE

Pentru a lupta împotriva lipsei generalizate de energie „tradiţională” din anii cincizeci, cele şase state fondatoare (Germania, Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos) au încercat să găsească în energia nucleară o modalitate de a obţine independenţa energetică. Deoarece costurile investiţiilor în energia nucleară depăşeau posibilităţile statelor considerate în mod individual, statele fondatoare s-au unit şi au format Euratom.

În linii generale, tratatul are drept obiectiv să contribuie la formarea şi la dezvoltarea industriilor nucleare europene, astfel încât toate statele membre să poată profita de dezvoltarea energiei atomice şi să garanteze securitatea aprovizionării. În acelaşi timp, tratatul asigură un nivel ridicat de securitate pentru populaţie şi împiedică deturnarea materiilor nucleare destinate unor scopuri civile către obiective de tip militar. Este important de reţinut faptul că Euratom nu are competenţe decât în domeniul energiei nucleare civile şi paşnice.

Încă din Preambul, părţile semnatare se declară:

„ - conştiente de faptul că energia nucleară reprezintă resursa esenţială care va asigura dezvoltarea şi reînnoirea producţiilor şi care va permite progresul activităţilor paşnice …

- hotărâte să creeze condiţiile necesare dezvoltării unei industrii nucleare puternice, sursă de mari disponibilităţi de energie şi de modernizare a tehnicilor, precum şi de numeroase alte aplicaţii menite să contribuie la bunăstarea popoarelor lor,

- preocupate să stabilească condiţiile de securitate care vor îndepărta pericolele la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei,

- dornice să asocieze şi alte ţări la acţiunile lor şi să coopereze cu organizaţiile internaţionale din domeniul dezvoltării paşnice a energiei atomice …”.

DOMENIU DE APLICARE

Tratatul Euratom are drept obiectiv punerea în comun a industriilor nucleare din statele membre. În acest context, acesta nu se aplică decât anumitor subiecţi (statele membre, persoanele fizice şi întreprinderile sau instituţiile de drept public sau privat) care îşi desfăşoară o parte sau totalitatea activităţilor într-un domeniu care intră sub incidenţa tratatului, şi anume: materiile speciale de fisiune, materiile brute şi mineralele din care sunt extrase materiile brute.

STRUCTURĂ

Tratatul Euratom are 234 de articole care sunt structurate în şase titluri şi precedate de un Preambul. Numărul de articole a fost redus la 177 după semnarea, în decembrie 2007, a Tratatului de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană (Tratatul UE) şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene (Tratatul CE).

De altfel, tratatul include şi cinci anexe referitoare la cercetările în domeniul energiei nucleare vizate în articolul 4 din tratat, la sectoarele industriale vizate în articolul 41 din tratat, la avantajele susceptibile de a fi acordate întreprinderilor comune, în baza articolului 48 din tratat, la listele de bunuri şi produse care intră sub incidenţa prevederilor din capitolul 9, cu privire la piaţa comună nucleară şi la programul iniţial de cercetare şi de învăţământ vizat în articolul 215 din tratat.

Sunt, de asemenea, anexate la tratat şi două protocoale. Este vorba despre Protocolul privind aplicarea Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice părţilor neeuropene ale Regatului Ţărilor de Jos şi de Protocolul privind Statutul Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene a Energiei Atomice.

MISIUNI

Conform tratatului, misiunile specifice ale Euratom sunt:

Agenţia de Aprovizionare a Euratom, având personalitate juridică şi autonomie financiară, este plasată sub controlul Comisiei, care trasează directive şi dispune de un drept de veto asupra deciziilor acesteia.

Statele membre sunt obligate să trimită anual Comisiei un raport privind dezvoltarea prospectării şi a producţiei, rezervele probabile şi investiţiile miniere efectuate sau potenţiale de pe teritoriile lor.

Comisia trebuie să se asigure că pe teritoriul statelor membre:

Comisia poate trimite inspectori pe teritoriile statelor membre. Aceşti inspectori au acces în orice moment la toate locaţiile, la toate informaţiile şi la toate persoanele care, datorită profesiei lor, se ocupă de materiile, echipamentele sau instalaţiile supuse controlului.

Controlul de securitate al Euratom se îmbină cu garanţiile exercitate de Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică - AIEA (EN) în cadrul acordurilor tripartite încheiate între statele membre, Comunitate şi AIEA.

În cazul încălcării obligaţiilor, Comisia poate impune sancţiuni cu privire la persoanele sau întreprinderile responsabile. Aceste sancţiuni merg de la simplul avertisment, până la retragerea totală sau parţială a materiilor brute sau a materiilor speciale de fisiune, inclusiv retragerea unor avantaje specifice (precum asistenţa financiară sau sprijinul tehnic) sau trecerea întreprinderii sub administrarea unei persoane sau a unui colegiu.

Comisia negociază şi încheie acorduri de cooperare nucleară cu ţări terţe. Încheierea acestor acorduri este totuşi subordonată aprobării Consiliului. În ceea ce le priveşte, statele membre sunt obligate să comunice Comisiei proiectele lor de acorduri cu o ţară terţă, o organizaţie internaţională sau un resortisant al unei ţări terţe. În prezent, au fost încheiate acorduri Euratom cu numeroase state, precum Statele Unite, Australia sau Canada.

INSTITUŢII ŞI STATE MEMBRE

Organizarea instituţională a Euratom este, în linii mari, asemănătoare cu cea din tratatul CEE şi are la bază acelaşi „triunghi instituţional” (Consiliu, Comisie, Parlament European). Astfel, realizarea misiunilor încredinţate Comunităţii este asigurată nu doar de Parlamentul European, Comisie şi Consiliu, ci şi de Curtea de Justiţie şi de Curtea de Conturi. Fiecare instituţie acţionează în limitele atribuţiilor conferite de tratat. Consiliul şi Comisia sunt asistate de un Comitet Economic şi Social, cu rol consultativ.

Instituţiile comunitare sunt responsabile pentru aplicarea tratatului şi pentru cele două organisme proprii ale Euratom: Agenţia de Aprovizionare şi Oficiul de Securitate (care efectuează controale contabile şi fizice în toate instalaţiile nucleare ale Comunităţii).

Deşi tratatul Euratom nu conferă competenţe stricte şi exclusive în anumite domenii ale Comunităţii, acesta reprezintă o adevărată valoare adăugată pentru membrii săi. Într-adevăr, pe baza acestui tratat, Comisia a adoptat recomandări şi decizii care, fără a fi obligatorii, stabilesc anumite norme europene. Pe de altă parte, este important de subliniat faptul că alte politici comunitare precum cele de mediu sau de cercetare au, de asemenea, un impact semnificativ asupra sectorului nuclear.

Valoarea adăugată a Euratom şi a UE este şi mai evidentă în contextul extinderii. Datorită Euratom, UE beneficiază de o abordare comunitară armonizată în domeniul energiei nucleare, care este impusă şi statelor candidate. Extinderile UE către Est pun accent pe sectorul nuclear şi în special pe aspecte care ţin de securitatea nucleară. Într-adevăr, domeniul nuclear constituie o importantă sursă de energie pentru numeroase ţări din Europa de Est (candidate sau noi membre ale UE). În schimb, nivelul de siguranţă al centralelor lor nucleare şi cel de protecţie a populaţiei şi a lucrătorilor nu sunt întotdeauna suficiente. În acest context, Comisia le oferă sprijin prin intermediul programului PHARE în vederea îmbunătăţirii acestei situaţii. În urma destrămării Uniunii Sovietice, multe dintre noile state independente (NSI) trebuie să facă faţă aceloraşi probleme şi, în acest caz, Comisia le acordă, de asemenea, sprijin.

Pe de altă parte, de-a lungul anilor, noi teme legate de energia nucleară au căpătat importanţă, în special securitatea operaţională a instalaţiilor nucleare, stocarea deşeurilor radioactive şi neproliferarea nucleară (garanţiile nucleare). Deşi statele membre deţin competenţele esenţiale în aceste domenii, există un grad de uniformizare la nivel internaţional datorită unei serii de tratate, convenţii şi iniţiative care au stabilit, în mod progresiv, un regim internaţional care guvernează câteva activităţi-cheie din sectorul nuclear (Convenţia privind securitatea nucleară).

VIITORUL TRATATULUI EURATOM

Spre deosebire de Tratatul CE, Tratatul Euratom nu a suferit modificări importante şi rămâne în vigoare. Comunitatea Europeană a Energiei Atomice nu a fuzionat cu Uniunea Europeană şi continuă să aibă o personalitate juridică distinctă, având însă instituţii comune. Tratatul de modificare a Tratatelor UE şi CE, semnat în decembrie 2007, modifică anumite dispoziţii ale Tratatului Euratom în „Protocolul (nr. 12) de modificare a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice”. Aceste modificări se limitează la adaptări la noile reguli introduse de tratatul de modificare, în special în domeniul instituţional şi financiar.

În martie 2007, Comisia a realizat un bilanţ şi a evaluat perspectivele privind Tratatul Euratom. Bilanţul a fost pozitiv, mai ales în domeniile cercetării, protecţiei sănătăţii, controlului utilizării paşnice a materiilor nucleare şi al relaţiilor internaţionale. Necesitatea asigurării securităţii aprovizionării cu energie şi preocupările legate de schimbările climatice fac să crească interesul pentru energia nucleară. În viitor, aplicarea Tratatului Euratom trebuie să continue să se concentreze asupra securităţii şi siguranţei materiilor nucleare. Comunitatea Euratom va trebui să contribuie în continuare la asigurarea dezvoltării industriei nucleare şi la garantarea respectării unor norme riguroase în domeniul radioprotecţiei, siguranţei şi securităţii.

Referinţe

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislaţia statelor membre

Jurnalul Oficial

Tratatul Euratom

25.3.1957

1.1.1958

-

See also

Ultima actualizare: 19.10.2007