Strategia de cooperare cu Indonezia (2007-2013)

Parteneriatul dintre (UE) şi Indonezia urmăreşte, în primul rând, combaterea sărăciei şi îmbunătăţirea stabilităţii ţării. Partenerii identifică o serie de priorităţi de cooperare, completate de acţiuni tematice.

ACT

Comisia Europeană – Indonesia Strategy Paper 2007-2013 (DE) (EN) (FR) (Document de strategie de ţară pentru Indonezia pentru perioada 2007-2013).

SINTEZĂ

Indonezia s-a angajat într-un proces de stabilizare politică şi economică sprijinit de Uniunea Europeană (UE). Această strategie de cooperare sprijină, de asemenea, îndeplinirea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM), care rămâne o prioritate pentru această ţară în care majoritatea populaţiei trăieşte în sărăcie.

Priorităţile de cooperare

Învăţământul şi formarea profesională în domeniile prioritare. Intervenţia UE trebuie să contribuie la îmbunătăţirea sistemelor de învăţământ de bază, a învăţământului profesional şi a învăţământului superior. Obiectivul urmărit de parteneri este creşterea nivelului de instruire şi adaptarea învăţământului la necesităţile dezvoltării durabile.

UE sprijină programul de reforme în domeniul comerţului şi al investiţiilor, pentru a accelera performanţele economice ale ţării şi integrarea acesteia în sistemul comerţului internaţional. Impactul social şi asupra mediului înconjurător al acestor reforme trebuie controlat. Acestea se realizează în contextul instituirii unei zone de liber schimb între UE şi ţările Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

În plus, funcţionarea sistemului judiciar şi de aplicare a legii trebuie consolidat. În acest scop, acţiunile de cooperare sprijină reformele instituţionale, buna guvernanţă publică, drepturile omului, lupta împotriva corupţiei şi împotriva criminalităţii organizate. Trebuie încurajat, în mod special, rolul societăţii civile în realizarea reformelor.

În afară de aceste priorităţi, partenerii pun în aplicare o serie de acţiuni tematice, în special în ceea ce priveşte democraţia şi drepturile omului, sprijinul acordat societăţii civile, siguranţa alimentară, politica în domeniul azilului şi migraţia.

Domenii generale de cooperare

Anumite domenii trebuie integrate în mod transversal în acţiunile prevăzute de acest parteneriat. Acestea sunt:

Ultima actualizare: 12.07.2011