Cod de conduită privind complementaritatea şi diviziunea muncii în cadrul politicii de dezvoltare

În scopul îmbunătăţirii performanţei politicii de cooperare a Uniunii Europene (UE), Comisia propune un cod de conduită voluntar pentru o mai bună diviziune a sarcinilor între donatorii UE în ţările în curs de dezvoltare. Acest cod se bazează pe unsprezece principii care vizează reducerea formalităţilor administrative, utilizarea fondurilor acolo unde sunt mai necesare, punerea în comun a asistenţei şi distribuirea sarcinilor pentru a furniza o asistenţă de o valoare mai importantă, mai eficientă şi mai rapidă.

ACT

Comunicare a Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European din 28 februarie 2007, intitulată „Codul de conduită al UE în materie de diviziune a muncii în cadrul politicii de dezvoltare” [COM(2007) 72 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial].

SINTEZĂ

Prezenta comunicare propune un cod de conduită în scopul consolidării complementarităţii şi diviziunii muncii între donatorii UE (statele membre UE) în ţările în curs de dezvoltare. Codul de conduită a fost adoptat la 15 mai 2007 de către Consiliul Afaceri Generale şi Relaţii Externe şi reprezentanţii guvernelor statelor membre reuniţi în cadrul Consiliului. Cu această ocazie, Consiliul a modificat anumite puncte ale propunerii Comisiei, adăugând un al unsprezecelea principiu celor zece principii propuse.

Se întâmplă adeseori ca finanţatorii să fie concentraţi pe aceleaşi ţări şi pe aceleaşi sectoare. Această situaţie duce la cheltuieli administrative şi costuri de tranzacţionare ridicate în ţările beneficiare, dispersează dialogul politic, reduce transparenţa şi creşte riscul de corupţie. Pe de altă parte, unele ţări sunt aproape neglijate de finanţatori.

Codul de conduită defineşte principiile operaţionale ale complementarităţii în domeniul cooperării pentru dezvoltare. În lipsa unei definiţii a complementarităţii recunoscute la nivel internaţional, Comisia o defineşte ca fiind diviziunea optimă a muncii între diferiţi actori cu scopul de a obţine cea mai bună utilizare a resurselor umane şi financiare. Aceasta presupune că fiecare participant îşi concentrează cooperarea pe domeniile în care poate furniza o valoare adăugată, în raport cu ce întreprind ceilalţi participanţi.

Bazat pe bunele practici din domeniu, codul a fost redactat în strânsă colaborare cu experţi din statele membre. Codul se bazează pe principiile definite în Declaraţia de la Paris privind eficienţa asistenţei pentru dezvoltare [asumarea responsabilităţii, alinierea, armonizarea şi gestionarea pe baza rezultatelor şi responsabilitatea comună], precum şi pe obiectivele şi valorile suplimentare evidenţiate în Consensul european.

Codul propune orientări generale care stabilesc principiile complementarităţii în materie de asistenţă pentru dezvoltare. Codul este format, în special, din unsprezece principii directoare:

Comisia consideră că acest cod de conduită va ajuta Uniunea să joace un rol de lider în materie de complementaritate şi de diviziune a muncii în contextul procesului internaţional de armonizare şi aliniere (Declaraţia de la Paris).

Succesul punerii sale în aplicare va depinde, în mare parte, de rolul delegaţiilor Comisiei şi al reprezentanţelor locale ale statelor membre. În plus, punerea sa în aplicare ar trebui să facă obiectul unei monitorizări anuale fondată pe o eşantionare a cazurilor naţionale, un atlas al donatorilor UE revizuit şi raportul privind dezvoltarea.

Acest cod de conduită reprezintă un document „viu” care va face obiectul unor revizuiri regulate, pe baza experienţei acumulate la punerea sa în aplicare şi monitorizarea rezultatelor.

Context

Promovarea diviziunii muncii în cadrul politicii de dezvoltare a UE nu este un obiectiv nou. În 1995 şi 1999, Consiliul adoptase deja rezoluţii privind complementaritatea între politica comunitară de cooperare pentru dezvoltare şi politicile statelor membre. Apoi, Declaraţia din noiembrie 2000 privind politica de dezvoltare a fost o încercare de a realiza o complementaritate operaţională între Comisie şi statele membre, în funcţie de zonele de valoare adăugată ale intervenţiei Comunităţii. Această abordare s-a lovit însă de dificultăţi politice şi operaţionale. În 2004, UE a hotărât să dezvolte o strategie operaţională pentru complementaritate, al cărei rezultat este prezenta comunicare. În plus, acest angajament către o mai bună complementaritate a devenit un element central al Consensului european şi al Planului de acţiune pentru eficacitatea ajutorului.

Termeni-cheie ai actului

Ultima actualizare: 27.10.2011