Strategia UE pentru Africa

Strategia pentru Africa este răspunsul Uniunii Europene (UE) la dubla provocare ce constă în reorientarea Africii pe calea dezvoltării durabile şi în atingerea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM) până în 2015. Vechi partener şi vecin apropiat al Africii, UE este bine plasată pentru a ajuta acest continent să dea un impuls decisiv acestui proces.

ACT

Communication from the Commission to the Council, the European Parliament and the European Economic and Social Committee - EU Strategy for Africa - Towards a Euro-African pact to accelerate Africa’s development [COM(2005) 489 final – Not published in the Official Journal] (Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social European - Strategia UE pentru Africa: spre un pact euroafrican pentru accelerarea dezvoltării în Africa) [COM(2005) 489 final - Nepublicată în Jurnalul Oficial].

SINTEZĂ

Strategia Uniunii Europene (UE) pentru Africa defineşte un cadru de acţiune pentru toate statele membre în scopul sprijinirii eforturilor desfăşurate de Africa pentru atingerea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM). De câţiva ani, s-au înregistrat multe progrese în Africa, în special în materie de guvernare şi de creştere economică. Uniunea Africană (UA), Noul Parteneriat pentru Dezvoltarea Africii (NEPAD) şi organizaţiile internaţionale au prevăzut pentru Africa o foaie de parcurs politic şi economic şi o viziune pentru viitor. Cu toate acestea, drumul de parcurs pentru atingerea dezvoltării durabile este încă lung pentru Africa.

O realitate foarte contrastantă

Realitatea africană acoperă diferite regimuri politice, fapte istorice, contexte culturale şi religioase, contexte economice şi geografice. În plus, zonele de insecuritate şi centrele de stabilitate coexistă. Anumite ţări africane au cunoscut şi cunosc perioade durabile de pace, de securitate, de stabilitate economică şi politică şi de participare democratică, în timp ce altele rămân absorbite în conflicte interminabile. Această instabilitate sporită este însoţită de creşterea crimei organizate transnaţionale, care are ca rezultat creşterea ameninţării traficului şi consumului de droguri, a traficului cu fiinţe umane, a contrabandei de resurse naturale şi a traficului de arme.

Cu toate acestea, factorii de creştere nu lipsesc. Exploatarea durabilă a resurselor naturale, dezvoltarea agricolă, investiţia în resursele umane creează un climat favorabil investiţiilor. Mai multe ţări africane sunt bogate în resurse naturale, ceea ce permite o dezvoltare durabilă autentică. Economiile africane dependente de produse agricole de bază îşi pot reduce vulnerabilitatea intervenind asupra tendinţei de scădere a preţurilor pe termen lung şi asupra fluctuaţiilor de preţ mondiale.

Un climat de investiţii fiabil şi atrăgător este fundamental pentru creştere. Stabilitatea şi nivelul guvernării unei ţări, transparenţa, dialogul cu mediile de afaceri naţionale şi internaţionale, precum şi integrarea regională reprezintă, toate, factori care contribuie la dezvoltarea economică. Noi actori externi, cum ar fi Brazilia, India sau China, sunt atraşi tot mai mult de potenţialul economic reprezentat de Africa, iar parteneri mai vechi ai Africii, cum ar fi Statele Unite, Japonia şi Rusia, demonstrează un reviriment al interesului pentru acest continent.

În aceste regiuni, este deosebit de importantă crearea de interconexiuni pentru facilitarea accesului populaţiilor la pieţe şi pentru reducerea costurilor activităţilor comerciale. Aşadar, trebuie elaborat un proces de integrare regională în vederea consolidării poziţiei Africii în economia mondială.

Dinamica socială

Dezvoltarea umană cunoaşte, în egală măsură, condiţii foarte variate. Chiar dacă anumite ţări africane au înregistrat o creştere economică impresionantă, distribuţia foarte inegală a veniturilor împiedică deseori această creştere să aibă un efect pozitiv asupra sărăciei.

Crearea de locuri de muncă rămâne una dintre principalele provocări pentru reducerea sărăciei şi pentru dezvoltarea socială, în special pentru femei şi minorităţile etnice. Situaţia ocupării forţei de muncă este strâns asociată cu rata alfabetizării, care se ameliorează încetul cu încetul. Bunăstarea locuitorilor depinde, de asemenea, de condiţiile igienico-sanitare. În mod deosebit pandemia HIV/SIDA reprezintă o grea povară pentru numeroase ţări din Africa.

Dinamica de mediu

Continentul african este foarte contrastant din punctul de vedere al mediului înconjurător. Schimbările climatice vor creşte în continuare presiunea asupra resurselor de apă, vor afecta biodiversitatea şi sănătatea umană, vor degrada siguranţa alimentaţiei şi vor agrava deşertificarea. Inundaţiile şi seceta sunt frecvente şi se preconizează intensificarea acestora ca urmare a schimbărilor climatice, în timp ce sistemele de alertă rapidă sunt inadecvate şi gestionarea catastrofelor, mediocră. Adaptarea la schimbările climatice este, în concluzie, o necesitate de primă urgenţă pentru dezvoltarea continentului.

Procesul de deşertificare priveşte aproape jumătate din continentul african; zonele cel mai grav afectate se situează de-a lungul marginilor deşerturilor. Mai mult, resursele regenerabile de apă ale Africii sunt inferioare mediei mondiale şi mai multe ţări suferă în urma stresului hidric sau a penuriei. În plus, Africa deţine 17 % din pădurile lumii, iar defrişarea, în scopuri comerciale sau agricole, este un motiv important de îngrijorare.

Principiile relaţiilor UE-Africa

În cursul ultimelor decenii, acordurile dintre UE şi Africa au devenit tot mai numeroase, incluzând Convenţiile de la Lomé, semnate împreună cu ţările membre ale grupului ţărilor din Africa, Caraibe şi Pacific (ACP) şi înlocuite de Acordul de la Cotonou în 2000, acordurile cu Africa de Sud şi acordurile de parteneriat şi de asociere euromediteraneene.

Este, deci, momentul să detaliem principiile fundamentale care guvernează legătura dintre Africa şi UE. Prezenta comunicare identifică trei:

• egalitatea, bazată pe recunoaşterea şi respectul reciproce ale instituţiilor şi definirea unor interese colective mutuale;
• parteneriatul, adică dezvoltarea unor legături bazate pe cooperare comercială şi politică;
• posesia, care implică faptul că strategiile şi politicile de dezvoltare sunt proprii ţărilor vizate, şi nu impuse din exterior.

UE se angajează în Africa la trei niveluri de guvernare: naţional, regional şi continental, pe baza principiului subsidiarităţii: numai problemele care ar fi tratate cu o eficacitate redusă la un nivel inferior trebuie rezervate unui nivel superior. Uniunea ar trebui, de asemenea, să promoveze solidaritatea intraafricană între aceste trei niveluri şi să poarte dialogul la nivelul politic cel mai înalt cu întregul continent african.

Strategia de răspuns a UE

UE ar trebui să îşi intensifice ajutorul în domeniile considerate a fi condiţii prealabile ale realizării ODM, şi anume pacea, securitatea şi buna guvernare, necesare pentru crearea unui mediu propice creşterii economice, schimburilor comerciale şi interconexiunilor, precum şi coeziunii sociale şi ecologice.

UE îşi va intensifica aşadar eforturile pentru a promova pacea şi securitatea printr-o gamă largă de acţiuni, începând de la susţinerea operaţiunilor africane în materie de pace şi până la un demers global de prevenire a conflictelor, atacând cauzele profunde ale conflictelor violente. Aceste acţiuni vizează totodată cooperarea în lupta împotriva terorismului şi neproliferarea armelor de distrugere în masă, precum şi sprijinirea strategiilor regionale şi naţionale în favoarea dezarmării, a demobilizării, a reintegrării şi a reinserţiei pentru a contribui la reintegrarea foştilor combatanţi (inclusiv a copiilor soldaţi) şi la stabilizarea situaţiilor post-conflict.

În ceea ce priveşte buna guvernare, în ciuda progreselor realizate, rămâne de parcurs un drum lung. În vederea reformării statului, UE va contribui la construirea unor instituţii centrale eficace şi credibile şi va crea, în acest scop, o iniţiativă în materie de guvernare pentru sprijinul Mecanismului african de evaluare colegială. Aceasta va viza consolidarea respectării drepturilor omului şi a democraţiei şi va dezvolta capacitatea locală şi procesul de descentralizare în vederea consolidării democraţiei şi a dezvoltării. De asemenea, va încuraja ţările africane să semneze şi să pună în aplicare principalele instrumente internaţionale în materie de prevenire a criminalităţii.

Pentru a contribui la o reducere eficace a sărăciei, UE va încuraja o creştere economică rapidă şi diversificată în Africa, susţinând stabilitatea macroeconomică şi contribuind la crearea unor pieţe regionale integrate. Accesul limitat la servicii de transport şi de comunicaţii, la apă, la echipamente sanitare şi la energie frânează creşterea economică. În consecinţă, Comisia propune stabilirea unui parteneriat UE-Africa pentru infrastructură. Mai mult, trebuie să se armonizeze politicile de transport prin susţinerea Programului politicilor de transport pentru Africa Subsahariană, să se dezvolte infrastructura energetică, precum şi gestiunea integrată a apei, în vederea îmbunătăţirii acesteia în bazinele fluviale transfrontaliere.

Luând în considerare faptul că 40 % dintre africani supravieţuiesc cu mai puţin de un dolar pe zi, se impune necesitatea de a contribui la stabilirea unei protecţii sociale pentru persoanele cele mai vulnerabile. În acest context, UE va susţine educaţia, accesul la cunoştinţe şi transferul competenţelor prin prelungirea învăţământului primar pe întreaga durată a vieţii, prin accesul la apă, igienă şi energie, precum şi prin îmbunătăţirea infrastructurilor sanitare şi prin furnizarea serviciilor de sănătate esenţiale.

Se va acorda o atenţie deosebită politicilor pentru ocuparea forţei de muncă, promovării diversităţii culturale şi transformării migraţiei într-o forţă pozitivă în procesul de dezvoltare.

În domeniul mediului înconjurător, acţiunile UE se vor axa pe gestionarea diversităţii mediului, pe îmbunătăţirea gestiunii durabile a terenurilor în scopul stopării deşertificării, pe conservarea biodiversităţii, pe limitarea efectelor schimbărilor climatice şi pe susţinerea bunei gestionări a produselor chimice.

Chiar dacă UE este cel mai important donator din lume pentru Africa, finanţarea comunitară trebuie majorată semnificativ. În iunie 2005, Uniunea s-a angajat să crească ajutorul public colectiv la nivelul de 0,56 % din venitul naţional brut (VNB) până în 2010 şi la 0,7 % din VNB până în 2015. În speţă, aproximativ 4 miliarde de euro vor fi disponibile anual pentru Africa Subsahariană şi prezenta Strategie pentru Africa va trebui să constituie cadrul de referinţă pentru programele şi pentru măsurile din cadrul celui de al 10-lea Fond European de Dezvoltare (FED).

Această strategie a fost adoptată de Consiliul European în zilele de 15-16 decembrie 2005.

ACTE CONEXE

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu din 27 iunie 2007 - De la Cairo la Lisabona - Parteneriatul Strategic UE-Africa [COM(2007) 357 final - Nepublicată în Jurnalul Oficial].

Ultima actualizare: 19.05.2008