Reglementarea comerţului cu arme

Uniunea Europeană intenţionează să contribuie la îmbunătăţirea reglementării comerţului cu arme la nivel mondial. Obiectivul este de a participa la elaborarea unui tratat privind comerţul cu arme şi de a îmbunătăţi sistemele de control al acestui tip de comerţ.

ACT

Decizia 2010/336/PESC a Consiliului din 14 iunie 2010 privind activităţile Uniunii Europene de susţinere a Tratatului privind comerţul cu arme, în cadrul Strategiei europene de securitate [Jurnalul Oficial L 152 din 18.6.2010].

SINTEZĂ

Această decizie prezintă proiectul elaborat de Uniunea Europeană (UE) pentru a îmbunătăţi reglementarea comerţului cu arme. Acest proiect trebuie să aibă ca rezultat un control mai bun al importului, al exportului şi al transferului de arme convenţionale la nivel mondial.

Proiectul are două obiective:

Proiectul prezentat de Consiliu constă în organizarea de seminare internaţionale. La aceste seminare se vor reuni reprezentanţi politici ai experţilor în domeniul comerţului cu arme. În cadrul acestora, se vor schimba puncte de vedere şi se vor formula propuneri concrete.

Seminare internaţionale

Seminarele vor fi organizate în diferite regiuni ale lumii. Acestea vor dura mai multe zile şi vor reuni mai multe tipuri de participanţi:

Sarcina organizării seminarelor îi va fi încredinţată Institutului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Cercetare în Domeniul Dezarmării (UNIDIR). Cu toate acestea, UNIDIR îşi va îndeplini misiunea sub responsabilitatea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate comună. În plus, Înaltul Reprezentant va prezenta periodic Consiliului rapoarte privind punerea în aplicare a acestei decizii. Mai mult, bugetul destinat punerii în aplicare a acestei decizii este de 1 520 000 EUR.

Tratatul privind comerţul cu arme

Obiectivul seminarelor va fi pregătirea elaborării unui tratat privind comerţul cu arme la nivel internaţional. Acest tratat este în curs de elaborare în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Acesta va avea forţă juridică obligatorie pentru ţările semnatare. Tratatul va stabili, în special, norme internaţionale pentru importul, exportul şi transferul de arme.

Seminarele organizate de UE vor avea ca obiectiv avansarea negocierilor dintre ţările care doresc să participe la tratat. Aceste seminare vor permite, în special, realizarea unui bilanţ al situaţiei internaţionale în materie de comerţ cu arme. Obiectivul acestora va fi promovarea participării unui număr cât mai mare posibil de ţări membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. De asemenea, seminarele vor permite formularea de propuneri concrete privind conţinutul viitorului tratat privind comerţul cu arme.

Controalele comerţului cu arme la nivel mondial

Seminarele organizate de UE vor trebui să aibă şi un al doilea obiectiv: să contribuie la instituirea unor sisteme de control eficace şi coerente între ţările participante.

Astfel, seminarele ar trebui:

REFERINŢE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislaţia statelor membre

Jurnalul Oficial

Decizia 2010/336/PESC

14.6.2010

-

JO L 152 din 18.6.2010

ACTE CONEXE

Decizia 2013/269/PESC a Consiliului din 27 mai 2013 de autorizare a statelor membre să semneze, în interesul Uniunii Europene, Tratatul privind comerțul cu arme.

Prin această decizie, statele membre sunt încurajate să semneze Tratatul privind comerțul cu arme în cadrul ceremoniei oficiale desfășurate la New York în 3 iunie 2013 sau cât mai curând posibil.

Ultima actualizare: 28.02.2014