Aspecte externe ale politicii pentru întreprinderi

Semnarea de acorduri între Uniunea Europeană şi ţări terţe, mese rotunde şi forumuri de afaceri, programe de cooperare industrială şi politica de comerţ exterior: acestea sunt instrumentele care permit întreprinderilor europene să se dezvolte la scară internaţională.

Pentru a creşte competitivitatea întreprinderilor europene, sunt esenţiali o serie de parametri internaţionali. Politica comercială, de exemplu, ajută la construirea unei Europe competitive într-o economie globalizată. Mai mult decât atât, scopul stabilirii unui parteneriat solid pentru un acces mai bun pe pieţele externe este acela de a dezvolta comerţul. În final, cooperarea în domeniul politicii industriale oferă întreprinderilor europene şansa de a fonda parteneriate sau a se dezvolta dincolo de frontierele Uniunii Europene.

UE cooperează cu principalii săi parteneri din întreaga lume sub diferite forme. În primul rând, Comisia menţine legături strânse cu guvernele ţărilor terţe. În al doilea rând, întreprinderile au oportunitatea de a se întâlni în cadrul forumurilor şi al meselor rotunde. În final, UE sprijină cooperarea industrială prin programe puse în aplicare în colaborare cu ţările terţe.

Relaţii interguvernamentale

UE se angajează în relaţii de cooperare bilaterale cu ţările terţe. Această cooperare ia forma acordurilor de recunoaştere reciprocă, a acordurilor de asociere, a acordurilor-cadru de parteneriat sau a pactelor de stabilitate.

Îndepărtarea obstacolelor din calea dezvoltării întreprinderilor, printr-o politică de reglementare mai puţin restrictivă, reprezintă una dintre principalele preocupări ale UE. De exemplu, în temeiul articolului 133 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (TCE), acordurile de recunoaştere reciprocă în ceea ce priveşte standardele prevăd acceptarea reciprocă între guverne a rapoartelor de testare, a certificatelor şi a mărcilor de conformitate aplicate de către agenţiile relevante anumitor produse fabricate într-o ţară specifică.

UE menţine relaţii strânse cu Statele Unite, Canada, China, Rusia, India şi Japonia. De exemplu, a intrat în dialog cu China în ceea ce priveşte cooperarea în materie de reglementare, precum şi de politică industrială.

De asemenea, cooperează cu regularitate cu ţările candidate la aderare, cu ţările din Balcanii de Vest şi cu ţările din vecinătatea UE (în cadrul politicii europene de vecinătate), cum ar fi ţările din Europa de Est, Orientul Mijlociu şi regiunea mediteraneeană. Cooperarea euro-mediteraneeană (DE) (EN) (FR) este organizată în temeiul acestei politicii de vecinătate, precum şi prin Procesul de la Barcelona, lansat în 1995 cu scopul de a aduce Europa mai aproape de partenerii săi mediteraneeni, din punct de vedere politic, cultural şi economic. Cooperarea industrială este văzută ca o verigă importantă în lanţul cooperării economice şi este promovată prin înfiinţarea progresivă de zone de liber schimb şi prin creşterea investiţiilor. Ea atrage atenţia prin conferinţe organizate între ministerele de industrie sau întâlniri ale grupurilor de lucru pe teme legate de politica industrială. Una dintre principalele realizări ale parteneriatului euro-mediteraneean a fost adoptarea Cartei euromediteraneene pentru întreprinderi pe 4 octombrie 2004.

Pe 23 şi 24 aprilie 2007, Consiliul Afaceri Generale şi Relaţii Externe a aprobat planurile pentru negocierea acordurilor de asociere cu America Centrală, Comunitatea Andină şi statele sale membre, şi a redactat acorduri de liber schimb cu Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), India şi Coreea de Sud.

Cooperarea între întreprinderi

Mesele rotunde şi dialogul comercial dau întreprinderilor oportunitatea de a se întâlni şi de a transmite recomandări către guvernele statelor membre şi ale ţărilor vizate. La mesele rotunde iau parte adeseori reprezentanţi ai sectorului industrial, precum şi ai administraţiilor naţionale şi ale UE. Printre sugestiile transmise frecvent guvernelor se numără recomandări cu privire la politica comercială, la discuţiile din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), la investiţii, servicii financiare, întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) şi la îndepărtarea obstacolelor cauzate de legislaţiile naţionale divergente din calea activităţilor economice.

Principalele mese rotunde vizează:

Programe de cooperare industrială

UE încurajează cooperarea industrială prin implementarea de programe care sprijină constituirea şi extinderea întreprinderilor, de parteneriate între întreprinderile europene şi cele străine, în special IMM-uri, şi de programe care oferă stagii în întreprinderi pentru studenţi.

Principalele programe susţinute de UE includ:

Ultima actualizare: 04.10.2007