Orientările strategice ale Uniunii Europene pentru dezvoltare rurală

Prin intermediul acestor orientări strategice, Consiliul identifică, în cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), priorităţile Uniunii Europene (UE). Consiliul asigură, în principal, coerenţa dezvoltării rurale cu celelalte politice europene, în special cu cele de coeziune şi de mediu, şi însoţeşte punerea în aplicare a politicii agricole comune (PAC) şi restructurarea pe care o presupune aceasta.

ACT

Decizia 2006/144/CE a Consiliului din 20 februarie 2006 privind orientările strategice ale Comunităţii pentru dezvoltare rurală (perioada de programare 2007-2013) [A se vedea actul/actele de modificare].

SINTEZĂ

Regiunile rurale reprezintă 92 % din teritoriul Uniunii Europene (UE). Aceste regiuni produc 45 % din valoarea adăugată a UE şi 53 % din locurile de muncă. În ciuda situaţiilor diverse, în regiunile rurale veniturile pe cap de locuitor sunt în general mai reduse cu o treime faţă de media europeană, ratele de angajare a femeilor sunt mai scăzute, iar sectorul serviciilor este mai puţin dezvoltat.

Zonele rurale vor trebui prin urmare să răspundă provocărilor în materie de creştere, ocupare a forţei de muncă şi dezvoltare durabilă în cursul următorilor ani. Noua perioadă de programare oferă oportunitatea de a reorienta sprijinul Fondului pentru Dezvoltare Rurală pe aceste obiective. Sunt necesare intervenţii la nivel sectorial şi teritorial pentru a răspunde acestor provocări.

Dezvoltarea rurală şi obiectivele generale ale Uniunii Europene

Politica de dezvoltare rurală vizează trei domenii fundamentale: economia agroalimentară, mediul şi populaţia rurală. Strategiile şi programele viitoare se vor concentra pe patru axe, şi anume:

Priorităţile UE pentru perioada de programare a dezvoltării rurale 2007-2013

Consiliul indică priorităţile strategice ale UE, specificând pentru fiecare dintre ele acţiuni-cheie orientative. Priorităţile europene vor fi integrate în planurile strategice naţionale ale statelor membre şi în programele de dezvoltare rurală.

Prioritatea 1: Ameliorarea competitivităţii sectorului agricol şi forestier

Obiectivul este dinamizarea sectorului agroalimentar european. UE intenţionează în principal să favorizeze transferul de cunoştinţe, să promoveze inovarea şi să consolideze investiţiile în capitalul material şi uman. În acest cadru, acţiunile-cheie ar putea fi următoarele:

Prioritatea 2: Ameliorarea mediului şi a peisajului

Resursele alocate axei 2 vizează protejarea resurselor naturale şi a peisajelor din zonele rurale ale UE, în special în domeniul biodiversităţii, al conservării sistemelor de mare valoare naturală, al apei şi schimbărilor climatice. Uniunea încurajează în principal:

Prioritatea 3: Ameliorarea calităţii vieţii în zonele rurale şi încurajarea diversificării economiei rurale

UE intenţionează să favorizeze creşterea numărului locurilor de muncă şi să îmbunătăţească condiţiile de creştere economică în zonele rurale. În acest domeniu, acţiunile-cheie ar putea viza:

Prioritatea 4: Constituirea de capacităţi locale pentru ocuparea forţei de muncă şi diversificare

Resursele alocate axei Leader ar trebui să servească la îmbunătăţirea administrării şi a mobilizării potenţialului endogen de dezvoltare din zonele rurale. Este vorba despre o abordare orizontală care combină cele trei obiective - competitivitate, mediu şi calitatea vieţii/diversificare. În acest cadru, acţiunile-cheie ar putea viza:

Prioritatea 5: Garantarea coerenţei programării

La elaborarea propriilor planuri naţionale, statele membre trebuie să optimizeze sinergiile dintre axe şi să evite eventualele contradicţii.

UE oferă de altfel un cadru pentru îmbunătăţirea guvernanţei şi a punerii în aplicare a politicilor, în principal prin crearea unor reţele europene şi naţionale. Aceste reţele favorizează de exemplu schimbul de bune practici şi expertiză în ceea ce priveşte elaborarea şi gestionarea politicilor rurale.

Prioritatea 6: Complementaritatea instrumentelor europene

Pentru a garanta sinergia între politicile structurale, politicile de ocupare a forţei de muncă şi politicile de dezvoltare rurală, statele membre ar trebui să asigure complementaritatea şi coerenţa acţiunilor care trebuie finanţate de FEDR, de Fondul de Coeziune, de FSE, de FEP pe un anumit teritoriu şi într-un anumit domeniu de activitate.

Linia de demarcare şi mecanismele de coordonare între acţiunile care fac obiectul unei intervenţii a diverselor fonduri sunt definite în planul strategic naţional.

Noi provocări care trebuie integrate

Această decizie a fost modificată în 2009 pentru a integra în orientările strategice noile provocări cărora trebuie să le facă faţă Uniunea:

Aceste obiective au o dimensiune transversală şi pot fi prin urmare integrate în priorităţile planurilor strategice naţionale ale statelor membre. De exemplu, UE încurajează statele membre:

Referinţe

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislaţia statelor membre

Jurnalul Oficial

Decizia 2006/144/CE a Consiliului

20.2.2006

-

JO L 55 din 25.2.2006

Act(e) de modificare

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislaţia statelor membre

Jurnalul Oficial

Decizia 2009/61/CE a Consiliului

19.1.2009

-

JO L 30 din 31.1.2009

ACTE CONEXE

Regulamentul 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) [Jurnalul Oficial L 277 din 21.10.2005]

Acest regulament instituie un instrument unic de finanţare a politicii de dezvoltare rurală: Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Ultima actualizare: 30.06.2011