Acordul interinstituţional de cooperare în domeniul bugetar

Acordul interinstituţional între Parlamentul European (PE), Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară din 17 mai 2006, conţine cadrul financiar pentru perioada 2007-2013 în scopul punerii în aplicare a disciplinei bugetare. Acordul are, de asemenea, ca obiectiv îmbunătăţirea desfăşurării procedurii bugetare anuale şi a cooperării interinstituţionale în domeniul bugetar.

ACT

Acord interinstituţional între Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară [A se vedea actele de modificare].

SINTEZĂ

Acordul privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară (AII) a fost încheiat între Parlamentul European, Consiliu şi Comisie. Acesta se referă la elaborarea şi la execuţia bugetului Uniunii Europene (UE). Prin intermediul acestui acord, instituţiile europene au hotărât să-şi organizeze colaborarea în scopul de a îmbunătăţi desfăşurarea procedurii bugetare şi de a asigura o bună gestiune a finanţelor europene.

AII este compus din trei părţi:

Cadru financiar 2007-2013

Cadrul financiar are ca obiectiv asigurarea unei evoluţii ordonate a cheltuielilor UE pentru o perioadă determinată. Astfel, pentru fiecare dintre anii perioadei 2007-2013, cadrul financiar stabileşte plafoane pentru fiecare categorie de cheltuieli. Instituţiile europene se angajează să îşi exercite competenţele lor bugetare astfel încât aceste plafoane să fie respectate.

Cadrul financiar pentru perioada 2007-2013 este prezentat în anexa I la AII. Plafoanele au fost stabilite în limitele resurselor proprii ale UE.

În afară de aceasta, cadrul financiar poate face obiectul ajustărilor tehnice de către Comisie. Aceste ajustări constau, de exemplu, în reevaluări ale plafoanelor în funcţie de evoluţia preţurilor sau a condiţiilor de execuţie bugetară.

Cadrul financiar poate, de asemenea, face obiectul unei revizuiri în cazul unor circumstanţe neprevăzute, în conformitate cu plafonul aferent resurselor proprii. Propunerea Comisiei pentru o astfel de revizuire trebuie să fie prezentată şi adoptată înainte de începerea procedurii bugetare pentru exerciţiul în cauză sau pentru primul dintre exerciţiile în cauză.

În plus, AII stabileşte norme pentru mobilizarea anumitor instrumente care se situează în afara cadrului financiar:

Cooperare interinstituţională în cadrul procedurii bugetare

Acordul interinstituţional stabileşte procedurile şi modalităţile de cooperare interinstituţională în domeniul bugetar în ceea ce priveşte:

Buna gestiune financiară

Instituţiile trebuie să se asigure că prezentul acord şi bugetul sunt puse în aplicare în contextul unei bune gestiuni financiare, bazată pe principiile economiei, eficienţei, protejării intereselor financiare, proporţionalităţii costurilor administrative şi procedurilor uşor de utilizat.

În plus, Comisia va prezenta de două ori pe an o programare financiară structurată pe capitole, politici şi linii bugetare. Această programare financiară va fi strâns legată de programul legislativ al Comisiei.

Mai mult, Parlamentul European, Consiliul şi Comisia intenţionează să consolideze controlul intern al fondurilor UE, fără a se adăuga sarcini administrative. Instituţiile prevăd stabilirea de dispoziţii în acest sens în actele legislative relevante.

În cele din urmă, instituţiile se angajează, de asemenea, să încurajeze introducerea unor mecanisme de cofinanţare bazate pe investiţii publice şi private. Obiectivul este de a beneficia de efectul de levier al bugetului Uniunii Europene.

Context

Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, a introdus noi dispoziţii referitoare la budgetul UE.

Conform articolului 312 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cadrul financiar multianual trebuie, de asemenea, să facă obiectul unui regulament al Consiliului, adoptat în unanimitate, şi după aprobarea de către Parlament.

În plus, procedura de adoptare a bugetului a fost, de asemenea, revizuită. Rolul Parlamentului European a fost, în special, consolidat şi distincţia între cheltuielile obligatorii şi neobligatorii a fost eliminată.

Modificările introduse de Tratatul de la Lisabona implică, prin urmare, revizuirea prezentului acord interinstituţional. Astfel, două propuneri legislative sunt în prezent în curs de adoptare la nivel european:

Referinţe

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislaţia statelor membre

Jurnalul Oficial

Acord interinstituţional privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară

1.1.2007

-

JO C 139 din 14.6.2006

Act(e) de modificare

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislaţia statelor membre

Jurnalul Oficial

Decizia 2008/29/CE

18.12.2007

-

JO L 6 din 10.1.2008

Decizia 2008/371/CE

29.4.2008

-

JO L 128 din 16.5.2008

Decizia 2009/407/CE

6.5.2009

-

JO L 132 din 29.05.2009

Decizia 2009/1005/UE

17.12.2009

-

JO L 347 din 24.12.2009

Decizia 2012/5/UE

27.1.2012

-

JO L 4 din 7.1.2012

See also

Ultima actualizare: 24.04.2012