Statutul şi finanţarea partidelor politice la nivel european

Partidele politice sau fundaţiile politice la nivel european pot beneficia de o finanţare de la bugetul general al Uniunii Europene. O astfel de finanţare depinde de îndeplinirea mai multor condiţii de eligibilitate. În plus, partidele sau fundaţiile politice care beneficiază de fonduri provenite de la bugetul european trebuie să respecte anumite obligaţii în ceea ce priveşte utilizarea acestora şi restul surselor de finanţare.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 2004/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind statutul şi finanţarea partidelor politice la nivel european [A se vedea actele de modificare].

SINTEZĂ

Regulamentul stabileşte normele privind statutul şi finanţarea partidelor politice la nivel european. Regulamentul defineşte în special condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească partidele politice pentru a putea beneficia de o finanţare europeană şi procedura pe care acestea trebuie să o urmeze.

Condiţii

Doar partidele politice europene pot să beneficieze de o finanţare provenită din bugetul general al Uniunii Europene (UE). Pentru a se califica ca „partid politic la nivel european”, un partid trebuie:

Parlamentul European se asigură că partidele de la nivel european respectă în continuare aceste criterii. În cazul în care nu mai îndeplineşte unul sau mai multe criterii, formaţiunea îşi pierde calitatea de „partid politic la nivel european” şi, prin urmare, este exclusă de la finanţarea în temeiul acestui regulament.

Cererea de finanţare

Un partid politic la nivel european poate să înainteze în fiecare an o cerere de finanţare către Parlamentul European. Aceasta trebuie să fie însoţită de documente care să ateste faptul că este vorba de un partid politic la nivel european, de programul politic al partidului şi de un statut care prevede, în special, organismele responsabile cu administrarea politică şi financiară, precum şi persoanele fizice care au competenţa de reprezentare juridică în fiecare dintre statele membre în cauză.

Orice modificare ulterioară a documentelor menţionate anterior trebuie să fie notificată Parlamentului European în termen de două luni. În lipsa unei notificări, finanţarea se suspendă. Parlamentul European ia o decizie în termen de trei luni de la primirea cererii de finanţare.

Obligaţii legate de finanţarea din bugetul general al UE

Cel puţin 15 % dintre sursele de finanţare ale unui partid politic la nivel european trebuie să provină din altă parte decât din bugetul general al UE.

În plus, un partid care beneficiază de fonduri de la bugetul general al UE trebuie:

Contribuţiile din partea partidelor politice naţionale care sunt membre ale unui partid politic la nivel european sunt însă admise. Acestea nu pot să depăşească 40 % din bugetul anual al partidului sau fundaţiei politice la nivel european.

Utilizarea finanţării europene

Fondurile atribuite unui partid politic care provin din bugetul european nu pot fi utilizate pentru finanţarea altor partide politice, în special a partidelor politice naţionale. Acestea din urmă se supun în continuare reglementărilor naţionale.

Creditele provenite de la bugetul european pot, prin urmare, să fie utilizate exclusiv pentru cheltuielile legate direct de obiectivele definite în programul politic al partidului. Din aceste fonduri se pot finanţa campaniile electorale pentru Parlamentul European. Creditele de finanţare pentru partidele politice se stabilesc în cadrul procedurii bugetare anuale.

Fundaţii politice

De la revizuirea acestui regulament în 2007, fundaţiile politice la nivel european pot, de asemenea, să solicite finanţări în temeiul acestui act legislativ. O fundaţie politică este o entitate afiliată la un partid politic european, pentru care îndeplineşte anumite sarcini (analize şi contribuţii la dezbateri, organizarea de conferinţe sau de studii etc.).

Pentru a beneficia de o finanţare europeană, fundaţiile politice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

O fundaţie politică nu poate înainta cererea de finanţare decât prin intermediul partidului politic european la care este afiliată. În plus, normele privind procedura de solicitare a finanţării şi obligaţiile legate de finanţările provenite de la bugetul european sunt identice cu cele care se aplică partidelor politice.

Referinţe

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislaţia statelor membre

Jurnalul Oficial

Regulamentul (CE) nr. 2004/2003

15.2.2004

-

JO L 297 din 15.11.2003

Act/acte de modificare

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislaţia statelor membre

Jurnalul Oficial

Regulamentul (CE) nr. 1524/2007

27.12.2007

-

JO L 343 din 27.12.2007

ACTE CONEXE

Decizia Biroului Parlamentului European din 29 martie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2004/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului privind statutul şi finanţarea partidelor politice la nivel european [Jurnalul Oficial C252/1 din 3.10.2008]. Această decizie se aplică partidelor şi fundaţiilor politice la nivel european.

La începutul fiecărei legislaturi, Biroul adoptă un cadru financiar indicativ plurianual. Orice organizaţie care doreşte să beneficieze de o subvenţie de la bugetul general al Uniunii Europene înaintează o cerere scrisă Preşedintelui Parlamentului European până la data de 1 noiembrie a anului anterior exerciţiului bugetar pentru care solicită finanţarea. Pentru cererea de subvenţionare trebuie completat un formular (anexa 1 la regulament). Subvenţia va fi acordată beneficiarilor ca prefinanţare într-o tranşă unică reprezentând 80 % din valoarea totală a subvenţiei. Suma totală acordată de Parlament beneficiarului nu poate în niciun caz să depăşească 85 % din cheltuielile reale eligibile.

Biroul poate, de asemenea, să decidă suspendarea plăţilor şi reducerea subvenţiei, dacă acest lucru este necesar.

Ultima actualizare: 12.09.2011