Mecanismul de finanțare a operațiunilor militare (ATHENA)

Creat în 2004, ATHENA a fost conceput pentru a gestiona finanțarea costurilor comune necesare pentru punerea în aplicare a operațiunilor Uniunii Europene (UE) care au implicații militare sau de apărare.

ACT

Decizia 2011/871/PESC a Consiliului din 19 decembrie 2011 de instituire a unui mecanism de gestionare a finanțării costurilor comune ale operațiunilor Uniunii Europene care au implicații militare sau de apărare (ATHENA).

SINTEZĂ

Operațiunile cu implicații militare sau cele din domeniul apărării militare efectuate în contextul politicii de securitate și apărare comună (PSAC) nu pot fi acoperite din bugetul UE în conformitate cu articolul 41 din TUE. Aceste operațiuni sunt finanțate prin contribuții din partea statelor membre participante. Prezenta decizie instituie astfel un mecanism de gestionare a finanțării costurilor comune aferente acestor operațiuni. Mecanismul ATHENA nu are scop lucrativ și dispune de capacitatea juridică necesară, printre altele, pentru a încheia contracte și pentru a avea capacitate procesuală.

Structură

Comitetul special este organismul de decizie al ATHENA. Este format din câte un reprezentant al fiecărui stat membru participant. În conformitate cu protocolul nr. 22, anexat la tratate, Danemarca nu participă la luarea deciziilor și la acțiunile Uniunii care au implicații în materie de apărare; prin urmare, Danemarca nu participă la ATHENA. Reprezentanții statelor terțe participante și comandanții de operațiuni pot participa la lucrările Comitetului, dar nu au drept de vot.

Comitetul special este însărcinat cu examinarea finanțării operațiunilor militare de către ATHENA. Astfel, acesta aprobă în unanimitate toate bugetele și deciziile financiare ale ATHENA.

ATHENA mai are în componență trei organe de gestionare, care sunt plasate sub autoritatea comitetului special:

Finanțarea costurilor comune ale operațiunilor

Finanțarea operațiunilor militare ale UE urmează principiul alocării cheltuielilor în funcție de autorul acestora. Cu toate acestea, decizia definește costurile eligibile ale finanțării comune de către ATHENA în funcție de etapa operațiunii.

Anexa I la decizie enumeră costurile comune care sunt asumate de ATHENA indiferent de data angajării acestora (anumite cheltuieli de misiune, costuri cu depozitarea echipamentelor etc.).

Anexa II enumeră costurile comune asumate numai în timpul etapei de pregătire a operațiunilor.

Anexa III enumeră costurile comune care pot fi asumate în cursul etapei active a operațiunii (stabilirea comandamentelor, costurile de transport local, salariile personalului local etc.).

Anexa IV enumeră costurile comune care pot fi asumate în timpul etapei de lichidare a operațiunii.

În plus, gestionarea administrativă a anumitor costuri, care rămân în răspunderea statelor membre participante, poate fi încredințată ATHENA. Acestea sunt adesea cheltuieli de subzistență pentru personal, costuri legate de furnizarea energiei electrice și a apei, de gestionarea deșeurilor etc.

Elaborarea bugetului

Administratorul prezintă anual Comitetului special, până la 31 octombrie cel târziu, proiectul de buget pentru anul următor. Bugetul, întocmit cu sprijinul fiecărui comandant de operațiune pentru secțiunea privind costurile comune operaționale, trebuie să includă:

În cazul operațiunilor militare de reacție rapidă ale UE, sunt prevăzute proceduri de prefinanțare flexibile pentru a se atinge suma de referință stabilită de administrator.

Context

În 2002, Consiliul a adoptat un document inițial privind finanțarea operațiunilor de gestionare a crizelor conduse de UE. La 23 februarie 2004, Decizia 2004/197/PESC a creat mecanismul ATHENA. Această decizie a fost modificată în mai multe rânduri și înlocuită apoi de Decizia 2008/975/PESC. Prezenta decizie 2011/871/PESC abrogă și înlocuiește, la rândul ei, Decizia 2008/975/PESC.

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial

Decizia 2011/871/PESC

19.12.2011

-

JO L 343 din 23.12.2011

ACTE CONEXE

Decizia 2012/768/PESC a Consiliului din 9 martie 2012 privind semnarea și încheierea Acordului dintre Uniunea Europeană și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei de stabilire a unui cadru pentru participarea fostei Republici iugoslave a Macedoniei la operațiile Uniunii Europene de gestionare a crizelor [Jurnalul Oficial L 338 din 12.12.2012].

Decizia 2013/12/PESC a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind semnarea și încheierea Acordului dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova de stabilire a unui cadru pentru participarea Republicii Moldova la operațiile Uniunii Europene de gestionare a crizelor [Jurnalul Oficial L 8 din 12.1.2013].

Decizia 2014/71/PESC a Consiliului din 18 noiembrie 2013 privind semnarea și încheierea Acordului dintre Uniunea Europeană și Republica Chile de stabilire a unui cadru pentru participarea Republicii Chile la operațiile Uniunii Europene de gestionare a crizelor [Jurnalul Oficial L 40 din 11.2.2014].

Decizia 2014/15/UE a Consiliului privind semnarea și încheierea Acordului dintre Uniunea Europeană și Georgia de stabilire a unui cadru pentru participarea Georgiei la operațiile Uniunii Europene de gestionare a crizelor [Jurnalul Oficial L 14 din 18.1.2014].

Ultima actualizare: 21.04.2014