Utilizarea limbilor pentru informarea consumatorilor

Utilizarea limbilor este tratată de diverse dispoziţii din legislaţia comunitară, care sunt foarte stricte în cazul, de exemplu, al unui produs potenţial periculos. Legislaţia cu privire la utilizarea limbilor vizează informarea în mod adecvat a consumatorului şi favorizarea informării multilingve, garantând, în acelaşi timp, libertatea statelor membre în materie lingvistică.

ACT

Communication from the Commission to the Council and the European Parliament of 10 November 1993 concerning language use in the information of consumers in the community [COM(93) 456 final - Not published in the Official Journal] (Comunicare a Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European privind utilizarea limbilor în informarea consumatorilor în comunitate [COM(93) 456 final - Nepublicată în Jurnalul Oficial].

SINTEZĂ

În această comunicare, Comisia reaminteşte că informarea consumatorilor cu privire la calităţile şi la caracteristicile produselor şi ale serviciilor oferite constituie un drept.

Comunicarea prezintă o stare a evaluării dispoziţiilor naţionale şi comunitare cu privire la utilizarea limbilor pentru informarea consumatorilor. Sunt vizate:

• modalităţile de etichetare;
• instrucţiunile de utilizare;
• instrucţiunile de asamblare;
• măsurile de precauţie privind întrebuinţarea sau utilizarea;
• orice avertisment destinat informării utilizatorului final al produsului sau al serviciului.

În plus, comunicarea propune piste de reflecţie în vederea consolidării informării consumatorilor.

În funcţie de materiile abordate şi de obiectivele vizate, legislaţia comunitară prevede diverse dispoziţii. În anumite cazuri, formularea specifică explicit utilizarea limbilor. Este cazul, de exemplu, al vinurilor, al punerii pe piaţă a medicamentelor şi al etichetării produselor din tutun. În alte cazuri, statele membre au obligaţia de a prevedea norme. Astfel, etichetarea produselor alimentare şi indicarea valorii nutritive pe etichete trebuie să se facă într-o limbă „uşor de înţeles” de către cumpărători. De asemenea, este posibil să nu se abordeze deloc chestiunea limbilor, ca de exemplu în domeniul publicităţii înşelătoare sau al creditului de consum, sau să li se permită statelor membre libertatea de a impune sau nu exigenţe lingvistice (siguranţa jucăriilor, produsele cosmetice).

Dacă un efort de uniformizare este evident în directivele de armonizare tehnică privind anumite produse industriale, el nu apare totuşi în legislaţia comunitară de abordare sistematică în ceea ce priveşte utilizarea limbilor. Acest lucru duce uneori la câteva probleme de interpretare, în special în jurul noţiunii de „limbă uşor de înţeles” de către consumator.

Această absenţă de coerenţă este cauzată parţial de varietatea materiilor tratate (produse alimentare, produse cosmetice, pachete de servicii pentru călătorii, siguranţa jucăriilor, servicii financiare etc.). De asemenea, ea se explică prin limitele care rezultă din Tratatul CEE, dispoziţiile care cuprind o exigenţă lingvistică putând fi considerate drept o barieră în calea principiului liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor. Trebuie să se găsească aşadar un echilibru între asigurarea liberei circulaţii, pe de o parte, şi sănătatea şi siguranţa consumatorilor, pe de altă parte. De asemenea, este de dorit o simplificare a dispoziţiilor comunitare care fac referire la exigenţe lingvistice.

Abordările adoptate de către statele membre sunt multiple, chestiunea limbilor nefiind aceeaşi în toate statele membre. Cu toate acestea, mai mult de jumătate din statele membre au considerat că este necesar să se informeze consumatorul în propria limbă.

Pe de altă parte, în cazurile în care legislaţia comunitară oferă statelor membre opţiunea de a stabili exigenţe lingvistice în favoarea consumatorilor, această opţiune este în general puţin utilizată.

Comunicarea subliniază că o informaţie dificil de citit şi de înţeles poate avea consecinţe foarte nefaste pentru sănătatea şi siguranţa consumatorului. Produsele alimentare sunt un exemplu bun: în cazul alergiilor, al diabetului sau al unui regim particular, o înţelegere necorespunzătoare a informaţiilor de pe etichetă poate să aibă efecte grave pentru sănătate. În mod similar, în cazul unei traduceri incomplete a instrucţiunilor de utilizare, folosirea aparatelor electrice poate constitui un pericol.

Pe de altă parte, comunicarea reaminteşte că sunt vizaţi toţi consumatorii, inclusiv copiii care nu ştiu neapărat limbi străine.

Analiza prezentată în comunicare determină Comisia să propună o abordare echilibrată, următoarele trebuind luate în considerare:

• competenţa statelor membre în definirea regimurilor naţionale din acest domeniu;
• regulile Tratatului privind Uniunea Europeană şi ale jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJCE);
• dreptul consumatorilor de a primi informaţia cea mai completă posibil cu privire la produsele şi la serviciile oferite.

În cadrul acestei noi abordări, Comisia propune următoarele cinci teme de reflecţie:

• favorizarea informaţiei multilingve;
• păstrarea libertăţii statelor membre de a solicita utilizarea limbii ţării în care produsul este pus în consum;
• îmbunătăţirea coerenţei dispozitivului legislativ comunitar cu privire la utilizarea limbilor în domeniul consumului;
• îmbunătăţirea informaţiilor de la Comisie, statele membre şi operatori privind normele lingvistice aplicabile;
• responsabilizarea operatorilor economici (fabricanţi, distribuitori).

Jurisprudenţa

Legislatorul comunitar încurajează utilizarea unei informaţii multilingve conform jurisprudenţei (a se vedea mai jos hotărârea „Peeters” pentru comercializarea produselor alimentare şi cauza C-33/97/2 privind etichetarea mărfurilor).

De asemenea, legislatorul estimează că o legislaţie naţională trebuie să permită, de exemplu, în etichetarea unui produs, utilizarea unei expresii străine, dacă aceasta consolidează informarea consumatorului sau dacă termenul respectiv nu există decât în limba de origine (Răspunsul din 20 ianuarie 2003 dat de comisarul M. Bolkestein în numele Comisiei, ca urmare a întrebării scrise P-3785/02 a parlamentarului european Bruno Gollnish).

ACTE CONEXE

Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor „Un nou cadru strategic pentru multilingvism” [COM(2005) 596 final - Nepublicată în Jurnalul Oficial].

Comisia a prezentat pentru prima dată o comunicare specifică privind multilingvismul. Scopul acestei politici este de a oferi cetăţenilor acces la legislaţie, la proceduri şi la informaţiile Uniunii Europene (UE) în propria limbă.

De asemenea, comunicarea propune măsuri pentru promovarea învăţării limbilor şi a diversităţii lingvistice a cetăţenilor. Îmbunătăţirea competenţelor lingvistice ale forţei de muncă va favoriza creşterea economică, deoarece aceşti lucrători vor putea munci sau studia mai uşor în alt stat membru.

Communication from the Commission to the European Parliament and the Council - Annual Policy Strategy for 2005 [COM(2004) 133 final - Not published in the Official Journal] (Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu – Strategia politică anuală pentru 2005 [COM(2004) 133 final - Nepublicată în Jurnalul Oficial]).

Sosirea celor 10 noi state membre în mai 2004 presupune un efort mare din partea Uniunii Europene din punct de vedere lingvistic pentru ca informaţia să ajungă la cetăţenii noilor state membre. Acest efort are un impact bugetar important asupra UE. De exemplu, creditele alocate în 2005 pentru producerea şi diseminarea anunţurilor contractelor publice în suplimentul Jurnalului Oficial vor creşte cu 3 milioane de euro, însumând un total de 32,5 milioane de euro.

Rezoluţia Consiliului din 17 decembrie 1998 privind instrucţiunile de utilizare pentru bunurile de consum tehnice [Jurnalul Oficial 411 din 31.12.1998]

Consiliul invitase statele membre şi operatorii economici să continue efortul de a furniza informaţii care pot fi înţelese de consumatori din punct de vedere lingvistic. De exemplu, manualele bunurilor de consum tehnice ar trebui scrise în limba oficială proprie ţării sau în altă limbă uşor de înţeles în regiunea în care se vinde produsul. Aceeaşi regulă s-ar aplica şi mărfurilor care provin din ţări sau din regiuni terţe. Atât Consiliul, cât şi Comisia urmează jurisprudenţa Curţii de Justiţie, de exemplu, cauza C-33/97/2 privind etichetarea mărfurilor.

Comisia a prezentat în noiembrie 1993 Comunicare interpretativă privind utilizarea limbilor pentru comercializarea produselor alimentare ca urmare a hotărârii „Peeters” [COM(93) 532 final].

Ultima actualizare: 12.02.2007