Radiațiile – prevenirea expunerii la sursele închise (până în 2018)

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 2003/122/Euratom – standarde de siguranță pentru protecția împotriva radiațiilor

SINTEZĂ

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?

Directiva introduce norme mai aspre cu privire la gestionarea „surselor radioactive închise”. De asemenea, actul armonizează abordarea la nivelul întregii Uniuni Europene (UE).

„Sursele radioactive închise” sunt cantități mici de material radioactiv care sunt:

închise permanent într-o capsulă sau

legate de un material neradioactiv

pentru a împiedica scurgerile/contaminarea.

Acestea au multe utilizări (de exemplu, în medicină, cercetare și industrie).

Directiva se aplică surselor radioactive închise de mare activitate (HASS).

ASPECTE-CHEIE

Sursele abandonate, pierdute sau greșit plasate (sau sursele mișcate fără autorizație) se numesc „surse orfane”.

Sursele orfane pot constitui un risc pentru sănătate. Directiva are obiectivul de a reduce acest risc.

Aceasta le solicită țărilor UE:

să clarifice cine este responsabil pentru recuperarea surselor orfane;

să stabilească sisteme pentru detectarea surselor orfane (de exemplu, în unitățile de colectare a deșeurilor metalice);

să deruleze campanii pentru recuperarea surselor orfane;

să instruiască lucrătorii pentru a manipula sursele în siguranță.

Norme pentru deținătorii de surse

Deținătorii trebuie să țină evidența tuturor surselor pentru care sunt responsabili. Înregistrările trebuie să includă:

amplasarea;

detalii despre transferul (amplasării și/sau al responsabilității);

marcaje de identificare.

De asemenea, acestea trebuie:

să verificestarea sursei în mod regulat;

să efectueze teste (de exemplu, teste de etanșeitate) conform standardelor internaționale;

să prevină pierderea, furtul și utilizarea neautorizată (și să informeze autoritățile în cazul în care acest lucru se întâmplă);

să ofere lucrătorilor instruire în domeniul protecției împotriva radiațiilor;

să informeze autoritățile dacă oamenii sunt expuși radiațiilor.

Țările UE trebuie:

să desemneze o autoritate competentă pentru punerea în aplicare a directivei;

să instituie un sistem de autorizare prealabilă pentru echipamentele care folosesc surse de mare activitate;

să se asigure că deținătorii au norme de siguranță în vigoare și că pot plăti pentru reutilizare sau eliminare;

să creeze un sistem de urmărire a transferurilor;

să se asigure că sunt disponibile fonduri pentru recuperarea surselor orfane;

să coopereze cu alte state ale UE în caz de pierdere, îndepărtare sau furt – sau în cazul descoperirii unor surse orfane.

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Începând cu 31 decembrie 2003.

Actul a fost abrogat prin Directiva 2013/59/Euratom, care a inclus principalele prevederi ale acesteia. Directiva 2013/59/Euratom intră în vigoare la 6 februarie 2014.

ACT

Directiva 2003/122/Euratom a Consiliului din 22 decembrie 2003 privind controlul surselor radioactive închise de mare activitate și al surselor orfane

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Directiva 2003/122/Euratom

31.12.2003

31.12.2005

JO L 346, 31.12.2003, pp. 57-64

ACTE CONEXE

Directiva 2013/59/Euratom a Consiliului din 5 decembrie 2013 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecția împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiațiile ionizante și de abrogare a Directivelor 89/618/Euratom, 90/641/Euratom, 96/29/Euratom, 97/43/Euratom și 2003/122/Euratom (JO L 13, 17.1.2014, pp. 1-73)

Raport al Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European – Experiența dobândită în implementarea Directivei 2003/122/Euratom privind controlul surselor radioactive închise de mare activitate și al surselor orfane [COM(2015) 158 final, 16.4.2015]

Data ultimei actualizări: 15.10.2015