Tratatul și Protocolul la Carta Energiei

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Decizia 98/181/CE privind încheierea de către Comunităţile Europene a Tratatului privind Carta energiei şi a Protocolului la Carta energiei privind eficienţa energetică şi aspectele conexe referitoare la mediu

Actul Final al Conferinţei Internaţionale şi Decizia Conferinţei Cartei Energetice privind modificarea prevederilor Tratatului Cartei Energetice referitoare la comerţ – Declaraţiile Comune – Anexa I: Amendamentul la prevederile Tratatului Cartei Energetice referitoare la comerţ – Anexa II: Decizii în legătură cu adoptarea amendamentului la prevederile Tratatului Cartei Energetice referitoare la comerţ

Actul Final al Conferinţei Cartei Energetice Europene – Anexa 1: Tratatul Cartei Energetice – Anexa 2: Decizii referitoare la Tratatul privind Cartei Energetice

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DECIZII ȘI AL ACESTUI TRATAT?

ASPECTE-CHEIE

Clauzele-cheie ale Tratatului privind Carta Energiei se referă la protejarea investițiilor, comerţul cu materiale şi produse energetice, tranzitul şi soluţionarea litigiilor.

Comerț, investiții, schimburi comerciale și protecții

Dispozițiile tratatului includ:

Suveranitatea asupra resurselor energetice

Tratatul recunoaște drepturile suverane ale țărilor asupra resurselor energetice și reafirmă că acestea trebuie exercitate în conformitate cu dreptul internațional, fără a afecta obiectivul general de promovare a accesului la resursele energetice, precum și explorarea și dezvoltarea comercială a acestora.

Aspecte privind mediul

Transparență

Părțile la tratat trebuie să desemneze unul sau mai multe birouri de informare unde pot fi adresate cererile de informare privind actele cu putere de lege, reglementările, hotărârile judecătoreşti şi deciziile administrative cu aplicabilitate generală referitoare la materialele şi produsele energetice.

Soluţionarea diferendelor

Tratatul include dispoziții pentru soluționarea litigiilor dintre statele participante prin canale diplomatice și tribunale ad-hoc și – în cazul investițiilor – între investitori și statele gazdă. În cazul în care o dispută a investitorilor nu poate fi soluționată pe cale amiabilă în termen de trei luni, investitorii pot alege să o supună spre soluționare la:

Semnatari, Conferința Cartei Energiei, protocoale și declarații

Excepții

Părțile nu trebuie să facă nicio investiție comercială incompatibilă cu Acordul general pentru tarife vamale și comerț din 1994 (GATT) care a instituit Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și nimic din tratat nu îi exceptează pe membrii OMC de la acord.

Tratatul nu exclude niciun semnatar al măsurilor:

Protocolul Cartei Energiei

Protocolul a fost adoptat în conformitate cu tratatul. Obiectivele sale includ:

Carta internațională a energiei

O nouă Cartă internațională a energiei a fost adoptată și semnată în 2015 de peste 65 de țări și organizații, inclusiv de către UE și toate țările UE. Scopul acestei noi carte este de a implica cât mai multe țări noi care sunt dispuse să coopereze în domeniul energiei și care recunosc importanța securității energetice pentru țările producătoare de energie, de tranzit și de consum. Noua cartă se bazează pe Carta energiei din 1991 și o modernizează.

DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE

Tratatul privind Carta Energiei a intrat în vigoare la 16 aprilie 1998, cu modificări aplicabile dispozițiilor legate de comerț, în principal pentru a înlocui trimiterile la GATT cu trimiteri către OMC, aplicabile începând cu 23 iulie 1998.

CONTEXT

A se vedea, de asemenea:

DOCUMENTELE PRINCIPALE

Decizia 98/181/CE, CECO, Euratom a Consiliului şi a Comisiei din 23 septembrie 1997 privind încheierea de către Comunităţile Europene a Tratatului privind Carta energiei şi a Protocolului la Carta energiei privind eficienţa energetică şi aspectele conexe referitoare la mediu (JO L 69, 9.3.1998, pp. 1-116)

Actul Final al Conferinţei Internaţionale şi Decizia Conferinţei privind Carta energiei referitoare la modificarea dispozițiilor comerciale ale tratatului privind Carta energiei – Declarații – Anexa I: Modificarea dispozițiilor comerciale ale Tratatului privind Carta energiei – Anexa II: Decizie legată de adoptarea modificării dispozițiilor comerciale din tratatul privind Carta energiei (JO L 252, 12.9.1998, pp. 23-46)

Actul Final al Conferinței Cartei europene a energiei – Anexa I: Tratatul privind Carta energiei – Anexa II: Decizii referitoare la Tratatul privind Carta energiei (JO L 380, 31.12.1994, pp. 24-88)

DOCUMENTE CONEXE

Conferinţa privind Carta energiei – Norme privind derularea procedurii de conciliere a diferendelor legate de tranzit (JO L 11, 16.1.1999, pp. 39-44)

Decizia 2001/595/CE a Consiliului din 13 iulie 2001 privind încheierea de către Comunitatea Europeană a Amendamentului la dispozițiile comerciale din Tratatul privind Carta Energiei (JO L 209, 2.8.2001, p. 32)

Decizia 1999/37/CE a Consiliului din 26 noiembrie 1998 privind poziția Comunității Europene în privința normelor de desfășurare a procedurii de conciliere a diferendelor legate de tranzit, care trebuie adoptate de Conferința privind Carta Energiei (JO L 11, 16.1.1999, pp. 37-38)

Data ultimei actualizări: 25.05.2020