Prima şi a doua etapă a UEM

Prima etapă a procesului a început la 1 iulie 1990, odată cu liberalizarea completă a circulaţiei capitalurilor între toate statele membre. Intrarea în vigoare, la 1 noiembrie 1993, a Tratatului privind Uniunea Europeană reprezintă însă momentul în care au fost lansate pregătirile pentru Uniunea economică şi monetară (UEM).

Conform tratatului, a doua etapă a început la 1 ianuarie 1994, în principal prin înfiinţarea Institutului Monetar European (IME), al cărui sediu a fost stabilit la Frankfurt pe Main. IME avea o dublă misiune:

• să consolideze cooperarea între băncile centrale şi coordonarea politicilor monetare (trebuie reamintit că în acest stadiu politica monetară era de competenţa autorităţilor naţionale);
• să realizeze lucrările pregătitoare necesare pentru instituirea Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), care trebuie să coordoneze politica monetară unică încă de la începutul celei de a treia faze, şi pentru introducerea monedei unice.

În a doua etapă, statele membre trebuie să asigure compatibilitatea legislaţiei lor naţionale cu tratatul şi cu statutele SEBC, în special în ceea ce priveşte independenţa băncii centrale. De asemenea, statele membre trebuie să realizeze progrese semnificative în ceea ce priveşte convergenţa economiilor lor, trecerea la cea de-a treia etapă fiind condiţionată de îndeplinirea celor patru criterii de convergenţă stabilite de tratat. Comisia întocmeşte rapoarte anuale privind convergenţa dintre statele membre.

Tulburările de pe piaţa monetară din 1995, cauzate în mare măsură de deprecierea dolarului, nu fac decât să consolideze decizia politică a statelor membre de a realiza UEM. Această dorinţă se concretizează în 15 şi 16 decembrie 1995, la Consiliul European de la Madrid, care confirmă faptul că a treia fază a Uniunii economice şi monetare urmează să înceapă la 1 ianuarie 1999, respectându-se criteriile de convergenţă, calendarul, protocoalele şi procedurile prevăzute de tratate. Plecând de la dezbaterile suscitate de Cartea verde a Comisiei, cei cincisprezece şefi de stat sau de guvern stabilesc scenariul şi calendarul introducerii monedei unice, pe care o numesc „euro”.

Încununând doi ani de muncă ai tuturor instituţiilor Uniunii Europene, Consiliul European de la Dublin din 13-14 decembrie 1996 constată că s-a ajuns la un acord politic referitor la toate elementele necesare pentru introducerea monedei unice:

• cadrul legislativ al utilizării monedei euro;
• Pactul de stabilitate şi creştere, menit să asigure respectarea disciplinei fiscale;
• structura noului mecanism de schimb pentru statele membre care nu fac parte din zona euro.

Tot cu această ocazie, IME prezintă modelele de bancnote care vor fi introduse pe piaţă începând cu 1 ianuarie 2002. Euro devine din acest moment o realitate concretă pentru cetăţenii europeni.

Pe tot parcursul anilor 1996-97, reluarea creşterii economice, într-un context caracterizat prin consolidarea convergenţei nominale, prin rate ale dobânzilor şi ale inflaţiei excepţional de scăzute şi prin stabilitatea cursurilor de schimb (marca finlandeză intră în mecanismul de schimb al SME în octombrie 1996, lira italiană reintră în luna noiembrie a aceluiaşi an), permite o îmbunătăţire generală a situaţiei finanţelor publice. Acest lucru lasă să se întrevadă trecerea la euro a majorităţii statelor membre începând din 1999.

Ultima actualizare: 30.04.2007