Autovehiculele cu remorci: reacția la foc a materialelor utilizate în amenajarea interioară a autobuzelor și autocarelor (până în 2014)

Obiectivul prezentei directive este de a armoniza legislația internă privind reacția la foc a materialelor utilizate în amenajarea interioară a autobuzelor și autocarelor.

ACT

Directiva 95/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind reacția la foc a materialelor utilizate în amenajarea interioară a unor categorii de autovehicule

SINTEZĂ

Prezenta directivă pune în aplicare parțial procedura de omologare CE de tip stabilită în Directiva Consiliului 70/156/CEE din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora. Dispozițiile Directivei 70/156/CEE referitoare la sistemele, componentele și unitățile tehnice din vehicule se aplică așadar în scopurile Directivei 95/28/CE.

Directiva abordează reacția la foc (inflamabilitate, viteză de ardere și rezistență la topire) a materialelor utilizate la autobuzele și autocarele din categoria M3 care transportă peste 22 de pasageri.

Domeniul de aplicare al acestei directive nu cuprinde autobuzele și autocarele proiectate pentru pasageri în picioare sau pentru uzul urban.

Statele membre nu pot refuza sau interzice omologarea CE de tip, omologarea națională de tip, vânzarea, înmatricularea, darea în exploatare sau utilizarea unui vehicul/a unei componente care respectă cerințele prezentei directive.

Prezenta directivă se abrogă prin Regulamentul (CE) nr. 661/2009 începând cu 1 noiembrie 2014.

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Directiva 95/28/CE

13.12.1995

24.10.1999

L 281 din 23.11.1995

Act(e) de modificare

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Act de aderare

1.5.2004

1.5.2004

JO L 236 din 23.9.2003

Directiva 2006/96/CE

1.1.2007

1.1.2007

JO L 363 din 20.12.2006

Directiva 2013/15/UE

1.7.2013

1.7.2013

JO L 158 din 10.6.2013

Ultima actualizare: 02.07.2014