Instanțele europene și internaționale
SINTEZĂ PRIVIND:
Articolul 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană
Articolul 257 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
ASPECTE-CHEIE
Există numeroase instanțe care funcționează la nivel internațional, distincția între competențele acestora nefiind întotdeauna simplă. Obiectivul acestei sinteze este de a prezenta instanțele europene și de a face distincția între cele care fac parte din Uniunea Europeană (UE) și cele care aparțin de alte organizații internaționale.
Instanțele UE
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) se referă la întregul sistem judiciar al UE. Aceasta este compusă din două instanțe:
Curtea de Justiție
Competența Curții de Justiție vizează acțiunile formulate de țările UE sau de instituțiile UE. De asemenea, aceasta poate avea competență de ultimă instanță în ceea ce privește hotărârile pronunțate de Tribunal. În acest caz, Curtea se pronunță numai asupra chestiunilor de drept, nu asupra faptelor în cauză.
Tribunalul
Tribunalul este afiliat Curții de Justiție și are rolul de a reduce volumul de lucru al acesteia. Tribunalul are competența de a trata în primă instanță acțiunile formulate de țările UE sau de către persoane fizice din UE în cauzele prevăzute de tratate.
Instanțele specializate
În temeiul articolului 257 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot înființa tribunale specializate. Aceste tribunale au competența de a judeca în primă instanță anumite categorii de acțiuni în materii speciale. De exemplu, în 2005 a fost înființat Tribunalul Funcției Publice al UE, pentru a trata litigiile în care erau implicați funcționari publici ai UE. Acest tribunal şi-a încetat activitatea la 1 septembrie 2016, competențele sale fiind transferate Tribunalului.
Diferite tipuri de acțiuni
CJUE este responsabilă cu asigurarea respectării legislației UE. Aceasta are competență în ceea ce privește acțiunile formulate de țările UE, de instituțiile UE și de către cetățenii UE. Există mai multe tipuri de procedură:
Instanțe internaționale
Există o varietate amplă de instanțe și tribunale care tratează litigii la nivel internațional și își au sediul pe teritoriul Europei. Aceste instanțe nu se află însă sub egida UE. Acestea sunt:
* TERMENI-CHEIE
ACTUL PRINCIPAL
Articolul 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană (JO C 202, 7.6.2016, p. 27)
Articolul 257 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (JO C 202, 7.6.2016, p. 160)
Data ultimei actualizări: 22.08.2016