Legislația primară a Uniunii Europene

SINTEZĂ PRIVIND:

Legislația primară a UE

CE ESTE LEGISLAȚIA PRIMARĂ?

• Legislația primară este sursa supremă de legislație în Uniunea Europeană (UE). Aceasta provine în principal din tratatele fondatoare, în special Tratatul de la Roma (care a devenit Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene) și Tratatul de la Maastricht (care a evoluat în Tratatul privind Uniunea Europeană).
• Legislația primară prevede repartizarea competențelor (între UE și statele membre ale UE). Aceasta oferă contextul juridic în care instituțiile UE formulează și pun în aplicare politici.

ASPECTE-CHEIE

Legislația primară, cunoscută și ca sursă primară, derivă din:

• 1.

  tratatele fondatoare;

• 2.

  tratatele de modificare;

• 3.

  tratatele de aderare;

• 4.

  protocoalele anexate la tratatele respective;

• 5.

  acordurile suplimentare care modifică anumite secțiuni ale tratatelor fondatoare;

• 6.

  Carta drepturilor fundamentale (de la Tratatul de la Lisabona).

• Tratatele fondatoare sunt:
  • Tratatul de la Paris de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (1951);
  • Tratatul de la Roma de instituire a Comunității Economie Europene (1957);
  • Tratatul Euratom (1957);
  • Tratatul de la Maastricht (1992).
• Tratatele de modificare sunt:
  • Actul Unic European (1986);
  • Tratatul de la Amsterdam (1997);
  • Tratatul de la Nisa (2001);
  • Tratatul de la Lisabona (2007).
• Tratatele de aderare vizează următoarele state membre:
  • Danemarca, Irlanda și Regatul Unit (1) (1972);
  • Grecia (1979);
  • Spania, Portugalia (1985);
  • Austria, Finlanda, Suedia (1994);
  • Republica Cehă, Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia (2003);
  • România, Bulgaria (2005);
  • Croația (2012).
• Acordurile suplimentare sunt:
  • Tratatul de la Bruxelles (Tratatul de fuziune) (1965);
  • Tratatul de modificare a unor dispoziții bugetare ale Tratatelor de instituire a Comunităților Europene (1970);
  • Tratatul de modificare a unor dispoziții financiare din Tratatele de instituire a Comunităților Europene și din Tratatul de instituire a unui Consiliu unic și a unei Comisii unice ale Comunităților Europene (1975);
  • Actul privind alegerea reprezentanților Parlamentului European prin sufragiu universal direct (1976).

Domeniul de aplicare a legislației primare

• Geografic:
  • statele membre;
  • regiunile ultraperiferice ale UE.
• Temporal: de la intrarea în vigoare a unui tratat.

CONTEXT

Pe lângă dreptul primar, legislația UE se bazează pe surse secundare și pe surse complementare:

• Sursele secundare includ cinci tipuri de acte juridice: regulamente, directive, decizii, avize și recomandări.
• Sursele suplimentare includ jurisprudența Curții de Justiție a UE (CJUE) și principii juridice generale.

Acordurile internaționale cu țări din afara UE sau cu organizații internaționale constituie, de asemenea, parte integrantă a legislației UE. Aceste acorduri sunt separate de dreptul primar și de legislația secundară și formează o categorie sui generis (adică o categorie unică în sine). În conformitate cu hotărârea CJUE în cauza Demirel împotriva Stadt Schwäbisch Gmünd, acordurile internaționale pot avea efect direct, iar forța lor juridică este superioară dreptului derivat, care trebuie, prin urmare, să le respecte. Un acord internațional se aplică direct dacă conține o obligație clară și precisă care nu este supusă adoptării unei măsuri ulterioare.

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – Tratatul privind Uniunea Europeană (versiune consolidată) – Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (versiune consolidată) – Protocoale – Anexe la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene – Declarații anexate la Actul final al Conferinței interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona semnat la 13 decembrie 2007 – Tabele de corespondență (JO C 202, 7.6.2016, pp. 1-388).

Data ultimei actualizări: 12.10.2022

(1) Regatul Unit s-a retras din Uniunea Europeană și, începând cu 1 februarie 2020, are statut de țară terță (țară din afara UE).