Măsuri specifice în favoarea regiunilor ultraperiferice

O serie de măsuri specifice sprijină agricultura din regiunile ultraperiferice (RUP) ale Uniunii Europene (UE). Acest sprijin vizează să atenueze constrângerile legate de situaţia geografică excepţională a regiunilor în cauză.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 247/2006 al Consiliului din 30 ianuarie 2006 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii [A se vedea actele de modificare].

SINTEZĂ

Regiunile ultraperiferice (RUP) sunt enumerate în articolul 349 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene:

Aceste regiuni sunt denumite „ultraperiferice” din cauza distanţei geografice la care se află faţă de Europa. RUP sunt în general teritorii cu suprafaţă mică, expuse unor condiţii climatice dificile. Toţi aceşti factori reprezintă tot atâtea dificultăţi pentru dezvoltarea agricolă a RUP.

Acest regulament prevede prin urmare măsuri specifice RUP în domeniul agricol. Obiectivul este să se atenueze costurile suplimentare legate de aprovizionarea şi activitatea agricolă din aceste regiuni.

Regimul specific de aprovizionare

Anumite produse agricole (prevăzute de anexa I la tratat), care sunt considerate esenţiale pentru consumul uman sau animal sau pentru fabricarea altor produse agricole sunt incluse într-un regim specific de aprovizionare (RSA). Conform acestui regim, cantităţi limitate din produsele în cauză pot fi introduse de către UE cu acordarea unui ajutor care acoperă o parte din costurile suplimentare cauzate de caracterul ultraperiferic al regiunii sau de către ţări terţe fără a se aplica nicio taxă la import.

Cantităţile maxime de produse vizate de RSA sunt stabilite într-un bilanţ previzional de aprovizionare, stabilit de statele membre şi aprobat ulterior de Comisie.

Produsele care beneficiază de acest regim nu pot fi exportate decât după plata taxelor la import sau după rambursarea ajutorului primit în temeiul aceluiaşi regim. Această condiţie nu se aplică produselor schimbate între departamentele franceze de peste mări, nici produselor prelucrate în regiunile ultraperiferice având la bază produse care au beneficiat de regimul specific în cazul în care acestea sunt:

În cadrul regimului specific de aprovizionare, nu se percepe nicio taxă la import pentru anumite tipuri de zahăr introduse în Madeira şi Insulele Canare, precum şi pentru anumite produse din sectorul orezului introduse în Réunion. În plus, se acordă un ajutor pentru aprovizionarea Insulelor Canare cu preparate pe bază de lapte care nu figurează în anexa I la tratat.

Sprijinirea producţiilor agricole locale

Programe comunitare de sprijin favorizează producţiile agricole locale. Acestea sunt elaborate de către autorităţile competente care sunt desemnate de statele membre relevante. La elaborarea programelor trebuie să se ţină cont de legislaţia şi de politicile europene.

Programele comunitare de sprijin trebuie să specifice:

Resurse financiare anuale

Regimul specific de aprovizionare şi măsurile în favoarea producţiilor agricole locale beneficiază anual de următoarele resurse financiare (în milioane de euro):

Exerciţiul 2007

Exerciţiul 2008

Exerciţiul 2009

Exerciţiul 2010

Exerciţiul 2011 şi următoarele

Departamentele franceze de peste mări (DOM)

126,6

262,6

269,4

273,0

278,41

Azore şi Madeira

77,9

86,98

87,08

87,18

106,21

Insulele Canare

127,3

268,4

268,4

268,4

268,42

Pentru regimul specific de aprovizionare, finanţările nu pot să depăşească următoarele sume:

Măsurile de acompaniere

Pe lângă regimul specific de aprovizionare şi programele comunitare de sprijin, acest regulament instituie, de asemenea, alte tipuri de măsuri derogatorii în favoarea dezvoltării agricole a RUP.

Mai întâi, regulamentul prevede posibilitatea creşterii ajutorului financiar european acordat RUP în cadrul politicii agricole comune. Astfel, RUP beneficiază de derogări în ceea ce priveşte sumele maxime eligibile pentru finanţare din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADER).

Tot astfel, regulamentul prevede posibilitatea ca statele membre să acorde ajutoare de stat pentru producţia, transformarea şi comercializarea produselor agricole prevăzute în anexa I la tratat. Aceste ajutoare de stat sunt însă supuse autorizării din partea Comisiei.

În plus, Franţa şi Portugalia pot prezenta Comisiei programe de combatere a organismelor dăunătoare plantelor şi produselor vegetale (cu excepţia bananelor) din RUP-urile lor respective. UE contribuie în acest caz la finanţarea acestor programe pe baza unei analize tehnice a situaţiilor regionale, acoperind până la 60 % din cheltuielile eligibile în DOM şi 75 % în Azore şi Madeira.

Acest regulament prevede şi derogări şi scutiri specifice regiunilor ultraperiferice din patru sectoare:

Context

Agricultura din regiunile ultraperiferice beneficiază de regimul POSEI (Programe de opţiuni specifice distanţei şi insularităţii) din 1991 pentru DOM franceze (POSEIDOM) şi din 1992 pentru Insulele Canare (POSEICAN), Azore şi Madeira (POSEIMA). Obiectivul regimului POSEI era să ia în considerare handicapurile geografice şi economice ale acestor regiuni.

Acest regulament reformează prin urmare regimul POSEI şi duce la abrogarea Regulamentelor nr.

1452/2001

, nr.

1453/2001

şi nr.

1454/2001

.

Referinţe

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislaţia statelor membre

Jurnalul Oficial

Regulamentul (CE) nr. 247/2006

15.2.2006

-

JO L 42 din 14.2.2006

Act(e) de modificare

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislaţia statelor membre

Jurnalul Oficial

Regulamentul (CE) nr. 318/2006

3.3.2006

JO L 58 din 28.2.2006

Regulamentul (CE) nr. 2013/2006

1.1.2007

-

JO L 384 din 29.12.2006

Regulamentul (CE) nr. 1276/2007

31.10.2007

-

JO L 284 din 30.10.2007

Regulamentul (CE) nr. 674/2008

24.7.2008

-

JO L 189 din 17.7.2008

Regulamentul (CE) nr. 72/2009

1.2.2009

-

JO L 30 din 31.1.2009

Regulamentul (CE) nr. 73/2009

1.2.2009

-

JO L 30 din 31.1.2009

Regulamentul (UE) nr. 641/2010

24.7.2010

-

JO L 194 din 24.7.2010

Modificările şi corectările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 247/2006 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

ACTE CONEXE

Norme de aplicare

Regulamentul (CE) nr. 793/2006 al Comisiei din 12 aprilie 2006 de stabilire a unor norme de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 247/2006 al Consiliului privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii [Jurnalul Oficial L 145 din 31.5.2006].

A se vedea versiunea consolidată

Sprijinul comunitar pentru controlul organismelor dăunătoare

Decizia 2007/609/CE a Comisiei din 10 septembrie 2007 privind definirea măsurilor eligibile pentru finanţare comunitară în cadrul programelor pentru controlul asupra organismelor dăunătoare plantelor şi produselor din plante în departamentele franceze de peste mări, în Azore şi în Madeira [Jurnalul Oficial L 242 din 15.9.2007].

Decizia 2009/126/CE a Comisiei din 13 februarie 2009 privind contribuţia financiară comunitară la programul pentru controlul organismelor dăunătoare plantelor şi produselor din plante în departamentele franceze de peste mări pentru anul 2009 [Jurnalul Oficial L 44 din 14.2.2009].

Transmiterea informaţiilor

Regulamentul (CE) nr. 792/2009 al Comisiei din 31 august 2009 de stabilire a normelor detaliate pentru comunicarea Comisiei de către statele membre a informaţiilor şi documentelor cu privire la implementarea organizării comune a pieţelor, la sistemul de plăţi directe, la promovarea produselor agricole şi la regimul aplicabil regiunilor ultraperiferice şi insulelor mici din Marea Egee [Jurnalul Oficial L 228 din 1.9.2009].

Ultima actualizare: 12.11.2010