Fondul de solidaritate al Uniunii Europene

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 de instituire a Fondului de solidaritate al Uniunii Europene

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

ASPECTE-CHEIE

Condiții de intervenție

Strategii pentru prevenirea catastrofelor și gestionarea riscurilor

Noile norme încurajează țările UE să implementeze strategii pentru prevenirea catastrofelor și gestionarea riscurilor solicitând rapoarte înainte și după cereri. Dacă țările afectate nu reușesc în mod repetat să pună în aplicare legislația UE privind prevenirea riscurilor în caz de catastrofe, acestea riscă să li se reducă sau refuze ajutorul.

Țările eligibile

FSUE acoperă țările UE și țările care se află în curs de negociere a aderării la UE.

La ce este folosit FSUE?

Cererile de acordare a subvenției

Bugetul

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (JO L 311, 14.11.2002, pp. 3-8)

Modificările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 2012/2002 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

DOCUMENT CONEX

Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (JO C 373, 20.12.2013, pp. 1-11)

Data ultimei actualizări: 25.05.2020