Prioritățile în domeniul educației și formării profesionale (2011-2020)

Consiliul definește prioritățile în domeniul educației și formării profesionale pentru perioada 2011-2020, dar și obiectivele naționale de realizat pe termen mai scurt și sprijinul care va fi acordat de Uniunea Europeană (UE).

SINTEZĂ

Consiliul stabilește prioritățile procesului de la Copenhaga pentru perioada 2011-2020. Procesul de la Copenhaga vizează îmbunătățirea calității și a atractivității educației și formării profesionale (EFP) prin consolidarea cooperării la nivel european.

Aceste obiective actualizate vor contribui la realizarea priorităților și a inițiativelor strategiei Europa 2020. EFP este, de altfel, un factor determinant în realizarea a două dintre obiectivele strategiei: creșterea la 40 % a procentului de persoane cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani absolvente de învățământ superior și reducerea procentului de abandon școlar la mai puțin de 10 % până în 2020.

O viziune globală

Consiliul consideră că, pentru a fi pe deplin eficace, politicile în domeniul EFP trebuie să opteze pentru o abordare globală, ținând seama de politicile sociale și de ocupare a forței de muncă.

Până în 2020, sistemele EFP ar trebui să fie mai atrăgătoare și deschise tuturor, asigurând un învățământ de calitate și pe deplin adaptat nevoilor de pe piața muncii. Acestea trebuie să fie suficient de flexibile pentru a permite trecerea cu ușurință la un alt sistem de învățământ (învățământ școlar, învățământ superior etc.). EFP de-a lungul vieții trebuie să fie ușor accesibilă și mai axată pe carieră. Posibilitățile de a efectua o parte din educația sau formarea profesională în străinătate trebuie sporite.

Obiective 2011-2020

Sunt definite mai multe obiective strategice care trebuie realizate până în 2020. Toate sunt însoțite de obiective pe termen scurt (2011-2014), care trebuie urmărite la nivel național, și de precizări cu privire la sprijinul acordat de Uniunea Europeană (UE) în vederea atingerii lor. S-au stabilit șase obiective strategice, și anume:

Consiliul definește, de asemenea, cinci obiective transversale:

Context

Obiectivele definite în aceste concluzii au fost consacrate în „comunicatul de la Bruges” din 7 decembrie 2010 adoptat de către miniștrii educației din 33 de țări europene, de partenerii sociali și de Comisia Europeană. Acest comunicat constituie ultima actualizare a procesului de la Copenhaga.

ACT

Concluziile Consiliului și ale reprezentanților guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului, privind prioritățile cooperării europene consolidate în domeniul educației și al formării profesionale pentru perioada 2011-2020 (JO C 324 din 1.12.2010, pp. 5-15)

Data ultimei actualizări: 24.09.2015