Raportul anual al UE privind drepturile omului (2009)

Acest raport prezintă acţiunile şi politicile întreprinse de Uniunea Europeană (UE) pentru a promova drepturile omului şi democraţia în lume în perioada iulie 2008-decembrie 2009.

ACT

Drepturile omului şi democraţia în lume: raport privind acţiunea UE - iulie 2008-decembrie 2009, Consiliul Uniunii Europene – Bruxelles, 10 mai 2010 [Nepublicat în Jurnalul Oficial].

SINTEZĂ

Drepturile omului şi democraţia sunt valori fondatoare ale Uniunii Europene (UE), care s-a angajat să le promoveze în cadrul relaţiilor sale externe. Obiectivul acestui al 11-lea raport anual privind drepturile omului şi democraţia în lume este de a oferi o prezentare generală a acţiunilor întreprinse de UE în acest domeniu în perioada 1 iulie 2008-31 decembrie 2009.

Acţiuni în ţările terţe

UE dispune de mai multe instrumente pentru a pune în aplicare politica sa privind drepturile omului şi democraţia.

În decursul celor 18 luni la care se referă acest raport, UE a adaptat o serie de orientări şi linii directoare care stau la baza politicii sale. Este, de exemplu, cazul orientărilor privind promovarea respectării dreptului umanitar internaţional şi al orientărilor privind dialogurile în domeniul drepturilor omului.

UE poartă, în prezent, dialoguri axate pe drepturile omului cu aproape 40 de ţări. Aceasta face din respectarea drepturilor omului un element esenţial al acordurilor încheiate cu ţările terţe. Astfel, în cadrul Acordului de la Cotonou, UE a deschis consultări cu Fiji, Guineea, Madagascar, Mauritania, Niger şi Zimbabwe privind încălcarea drepturilor omului şi democraţiei în aceste ţări.

UE a adoptat numeroase acţiuni şi poziţii comune. Este vorba de instrumente juridice care definesc poziţia adoptată de Uniunea Europeană sau modalităţile de acţiune operaţională în cazul încălcării drepturilor omului sau în situaţii în criză. Astfel, UE a reînnoit şi a prelungit sancţiunile împotriva persoanelor care pun în pericol procesul de pace din Côte d’Ivoire. Din decembrie 2008, UE duce şi o operaţiune navală împotriva pirateriei din largul coastelor Somaliei (operaţiunea EU NAVFOR ATALANTA).

În perioada 2008-2009, UE a alocat 235 de milioane EUR pentru protecţia drepturilor omului şi a democraţiei, în special prin Instrumentul european pentru democraţie şi drepturile omului (IEDDO).

Chestiuni tematice

Mai multe chestiuni se află în centrul politicii UE privind drepturile omului şi democraţia, şi anume:

Acţiunea UE în cadrul forurilor internaţionale

La iniţiativa UE, a fost adoptată o nouă rezoluţie interregională privind pedeapsa cu moartea, cu ocazia celei de-a 63-a sesiuni a Adunării generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Au mai fost adoptate şi alte două rezoluţii prezentate de UE, în care se denunţau încălcările drepturilor omului din Republica Populară Democrată Coreeană şi din Birmania/Myanmar.

Cooperarea dintre UE şi Consiliul Europei a continuat într-un mod satisfăcător. Una dintre cele mai importante chestiuni de pe agendă a fost aderarea UE la Convenţia europeană a drepturilor omului.

Uniunea Europeană a participat, de asemenea, în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), la dialogul privind viitorul securităţii europene, chestiune care a dominat agenda OSCE în 2009.

Ultima actualizare: 30.06.2011