Orientări privind restricţiile verticale

SINTEZĂ PRIVIND:

Comunicare a Comisiei – Orientări privind restricțiile verticale

CARE ESTE ROLUL ACESTOR ORIENTĂRI?

• Acestea ajută companiile să verifice dacă acordurile lor verticale (acorduri între societăți care operează la diferite niveluri ale lanțului de producție sau de distribuție, cum ar fi producătorii și comercianții cu ridicata sau comercianții cu amănuntul, pentru cumpărarea și vânzarea de bunuri sau servicii) respectă normele UE privind concurența, astfel cum se prevede la articolul 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
• Acestea completează Regulamentul (UE) nr. 330/2010, Regulamentul de exceptare pe categorii al UE (BER), care face interdicția articolului 101 alineatul (1) din TFUE inaplicabilă la acordurile verticale care îndeplinesc anumite cerințe și care oferă astfel de acorduri cu o „zonă sigură”.
• Acestea stabilesc principiile generale pentru evaluarea restricțiilor verticale și oferă orientări pentru evaluarea celor mai frecvente tipuri de restricții verticale:
  • impunerea mărcii unice (obligații de neconcurență);
  • distribuția exclusivă;
  • alocarea exclusivă a clientelei;
  • distribuția selectivă;
  • franciza;
  • furnizarea exclusivă;
  • redevențele de acces inițial;
  • acordurile de gestionare pe categorii;
  • vânzarea legată; și
  • restricțiile privind prețul de vânzare.
• Acestea descriu cadrul general de analiză și politica de aplicare utilizată de Comisia Europeană în cazuri individuale privind acordurile verticale.

ASPECTE-CHEIE

Articolul 101 din TFUE

• În temeiul articolului 101 alineatul (1) din TFUE, sunt interzise acordurile între întreprinderi care pot afecta comerțul între țările UE și care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței.
• Articolul 101 alineatul (2) din TFUE prevede că acordurile, practicile concertate și deciziile asociațiilor de întreprinderi interzise în temeiul articolului 101 alineatul (1) din TFUE sunt nule și neavenite.
• Cu toate acestea, articolul 101 alineatul (3) din TFUE permite ca anumite acorduri – în cazul în care acestea generează beneficii suficiente care depășesc efectele anticoncurențiale – să fie scutite de interdicția de la articolul 101 alineatul (1).

Obiectivul principal al articolului 101 este acela de a se asigura că întreprinderile nu utilizează acorduri, inclusiv acorduri verticale, pentru a restrânge concurența în detrimentul consumatorilor.

Acordurile verticale care, în general, nu intră sub incidența articolului 101

În conformitate cu orientările, următoarele tipuri de acorduri verticale nu intră sub incidența articolului 101:

• acordurile de importanță minoră și între IMM-uri, care nu restricționează în mod apreciabil concurența din cauza cotei de piață reduse a părților;
• contractele de agenție*, factorul determinant în ceea ce privește aplicarea articolului 101 fiind riscul financiar sau comercial suportat de agent în legătură cu activitățile pentru care a fost numit agent de către comitent;
• acordurile de subcontractare*, atât timp cât tehnologia sau echipamentul furnizat de contractant este necesar pentru a permite subcontractantului să producă aceste produse. Cu toate acestea, în cazul în care contractantul impune restricții subcontractantului, cum ar fi obligarea acestuia de a nu conduce sau desfășura propriile sale activități de cercetare și dezvoltare sau de a nu produce pentru terți în general, acordul poate intra sub incidența articolului 101 din TFUE.

Punerea în aplicare a REC

• Pentru cele mai multe restricții verticale, preocupările legate de concurență apar doar dacă concurența este insuficientă la unul sau mai multe niveluri comerciale. Aceasta înseamnă că trebuie să existe un anumit grad de putere de piață la nivelul furnizorului sau al cumpărătorului sau la ambele niveluri.
• Ceea ce determină aplicabilitatea exceptării pe categorii este cota de piață a furnizorului pe piața în care acesta vinde bunurile sau serviciile contractuale și cota de piață a cumpărătorului pe piața pe care achiziționează bunurile sau serviciile contractuale. Pentru a aplica scutirea pe categorii, cota de piață a furnizorului și a cumpărătorului trebuie să fie de 30 % sau mai puțin (cu condiția ca acordul să nu conțină restricții grave și clauza să nu constituie o restricție exclusă). Totuşi, depăşirea pragului de 30 % al cotei de piaţă nu creează o prezumţie de ilegalitate. Acest prag are doar rolul de a face distincţie între acele acorduri care beneficiază de o prezumţie de legalitate şi cele care necesită examinare individuală. Aceste orientări ajută societăţile să efectueze o asemenea examinare.
• REC (articolul 4) conține o listă de restricții grave care conduc la excluderea acordului vertical din domeniul de aplicare al REC. Aceasta ar însemna prezumția că acordul intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) din TFUE și că este puțin probabil să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din TFUE.
• REC (articolul 5) conține, de asemenea, o listă a restricțiilor excluse. Aceste restricții nu sunt acoperite de REC, chiar dacă pragul cotei de piață nu este depășit. Cu toate acestea, REC continuă să se aplice părții rămase a acordului vertical, în cazul în care partea respectivă poate fi exclusă de restricţiile verticale care nu sunt exceptate.

Retragerea exceptării pe categorii și neaplicarea REC

• Prezumția de legalitate conferită prin REC poate fi retrasă. Această situație apare atunci când un acord vertical, considerat fie separat, fie împreună cu acorduri similare aplicate de furnizorii sau cumpărătorii concurenți, intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) și nu îndeplinește toate condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3). Acest lucru ar putea apărea, de exemplu, atunci când, pe o anumită piață, anumiți furnizori practică o distribuție selectivă pur calitativă, în timp ce alți furnizori practică distribuția selectivă cantitativă.
• În cazul în care se aplică procedura de retragere, sarcina probei conform căreia acordul intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) și faptul că acordul nu îndeplinește una sau mai multe dintre condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) aparține Comisiei.
• Comisia are puterea exclusivă de a retrage beneficiul REC în ceea ce privește acordurile verticale care restricționează concurența pe o piață geografică relevantă, care este mai extinsă decât teritoriul unei singure țări UE.
• Articolul 6 din REC permite Comisiei să excludă din domeniul de aplicare a REC rețele paralele de restricții verticale similare, în cazul în care acestea acoperă mai mult de 50 % dintr-o piață relevantă.

Definirea pieței și calcularea cotei de piață

Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului concurenței oferă deja orientări cu privire la normele, criteriile și dovezile pe care le utilizează atunci când iau în considerare aspectele legate de definirea pieței.

O secțiune a liniilor directoare este dedicată:

• pieței relevante pentru calcularea pragului de 30 % din cota de piață în temeiul REC – cota de piață a furnizorului și a cumpărătorului este decisivă pentru a determina dacă se aplică scutirea pe categorii;
• calculării cotelor de piață în temeiul REC, bazate, în principiu, pe cifrele de valoare, dar, în cazul în care acestea nu sunt disponibile, pe estimările justificate.

Politica de executare în cazuri individuale

• Următoarele reguli generale se aplică atunci când se evaluează restricțiile verticale în situațiile în care nu se aplică REC:
  • în cazul unei examinări individuale de către Comisie, Comisiei îi revine sarcina de a demonstra că acordul în cauză încalcă articolul 101 alineatul (1) din TFUE. Firmele care invocă beneficiul articolului 101 alineatul (3) din TFUE au sarcina de a dovedi că sunt îndeplinite condiţiile;
  • pentru a evalua dacă un acord vertical are efectul de a restrânge concurența, Comisia consideră situația reală sau probabilă în viitor pe piaţa relevantă în condiţiile existenţei restricţiilor verticale, în comparaţie cu situaţia care ar fi existat în absenţa respectivelor restricţii verticale;
  • este posibil să apară efecte anticoncurenţiale semnificative atunci când cel puţin una dintre părţi are sau obţine un anumit grad de putere de piaţă şi acordul contribuie la crearea, menţinerea sau consolidarea acestei puteri de piaţă sau permite părţilor să exploateze această putere.
• Efectele negative pe care le pot produce restricţiile verticale şi pe care legislaţia UE în domeniul concurenţei îşi propune să le împiedice includ:
  • blocarea pieţei* pentru alţi furnizori sau alţi cumpărători;
  • reducerea concurenţei şi facilitarea coluziunii între furnizor şi concurenţii acestuia;
  • atenuarea concurenței dintre cumpărător și concurenții săi și/sau facilitarea coluziunii între acești concurenți;
  • crearea de obstacole în calea integrării pieţei.
• Pe o piaţă în care distribuitorii individuali comercializează marca/mărcile unui singur furnizor, concurenţa mai redusă dintre distribuitorii aceleiaşi mărci va duce la o concurenţă mai mică în cadrul mărcii. Totuşi, dacă există o concurenţă puternică între mărci, este puţin probabil ca o concurenţă mai mică în cadrul mărcii să aibă efecte negative asupra consumatorilor.
• Acordurile exclusive sunt, în general, mai în detrimentul concurenţei decât acordurile neexclusive. De exemplu, în temeiul unei obligaţii de neconcurenţă, cumpărătorul nu poate să achiziţioneze decât o singură marcă. Pe de altă parte, impunerea unui volum minim de achiziţii poate lăsa cumpărătorului libertatea de a achiziţiona bunuri concurente, gradul de blocare a pieţei fiind deci mai scăzut.
• Restricţiile verticale referitoare la produsele fără marcă sunt, în general, mai puţin dăunătoare decât restricţiile care afectează distribuţia de produse de marcă. Distincţia între produsele fără marcă şi cele de marcă coincide adesea cu distincţia între produsele intermediare şi produsele finale.
• Este important să se recunoască faptul că restricţiile verticale pot avea efecte pozitive, în special prin încurajarea concurenţei pe alte criterii decât cel al preţului şi prin stimularea creşterii calităţii serviciilor. Cele mai justificate din punctul de vedere al creşterii eficienţei sunt, în general, restricţiile verticale cu o durată limitată, care contribuie la introducerea pe piaţă a unor noi produse complexe protejând investiţiile specifice unei relaţii contractuale sau facilitând transferul de know-how.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

• Prezentare generală: îmbunătățirea funcționării piețelor (Comisia Europeană).

TERMENI-CHEIE

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Comunicarea Comisiei – Orientări privind restricţiile verticale [SEC(2010) 411 final, 10.5.2010]

DOCUMENTE CONEXE

Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – Partea a treia – Politicile și acțiunile interne ale Uniunii – Titlul VII – Norme comune privind concurența, impozitarea și armonizarea legislativă – Capitolul 1 – Regulile de concurență – Secțiunea 1 – Reguli aplicabile întreprinderilor – Articolul 101 (ex-articolul 81 TCE) (JO C 202, 7.6.2016, pp. 88-89)

Comunicarea Comisiei – Comunicare privind acordurile de importanță minoră care nu restrâng în mod semnificativ concurența în sensul articolului 101 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (Comunicarea de minimis) (JO C 291, 30.8.2014, pp. 1-4)

Regulamentul (UE) nr. 330/2010 al Comisiei din 20 aprilie 2010 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale și practici concertate (JO L 102, 23.4.2010, pp. 1-7)

Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței (JO C 372, 9.12.1997, pp. 5-13)

Data ultimei actualizări: 28.03.2019