Viitorul serviciilor de sănătate şi al asistenţei pentru persoanele în vârstă: garantarea accesibilităţii, calităţii şi viabilităţii financiare

Sistemele naţionale de servicii de sănătate se confruntă cu trei mari provocări comune, datorită faptului că populaţia europeană îmbătrâneşte, serviciile de sănătate din ce în ce mai performante devin, în acelaşi timp, şi mai costisitoare, iar pacienţii, deveniţi veritabili consumatori de servicii de sănătate, devin mai exigenţi. În faţa acestor trei provocări, Comisia propune trei obiective pe termen lung: accesul tuturor la servicii de sănătate, un înalt nivel de calitate a ofertei de servicii de sănătate şi viabilitatea financiară a sistemelor naţionale de sănătate.

ACT

Communication from the Commission of 5 December 2001 - The future of health care and care for the elderly: guaranteeing accessibility, quality and financial viability [COM(2001) 723 final - Not published in the Official Journal] (Comunicarea Comisiei din 5 decembrie 2001, intitulată: „Viitorul serviciilor de sănătate şi al asistenţei pentru persoanele în vârstă: garantarea accesibilităţii, calităţii şi viabilităţii financiare” [COM(2001) 723 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial]).

SINTEZĂ

Uniunea beneficiază de o stare generală de sănătate şi de sisteme de servicii de sănătate excepţionale la nivel mondial, datorită generalizării acoperirii riscurilor de boală şi invaliditate, creşterii nivelului de viaţă, îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi a educaţiei în materie de sănătate.

Cheltuielile totale pentru servicii de sănătate au crescut de la aprox. 5 % din PIB în 1970 la peste 8 % în 1998. Cheltuielile publice pentru serviciile de sănătate au urmat acelaşi ritm de creştere superioară în raport cu PIB-ul în numeroase ţări.

PROVOCĂRI COMUNE TUTUROR SISTEMELOR DE SERVICII DE SĂNĂTATE DIN UNIUNE

Impactul îmbătrânirii demografice asupra sistemelor şi a cheltuielilor de sănătate Îmbătrânirea demografică în Europa implică două aspecte:

• o creştere a speranţei de viaţă la naştere de 5,5 ani pentru femei şi de aproape 5 ani pentru bărbaţi, comparativ cu 1970. Această evoluţie se traduce şi printr-o creştere a speranţei de viaţă „în condiţii bune de sănătate” sau fără handicap;
• creşterea ponderii persoanelor în vârstă. Ponderea persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani în populaţia europeană ar urma să crească de la 16,1 % în 2000 la 27,5 % în 2050, în timp ce persoanele cu vârsta de peste 80 de ani, care reprezentau 3,6 % din populaţie în 2000, ar urma să ajungă la 10 % în 2050.

Dacă scenariile de bază ale Eurostat se confirmă, cheltuielile publice pentru servicii de sănătate ar putea creşte cu 0,7 până la 2,3 puncte procentuale din PIB în perioada 2000-2050.

Astfel, creşterea numărului de persoane din această categorie de vârstă va impune noi exigenţe asupra serviciilor de asistenţă de lungă durată.

În faţa acestor nevoi, structurile de sănătate, metodele de finanţare şi organizarea ofertei de servicii vor trebui să evolueze. Va trebui să se abordeze, în special, nevoia crescândă de forţă de muncă calificată, deoarece structurile familiale mai reduse şi mai instabile fac din ce în ce mai dificilă recurgerea la reţelele familiale de solidaritate.

Dezvoltarea noilor tehnologii şi terapii

Evoluţia tehnologiilor medicale (terapii genetice, culturi de organe, noi medicamente etc.) aduce beneficii pacienţilor, cum ar fi reducerea riscurilor patologice sau tratamentele preventive. Totuşi, aceste inovaţii presupun costuri şi ridică problema finanţării lor. Într-un context de control al cheltuielilor, acest lucru impune dezvoltarea unor mecanisme clare, transparente şi eficiente de evaluare, ca unic mod de a garanta accesibilitatea noilor produse sau terapii pentru un număr cât mai mare de persoane.

Evoluţia aşteptărilor pacienţilor

În ultima jumătate de secol, s-a observat că cererea de servicii de sănătate tinde să crească mai mult decât proporţional cu venitul pe cap de locuitor. Nivelul de viaţă şi nivelul de educaţie influenţează această cerere. Acest fenomen are trei consecinţe:

• pacienţii mai bine educaţi pot adopta un stil de viaţă mai sănătos şi o atitudine de prevenire, astfel că, în timp, pot evita să apeleze la o asistenţă costisitoare. De aceea, sistemele de sănătate se axează din ce în ce mai mult pe acţiuni de prevenire şi educare;
• pacienţii aşteaptă o mai mare calitate şi eficienţă din partea sistemelor de servicii de sănătate. Dezvoltarea tehnologiilor informaţiei le permite să fie mai bine informaţi cu privire la oferta de servicii disponibile la nivel european şi să facă alegeri în deplină cunoştinţă de cauză;
• pacienţii îşi exprimă dorinţa de a fi consideraţi parteneri şi actori în cadrul sistemelor de servicii de sănătate, atât de către personalul medical, cât şi de către autorităţile publice. În plus, aceştia aşteaptă o mai mare transparenţă cu privire la performanţele şi calitatea serviciilor de asistenţă.

TREI OBIECTIVE PE TERMEN LUNG: ACCESIBILITATE, CALITATE ŞI VIABILITATE

Organizarea sistemelor de servicii de sănătate, modul de finanţare a acestora (raportul finanţare publică-privată) şi planificarea ofertei în funcţie de nevoile populaţiei ţin de competenţa statelor membre. Totuşi, această competenţă este exercitată din ce în ce mai mult într-un cadru general influenţat de numeroase politici comunitare (cercetare, politica de sănătate publică, libera circulaţie a persoanelor şi a serviciilor sau viabilitatea finanţelor publice).

Această situaţie justifică dezvoltarea unei cooperări europene.

Comisia identifică trei obiective pe termen lung pentru sistemele naţionale, care ar trebui urmărite în paralel.

Accesibilitatea

Accesul la servicii de sănătate este un drept consacrat în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Totuşi, acesta este adesea condiţionat de situaţia socială a indivizilor. De aceea, este deosebit de important să se garanteze accesul categoriilor defavorizate şi al persoanelor nevoiaşe la servicii de sănătate.

Raportul comun de evaluare a planurilor naţionale de acţiune pentru incluziunea socială propune trei categorii de măsuri:

• dezvoltarea prevenirii şi educaţiei în materie de sănătate (protecţia maternă şi infantilă, medicina şcolară, medicina muncii);
• consolidarea şi chiar gratuitatea asistenţei pentru persoanele cu venituri reduse;
• punerea în aplicare a unor măsuri destinate grupurilor defavorizate, cum sunt persoanele care suferă de tulburări mintale, migranţii, persoanele fără adăpost, alcoolicii sau toxicomanii etc.

Calitatea

Pentru a oferi servicii de sănătate de calitate, guvernele naţionale trebuie să realizeze un echilibru optim între beneficiile pentru sănătate şi costurile produselor sau tratamentelor de sănătate. Această abordare a calităţii este destul de complexă, datorită:

• diversităţii structurilor şi nivelurilor ofertei de servicii de sănătate, care influenţează cererea de asistenţă şi, prin urmare, nivelul cheltuielilor;
• eterogenităţii practicilor terapeutice.

Analiza comparativă a sistemelor de servicii de sănătate şi a practicilor terapeutice trebuie să permită identificarea „bunelor practici” şi să contribuie astfel la îmbunătăţirea calităţii sistemelor de servicii de sănătate.

Viabilitatea financiară

Disponibilitatea unor servicii de sănătate de calitate accesibile unui număr cât mai mare de persoane presupune un anumit nivel de finanţare. Presiunea în creştere a acestor costuri de sănătate se face simţită, indiferent de modul de organizare a sistemelor de sănătate ale statelor membre. Acestea din urmă au întreprins reforme încă de la începutul anilor '90, bazându-se pe două pârghii principale:

• ajustarea cererii: creşterea contribuţiilor sau a cotei costurilor suportate de consumatorul final;
• ajustarea ofertei: stabilirea de bugete sau alocări fixe pentru prestatorii de servicii de sănătate, „contractualizarea” raporturilor între clienţii şi furnizorii de servicii de sănătate.

Totuşi, adeseori este dificil să se facă distincţia între efectele pe termen scurt şi efectele mai structurale ale acestor reforme, care permit atingerea unui ritm viabil de evoluţie a cheltuielilor. Această comunicare recomandă intensificarea schimburilor de experienţă, ceea ce ar permite realizarea unor bilanţuri ale politicilor întreprinse, fiind un instrument util de comparare şi de încurajare a progreselor.

Pentru a atinge aceste obiective, este esenţial ca toate părţile implicate (autorităţile publice, personalul medical, organismele de protecţie socială, societăţile de asigurări suplimentare şi utilizatorii) să conlucreze pentru a dezvolta parteneriate solide.

Context

Această comunicare vine în urma concluziilor Consiliului European de la Lisabona (martie 2000), care a subliniat necesitatea reformării sistemelor de protecţie socială pentru a oferi servicii de sănătate de calitate. Comunicarea reprezintă, de asemenea, un răspuns la solicitarea Consiliului European de la Göteborg (iunie 2001) de elaborare a unui raport cu ocazia Consiliului European din primăvara anului 2002, care să sugereze orientări în materie de servicii de sănătate şi asistenţă pentru persoanele în vârstă.

ACTE CONEXE

Communication from the Commission of 20 April 2004 - Modernising social protection for the development of high-quality, accessible and sustainable health care and long-term care: support for the national strategies using the "open method of coordination" [COM(2004) 304 final - Not published in the Official Journal] (Comunicarea Comisiei din 20 aprilie 2004, intitulată: „Modernizarea protecţiei sociale pentru dezvoltarea serviciilor de sănătate şi a asistenţei de calitate, accesibile şi durabile: sprijinirea strategiilor naţionale prin metoda deschisă de coordonare” [COM(2004) 304 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial]

Comunicarea propune extinderea „metodei deschise de coordonare” la sectorul sănătăţii şi al asistenţei de lungă durată. Aceasta va permite stabilirea unui cadru de promovare a schimburilor de experienţă şi a celor mai bune practici, sprijinind astfel statele membre în eforturile lor de reformare a serviciilor de sănătate şi a asistenţei de lungă durată.

Raport comun al Comisiei şi al Consiliului din 13 martie 2003 privind serviciile de sănătate şi asistenţa pentru persoanele în vârstă: sprijinirea strategiilor naţionale în vederea asigurării unui înalt nivel de protecţie socială (DE) (EN) (FR).

Consiliul European de la Barcelona (2002) a invitat Comisia şi Consiliul să aprofundeze chestiunile care vizează accesibilitatea, calitatea şi viabilitatea financiară. S-a trimis un chestionar statelor membre în vederea colectării de informaţii cu privire la abordarea lor faţă de aceste trei obiective. Raportul comun se bazează pe răspunsurile la acest chestionar transmise în 2002 de statele membre.

Raportul comun a fost adoptat de Consiliul Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori la 6 martie şi de Consiliul Afaceri Economice şi Financiare la 7 martie, ca o contribuţie la Consiliul European din martie 2003.

Ultima actualizare: 14.10.2005