Accelerarea luptei împotriva muncii nedeclarate

Această comunicare analizează factorii care favorizează existenţa unei economii informale. Comunicarea prezintă o panoramă a politicilor de luptă împotriva muncii nedeclarate în lumina acţiunilor întreprinse de către statele membre. Aceasta sintetizează apoi posibilităţile de învăţare reciprocă pe baza practicilor de succes în domeniu. În fine, comunicarea defineşte un ansamblu de metode şi de măsuri de monitorizare la nivel european şi naţional pentru o acţiune eficace împotriva acestui fenomen.

ACT

Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor din 24 octombrie 2007 intitulată „Accelerarea luptei împotriva muncii nedeclarate” [COM(2007) 628 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial].

SINTEZĂ

Munca nedeclarată (MND) * rămâne unul dintre obstacolele majore în calea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă în Europa. În plus, aceasta reduce veniturile din impozite şi afectează finanţarea securităţii sociale. La nivelul întreprinderilor, munca nedeclarată tinde să denatureze concurenţa şi să limiteze productivitatea.

MND este una dintre cauzele dumpingului social, în măsura în care are un efect de dislocare a activităţilor ce respectă legislaţia privind condiţiile de muncă şi drepturile sociale ale lucrătorilor, precum şi legislaţia în materie de salarii şi securitate socială.

Departe de a se reduce, acest fenomen tinde chiar să se amplifice în anumite domenii de activitate şi pentru anumite tipuri de locuri de muncă.

Lupta împotriva muncii nedeclarate în centrul preocupărilor

În Cartea sa verde privind dreptul muncii, Comisia face din lupta împotriva muncii nedeclarate unul dintre aspectele-cheie ale modernizării legislaţiilor europene. Dezbaterea suscitată de această Carte verde a demonstrat voinţa tuturor părţilor (parteneri sociali, administraţii etc.) de a-şi consolida cooperarea şi de a-şi intensifica schimbul de bune practici la nivelul Uniunii Europene (UE).

De asemenea, se stabileşte în mod clar existenţa unei legături între munca nedeclarată şi imigraţia ilegală. De aceea, Comisia a propus o directivă de stabilire a sancţiunilor la adresa angajatorilor de resortisanţi din ţări terţe cu şedere ilegală.

Munca nedeclarată: date şi cifre

Mai mulţi factori recenţi par să favorizeze munca nedeclarată:

• creşterea cererii de servicii de menaj şi de îngrijire la domiciliu datorită evoluţiei socio-demografice;
• apariţia unor relaţii de muncă mai puţin ierarhizate şi a unor sisteme de remunerare mai flexibile;
• boom-ul activităţilor independente, al subcontractării, al contractelor flexibile şi al contractelor de muncă pe durată determinată;
• facilitarea constituirii de grupări transfrontaliere.

Un recent sondaj Eurobarometru (EN) (FR) a permis identificarea mai multor tendinţe:

• sudul şi estul Europei sunt mai afectate de munca nedeclarată;
• La nivelul UE, 5 % dintre salariaţi recunosc că sunt plătiţi în mână (acest procentaj oscilează de la 3 % sau mai puţin în majoritatea ţărilor continentale, în Regatul Unit şi în Irlanda, până la peste 10 % în unele ţări din Europa Centrală şi de Est);
• munca nedeclarată prevalează, în special, în rândul studenţilor, al şomerilor şi al lucrătorilor care desfăşoară o activitate independentă;
• această practică este mai des întâlnită în sectorul construcţiilor şi al serviciilor de menaj;
• factorul „risc” joacă un rol important în decizia de a se recurge la munca nedeclarată: persoanele care se consideră ferite de sancţiuni sunt mai înclinate să nu îşi declare veniturile;
• se pare că există o slabă conştientizare a posibilelor sancţiuni;
• principala cauză a muncii nedeclarate ar fi dorinţa de a se sustrage obligaţiilor fiscale şi administrative.

Totuşi, rezultatele acestui sondaj ar trebui interpretate cu maximă prudenţă, dat fiind că este vorba de un sondaj-pilot pe un eşantion restrâns pe persoane.

În general, evaluarea statistică a fenomenului muncii nedeclarate la nivelul UE rămâne dificilă, dat fiind că aceasta nu este, prin definiţie, nici vizibilă, şi nici înregistrată, astfel că poate fi definită în mod diferit de la o legislaţie naţională la alta.

La nivelul statelor membre, estimările macroeconomice au fost realizate de Comisie în 2004. Prin urmare, acestea nu ţin cont de evoluţiile recente (creşterea imigraţiei şi campaniile de regularizare). La acea vreme, existau variaţii importante de la o ţară la alta, munca nedeclarată putând reprezenta până la 20 % (sau chiar mai mult) din PIB-ul unor ţări din Europa de Sud şi de Est. Anumite date rămân valabile în ansamblul lor, deşi crearea intensă de locuri de muncă observată în ultimii ani a dus la un declin al fenomenului în unele noi state membre.

Acţiunea politică împotriva muncii nedeclarate

Munca nedeclarată este un fenomen complex şi eterogen care necesită intervenţii simultane pe mai multe fronturi.

Conform metodei definite în rezoluţia Consiliului din 2003, Comisia îşi propune:

• să reducă atractivitatea muncii nedeclarate, în special prin revizuirea sistemelor de impozitare, remunerare şi prestaţii sociale;
• să reformeze şi să simplifice procedurile administrative (îndeosebi în materie de costuri);
• să consolideze mecanismele de supraveghere şi de sancţionare;
• să stimuleze cooperarea transnaţională;
• să sensibilizeze mai mult opinia publică cu privire la riscurile muncii nedeclarate şi la avantajele legalităţii.

Pentru acest ansamblu de acţiuni, s-au identificat o serie de tendinţe favorabile şi experienţe de succes:

• impozitarea salariilor mici – o măsură de referinţă pentru atractivitatea muncii la negru – este în uşoară scădere, însă impozitarea penalizează adesea orele suplimentare plătite în mod legal; în schimb, salariile minime ar putea fi un instrument de reducere a muncii nedeclarate;
• cupoanele de servicii sau reducerea TVA-ului pentru serviciile cu utilizare intensivă a forţei de muncă, măsuri adoptate de unele state membre, reprezintă experienţe de succes;
• partenerii sociali se pot implica în lupta împotriva muncii nedeclarate, cum este, de exemplu, cazul în sectorul construcţiilor;
• cooperarea administrativă între statele membre, în special în ceea ce priveşte detaşarea lucrătorilor sau în domeniul securităţii sociale, poate contribui la combaterea muncii nedeclarate transfrontaliere.

Concluzii şi monitorizare

În prezent, nimic nu pare să indice că munca nedeclarată s-ar afla în declin. Aceasta rămâne atractivă sub multe aspecte. În pofida acţiunilor întreprinse la nivel naţional, rezultatele sunt încă limitate şi lipseşte un sistem de regrupare a informaţiilor şi a experienţelor.

În acest context, Comisia reaminteşte necesitatea:

• de a relaxa impozitarea muncii şi de a simplifica procedurile administrative, dincolo de progresele realizate până în prezent;
• de a reexamina, pentru statele membre vizate, dispoziţiile tranzitorii care limitează mobilitatea lucrătorilor originari din noile state membre;
• de a ţine seama de munca nedeclarată în aplicarea principiilor de flexicuritate la scară naţională;
• ca partenerii sociali să convină asupra unor iniţiative concrete;
• de a dezvolta o abordare strategică globală pentru supravegherea şi lupta împotriva fraudei;
• de a evalua posibilitatea creării unei platforme europene de cooperare între diferitele organisme de control, în special în domeniul detaşării lucrătorilor;
• de a reflecta asupra celei mai bune metode de a cuantifica munca nedeclarată;
• de a face din munca nedeclarată una dintre priorităţile programului european de învăţare reciprocă PROGRESS.

Context

În 1998, munca nedeclarată a făcut obiectul unei comunicări a Comisiei. Comunicarea a analizat cauzele şi repercusiunile acestui fenomen, precum şi politicile aplicate pentru a-i face faţă. În 2003, Comisia a adoptat, în urma unei ample dezbateri la nivel european, o abordare strategică comună tradusă prin orientările privind ocuparea forţei de muncă pentru perioada 2003-2005.

Ultima actualizare: 23.01.2008