Acţiunea în despăgubiri

Acţiunea în răspundere face parte dintre căile de atac care pot fi exercitate în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Aceasta permite persoanelor fizice sau statelor membre care au suferit un prejudiciu să obţină despăgubiri din partea instituţiei care le-a cauzat.

Acţiunea în răspundere este o cale de atac exercitată în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). Aceasta poate fi formulată de către statele membre sau de către persoanele fizice.

Acţiunea în răspundere permite obţinerea unor despăgubiri în urma unui prejudiciu de care Uniunea este răspunzătoare. Există astfel două tipuri de acţiuni:

acţiunile care pun în discuţie răspunderea contractuală a Uniunii, atunci când aceasta este parte la un contract;
acţiunile care pun în discuţie răspunderea extracontractuală a Uniunii, în urma unui prejudiciu cauzat de organismele sale sau de agenţii săi în exercitarea îndatoririlor lor.

Răspunderea contractuală a Uniunii

Organismele şi agenţii Uniunii sunt în măsură să încheie contracte care angajează răspunderea Uniunii. Cu toate acestea, CJUE nu are întotdeauna competenţa pentru soluţionarea litigiilor care decurg din aceste contracte.

De altfel, acţiunea în răspundere nu se poate formula în faţa CJUE decât dacă o clauză compromisorie prevede acest lucru. Altfel spus, contractul la care Uniunea se constituie parte trebuie să conţină în mod obligatoriu o clauză care să prevadă competenţa CJUE în caz de litigii. În lipsa unei astfel de clauze, instanţele naţionale vor avea competenţa de a soluţiona litigiul care decurge din contract.

Răspunderea extracontractuală a Uniunii

Uniunea trebuie să compenseze daunele de care se face răspunzătoare. Daunele pot fi provocate, de pildă, de către un agent al UE în exercitarea îndatoririlor sale. De asemenea, ele pot rezulta din activitatea normativă a instituţiilor europene, cum ar fi adoptarea unui regulament.

Răspunderea extracontractuală a Uniunii CJUE urmează reguli uniforme, care au fost concepute din jurisprudenţa CJUE. Acţiunile pot fi formulate de către persoanele fizice sau de către statele membre care au fost victimele unui prejudiciu şi care doresc să obţină despăgubiri. Termenul pentru a introduce o acţiune este de cinci ani, începând de la data rezultării prejudiciului.

Curtea de Justiţie recunoaşte răspunderea Uniunii, atunci când sunt întrunite trei condiţii:

reclamantul a suferit un prejudiciu;
instituţiile europene sau agenţii lor au avut un comportament ilegal, în raport cu dreptul european;
există o legătură de cauzalitate directă între prejudiciul suferit de reclamant şi comportamentul ilegal al instituţiilor europene sau al agenţilor lor.

Acţiunea în răspundere exercitată în faţa Curţii de Justiţie a UE nu este posibilă decât pentru a invoca răspunderea Uniunii. Persoanele fizice pot angaja, de asemenea, răspunderea statelor membre în caz de prejudicii provocate de o aplicare necorespunzătoare a dreptului european. Acţiunile împotriva statelor membre trebuie însă exercitate în faţa instanţelor naţionale.

Repartizarea competenţelor între Curtea de Justiţie şi Tribunal

Tribunalul are competenţa de a soluţiona în primă instanţă acţiunile formulate de către persoanele fizice.

În ceea ce priveşte Curtea de Justiţie, aceasta are competenţa de a soluţiona acţiunile formulate de către statele membre. De asemenea, ea poate fi sesizată pentru recursurile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de Tribunal în primă instanţă. În acest caz, ea nu hotărăşte decât cu privire la chestiunile de drept şi nu rejudecă faptele.

De asemenea, Curtea de Justiţie şi Tribunalul pot hotărî cu privire la acţiunile care implică răspunderea contractuală a Uniunii. Aceste acţiuni se exercită conform condiţiilor prevăzute de contractele la care UE se constituie parte.

See also