Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

INTRODUCERE

Tratatul de la Lisabona are ca obiectiv îmbunătăţirea funcţionării sistemului jurisdicţional al Uniunii Europene (UE), adaptându-l totodată la evoluţia dreptului european. Curtea de Justiţie a UE este astfel reformată din punct de vedere intern, schimbările vizând structura sa şi denumirea instanţelor jurisdicţionale. Tratatul de la Lisabona sporeşte deopotrivă controlul jurisdicţional al Curţii, conferindu-i noi competenţe şi extinzând controlul său asupra altor organe ale UE.

INSTANŢE JURISDICŢIONALE

Tratatul de la Lisabona modifică însăşi denumirea instanţelor UE. Astfel, Curtea de Justiţie a UE desemnează ansamblul sistemului jurisdicţional al UE, alcătuit din:

• Curtea de Justiţie;
• Tribunalul, denumit anterior „Tribunalul de Primă Instanţă”;
• tribunalele specializate, denumite anterior „camere jurisdicţionale”.

Aceste schimbări au ca obiectiv clarificarea sistemului jurisdicţional al UE şi nu aduc nicio modificare în ceea ce priveşte prerogativele instanţelor în cauză.

Tratatul de la Lisabona îmbunătăţeşte, de asemenea, flexibilitatea sistemului jurisdicţional al UE. Astfel, modificarea statutelor Curţii şi crearea unor noi tribunale specializate fac obiectul procedurii legislative ordinare, şi nu al unei decizii a Consiliului luate în unanimitate.

Procedura de numire a judecătorilor şi a avocaţilor generali se modifică substanţial. Tratatul de la Lisabona instituie din acest moment un comitet legislativ pentru numirea acestora. De asemenea, numărul avocaţilor generali, în prezent de 8, creşte la 11.

CONTROLUL JURISDICŢIONAL

Tratatul de la Lisabona extinde controlul jurisdicţional al Curţii asupra actelor Consiliului European. Mai mult, acesta armonizează dispoziţiile referitoare la actele agenţiilor şi organelor UE. Aceste acte pot face acum obiectul unor acţiuni în faţa Curţii de Justiţie a UE.

De asemenea, Tratatul de la Lisabona deschide căi de atac pentru noi reclamanţi. Parlamentele naţionale şi Comitetul Regiunilor pot astfel solicita anularea actelor pe care le consideră neconforme cu principiul subsidiarităţii. În plus, Comitetul Regiunilor poate sesiza Curtea de Justiţie a UE pentru a-şi proteja propriile prerogative.

Tratatul de la Lisabona aduce modificări minore în ceea ce priveşte acţiunile formulate de persoanele fizice. Acestea din urmă au acum posibilitatea de a formula acţiuni împotriva actelor de reglementare care nu necesită măsuri de punere în aplicare. În schimb, se păstrează condiţiile de admisibilitate care impun ca persoanele fizice să fie vizate direct şi individual de actul atacat.

În sfârşit, Tratatul de la Lisabona simplifică mecanismul sancţiunilor în cazul neexecutării unei hotărâri. Comisia poate sesiza Curtea după ce, în prealabil, a pus în întârziere un stat membru în vederea executării unei hotărâri. Faza intermediară prin care Comisia trebuia să emită un aviz motivat este aşadar eliminată.

Tratatul de la Lisabona simplifică şi acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor în cazul în care un stat membru nu comunică măsurile naţionale de transpunere. În acest caz, Comisia poate exercita o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor şi, în acelaşi timp, poate solicita o sancţiune financiară, deşi anterior erau necesare două proceduri distincte.

DOMENII DE COMPETENŢĂ

Controlul jurisdicţional al Curţii este extins la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie. Actele referitoare la vize, la azil, la imigrare şi la alte politici privind libera circulaţie a persoanelor pot face acum obiectul unei acţiuni, ceea ce reprezintă un progres important în construcţia europeană. Cu toate acestea, Tratatul de la Lisabona stabileşte anumite limitări ale acestui nou control jurisdicţional. Curtea nu poate emite hotărâri referitoare la operaţiunile poliţieneşti întreprinse de un stat membru sau referitoare la responsabilităţile statelor membre în ceea ce priveşte menţinerea ordinii publice şi apărarea siguranţei interne.

În domeniul politicii externe şi de securitate comune, rămâne valabil principiul excluderii competenţei Curţii. Totuşi, Tratatul de la Lisabona introduce două circumstanţe excepţionale, în care Curtea poate fi sesizată:

• împotriva măsurilor restrictive luate de Uniune împotriva persoanelor fizice sau juridice (articolul 275 din Tratatul privind funcţionarea UE);
• pentru acordurile internaţionale; dacă avizul Curţii este nefavorabil, acordul în cauză nu poate intra în vigoare fără modificarea acestuia sau fără revizuirea tratatelor (articolul 218 din Tratatul privind funcţionarea UE).

TABEL RECAPITULATIV

Ultima actualizare: 22.01.2010