ISSN 1977-0782 |
||
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 121 |
|
Ediţia în limba română |
Legislaţie |
Anul 61 |
|
|
|
(1) Text cu relevanță pentru SEE |
RO |
Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată. Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc. |
II Acte fără caracter legislativ
REGULAMENTE
16.5.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 121/1 |
REGULAMENTUL (UE) 2018/685 AL COMISIEI
din 3 mai 2018
de modificare a anexelor II, III și IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime pentru reziduurile de abamectin, bere, fluopiram, fluxapiroxad, hidrazidă maleică, pudră din semințe de muștar și teflutrin din sau de pe anumite produse
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE (1), în special articolul 5 alineatul (1) și articolul 14 alineatul (1) litera (a),
întrucât:
(1) |
Limitele maxime pentru reziduurile (LMR) de abamectin și hidrazidă maleică au fost stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. LMR-urile pentru fluopiram, fluxapiroxad și teflutrin au fost stabilite în partea A din anexa III la regulamentul respectiv. Pentru bere și pudra din semințe de muștar nu au fost stabilite LMR-uri specifice, iar substanțele respective nu au fost incluse în anexa IV la regulamentul menționat, astfel încât se aplică valoarea implicită de 0,01 mg/kg prevăzută la articolul 18 alineatul (1) litera (b) din regulamentul respectiv. |
(2) |
În contextul unei proceduri de autorizare a utilizării pe banane a unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă abamectin, a fost transmisă, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, o cerere de modificare a LMR-urilor existente. |
(3) |
Pentru fluopiram, o astfel de cerere a fost transmisă pentru iarba-grasă. Pentru fluxapiroxad, o astfel de cerere a fost transmisă pentru „legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale”, „alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr”, ceapă de primăvară, „varză cu inflorescență”, varză de Bruxelles, varză cu căpățână, „lăptuci și plante pentru salate”, „spanac și frunze similare”, cicori witloof, „plante aromatice și flori comestibile”, anghinare, praz, „infuzii din rădăcini”, „condimente din rădăcini sau rizomi” și rădăcini de cicoare. Pentru teflutrin, o astfel de cerere a fost transmisă pentru morcovi. |
(4) |
Pentru utilizarea substanței fluxapiroxad pe citrice a fost transmisă o cerere în conformitate cu articolul 6 alineatele (2) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Solicitantul susține că utilizările autorizate ale substanței respective pe astfel de plante de cultură în Brazilia determină reziduuri care depășesc LMR-urile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 și că sunt necesare LMR-uri mai înalte pentru a se evita barierele comerciale la importarea acestor plante de cultură. |
(5) |
În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, respectivele cereri au fost evaluate de către statele membre în cauză, iar rapoartele de evaluare au fost înaintate Comisiei. |
(6) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”), a evaluat cererile și rapoartele de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumatori și, în caz de relevanță, pentru animale, și a emis avize motivate privind LMR-urile propuse (2). Autoritatea a transmis respectivele avize solicitanților, Comisiei și statelor membre și le-a pus la dispoziția publicului. |
(7) |
Autoritatea a concluzionat în avizele sale motivate că, în ceea ce privește utilizarea substanței fluxapiroxad pe citrice, datele prezentate nu erau suficiente pentru a stabili o nouă LMR pentru întregul grup. Cu toate acestea, în conformitate cu orientările existente ale Uniunii privind extrapolarea LMR-urilor, este adecvat să se stabilească LMR pentru grepfruturi la valoarea LMR existente pentru portocale. Prin urmare, LMR-urile existente pentru citrice ar trebui să fie menținute la valorile actuale, cu excepția grepfruturilor, pentru care LMR ar trebui să fie mărită la 0,3 mg/kg |
(8) |
Referitor la toate celelalte cereri, autoritatea a concluzionat că toate cerințele privind datele au fost îndeplinite și că modificările LMR-urilor solicitate de către solicitanți erau admisibile în ceea ce privește siguranța consumatorilor, pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor pentru 27 de grupuri specifice de consumatori din Europa. Autoritatea a ținut seama de cele mai recente informații privind proprietățile toxicologice ale substanțelor. Nici expunerea pe toată durata vieții la aceste substanțe prin consumul tuturor alimentelor care le-ar putea conține, nici expunerea pe termen scurt ca urmare a unui consum mare de produse relevante nu au indicat existența unui risc de depășire a aportului zilnic acceptabil sau a dozei de referință acute. |
(9) |
Pentru hidrazida maleică, autoritatea a transmis o concluzie cu privire la evaluarea inter pares a riscului pe care îl prezintă utilizarea ca pesticid a respectivei substanțe active (3). În acest context, ea a recomandat creșterea LMR-urilor pentru cartofi, usturoi, ceapă eșalotă și lapte. |
(10) |
Berea și pudra din semințe de muștar sunt aprobate ca substanțe de bază prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2090 al Comisiei (4) și, respectiv, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2066 al Comisiei (5). Condițiile de utilizare a respectivelor substanțe nu sunt de natură să determine prezența de reziduuri în produsele alimentare sau în hrana pentru animale care ar putea reprezenta un risc pentru consumatori. Prin urmare, este adecvată includerea substanțelor respective în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. |
(11) |
Pe baza avizelor motivate și a concluziei autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul în discuție, modificările adecvate ale LMR-urilor îndeplinesc cerințele articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. |
(12) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință. |
(13) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexele II, III și IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 3 mai 2018.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(2) Rapoarte științifice ale EFSA disponibile online: http://www.efsa.europa.eu:
Reasoned opinion on the modification of the existing maximum residue level for abamectin in bananas (Aviz motivat privind modificarea limitelor maxime existente pentru reziduurile de abamectin din banane).
EFSA Journal 2017;15(10):4987 [24 pp.]. Reasoned opinion on the modification of the existing maximum residue level for fluopyram in purslanes (Aviz motivat privind modificarea limitelor maxime existente pentru reziduurile de fluopiram din iarba-grasă).
EFSA Journal 2017;15(9):4984 [22 pp.]. Reasoned opinion on the modification of the existing maximum residue levels for fluxapyroxad in various crops (Aviz motivat privind modificarea limitelor maxime existente pentru reziduurile de fluxapiroxad în diverse plante de cultură).
EFSA Journal 2017;15(9):4975 [30 pp.]. Reasoned opinion on the modification of the existing maximum residue level for tefluthrin in carrots (Aviz motivat privind modificarea limitelor maxime existente pentru reziduurile de teflutrin din morcovi).
EFSA Journal 2017;15(10):5016 [21 pp.].
(3) Conclusion on the peer review of the pesticide risk assessment of the active substance maleic hydrazide (Concluzia evaluării inter pares a riscului utilizării ca pesticid a substanței active hidrazidă maleică). EFSA Journal 2016;14(6):4492 [22 pp.].
(4) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2090 al Comisiei din 14 noiembrie 2017 privind aprobarea berii ca substanță de bază în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, precum și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (JO L 297, 15.11.2017, p. 22).
(5) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2066 al Comisiei din 13 noiembrie 2017 privind aprobarea pudrei din semințe de muștar ca substanță de bază în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, precum și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (JO L 295, 14.11.2017, p. 43).
ANEXĂ
Anexele II, III și IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:
1. |
În anexa II, coloanele referitoare la abamectin și la hidrazida maleică se înlocuiesc cu următorul text: „Reziduuri de pesticide și limite maxime pentru reziduuri (mg/kg)
|
2. |
În partea A din anexa III, coloanele referitoare la fluopiram, fluxapiroxad și teflutrin se înlocuiesc cu următorul text: „Reziduuri de pesticide și limite maxime pentru reziduuri (mg/kg)
|
3. |
În anexa IV se introduc în ordine alfabetică următoarele mențiuni: „bere” și „pudră din semințe de muștar”.s |
(*1) Limita de determinare analitică
(**) |
Combinația pesticid-cod pentru care se aplică LMR stabilită în anexa III partea B. |
(L) |
= |
Liposolubil |
Abamectin (sumă de avermectin B1a, avermectin B1b și izomer delta-8,9 al avermectinului B1a, exprimată ca avermectin B1a) (L) (R )
(R) |
= |
Definiția reziduurilor diferă pentru următoarele combinații pesticid-număr de cod: Abamectin - codul 1000000, cu excepția 1040000: avermectin B1a |
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține cont de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 19 noiembrie 2017 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice și la trialurile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține cont de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 19 noiembrie 2017 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă hreanului (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) având în vedere variațiile nivelurilor cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|
Hidrazidă maleică

(1) Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-uri, vă rugăm să consultați anexa I.

(*2) Limita de determinare analitică
(2) Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-uri, vă rugăm să consultați anexa I.
(L) |
= |
Liposolubil |
Fluopiram (R)
(R) |
= |
Definiția reziduurilor diferă pentru următoarele combinații pesticid-număr de cod: Fluopiram - codul 1000000, cu excepția 1040000: sumă de fluopiram și fluopiram-benzamidă (M25) exprimată ca fluopiram |
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă hreanului (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) având în vedere variațiile nivelurilor cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|
Fluxapiroxad

Teflutrin (L)
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă hreanului (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) având în vedere variațiile nivelurilor cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|
16.5.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 121/30 |
REGULAMENTUL (UE) 2018/686 AL COMISIEI
din 4 mai 2018
de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de reziduuri pentru clorpirifos, clorpirifos-metil și triclopir din sau de pe anumite produse
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului (1), în special articolul 14 alineatul (1) litera (a) și articolul 49 alineatul (2),
întrucât:
(1) |
Limitele maxime de reziduuri (LMR-urile) pentru clorpirifos și clorpirifos-metil au fost stabilite în anexa II și în partea B din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Pentru triclopir, LMR-urile au fost stabilite în partea A din anexa III la regulamentul respectiv. |
(2) |
Pentru clorpirifos, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „autoritatea”, a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 12 alineatul (1) (2). Autoritatea a identificat un risc pentru consumatori în ceea ce privește LMR pentru strugurii de vin. Prin urmare, este necesară reducerea LMR respective. Autoritatea a recomandat reducerea LMR-urilor pentru gutui, moșmoane, caise, cireșe, dovleci, porumb dulce, broccoli, varză de Bruxelles, kale, gulii, lăptuci și plante pentru salate, spanac, leguminoase, sparanghel, anghinare, leguminoase, semințe de mac, semințe de floarea soarelui, semințe de rapiță, semințe de muștar, semințe de camelină, măsline pentru ulei, boabe de hrișcă, boabe de mei, boabe de cafea și de păsări de curte (mușchi, grăsime și ficat). Pentru alte produse, autoritatea a recomandat creșterea sau menținerea LMR-urilor existente. Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru migdale, alune, nuci Pecan, nuci, mere, pere, struguri de masă, sfeclă, ridichi, usturoi, ceapă eșalotă, ceapă verde și ceapă de tuns, tomate, ardei dulci/gogoșari, pătlăgele vinete, varză chinezească/petsai, salata mielului/fetică, salată verde, scarolă/cicoare cu frunze întregi, rucolă, fasole (păstăi), fasole (boabe), mazăre (păstăi), mazăre (boabe), sparanghel, anghinare, fasole, mazăre, lupin/boabe de lupin, semințe de mac, semințe de floarea soarelui, semințe de rapiță, boabe de soia, semințe de muștar, semințe de bumbac, semințe de camelină, măsline pentru ulei, boabe de hrișcă și alte pseudocereale, mei comun, ceai, mirodenii (semințe, fructe, rădăcini și rizomi), porcine (mușchi și țesut gras), bovine (mușchi și țesut gras), ovine (mușchi și țesut gras), caprine (mușchi și țesut gras), păsări de curte (mușchi și țesut gras) și lapte (de bovine, de ovine și de caprine), anumite informații nu erau disponibile și că era necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Întrucât nu există niciun risc pentru consumatori, LMR-urile pentru produsele respective ar trebui stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul existent sau la nivelul identificat de autoritate. Aceste LMR-uri vor fi revizuite; revizuirea va ține seama de informațiile disponibile în termen de doi ani de la data publicării prezentului regulament. |
(3) |
Pentru clorpirifos-metil, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 12 alineatul (1) (3). Pentru cereale, autoritatea a propus modificarea definiției reziduului astfel: sumă de clorpirifos-metil și desmetil clorpirifos-metil. Autoritatea a recomandat reducerea LMR-urilor pentru căpșuni, coacăze (negre, roșii și albe), kiwi, cartofi, porumb, secară, sorg, grâu, porcine (ficat și rinichi), bovine (ficat și rinichi), ovine (ficat și rinichi), caprine (ficat și rinichi) și păsări de curte (mușchi, grăsime, ficat și rinichi). Pentru alte produse, autoritatea a recomandat creșterea sau menținerea LMR-urilor existente. Ea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru condimente (semințe, rădăcini și rizomi), orz, ovăz, orez, porcine (carne, grăsime, ficat și rinichi), bovine (carne, grăsime, ficat și rinichi), ovine (carne, grăsime, ficat și rinichi), caprine (carne, grăsime, ficat și rinichi), păsări de curte (carne, grăsime, ficat și rinichi), lapte (de bovine, de ovine și de caprine) și ouă de păsări, anumite informații nu erau disponibile și că era necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Întrucât nu există niciun risc pentru consumatori, LMR-urile pentru produsele respective ar trebui stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul existent sau la nivelul identificat de autoritate. Aceste LMR-uri vor fi revizuite; revizuirea va ține seama de informațiile disponibile în termen de doi ani de la data publicării prezentului regulament. Datele de monitorizare arată că apar reziduuri pe leguminoase, oleaginoase și cereale netratate la un nivel mai mare decât noua limită de determinare (LOD) identificată de autoritate, dar mai mic decât LOD existentă. Astfel de reziduuri rezultă din contaminarea încrucișată cu culturi tratate în mod legal cu clorpirifos-metil. Dat fiind că evaluarea demonstrează că nu există riscuri inacceptabile pentru consumatori și animale la LOD existentă, LMR-urile pentru aceste culturi ar trebui să fie temporar stabilite la nivelul LOD existente. Aceste LMR-uri vor fi revizuite; revizuirea va ține seama de informațiile disponibile în următorii patru ani de la data publicării prezentului regulament. |
(4) |
Pentru triclopir, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 (4). Autoritatea a recomandat reducerea LMR-urilor pentru mere, pere, caise, piersici, boabe de orez, porcine (mușchi, grăsime, ficat și rinichi), rinichi de bovine, rinichi de ovine, rinichi de caprine și lapte (de bovine, de ovine și de caprine). Pentru alte produse, autoritatea a recomandat creșterea sau menținerea LMR-urilor existente. Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru grepfruturi, portocale, lămâi, mandarine, mere, pere, caise, piersici și orez, anumite informații nu erau fost disponibile și era necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Întrucât nu există niciun risc pentru consumatori, LMR-urile pentru produsele respective ar trebui stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul existent sau la nivelul identificat de autoritate. Aceste LMR-uri vor fi revizuite; revizuirea va ține seama de informațiile disponibile în termen de doi ani de la data publicării prezentului regulament. |
(5) |
În ceea ce privește produsele pentru care nu este autorizată utilizarea produsului de protecție a plantelor vizat și pentru care nu există toleranțe la importuri sau limite maxime aplicabile reziduurilor conform Codex Alimentarius (CXL-uri), LMR-urile ar trebui stabilite la limita specifică de determinare sau ar trebui să se aplice LMR implicită, astfel cum se prevede la articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. |
(6) |
Comisia a consultat laboratoarele de referință ale Uniunii Europene pentru reziduurile de pesticide cu privire la necesitatea de a adapta anumite limite de determinare. În privința mai multor substanțe, laboratoarele menționate au concluzionat că, pentru anumite produse de bază, dezvoltarea tehnică necesită stabilirea unor limite specifice de determinare. |
(7) |
Pe baza avizelor motivate ale autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul în cauză, modificările adecvate ale LMR-urilor îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. |
(8) |
Partenerii comerciali ai Uniunii au fost consultați cu privire la noile LMR-uri prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului, iar observațiile lor au fost luate în considerare. |
(9) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință. |
(10) |
Pentru a permite comercializarea, prelucrarea și consumul produselor în condiții normale, prezentul regulament ar trebui să prevadă o măsură tranzitorie pentru produsele care au fost produse înainte de modificarea LMR-urilor și pentru care informațiile arată că se menține un nivel înalt de protecție a consumatorilor. Întrucât nu poate fi exclus un risc pentru consumatori la nivelul actual al LMR, pentru strugurii de vin ar trebui să se aplice valoarea de 0,01 mg/kg pentru clorpirifos de la data aplicării prezentului regulament. |
(11) |
Înainte ca LMR-urile modificate să devină aplicabile, ar trebui acordată o perioadă de timp rezonabilă pentru a permite statelor membre, țărilor terțe și operatorilor din industria alimentară să se pregătească pentru îndeplinirea noilor cerințe care vor rezulta din modificarea LMR-urilor. |
(12) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
În ceea ce privește substanțele active clorpirifos-metil și triclopir din și de pe toate produsele, Regulamentul (CE) nr. 396/2005, astfel cum era formulat înainte de modificarea adusă prin prezentul regulament, continuă să se aplice produselor care au fost produse înainte de 5 decembrie 2018.
În ceea ce privește substanța activă clorpirifos din și de pe toate produsele cu excepția strugurilor de vin, Regulamentul (CE) nr. 396/2005, astfel cum era formulat înainte de modificarea adusă prin prezentul regulament, continuă să se aplice produselor care au fost produse înainte de 5 decembrie 2018.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 5 decembrie 2018.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 4 mai 2018.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(2) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Review of the existing maximum residue levels for chlorpyrifos according to Article 12 of Regulation (EC) No 396/2005 [Reexaminarea limitelor maxime de reziduuri existente pentru clorpirifos în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005]. EFSA Journal 2017;15(3):4733.
(3) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Review of the existing maximum residue levels for chlorpyrifos-methyl according to Article 12 of Regulation (EC) No 396/2005 [Reexaminarea limitelor maxime de reziduuri existente pentru clorpirifos-metil în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005]. EFSA Journal 2017;15(3):4734.
(4) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Review of the existing maximum residue levels for triclopyr according to Article 12 of Regulation (EC) No 396/2005 [Reexaminarea limitelor maxime de reziduuri existente pentru triclopir în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005]. EFSA Journal 2017;15(3):4735.
ANEXĂ
Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:
1. |
Anexa II se modifică după cum urmează:
|
2. |
Anexa III se modifică după cum urmează:
|
(*1) Limita de determinare analitică
(1) Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-uri, vă rugăm să consultați anexa I.
(L)= Liposolubil
Clorpirifos (L)
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații privind metodele analitice și metabolismul culturilor după tratarea solului. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații referitoare la studiile privind reziduurile și la metabolismul culturilor după tratarea solului. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații referitoare la studiile privind reziduurile și la metabolismul culturilor după tratarea solului și a semințelor. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații referitoare la studiile privind reziduurile și la metabolismul culturilor după tratarea semințelor. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații privind metodele analitice și metabolismul culturilor după tratarea solului. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea anumitor informații referitoare la metodele analitice și la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații referitoare la metodele analitice, la studiile privind reziduurile și la metabolismul culturilor după tratarea solului. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea anumitor informații referitoare la metodele analitice și la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea anumitor informații referitoare la metodele analitice și la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații privind metodele analitice și metabolismul culturilor după tratarea solului. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații referitoare la studiile privind reziduurile și la metabolismul culturilor după tratarea solului. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea anumitor informații referitoare la metodele analitice și la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) având în vedere variațiile nivelului de reziduuri cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

Clorpirifos-metil (L) (R)
(R)= Definiția reziduurilor diferă pentru următoarele combinații pesticid-număr de cod:
Clorpirifos-metil - cod 500000: sumă de clorpirifos-metil și desmetil clorpirifos-metil
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora. Datele de monitorizare indică faptul că se poate produce o contaminare încrucișată a leguminoaselor netratate cu culturile tratate în mod legal cu clorpirifos-metil. Este posibil ca această contaminare încrucișată să nu poată fi evitată complet în toate cazurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate, dacă sunt transmise până la 16 mai 2022 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora. Datele de monitorizare indică faptul că se poate produce o contaminare încrucișată a semințelor oleaginoase cu culturile tratate în mod legal cu clorpirifos-metil. Este posibil ca această contaminare încrucișată să nu poată fi evitată complet în toate cazurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate, dacă sunt transmise până la 16 mai 2022 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora. Datele de monitorizare indică faptul că se poate produce o contaminare încrucișată a cerealelor cu culturile tratate în mod legal cu clorpirifos-metil. Este posibil ca această contaminare încrucișată să nu poată fi evitată complet în toate cazurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate, dacă sunt transmise până la 16 mai 2022 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora. Datele de monitorizare indică faptul că se poate produce o contaminare încrucișată a cerealelor cu culturile tratate în mod legal cu clorpirifos-metil. Este posibil ca această contaminare încrucișată să nu poată fi evitată complet în toate cazurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate, dacă sunt transmise până la 16 mai 2022 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) având în vedere variațiile nivelului de reziduuri cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la condițiile de depozitare ale eșantioanelor provenite de la studiile de hrănire a animalelor. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(*2) Limita de determinare analitică
(*3) Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-uri, vă rugăm să consultați anexa I.
Triclopir
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații privind metodele analitice utilizate în studiile referitoare la stabilitatea la depozitare. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații privind metodele analitice utilizate în studiile referitoare la stabilitatea la depozitare și în studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații privind metodele analitice utilizate în studiile referitoare la stabilitatea la depozitare. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la stabilitatea la depozitare. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.
|
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) având în vedere variațiile nivelului de reziduuri cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|
16.5.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 121/63 |
REGULAMENTUL (UE) 2018/687 AL COMISIEI
din 4 mai 2018
de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime ale reziduurilor de acibenzolar-S-metil, benzovindiflupir, bifentrin, bixafen, clorantraniliprol, deltametrin, flonicamid, fluazifop-P, izofetamid, metrafenonă, pendimetalin și teflubenzuron din sau de pe anumite produse
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE (1), în special articolul 14 alineatul (1) litera (a),
întrucât:
(1) |
La data de 1 iulie 2016, Comisia Codex Alimentarius (CAC) a adoptat limitele maxime Codex pentru reziduurile (CXL) de bifentrin (2). La 22 iulie 2017, Comisia Codex Alimentarius a adoptat CXL-urile pentru acibenzolar-S-metil, benzovindiflupir, bixafen, buprofezin, clorantraniliprol, deltametrin, dimetomorf, fipronil, flonicamid, fluazifop-P, fluensulfonă, flupiradifuronă, imazetapir, izofetamid, metoprenă, metrafenonă, oxatiapiprolin, pendimetalin, pentiopirad, pinoxaden, saflufenacil, spiromesifen, teflubenzuron și tolfenpirad (3). |
(2) |
Limitele maxime pentru reziduuri (LMR-uri) au fost stabilite pentru substanțele respective în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, cu excepția substanței fluensulfonă, pentru care nu au fost stabilită nicio LMR specifică, iar substanța respectivă nici nu a fost inclusă în anexa IV la regulamentul respectiv, astfel încât se aplică valoarea implicită de 0,01 mg/kg prevăzută la articolul 18 alineatul (1) litera (b). |
(3) |
În conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (4), în cazurile în care există standarde internaționale sau finalizarea lor este iminentă, ele se iau în considerare în elaborarea sau adaptarea legislației alimentare, cu excepția cazurilor în care aceste standarde sau părți relevante ale acestora ar fi mijloace ineficiente sau inadecvate de îndeplinire a obiectivelor legitime ale legislației alimentare sau a cazurilor în care există o justificare științifică sau a cazurilor în care ele ar avea drept rezultat un nivel de protecție diferit față de cel determinat ca fiind adecvat în Uniune. În plus, în conformitate cu articolul 13 litera (e) din regulamentul respectiv, Uniunea promovează coerența dintre standardele tehnice internaționale și legislația alimentară, asigurând, în același timp, faptul că nivelul înalt de protecție adoptat în Uniune nu este redus. |
(4) |
Uniunea a prezentat Comitetului Codex privind reziduurile de pesticide o rezervă referitoare la CXL-urile propuse pentru următoarele combinații de pesticide/produse: acibenzolar-S-metil (legume din familia Brassicaceae; cucurbitacee; fructe citrice; fructe de kiwi); benzovindiflupir (cucurbitacee; carne de mamifere); bixafen (carne de mamifere); buprofezin (toate produsele); clorantraniliprol (carne de pasăre); fipronil (toate produsele); flonicamid (produse de origine vegetală); fluazifop-P (varză cu căpățână; tomate; fasole; mazăre (boabe); morcovi; cartofi; gulie furajeră; napi; semințe de floarea-soarelui; carne de mamifere, grăsimi și organe comestibile; lapte; carne de pasăre, grăsimi și organe comestibile; ouă); fluensulfonă (toate produsele); flupiradifuronă (toate produsele); imazetapir (toate produsele); izofetamid (produse de origine animală); metoprenă (toate produsele); oxatiapiprolin (toate produsele); pendimetalin (legume cu frunze din familia Brassicaceae, cu excepția verzei fără căpățână; carne de mamifere; carne de pasăre; ceapă de primăvară și ceapă de tuns); pinoxaden (toate produsele); saflufenacil (toate produsele); spiromesifen (toate produsele). |
(5) |
Prin urmare, CXL-urile pentru acibenzolar-S-metil, benzovindiflupir, bifentrin, bixafen, clorantraniliprol, deltametrin, flonicamid, fluazifop-P, izofetamid, metrafenonă, pendimetalin și teflubenzuron, care nu figurează la considerentul 4, ar trebui să fie incluse în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ca LMR-uri, cu excepția cazurilor în care ele se referă la produse care nu sunt menționate în anexa I la regulamentul respectiv sau a cazurilor în care ele sunt stabilite la un nivel mai mic decât LMR-urile actuale. Respectivele CXL-uri sunt sigure pentru consumatorii din Uniune (5). |
(6) |
În contextul unei proceduri de obținere a autorizației de utilizare pe fructele de kiwi a unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă acibenzolar-S-metil, a fost depusă o cerere de modificare a LMR existente în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. |
(7) |
În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, cererea respectivă a fost evaluată de statul membru în cauză, iar raportul de evaluare a fost transmis Comisiei. |
(8) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „autoritatea”, a evaluat cererile și raportul de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumatori și, în caz de relevanță, pentru animale, și a emis un aviz motivat privind LMR-urile propuse (6). Ea a transmis avizul respectiv Comisiei și statelor membre și l-a pus la dispoziția publicului. |
(9) |
În avizele sale motivate, autoritatea a concluzionat că toate cerințele referitoare la date au fost îndeplinite și că modificarea LMR solicitată de solicitant era acceptabilă în ceea ce privește siguranța consumatorilor, pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor pentru 27 de grupuri specifice de consumatori europeni. Ea a ținut seama de cele mai recente informații privind proprietățile toxicologice ale substanței. Nici expunerea pe toată durata vieții la această substanță prin intermediul consumului tuturor produselor alimentare care pot să o conțină, nici expunerea pe termen scurt ca urmare a unui consum mare de produs relevant nu au indicat existența unui risc de depășire a dozei zilnice acceptabile sau a dozei acute de referință. |
(10) |
Pe baza avizelor motivate ale autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul în cauză, modificările adecvate ale LMR-urilor îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. |
(11) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință. |
(12) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 4 mai 2018.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(2) http://www.fao.org/fao-who-codexalimentarius/sh-proxy/ar/?lnk=1&url=https%253A%252F%252Fworkspace.fao.org%252Fsites%252Fcodex%252FMeetings%252FCX-718-48%252FReport%252FREP16_PRe.pdf
Joint FAO/WHO food standards programme, Codex Alimentarius Commission (Programul comun FAO/OMS privind normele alimentare, Comisia Codex Alimentarius). Apendicele II. Sesiunea 39. Roma, Italia, 27 iunie-1 iulie 2016.
(3) http://www.fao.org/fao-who-codexalimentarius/sh-proxy/en/?lnk=1&url=https%253A%252F%252Fworkspace.fao.org%252Fsites%252Fcodex%252FMeetings%252FCX-718-49%252FREPORT%252FREP17_PRe.pdf
Joint FAO/WHO food standards programme, Codex Alimentarius Commission (Programul comun FAO/OMS privind normele alimentare, Comisia Codex Alimentarius). Apendicele III. Sesiunea 40. Geneva, Elveția, 17-22 iulie 2017.
(4) Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (JO L 31, 1.2.2002, p. 1).
(5) Scientific support for preparing an EU position in the 48th Session of the Codex Committee on Pesticide Residues (CCPR) [Sprijin științific pentru pregătirea poziției UE în cadrul celei de a 48-a sesiuni a Comitetului Codex pentru reziduurile de pesticide (CCPR)]. EFSA Journal 2016;14(8):4571 [166 pp.].
Scientific support for preparing an EU position in the 49th Session of the Codex Committee on Pesticide Residues (CCPR) [Sprijin științific pentru pregătirea poziției UE în cadrul celei de a 49-a sesiuni a Comitetului Codex pentru reziduurile de pesticide (CCPR)]. EFSA Journal 2017;15(7):4929 [162 pp.].
(6) Rapoarte științifice ale EFSA disponibile online: http://www.efsa.europa.eu:
Reasoned opinion on the modification of the existing maximum residue level for acibenzolar-S-methyl in kiwi fruits (Aviz motivat privind modificarea limitelor maxime existente pentru reziduurile de acibenzolar-S-metil în fructele de kiwi). EFSA Journal 2017;15(9):4985 [20 pp.].
ANEXĂ
Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:
1. |
În anexa II, coloanele pentru acibenzolar-S-metil, benzovindiflupir, bifentrin, deltametrin, flonicamid, fluazifop-P, izofetamid, metrafenonă, pendimetalin și teflubenzuron se înlocuiesc cu următorul text: „Reziduuri de pesticide și limite maxime pentru reziduuri (mg/kg)
|
2. |
În partea A din anexa III, coloanele pentru bixafen și clorantraniliprol se înlocuiesc cu următorul text: „Reziduuri de pesticide și limite maxime pentru reziduuri (mg/kg)
|
(*1) Limita de determinare analitică
(1) Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-uri, vă rugăm să consultați anexa I.
(L) |
= |
Liposolubil |
Acibenzolar-S-metil [sumă de acibenzolar-S-metil și acid acibenzolar (liber și conjugat), exprimată ca acibenzolar-S-metil]
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 26 iunie 2016 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|
Benzovindiflupir

Bifentrin (sumă de izomeri) (L)
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la stabilitatea în timpul depozitării. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 3 februarie 2019 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Date privind prezența substanței în cauză arată că o LMR mai mică de 0,01 mg/kg nu poate fi obținută în prezent. Sunt necesare date suplimentare pentru a monitoriza acest nivel de-a lungul timpului în vederea unei posibile reduceri. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile respective, dacă sunt transmise până la 3 februarie 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 3 februarie 2019 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
Deltametrin (cis-deltametrin) (L)
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice și la trialurile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice, la trialurile referitoare la prelucrare și la reziduuri. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice și la trialurile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice și la trialurile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice, la condițiile de depozitare a eșantioanelor și la trialurile referitoare la reziduuri. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice și la trialurile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice, la condițiile de depozitare a eșantioanelor și la trialurile referitoare la reziduuri. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice și la trialurile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice și la trialurile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice și la metabolismul la animale. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice, la metabolismul la animale și la studiile de hrănire a animalelor. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
Flonicamid (sumă de flonicamid, TFNA și TFNG, exprimată ca flonicamid) (R)
(R) |
= |
Definiția reziduurilor diferă pentru următoarele combinații pesticid-număr de cod: Flonicamid – codul 1 000 000, cu excepția codului 1 040 000: sumă de flonicamid și TFNA-AM, exprimată ca flonicamid |
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la stabilitatea în timpul depozitării. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 27 ianuarie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 27 ianuarie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la studiul de hidroliză cu produse prelucrate. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 27 ianuarie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 27 ianuarie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|
Fluazifop-P (suma tuturor izomerilor constituenți ai substanței fluazifop, a esterilor și a conjugaților acesteia, exprimată ca fluazifop)
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 29 iunie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 29 iunie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
Izofetamid
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|
Metrafenonă (L)

Pendimetalin (L)
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 24.10.2016 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|
Teflubenzuron (L)
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la studiul de hidroliză cu produse prelucrate. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 27 ianuarie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la studiul metabolismului în plantele cu frunze. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 27 ianuarie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|
(+) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice pentru produsele de origine animală și la studiile referitoare la metabolism pentru rumegătoare și păsări de curte. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 27 ianuarie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.
|
(*2) Limita de determinare analitică
(*3) Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-uri, vă rugăm să consultați anexa I.
Bixafen (R)
(R)= Definiția reziduurilor diferă pentru următoarele combinații pesticid-număr de cod:
Bixafen - codul 1 000 000 cu excepția 1 040 000: sumă de bixafen și desmetil bixafen exprimată ca bixafen.
(+) |
Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
|
Clorantraniliprol (DPX E-2Y45) (L)
(+) |
LMR aplicabilă până la 31 decembrie 2020, după data respectivă se va aplica limita de 0,02* mg/kg, dacă nu va fi modificată de un regulament.